Ion Iliescu: “Dă-o-n mă-sa de guvernare!” Alo, tovarăşu’, dar poporului nu ai ceva să-i transmiţi, nu găseşti locuri în care să-i bagi pe cei care te-au ales şi reales drept şef al statului? Acesta este limbajul public pe care liderul de onoare al PSD îl foloseşte cu o nonşalanţă care contrastează supărător cu vârsta sa. Nu aş spune şi cu pregătirea sa, din cauză că şcoala de partid nu reprezintă decât un soi de spoială de educaţie însuşită forţat. Şi când te gândeşti că acest bătrânel ţâfnos, amintind în derapajele sale nervoase de nebunia activiştilor comunişti, încă face jocurile în PSD!
Niciodată n-am văzut în Iliescu decât un fel de intelectual descins din marea masă a activiştilor troglodiţi şi brutali ai Partidului Comunist Român. Singur şi-a făcut un titlu de glorie din acuzaţiile pe care Nicolae Ceauşescu, un alt intelectual de tip comunist, i le adusese din cauza deviaţionismului intelectualist al mai tânărului său discipol. Anii de după 1989 nu l-au transformat pe Ion Iliescu. Ca şef al statului sau ca preşedinte, nu s-a ridicat mai sus de condiţia sa de comunist luminat, un fel de exemplar hibrid, rămas izolat după distrugerea rezervaţiei din Est, adică “fostul lagăr al blocului comunist”. În timp ce ţările din jurul nostru îşi alegeau lideri din noul val de politicieni, noi ne lăsam duşi de nas de cel pe care sistemul foştilor securişti şi nomenclaturişti ni-l oferise drept dar otrăvit. Rând pe rând, ni s-au fluturat pericole naţionale inexistente, prezentate ca atare de aparatul propagandistic, având drept de lance televiziunea publică: moşierii, regele Mihai, ungurii, ruşii, intelectualii, societatea civilă, studenţii, foştii legionari… Nu s-a construit nimic şi nu s-a reformat nimic. În toţi anii în care Iliescu s-a aflat la cârma ţării ni s-a inoculat doar ură împotriva unor categorii sociale sau profesionale, ni s-a cultivat învrăjbirea cu minorităţile şi vecinii României sau s-a aplicat strategia murdăririi celor care puteau să ameninţe poziţiile profitorilor “tranziţiei”.
Foşti lideri ai opoziţiei democratice din anii ’90, precum Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu sau Ion Raţiu, au fost împroşcaţi cu noroi de aparatul de propagandă care-l servea pe Iliescu. În câteva rânduri, pentru a băga “frica-n burghezi şi moşieri”, au fost chemaţi minerii lui Miron Cozma să-i toace pe opozanţi. Acesta este Ion Iliescu şi acesta este tabloul ruşinos al faptelor sale. Exemplul său a fost urmat de cei care “au performat” în politică, precum semianalfabetul “Gagăl-guglăl”, preşedintele-jucător cu ansamblul ţigănesc sau de atâţia oameni de succes care micţionează pe jurnaliştii găozari sau pe procurorii DNA. Să ne mai mire că venerabilul Iliescu înjură ca un bulibaşă? Noi am votat pentru astfel de personaje sinistre să ne conducă, să ne beştelească dacă nu le facem pe plac şi să urineze în capul nostru drept argument al supremaţiei lor. Am primit ce am votat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu