Pe blogul său, europarlamentarul Cristian Preda a dat drumul la şopârle despre Marian Jean Marinescu, liderul grupului PD-L din Parlamentul European. Replica nu s-a lăsat prea mult aşteptată din partea lui Marijan. Sunt câteva lucruri mai puţin obişnuite pentru PD-L: duritatea acuzaţiilor, bălăcăreala în public, exportarea tensiunilor din interiorul unui partid în afara spaţiului naţional… La o scară mult mai redusă şi cu combatanţi mult mai mici din punct de vedere politic, emanaţiile unor dispute în PD au mai făcut deliciul publicului. Este drept, acest partid e recunoscut pentru discreţia în care liderii săi îşi tranşează lupta pentru putere. Ba chiar şi rivalii din interior, dacă ne aducem aminte că Petre Roman a sucombat politic după sărutul fatal aplicat de Băsescu: Petre, eşti cel mai bun! Însă acum se întâmplă ceva în PD-L şi, sincer să fiu, deocamdată nu înţeleg pe de-a-ntregul toată tărăşenia!
Marian Jean Marinescu este europarlamentar de Dolj, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PD-L, ex-deputat şi unul dintre oamenii de încredere ai lui Radu Berceanu (amândoi vâlceni). În 2000, fără a mă alătura partidului său, l-am sprijinit pe Marijan cu frenezie în campania pentru Primăria Craiova (deşi cred că a uitat acest amănunt) şi cred şi acum cu toată convingerea că oraşul ar fi avut un alt destin dacă reuşea să-l învingă pe Vasile Bulucea. În timp, calităţile sale şi perseverenţa discretă l-au propulsat până în poziţia de vicepreşedinte al grupului Partidului Popular European din PE.
Cristian Preda este decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti şi unul dintre tinerii intelectuali din elita care va conduce România de mâine.
Iată ce scrie Preda despre Marian Jean Marinescu: ,,… înţelege să facă politică, de la ideea unor alianţe cu personaje ca Becali la relaţia cu lumea afacerilor de provincie.,, Nişte şopârle, nişte ameninţări voalate ce au un iz de şantaj de salon…
Înţeleg că Preda are anumite motive să se întrebe asupra relaţiilor neprincipiale ale lui Marinescu cu Gigi Becali, unul dintre adversarii lui Traian Băsescu în campania prezidenţială. Doar dau nas în nas cei trei pe la Strasburg sau pe la Bruxelles, nu-i aşa? Dar de unde are informaţii Preda despre relaţia lui Marijan “cu lumea afacerilor de provincie”? Dacă nu va căuta foarte serios răspunsul la această întrebare, Marijan se va trezi drept un politician de mucava, numai bun de trimis pe centură.
Un comentariu:
În estimp, politrucii PDL de la nivel local desfiinţează şcoli craiovene. Printre victime: Şcoala nr. 1 "Obedeanu" ( cea mai veche şcoală din Oltenia, muuult mai veche ca PDL-ul ), Şcoala nr. 38, Şcoala nr. 26 etc.
Trimiteți un comentariu