Domnul președinte Traian Băsescu și domnul premier Victor Ponta au
uitat de țară. Imposibil de înțeles unde se regăsește interesul public,
interesul național și grija pentru fiecare român în ceea ce fac
respectivii domni. Este dificil să fii român și să-ți ții cumpătul când
vezi cât de jos au ajuns cei care, printr-un hazard numit democrație
originală, conduc România. Dacă prin vot am încredințat un mandat de
reprezentare acest act înseamnă, din punctul meu de vedere, o
responsabilizare maximă a celor aleși. În primul rând, respectivii au
obligații și abia în plan secund… privilegii.
Aș fi vrut ca acest
text să fie scris într-o notă ironică, glumind pe seama orgoliilor
politicianiste și meschinăriilor afișate nonșalant de respectivii domni
mai sus menționați și de susținătorii lor. Nu pot să scriu cu detașare
când niște neinsprăviți, de la înălțimea statutului de înalți demnitari,
își bat joc de noi toți.
Domnilor, România nu se împarte în două
tabere. Nu suntem “cei care vă susțin și cei care nu”. Chiar dacă așa vi
se pare așa după ce organizați, în manieră originală, alegeri pe care
le câștigați prin rotație tot voi, această țară este locuită de oameni
cărora nu le pasă cine zboară spre Bruxelles dar sunt preocupați să-și
păstreze un statut demn pretutindeni. Se vede limpede că vouă chiar nu
vă pasă și nici nu aveți capacitatea de a reprezenta România. Nu sunteți
făcuți pentru asta. Este războiul vostru politic în care noi suntem
prizonieri. Pur și simplu, cred că poporul român a devenit o povară
pentru voi !
EDITORIAL - Ora de Dolj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu