Dragă prietene, noi suntem bine şi sănătoşi. Nu, încă nu trăim bine, că doar chestia asta a fost un slogan electoral, o gogoaşă pe care ne-am prefăcut că o credem şi ne entuziasmăm doar pentru a scăpa de răul cel mai mic. Într-un fel, lucrurile s-au schimbat, dar nu aşa cum visam noi. Nu o să-ţi vină să crezi, însă, după ce furia oamenilor s-a stins din lehamite sau din neputinţă, EI s-au reîntors la putere şi controlează totul. Da, ştiu că pare un banc prost, dar chiar aşa stau lucrurile în realitate. Foştii securişti şi ăia din partid şi-au făcut firme şi au cumpărat fostele fabrici. “Au fost privatizate”, că aşa se spune, că ne place să ne minţim colectiv, să nu le spunem că au furat mână-n mână cu cei pe care s-au căţărat la putere. Avem un capitalism original, ce funcţioneză după nişte reguli pe care îmi este imposibil să ţi le explic. Furtul şi mituirea sunt politică de stat. Mă şi mir că n-au trecut-o şi în Constituţie. Mulţi au preferat să plece din ţară, că tot românul poate acum să plece unde vrea prin Europa, decât să fie sub papucul unor corupţi şi să facă foamea în România.
Cel pe care l-ai văzut în 22 la televizor şi ziceai că ar trebui să-l bată demonstranţii, un fost şef comunist - Iliescu -, a fost preşedinte vreo 10 ani. Da, chiar ăla de plângea că se întinaseră valorile socialismului a fost şef după Ceauşescu. Îţi dai seama cum am trăit şi cum votează oamenii? Ne-au dus de căpăstru aşa cum au vrut EI.
Acum ne putem exprima liber. Îmi amintesc de entuziasmul tău din seara de 22, când ne bucuram şi mi-ai spus: “Gata, o să te poţi face ziarist şi o să publici tot ceea ce vrei!” Da, mi-am văzut visul cu ochii şi scriu liber. Încă! Deşi nu prea-mi vine să tot scriu şi să văd cum analfabeţii sunt propulsaţi de rubedenii în funcţii de conducere. Asta este o altă chestie, pe care sunt convins că n-o vei crede cu uşurinţă, dar pe cuvânt că nepotismul este de bază pentru a ajunge într-un scaun înalt. Pe “Prinţişor” l-a urât tot poporul, dar acum au ajuns să-şi facă amantele ministru şi copiii europarlamentari. Ce să-ţi mai povestesc dacă simt că n-o să mă crezi? Ăştia de acum, pe care mai bine că nu-i ştii, sunt chiar mai răi decât ăia împotriva cărora strigam în decembrie 1989.
Dragă prietene, n-am mai trecut de mult timp pe la mormântul tău. Nu inventez vreo scuză imbecilă, pentru că nici nu te-aş păcăli, tu fiind mai oltean decât mine (asta era gluma ta, nu?), şi încă mi te amintesc bine, aşa cum erai acum 20 de ani. Probabil că o să trec din ce în ce mai rar… Dragă prietene, este iar decembrie şi, când ninge, îmi amintesc de tine. Împreună, visam frumos…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu