marți, 28 aprilie 2009
“Promoţia Becali&EBa”. Succesuri garantate! (I)
Care vor fi temele dezbătute în viitoarea campanie electorală pentru alegerile europarlamentare? Sigur, dacă n-aţi abandonat citirea acestui text încă după prima frază, convins fiind de lipsa de interes a cel puţin 90 la sută dintre români pentru aşa ceva, putem încerca împreună să anticipăm ce se va găsi pe agenda candidaţilor. În primul rând, se va discuta intens despre problema izolaţiilor termice la blocurile P+4. În al doilea rând, despre soluţiile europene pentru dilema stârnită de hrănirea câinilor maidanezi: cum vor supravieţui patrupedele în condiţii de criză, accentuate de refuzul noilor guvernanţi de a mări pensiile? Se va discuta intens despre asfaltarea străzilor, canalizare, gunoiul menajer şi fluidizarea circulaţiei. Şi, mai mult decât sigur, vor fi analizaţi candidaţii pentru alegerile prezidenţiale… care se vor folosi de scrutinul pentru Parlamentul European doar ca un decor în care să-şi etaleze nurii.În schimb, teme precum absorbţia fondurilor comunitare, coeziunea structurală, migraţia sau protecţia locurilor de muncă vor păli în comparaţie cu circoteca electorală în care protagonişti vor fi Becali, EBa şi Vadim. Tuturor candidaţilor, “succesuri” multe!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu