UDMR – istoria unui șantaj mai lung de două decenii

Greu de înțeles cum a fost posibil ca UDMR, conglomeratul de asociații care pretind că reprezintă minoritatea maghiară din România, a fost tolerat pe post de formațiune șantajistă de aproape toate guvernările din ultimii 20 de ani. Considerați drept cei mai iscusiți sforari politici, liderii udemeriști s-au lipit de orice majoritate doar pentru a fi aproape de ciolan. Averile multora dintre ei arată cine a profitat de diversele funcții și de accesul la putere. Rând pe rând, de la stânga la dreapta, UDMR s-a cuplat cu orice partid câștiga alegerile și era cu un pas în Palatul Victoria. Excepțiile sunt accidentale, făcând parte din strategii de parcurs, udemeriștii asigurând din umbră sprijin în schimbul unor compromisuri uluitoare din parte majorității și, evident, conservarea privilegiilor.

Istoria UDMR este un șir neîntrerupt de lașități și abdicări de la orice moralitate în numele unei pretinse reprezentări a minorității maghiare. Interesele erau doar ale unui grup restrâns de lideri, nu ale unor conaționali obligați să se înregimenteze în singura formațiune existentă. Practic, păstrând proporțiile, avem de-a face strict cu o situație de captivitate în care un număr foarte mare de cetățeni au fost puși. Orice partid care a încercat să se dezvolte ca alternativă la UDMR a fost pus la zid cu ajutorul aparatului de propagandă al majorității. Oricine ridica pretenții de a reprezenta doctrinar sau anumite categorii sociale din maghiarime era catalogat drept extremist, de parcă discursurile unora din UMDR nu ar fi adevărate mostre de fascism. Cine a avut de câștigat de-a lungul celor 20 de ani de compromisuri? Mă tem că răspunsul este unul rușinos pentru majoritatea românească.

Preocupați exclusiv de asigurarea majorității parlamentare sau de sprijin din umbră, liderii români au dat dovadă nu doar de slăbiciune, ci și de lipsă de patriotism. Speriați că li se va pune eticheta de extremiști, lăsând PRM sau PUNR să cânte partitura șovinismului rezidual, conducătorii de partide puternice au ignorat constant interesele românilor din regiunile în care etnicii maghiari sunt majoritari. Mai mult decât atât, pretențiile ultranaționaliste ale UDMR s-au amplificat an de an, fără ca „partenerii” să aibă vreo reacție. În tot acest timp, minoritatea românească din Ungaria este umilită și ignorată. Dar dacă politicienii vor, nu este totul posibil. Așa se explică de ce înființarea unei secții la UMF Târgu Mureș a ajuns o problemă adusă în parlament. Înțeleg că șmecherii de la UDMR condiționează revenirea în Parlamentul României de satisfacerea unei revendicări care-i interesează doar pe câțiva băieți deștepți amatori de funcții. Evident, cum în joc este o bucățică din bugetul educației și imaginea României să ne așteptăm la un nou compromis în numele stabilității, nu-i așa?

Degetul ridicat, simbolul naţional?

Moţiunea de cenzură a opoziţiei are puţine şanse de reuşită. Indiferent de numărul sindicaliştilor chemaţi/aduşi să protesteze chiar în ziua votului asupra moţiunii, contează doar numărul celor care introduc bilele în urnă. Evident, actuala componenţă a Parlamentului României şi-a epuizat deja orice resursă de credibilitate. Puterea şi opoziţia nu reprezintă decât proiecţia neputinţei de a construi, ceea ce se încearcă nefiind decât un jalnic spectacol. Hârjoneala parlamentarilor şi regrupările succesive, în funcţie de indicaţiile primite de la partid, sunt singurele momente când viaţa în forul legislativ pare animată. În rest, o somnolenţă generală şi o durere în spate străbat ecranele televizoarelor, pentru a ajunge la cei care şi-au dat votul de parcă ar fi tras apa.

De ce noua moţiune de cenzură este sortită eşecului? Să fi primit Boc puteri magice de la Aliodor Frâncu, celebrul deţinător al flăcării violet şi al forţelor determinante în orice situaţie politică extremă? Mă tem că explicaţiile sunt mult mai simple. Liderii partidului (folosesc pluralul, dar se înţelege că directiva a venit de la Palatul Cotroceni…) au decis ca toţi parlamentarii PDL să nu voteze. Pur şi simplu, nu vor fi surprize. Parlamentarii PDL sunt blocaţi în a-şi exprima un eventual vot negativ. Dacă ar fi fost lăsaţi să se joace cu bilele, aşa cum s-a mai întâmplat, s-ar fi putut alege opoziţia cu destule voturi de la câţiva “neatenţi” sau chiar de la unii rebeli.

Mai mult decât atât, reprezentanţii minorităţilor nu vor fi în sală în momentul votului. Să aşteptăm surprize de la UNPR sau de la UDMR? Ar fi chiar ridicol ca Ponta sau Antonescu să se aştepte tocmai de la aceştia să răstoarne căruţa guvernării. Mai mult ca sigur că şi parlamentarii acestor două partide vor fi chemaţi la o ţigară pe hol, tocmai când se va vota… Aşadar, dacă facem un calcul simplu, nu se strâng voturile pentru dărâmarea Guvernului Boc 5 nici dacă sindicaliştii din stradă ar trâmbiţa de s-ar sparge geamurile de la Palatul Parlamentului. Cum tabloul descrie o situaţie clară de democraţie suspendată, la ce fel de dezbatere ne putem aştepta?

Strategia opoziţiei este la fel de stupidă, şefii de grup având misiunea de a număra voturile propriilor parlamentari, obligaţi să voteze “la vedere”. Aşadar, nici aici democraţia nu face doi bani, prioritară rămânând “democraţia de partid”, cea care spune că orice părere personală este înăbuşită de interesul partidului. Ruşinos, însă ambele tabere au ajuns să voteze în funcţie de degetul ridicat al şefului de grup. Sus degetul, jos degetul, un joc ridicol, în care spectatorul rămâne la final cu buza umflată şi cu buzunarele goale.

UPDATE: Motiunea a fost respinsă, fiind votată doar de 219 parlamentari (numărul necesar era de 236). Evident, iar am avut dreptate...