Joi la început de noiembrie
ne vom cunoaşte joi la început de noiembrie
voi citi în aburul cafelei împletit între noi
ne vom regăsi sub un clopot de tăcere şi pasiuni strunite
câinele taie orizontul şi râd
noiembrie nu e de noi
mă surprind tresar şi privesc înapoi
ţin în palmă urma unei feţe palide şi triste
petale de violete sub tălpi
respir şi rezist
flori galbene aerul mov
frunze uscate şi frig
ne vom cunoaşte joi
mâna absentă şi rece se plimbă alene prin păr
Sărută-mi venele
sărută-mi venele căile neştiute
căutate de seara până dimineaţa
noaptea ca stane de piatră ascultăm şoapte nu se ştie unde
nu se ştie cine recită
tăcerea amestecată cu teama de a te pierde
departe
ascuns în tine
perdele grele lanţuri şi lumânări
culorile se scurg rând pe rând
cerul decolorat şi calmul tău deşi rătăciţi
cum poţi ţine ochii închişi când
strigătul ne va lovi
fără durere ne va înghiţi
fără să se vadă că n-a rămas nimeni să aştepte
coroana imperială împletită din iarbă
noduri de spini
e vremea să taci
alene intră ţepii în carne
povara de oase o duc singur
fără ezitare
Ultimele zile şi viaţa de după
voi pleca dar va pleca şi ploaia
dragostea şi cele o mie de petale de care se leapădă vântul
tineri altădată tăcuţi
părul răvăşit ceva se mişcă prin aer
un păianjen cu picioare de sticlă
ceasul zdrobit
frica de atingerea ta îmi striveşte pieptul
să cazi n-ai decât să cazi
râzând
pui mâna pe rană
tu eşti un arici mic dar ce spun eu... un arici
mai mult o adiere respiraţia în dimineaţa însorită
când ai zâmbit