luni, 22 martie 2010

Antonie Solomon - încă 60 de zile de arest

Tribunalul Argeş a prelungit astăzi arestul primarului suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, cu încă 60 de zile.

Tribunalul Argeş a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a lui Antonie Solomon, trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi a decis menţinerea măsurii de arestare cu încă 60 de zile. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore. Potrivit unor surse judiciare, Solomon ar urma să fie transferat la Colibaşi, unde se află şi fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru luare de mită. Antonie Solomon a fost reţinut pe 2 martie de procurorii DNA Piteşti, iar pe 3 martie, Tribunalul Argeş a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă. Solomon a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul DNA pentru luare de mită şi fals intelectual.
(mediafax)

UPDATE Primarul Craiovei a fost transferat din arestul poliţiei piteştene la Penitenciarul de Maximă Siguranță Colibași. Edilului-şef al Craiovei i se vor face controale medicale, psihologiceși i se va testa gradul de adaptabilitate la condițiile din penitenciar - anunta Bulevard.tv

Camera în care va sta Antonie Solomon are 8 paturi, iar colegii lui sînt tot arestați preventiv și nu tîlhari, violatori sau criminali. Are dreptul la patru vizite pe lunã și la un singur pachet. Acesta trebuie sã conțină maximum 10 kg de alimente, legume sau fructe și 20 de litri de apă minerală sau suc. Zilnic poate vorbi cîte 10 minute la telefonul penitenciarului și poate să trimită un număr nelimitat de scrisori. O dată pe săptămînă are voie să facă și cumpărături de la magazinul penitenciarului, iar o oră pe zi poate să se plimbe prin curtea interioară", a spus Puiu Nicolescu, purtătorul de cuvînt al Penitenciarului de Maximă Siguranță Colibași.
sursa: curier.ro

2 comentarii:

Cocea Romulus spunea...

Norocul nostru a fost ca Solomon nu a fost judecat la justitia lui Covei din Craiova. Rusine Consiliului Local ca nu s-a dezis categoric de acest Solomon care a facut un oras intreg de rusine tarii. Din acest punct de vedere cred ca orasul nostru este pierdut si nu intamplator hoarde de tigani si bande de interlopi se zbenguie pe strazile Craiovei, sub privirea „neputincioasa” a autoritatilor locale...

Anonim spunea...

Buda este in camera? La dus merge singur sau in grup? :))