Bilanţ după 20 de ani?

Bilanţ după 20 de ani? Ar fi un exerciţiu de sinceritate, asumându-ne trecutul recent cu o detaşare fără de care viitorii 20 de ani pot fi compromişi. Cei mai mulţi dintre noi ne-am lăsat înşelaţi de cei care s-au folosit de buna-credinţă şi de cinstea celorlalţi. Vă amintiţi cum vorbeau, în 1990, Iliescu şi ceilalţi tovarăşi ai săi despre restituirea proprietăţilor confiscate? După ce foştii securişti şi nomenclaturişti au agonisit suficient pentru a se metamorfoza în capitalişti, restituirile s-au făcut în aşa fel încât majoritatea să intre pe mâinile lor. Numai acest element ne poate arăta că evoluţia acestui personaj şi a grupurilor din spatele său ar fi suficientă să arate cine s-a folosit, în toţi aceşti ani. de naivităţile şi spaimele colective.

Pentru cei care se transformă în avocaţii celor care au scăpat pedepsiţi, iată ce spune Neagu Djuvara: ,,Sunt indignat de faptul că am ajuns, după toate aparenţele, singura ţară din Europa şi, mai important, din zona aceasta care a scăpat de comunism, unde nimeni nu a fost tras la răspundere pentru ce a făcut nici în cei 50 de ani de dictatură, nici de 20 de ani încoace.,,
Să înţelegeţi şi voi, după 20 de ani, că injustiţia este duşmanul de moarte al democraţiei. La cum funcţionează sistemul capitalismului fanariot românesc şi democraţia originală mioritică nici nu se poate spune că avem justiţie, baza statului de drept. Nu, avem doar o justiţie privată, utilizată de puternicii zilei, în funcţie de interese sau de planurile lor de a se folosit de cei mulţi şi naivi.

Oare, când ne vom trezi şi-i vom credita pe cei aflaţi pe lista duşmanilor celor din tagma lui Iliescu? Ne este duşman Regele Mihai? Dar Radu Cîmpeanu? Revin moşierii lui Coposu? Ne-a lua avuţia naţională Raţiu? Vin spionii din exil aduşi de Dinu Zamfirescu? Vrea dregătorii Doina Cornea? Adăugaţi alte nume ale celor insultaţi şi puşi la stâlpul infamiei, prin manipulări grosolane şi minciuni, de profitorii acestor 20 de ani. ,,Poporul,, de care vorbesc atâţia, fără niciun temei moral, nu are forţa de a se vindeca prin necesara schimbare şi despărţirea de tristele figuri care i-au omorât speranţele în aceste ultime două decenii?

Un proiect amânat

Retragerea candidaturii la Preşedinţie a Principelui Radu nu m-a luat prin surprindere. Afirm deschis că era omul cel mai potrivit să conducă România. Calităţile sale, pornind de la prestanţă şi echilibru până la principiile enunţate în program şi în toate documentele elaborate de acesta de-a lungul carierei sale publice, îmi întăriseră convingerea că, într-adevăr, instituţiile statului trebuiesc remodelate. Nu oamenii care le conduc vremelnic, mai bine sau mai prost, ci sistemul şi relaţionarea pe baze constituţionale. Puţini sunt cei care i-au acordat sprijinul şi destul de puţini, procentual vorbind, poate că l-ar fi votat.

Nu sunt dezamăgit de această renunţare, deoarece am înţeles că mai presus de propriile păreri sunt mai puternice raţiunile ce au determinat luarea deciziei, cunoscute publicului sau nu. Şi nu sunt dezamăgit din cauză că am mai trecut printr-o experienţă similară, în 1990, când alţii au fost preferaţi în locul lui Ion Raţiu. Nu-i aşa că ar trebui să ne ruşinăm numai şi pentru faptul că ne-am lăsat atât de uşor minţiţi? Vă vine să râdeţi de minciuni gen “bordelurile din Franţa ale lui Radu Câmpeanu” sau “moşierii lui Coposu şi Raţiu”? Şi nu sunt dezamăgit pentru că speranţa mea este alimentată de perseverenţa arătată de Principele Radu în atâtea situaţii în care s-a pus la dispoziţia ţării. Sunt dezamăgit că reformarea instituţiilor fundamentale ale ţării întârzie nepermis de mult, precum şi de lipsa unei perspective că lucrurile se vor schimba în viitorul apropiat.

“România Altfel” este o idee într-atât de generoasă încât nu poate fi ignorată de cei responsabili. Candidatura Alteţei Sale Regale Radu a adus o viziune de perspectivă pentru întreaga societate românească, echilibru şi eleganţă pe o scenă politică marcată de discursuri revanşarde, lipsa programelor şi a caracterelor. Am fi avut nevoie de un om care să nu folosească arsenalul degradant la care recurg aproape toţi politicienii. În absenţa sa, vom fi nevoiţi să alegem “răul cel mai mic”. Pledez pentru implicare, nu pentru un anumit candidat, aşa că voi sfătui pe oricine să-şi exercite votul, indiferent de dezamăgirile provocate de politicieni.

Poate fi şi altfel? Cu siguranţă, da. Casa Regală a României reprezintă o zonă altfel decât suntem obişnuiţi să vedem, din nefericire, în jurul nostru. Timpul va lucra în favoarea Casei Regale şi pentru aşezarea României pe o direcţie pe care, deocamdată, nu a regăsit-o. Viitorul va dovedi că proiectul regândirii unor instituţii pe model european, servind cetăţeanul român, este valabil, iar proiectul “România Altfel” se va realiza.

Chiar în mă-sa, tovarăşe Iliescu?

Ion Iliescu: “Dă-o-n mă-sa de guvernare!” Alo, tovarăşu’, dar poporului nu ai ceva să-i transmiţi, nu găseşti locuri în care să-i bagi pe cei care te-au ales şi reales drept şef al statului? Acesta este limbajul public pe care liderul de onoare al PSD îl foloseşte cu o nonşalanţă care contrastează supărător cu vârsta sa. Nu aş spune şi cu pregătirea sa, din cauză că şcoala de partid nu reprezintă decât un soi de spoială de educaţie însuşită forţat. Şi când te gândeşti că acest bătrânel ţâfnos, amintind în derapajele sale nervoase de nebunia activiştilor comunişti, încă face jocurile în PSD!

Niciodată n-am văzut în Iliescu decât un fel de intelectual descins din marea masă a activiştilor troglodiţi şi brutali ai Partidului Comunist Român. Singur şi-a făcut un titlu de glorie din acuzaţiile pe care Nicolae Ceauşescu, un alt intelectual de tip comunist, i le adusese din cauza deviaţionismului intelectualist al mai tânărului său discipol. Anii de după 1989 nu l-au transformat pe Ion Iliescu. Ca şef al statului sau ca preşedinte, nu s-a ridicat mai sus de condiţia sa de comunist luminat, un fel de exemplar hibrid, rămas izolat după distrugerea rezervaţiei din Est, adică “fostul lagăr al blocului comunist”. În timp ce ţările din jurul nostru îşi alegeau lideri din noul val de politicieni, noi ne lăsam duşi de nas de cel pe care sistemul foştilor securişti şi nomenclaturişti ni-l oferise drept dar otrăvit. Rând pe rând, ni s-au fluturat pericole naţionale inexistente, prezentate ca atare de aparatul propagandistic, având drept de lance televiziunea publică: moşierii, regele Mihai, ungurii, ruşii, intelectualii, societatea civilă, studenţii, foştii legionari… Nu s-a construit nimic şi nu s-a reformat nimic. În toţi anii în care Iliescu s-a aflat la cârma ţării ni s-a inoculat doar ură împotriva unor categorii sociale sau profesionale, ni s-a cultivat învrăjbirea cu minorităţile şi vecinii României sau s-a aplicat strategia murdăririi celor care puteau să ameninţe poziţiile profitorilor “tranziţiei”.

Foşti lideri ai opoziţiei democratice din anii ’90, precum Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu sau Ion Raţiu, au fost împroşcaţi cu noroi de aparatul de propagandă care-l servea pe Iliescu. În câteva rânduri, pentru a băga “frica-n burghezi şi moşieri”, au fost chemaţi minerii lui Miron Cozma să-i toace pe opozanţi. Acesta este Ion Iliescu şi acesta este tabloul ruşinos al faptelor sale. Exemplul său a fost urmat de cei care “au performat” în politică, precum semianalfabetul “Gagăl-guglăl”, preşedintele-jucător cu ansamblul ţigănesc sau de atâţia oameni de succes care micţionează pe jurnaliştii găozari sau pe procurorii DNA. Să ne mai mire că venerabilul Iliescu înjură ca un bulibaşă? Noi am votat pentru astfel de personaje sinistre să ne conducă, să ne beştelească dacă nu le facem pe plac şi să urineze în capul nostru drept argument al supremaţiei lor. Am primit ce am votat!