Ştirile principale ale zilei de vineri nu ne lasă loc de speranţe. Curtea Constituţională a cerut verificarea şi renumărarea voturilor nule. Biroul Electoral Central spune că, dacă va fi obligat să le numere, treaba va dura vreo 12 zile. Un senator este ridicat şi dus la DNA şi audiat de procurorii specializaţi în acţiuni anticorupţie.
Nu vi se pare că suntem o ţară care pluteşte în derivă? Acestea sunt contribuţiile noastre în cadrul familiei Uniunii Europene. Orice pretenţie de a fi trataţi drept parteneri egali mi se pare absurdă. Cel mult putem avea pretenţia de a beneficia de un tratament corect prescris şi de o medicamentaţie potrivită. Deşi nu cred că ne vindecăm foarte curând...
Spuneam că nu avem dreptul să ne iluzionăm. Mi s-ar părea mai degrabă normal să ne efectuăm calcule pentru un viitor în care să trăim decent abia după ce vom accepta să facem câteva schimbări esenţiale în societate. În primul rând, să împiedicăm perpetuarea în funcţii a politicienilor, prin limitarea de mandate. Chiar dacă nu este o soluţie aplicată în alte democraţii, mi se pare firesc să nu existe meseria de parlamentar. Şi nici aceea de primar, care ar trebui limitată la doar două mandate, aşa cum se aplică în cazul preşedintelui. Stringentă ar fi şi depolitizarea administraţiei. Dubla calitate de membru de partid şi cea de director de instituţie bugetară este aproape similară cu aceea de corupţie instituţionalizată sau cu nepotismul. Firesc ar fi ca incompatibilitatea să limiteze drastic pornirile politicului de a controla ceea ce nu-i aparţine de drept. Măcar aceste două lucruri dacă s-ar întâmpla, fie şi printr-o minune de sărbători, ar fi un pas foarte important către regăsirea normalităţii. Altfel, deprofesionalizarea şi promiscuitatea mediului politic vor sufoca economia şi administraţia.
Experienţa alegerilor prezidenţiale, o aventură nefinalizată încă, nu are darul de a ne reda optimismul. Dimpotrivă, am întâlnit foarte mulţi oameni sceptici. Mulţi mă întreabă dacă mai cred posibilă apariţia unei mişcări politice, construită altfel şi condusă de oameni care să nu provină din rândul “actualei clase politice”. Nu ştiu dacă este posibil foarte curând. Nu sunt defetist şi nici nu cred că politicienii pe care-i avem sunt singurele produse pe care societatea le poate propulsa pe scena publică. Mă tem că blazarea multor persoane oneste şi închiderea în zona strictă a practicării profesiei şi a familiei, gest normal de autoconservare, sunt obstacole mai mari decât lipsa finanţării transparente sau a angrenării unui număr semnificativ de intelectuali.
Să dau un răspuns tranşant: noua mişcare civică, transformată într-o acţiune politică, va fi mai mult decât necesară doar când tot mai mulţi dintre noi vor înţelege că o ţară în derivă nu trebuie condusă de un marinar, ci de un şef de stat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu