joi, 26 septembrie 2013

România lui Ilie Gheorghe

România ta seamănă cu România lui Ilie Gheorghe? La Vocile Olteniei, emisiune pe care o realizez la Digi24 Craiova, am vorbit despre ce înseamnă ȚARA pentru un oltean care a văzut lumea dar a rămas îndrăgostit de locul său. Vă invit să-l ascultați pe Ilie Gheorghe vorbind despre ACASĂ...


miercuri, 25 septembrie 2013

Conferințele Euro-Agora: ROMÂNIA și tineretul ei, încotro?

Asociația Euro-Agora vă invită să participați la la conferința “ROMÂNIA și tineretul ei, încotro?” prezentată de ing. Gheorghe Duduială. Evenimentul va avea loc miercuri 25.09.2013, ora 16.00, la Casa Studenților din Craiova.

http://euroagora.wordpress.com/

joi, 19 septembrie 2013

Altfel, despre copiii hipoacuzici

Am fost oaspetele școlii Speciale "Sfântul Vasile" din Craiova chiar în prima zi a noului an școlar. Lucruri deosebite, pe care am încercat să le prezint telespectatorilor din întreaga țară. Da, a sunat clopoțelul și pentru ei! A doua  zi, la "Vocile Olteniei" am vorbit despre această lume în care sunetele au o rezonanță estompată sau chiar nu există.
Vă invit să urmăriți înregistrarea emisiunii și poate că ideile preconcepute despre copiii hipoacuzici sau despre cei cu dificultăți de comunicare vor fi ușor-ușor îndepărtate din mentalitatea colectivă...

luni, 16 septembrie 2013

Roșia Montană - punctul de la care România nu va mai fi cea de ieri...

Zeci de mii de români au ieșit în stradă împotriva sau pentru susținerea proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montana. Argumente pro și contra... oameni dezbat, se poziționează în funcție de interes sau de informațiile pe care le au despre un contract pe care Guvernul României l-a încheiat cu o firmă privată. Ieri, duminică 15.09.2013, a fost o zi în care democrația românească a ieșit din nou în piețele publice.
Imaginile cu oamenii care mărșăluiesc pe bulevardele Bucureștilor sau în marile orașe din țară se suprapune cu cele ale minerilor blocați în mină, susținuți de alți ortaci rămași fără locul de muncă și, mai ales, fără perspectiva că pot asigura familiilor pâinea cea de toate zilele...



Cei care și-au asumat responsabilitatea de a decide și de a da răspunsuri în numele celor mulți, obținând votul românilor prin diverse mijloace și metode, nu oferă decât... vorbe goale, promisiuni și repoziționări în funcție de tabăra în fața căreia vorbesc. Politicienii... Dar după acest moment "Roșia Montană", când atâți intelectuali au ieșit în stradă, România de mâine nu poate a fi la fel cu cea de ieri. A venit timpul să ne trezim, să nu mai lăsăm atât de multă responsabilitate pe mâinile celor care nu merită. România, azi!

vineri, 6 septembrie 2013

Presa tipărită în libertate - revoluție și involuție

Cum a evoluat presa in ultimii 20 de ani? Asumarea libertatii arata cum sperantele se risipesc intr-o involutie... constanta. Va invit sa urmariti un dialog despre presa si cultura. Pornind de la un caz concret - saptamanalul ,,Demnitatea,, - am mers spre zona culturala si nu numai, impreuna cu Nicolae Marinescu si Constantin M. Popa. La "Vocile Olteniei"...

Presa tiparită în libertate - revoluție și involuție

joi, 5 septembrie 2013

Universitatea din Craiova, atractivă pentru studenți. O spun cu nostalgie și realism

L-am reîntâlnit pe prietenul meu și fost de bancă în școala primară Gabriel Olteanu, prorector al Universității din Craiova, cu care am vorbit la Vocile Olteniei despre instituția pe care o reprezintă. Cred sincer că această instituție a urcat nu doar în diversele topuri europene, ci și în încrederea cu care tinerii privesc perspectiva de fi studenți în Craiova. S-au realizat câteva lucruri demne de a fi arătate, unul dintre acestea fiind campusul universitar și noul sediu al Facultății de Drept.
Vă invit să urmăriți dialogul nostru și sper să găsiți câteva lucruri interesante. Unii dintre noi privim cu nostalgie, încredere și realism evoluție Universității din Craiova. Și cu multă speranță!