joi, 13 decembrie 2018

Onorat să primesc Premiul pentru poezie 2018 al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor

Sunt onorat să primesc un premiu pentru ceea ce cred că mă împlineşte, poezia, dar şi cu bucuria de a avea atât de mulţi prieteni adevăraţi aproape sau la mii de kilometri... Mulţumesc, Jeton, Milutin, Xhevded, Attila, Dinos, Brajesh & comp!


"Juriul ediţiei 2018 a Premiilor pentru literatură ai Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor “P. Bogdani” a decis ca Premiul pentru poezie să fie acordat scriitorului craiovean Mihai Firică. Membrii juriului, reuniţi în două sesiuni desfăşurate în Bruxelles şi Priştina, au acordat premiul pentru versurile considerate „de un nivel înalt în literatură”. Premiul este un semn de recunoaştere internaţională pentru volumul “Ultimele zile şi viaţa de după”, carte publicată anul trecut de către Mihai Firică, şi pentru numeroasele traduceri ale poemelor sale apărute în reviste de prestigiu din mai multe ţări. Distincţia a fost acordată pentru că lirica poetului craiovean a inspirat artişti plastici din spaţiul balcanic în lucrări expuse în cadrul unor proiecte culturale internaţionale, boardul Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor IWA “P. Bogdani” menţionând aportul său considerabil la promovarea schimburilor culturale şi realizarea de proiecte internaţionale între scriitori.

Cunoscut publicului craiovean mai ales în calitate de jurnalist, Mihai Firică este membru al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Craiova, vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor iar de-a lungul anilor a primit mai multe premii pentru literatură. Versurile sale au fost traduse în spaniolă, franceză, engleză, sârbă, macedoneană, albaneză, chineză, arabă, japoneză etc. Alături de scriitorul craiovean, laureaţi ai ediţiei 2018 a Premiilor pentru literatură ai IWA “P. Bogdani” sunt scriitorii Rajdeep Chowdhury din India, Fernando Rendon din Columbia, Maria Miraglia din Italia, Milutin Djurickovic din Serbia, Armenuhi Sirsyan din Armenia, Baki Ymeri din Macedonia şi Halmosi Sandor din Ungaria, pe diverse secţiuni, pentru proză, eseuri, traduceri sau management cultural. Festivităţile de decernare a premiilor şi recitaluri publice au loc în Bruxelles şi în Priştina, organizatorii dorind să construiască un adevărat “pod cultural” între cele două capitale europene. Autorii premiaţi vor fi promovaţi prin traducerea unor volume în mai multe limbi, cărţile urmând a fi lansate în diverse oraşe europene în 2019. Preşedintele organizaţiei care reuneşte scriitori din zeci de ţări este scriitorul albanez Jeton Kelmendi, nominalizat în patru rânduri la Premiul Nobel pentru Literatură." (Gazeta de Sud 06.12.2018)

miercuri, 24 octombrie 2018

Un discurs poetic sub incidenţa disoluţiei onticului - cronică la volumul Ultimele zile şi viaţa de după

Prezentarea volumului "Ultimele zile și viața de după" în Revista Argeș - septembrie 2018 realizată de George Popescu.



"Într-o cronică pe care i-o consacram celei de-a doua cărţi de poezie, notam atunci, cu mai bine de zece ani în urmă (autorul e parcimonios în privinţa apariţiilor editoriale, însă cine îl cunoaşte mai din vecinătate constată cu uşurinţă că faptul acesta e propriu firii sale intime, cu atât mai mult cu cât chiar şi ca jurnalist, de presă scrisă ori de televiziune, are un al său propriu mod de a fi: aşezat, judicios şi lipsit de gustul spectaculosului; notam, deci, atunci, că Mihai Firică e un introvertit ce pare să-şi fi rătăcit calea de acces către Ceilalţi şi, ajuns prizonier al unui impenitent joc de retractilităţi, resimte cu acuitate febrilitatea pierderii de contact; iar cum ieşiri nu se prea mai întrevăd, intrigat de insidiile cotidianului, se refugiază în contemplare; întors spre mituri originare (al Exodului, al Facerii, al Ispitei, cu Şarpele ce-şi plimbă limba păcatului prin interstiţiile unei lumi în degringoladă), actantul poetic articulează o poveste cu o tonalitate gravă, în arpegii sacadate, mereu la limită, de parcă ar dori să scape de mesaje imposibile; căci Mihai Firică e un mesager aflat sub incidenţa unei viziuni cu iz apocaliptic, căreia luciditatea nu-i mai serveşte de filtru decât printr-un joc de substituire de sens la care sunt convocate cuvintele, printr-o abia camuflată strategie ezoterică.
După debutul mai mult decât promiţător cu Biografie sumară, 1996; am fost un martor al drumului ei spre tipar), a urmat Limba şarpelui călător, dacă nu mă înşel în unul succesiv în care autorul îşi conservase, conciziunea şi gustul exacerbat al rarefierii, ca şi jocul supra-real în care însă miza majoră era orientată pe poziţionarea derizoriului ca filtru al oricărei efuziuni onirice. Conciziunea aceasta, poetul şi-a conservat-o: avertizat (ca jurnalist) asupra pericolului discursivităţii, devine, în ipostază de poet, parcimonios şi selectiv, optând pentru o altă distribuţie semantică, suspendând, deseori până în pragul obscurităţii, orice pretenţie tranzitivă.
Îmi pare totuşi că în noua carte Ultimele zile şi viaţa de după cu care îşi întâmpină cititorii, câţi şi pe unde s-or mai afla ei în lumea sedusă de virtual, Mihai Firică înclină să renunţe, într-o proporție altfel bine strunită, la actul de cumpănire – şi de cumpătare – asupra versului, lăsând cuvintelor mai multă libertate de mişcare, eliberându-le dintr-o reţea a ermeticului, obligat, cred, de preeminenţa în actul poetic a unei nevoi a spunerii. Mici crochiuri ale derizoriului sunt poemele acestei cărţi ce găsesc admirabil salvarea de la păcatul discursivităţii prin inserţia metaforicului în miezul deplin al realului, cum ar fi spus un scriitor de a cărui operă ne-am ocupat recent: miros de carne tânără dinspre tarabe // praf și pulbere pe biografia stearpă / urme adânci pe ziduri / bine gândit îți spui // o bucată de carne în formă de inimă nu-i totuși o / inimă / pe grupuri ne-am ordonat iubiți/ ritmic/ faceți dragoste din ce în ce mai mulți / asta ne va folosi la ceva / aventura ne va fi de folos // tresar de sub blana de iepure uriaș (Biografii sterpe, iubiri pe sfert)
Autopropulsat într-o abia camuflată serie de poetes maudits, Mihai Firică rezonează cu un infern al unui Dante post-modernizat, oscilând între lemnul însângerat al crucii și teritoriul lumesc mlăștinos dar cu un ochi interior orientat mesianic spre un hotar purgatorial redus la scurtissime licăriri strecurate în lexicul de esență tare: de azi înainte plata se va face în sâmburi/ argintul e doar al săracilor / cerul albastru fixat deasupra noastră de cuiele / domnului / suntem două lacrimi care se scurg pe o halbă cu / bere rece / sau poate ploaia / de dinaintea noastră // ai sau nu ai / proteza dintre cuvinte / scos din uz și aruncat în tăcere…(Lacrimi gemene)
Așezarea cuminte în bătaia puştii pare să indice, în contextul biografic al autorului, tocmai acea temperanţă editorială, ca s-o numesc aşa, de care vorbeam, dar şi semnul unei fragilităţi pe care şi-o asumă, cu risc cu tot, Poetul prin ieşirea sa în lume.
E prezent și reiterat un motiv al sângelui (un poem poartă chiar titlul Calea sângelui), care plasează discursul poetic între o simptomatologie a cruzimii, ca semn al unui divorț decis asumat cu lumea prin plonjonul în subsidiile realului dezarticulat (de altfel sintaxa lirică stă sub semnul unei dezarticulări pe măsura disoluției ontosului!) și, de aici, impresia unei acute confruntări, sub semnul negativului, cu tot ceea ce rămâne la palierul percepției din sfera extra-lăuntrică.
Aici mi se pare cel mai important pariu – de altfel câștigat – al lui Mihai Firică în această fază, nu neapărat nouă, dar profund înnoită, a decursului său liric: s-a spus, nu atât de frecvent și de răspicat cât ar merita, că arta și, în cadrul ei, mai ales poezia, ca și muzica, s-ar cuveni scrisă cu sânge; un mod de a detecta ceea ce metapoetic s-a mai desemnat sub expresiile conceptuale de autenticitate a scriiturii ori, în discursurile post-semiotice, actul de textualizare a realului.
Aș menționa, în aceeași ordine, tangajul între ispita urgentată a spunerii (a scrisului: pe un colț de pagină am scris) și cea a tăcerii (și-am tăcut) din poemul cu titlul ilustrativ Am scris și-am tăcut, în care se pot decela cele două idei topice ale cărții: vocația irepresivă a restituirii în logos a realului risipit și decrepit vărsat, cu o neuitată imagine rilkeană, în afară, și crunta probă a indicibilului, ca distanță între spunere dincolo de discursivitate și tăcerea ca liminară și, firește, neproductivă terapie.
Pe alocuri, mi s-a părut util a-l alinia pe autorul acestui volum în linia poeților greci moderni, a unui Kavafis ori Seferis, iar la noi a unui Virgil Mazilescu. Iată câteva extracte grăitoare pentru cine mai păstrează în memorie ceva din discursurile lirice ale poeților citați: stăpânii vor veni de sus locul va fi nepăzit / ultimii dragoni aurii s-au lăsat răpuși de săgeți de / carton / când vor înțelege ceea ce spuneam voi fi departe / sunt paznici peste tot dar sunt doar umbre / dragostea rămâne în urmă agățată de spini ca o / cămașă de copil / mașinăria infernală care e viața n-o pot îmblânzi / nici dacă aș fi o mie de zile orbul din zaphyntos… (Decalogul fericirii se oprește la șapte)
Uneori, discursul capătă un fals decript epic, însă cu absurdul pe post de grilă filtrantă poetic, dar în care metaforicul de o densitate particulară șterge orice urmă de eventual prozaism: eufrosina vrea să muncească / să atâţe focul iadului cu măruntaiele piticilor /de pe masa disecţie / le adună cu prosopul ud șterge urmele /văruim totul ca la început / însă nu vom mai simţi acea strângere de mână / caldă şi firavă până la dispariţie // dimineaţa eufrosina se scoală devreme ia viaţa / de la început/ are întotdeauna la îndemână prosopul ud …(Doamna e cu e mic))
În poemul ce dă titlul volumului, e reperabilă ambiguitatea actantului poetic prin jocul dintre persoanele întâi și a doua, prin care de fapt se anturează subteran opțiunea pentru un discurs monologal, menit, din perspectiva întregului volum-etapă a creației sale, să faciliteze actul scriptural al unui fel de autodafé, care se conturează pe tot parcursul volumului un fel de autoflagelare în raport cu mortificarea prin care se efectuează un voiaj supraveghetor într-un infern dantesc diseminat de cuvinte încărcate cu o simbolistică pe alocuri macabră, dar atent salvată de un filtru al penitenței de sorginte litanică. La urma urmei, majoritatea poemelor din acest volum sunt litanii oscilând între viziuni sarcastice, nelipsite pe alocuri de gustul grotescului, și imprecații sublimate în aparență de ludic funcționând pe post de filtru al apocalipticului conturând, în percepția cititorului atent, o viziune în spirală a lumii în degradare.
Un exemplu ni-l oferă poemul cu titlul Omul cu foarfece neagră și grea, în care întâlnim versul ce mi se pare un alt topoi esențial al acestei poetici a autorului: urc și cobor de pe cruce zâmbind. Și e de identificat aici ceea ce am numit mai înainte poeticul aporetic, prin care autorul pune în funcțiune iterativ figura oximoronului ce nu se mai reduce la nivelul topic al unei expresii, ci ca un veritabil movens al întregului discurs liric din prezenta carte: ani răstigniți / file desprinse fără zgomot / ceremonialul fricii repetat și ieri pe mâine/ și azi a fost ca ieri mâine poate nu mai contează / calc pe urmele pașilor mei făcuți cu mult timp în / urmă / aș fi vrut să-i spun mamei / atât de multe cuvinte care să o îmbrățișeze / în calendar fila sa a rămas fără poză // un călăreț adormit în șa pe o câmpie pustie (Calendar)
Mihai Firică e de-acum un poet cu o voce și un discurs proprii, stăpân nu doar al unui orgolios modus scrivendi propriu, ci și al unei tehnici în semnificația antică a termenului pe care își pariază, îmi pare, un destin singular. Stau mărturie în acest sens versuri cu încărcături apoftegmatice, fie pe linia unei orizontalități cu substrat ermetic (catârul putrezea în prispă – iată un exemplu), fie, cum anticipam, în forme oximoronice, la nivel strict lexical ori la palierul întregii sale partituri lirice.
Rămâne simptomatic poemul final al acestei excelente cărți în care sunt condensate, fie și în dicțiunea sibilinică, între eglogă și litanie, mai toate atuurile și mizele noii sale etape creative: n-au plecat din viață rătăcesc/ morților vii dumnezeu le arde și sufletul/ tăciuni aprinși în negura zilei/ limba le e nisipul strecurat dintr-o oră în alta// trei biserici suprapuse pictate de orbi/ mi-au modelat creierul după chipul și asemănarea / lor / imagini înghețate și o pastă vâscoasă dulceagă / sub limbă am ascuns medicamentul/ m-au pus în genunchi roagă-l pe tatăl tatăl tău să-mi fie / mire / astupă cu trupul tău spărtura din trupul meu / dă-i totuși o ultimă țigară pe lumea inversă / pleacă privind înapoi // mișcă-te fă ceva mănâncă-ți inima șterge-ți / numele (Închinarea de seară).

George POPESCU

(Revista Argeş - septembrie 2018)

vineri, 7 septembrie 2018

John McCain. A suferit şi a triumfat pentru ţara sa!

Modelul politicianului dedicat ţării şi cetăţenilor, servind interesului public dincolo de interesul personal, preferând să piardă o cursă electorală dar să spună mereu adevărul = John McCain. Au trecut puţine zile de la despărţirea de acest brav luptător pentru democraţie. A suferit şi a triumfat pentru ţara sa! John McCain a intrat în istorie drept unul dintre politicienii tradiţionalişti, cu atitudini conservatoare, puternic ancorat în tradiţiile democraţiei americane.


Documentarul biografic pe care HBO l-a difuzat recent este o pledoarie pentru inteligenţa şi onestitatea politică, despre onoare şi măreţie în actul public.
Dar ce s-a petrecut în politica americană în ultimii ani? Cum a fost posibil ca antimodelul să triumfe, tocmai bădăranul clasei să câştige, asistând la valuri de misoginism, rasism, neam-prost, anti-diplomaţie şi legături subterane toxice? De la Sarah Palin (un personaj hilar în care se regăsesc Veorica Dăncilă, Eba, Udrea, Firea şi Olguţa) la Trump a fost o prăbuşire nu doar a republicanilor americani, ci şi pe plan mondial. Am început să denumim drept iliberalism ceea ce fac băieţii din popor, fără prea multă educaţie şi care detestă bunele maniere, aceşti mizerabili care fac orice pentru victoria politică.

Consider că electoratul poate greşit. E drept, tot alegătorii sunt cei care vor îndrepta lucrurile, de multe ori cu preţuri imense, dar o vor face. Totuşi, de ce se degradează mediul politic şi scade încrederea oamenilor în politicieni? De fapt, deteriorarea construcţiilor democratice începe în clipa în care, poate plictisiţi sau chiar dezamăgiţi de politicienii de tip John McCain, votează "la mişto" cu oameni din popor, cu "ăla care vorbeşte pe limba prostului, simplu şi direct". Dacă am permis ca ştacheta politică să fie înlăturată de către alunecoşi în detrimentul politicienilor instruţi nu am făcut altceva decât să ne dăm pe mână unor inşi brutali. Ei sunt o ameninţare pentru democraţie şi pentru statele în care decizia este adoptată prin cosnultarea cetăţenilor. Ce facem, mergem cu Trump, Putin, Erdogan, Viktor Orban, Salvini, Dragnea şi alţii de teapa lor? Răspunsul meu este fără echivoc, regăsind-mă în modelul John McCain - echilibru, dialog, cumpătare, efort, decenţă şi patriotism.

Să nu uităm mesajul senatorului John McCain transmis în februarie 2017, pe când actuala coaliţie guvernamentală PSD+ALDE călca în picioare principiile democratice şi încerca stoparea brutală a luptei anticorupţie "România nu îşi poate permite să facă paşi înapoi în lupta anticorupţie"!

vineri, 6 iulie 2018

Poezie & prietenie, la Adunarea poeților din Craiova

M-am simțit înconjurat de prieteni cu ocazia lansării volumului meu de versuri "Ultimele zile și viața de după". Au fost două ore de poezie și prietenie, avându-i alături pe actorul Angel Rababoc și scriitorii George Popescu, Petrișor Militaru și Nicolae Coande (amfitrionul evenimentului). Mulțumesc tuturor! Vă ofer câteva imagini de la o întâlnire din cadrul Adunării poeților și SpectaActorilor de la Sala "Ia te uită" a Teatrului Național Marin Sorescu din  Craiova:












George Popescu, despre volum:
"În noua carte, Ultimele zile și viața de după, cu care îşi întâmpină cititorii, câţi şi pe unde s-or mai afla ei în lumea sedusă de virtual, Mihai Firică înclină să renunţe, într-o proporție altfel bine strunită, la actul de cumpănire – şi de cumpătare – asupra versului, lăsând cuvintelor mai multă libertate de mişcare, eliberându-le dintr-o reţea a ermeticului, obligat, cred, de preeminenţa în actul poetic a unei nevoi a spunerii.
Mici crochiuri ale derizoriului sunt poemele acestei cărţi ce găsesc admirabil salvarea de la păcatul discursivităţii prin inserţia metaforicului în miezul deplin al realului, sondând în superficiile acestuia în căutarea acelor semnificații subterane conservând, sugestiv, mizele unor esențe ale trăitului pe cont propriu."

vineri, 29 iunie 2018

Ultimele zile și viața de după - lansare de carte la Teatrul Național din Craiova

Cu drag, vă aștept la o întâlnire cu poezia, în cadrul lansării cărții mele "Ultimele zile și viața de după" (Editura TracusArte). Ne vedem joi 5 iulie 2018, de la ora 17.00, la Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova (sala "Ia te uită").

Alături de mine vor fi actorul Angel Rababoc, cu un scurt recital poetic, precum și scriitorii George Popescu, Petrișor Militaru și Nicolae Coande (el fiind și moderatorul evenimentului).


luni, 28 mai 2018

Regele Mihai I al României. Regele nostru - mereu în inima mea

Apariţia volumul "Mihai I al României. Regele nostru: martori, experienţe, amintiri regale" mi-a produs o profundă emoţie. Sunt onorat să semnez alături de atât de multe personalităţi care l-au iubit pe Regele Mihai I al României şi, fiind în preajma sa, şi-au spus ca şi mine: "Este Regele meu!" Mi-a fost extrem de greu să aştern pe hârtie amintiri pe care mintea mea refuza parcă să le asocieze cu un om care ne părăsise din acestă lume atât doar în urmă cu câteva săptămâni. Pentru mine, Regele nu a plecat şi nu va pleca niciodată. Este al României şi va dăinui pururi, cât va dăinui şi Ţara.


Felicitări şi recunoştiinţă istoricului Alexandru Muraru, coordonatorul volumului, precum şi Editurii Curtea Veche Publishing.
Semnează în lucrarea de faţă: Emil HUREZEANU, Constanța IORGA, + DANIEL P. B.O.R., Roger GRIFFIN, Jonathan EYAL, Andrei MURARU, Dan GRIGORE, Adrian-Silvian IONESCU, Keith HITCHINS, Teodor ILINCĂI, Petre GURAN, Ion. M. IONIȚĂ, Ana BLANDIANA, Michael SHAFIR, Maria-Denise THEODORU, Remus AZOIȚEI, Ștefan CÂLȚIA, Theodor PALEOLOGU,  Liviu ANTONESEI, Gabriel BADEA-PĂUN, Flavius BONCEA, Mircea HORTOPAN, Mihai FIRICĂ, Mihai COPĂCEANU, Simona N. VRĂBIESCU KLECKNER, Liviu BOTA, Nicolae DRĂGUȘIN, Mihai RICCI.

Prezentarea editorului coordonator vă va convinge să căutaţi această carte: "Lipsea, odată cu plecarea sa în veșnicie, un volum care să surprindă experiențe personale ale celor care l-au întâlnit, au avut șansa de a sta în preajma sa și de a-i cunoaște aura, înțelege rațiunea și interpreta viața. Cei trei piloni ai îndelungatului și atât de încercatului său drum prin această lume – credința în Dumnezeu, lupta pentru români și dragostea pentru familia sa – se cer, din această perspectivă, a fi evocați pentru viitorime. Pentru că astfel, Mihai I va continua să pătrundă în casele și inimile românilor, prin cei pe care i-a avut, vremelnic, alături, în drumul său."

Volumul a fost lansat la Bookfest 2018.

marți, 3 aprilie 2018

Despre volumul "Ultimele zile și viața de după"

Despre volumul meu "Ultimele zile și viața de după", în revista Ramuri:

"Înțelepciunea de după

Mihai Firică a debutat remarcabil, ca laureat. Volumele sale de început, ”Biografie sumară” (1996) și ”Limba șarpelui călător” (1997) au fost premiate, cel din urmă chiar de Uniunea Scriitorilor din Romania - Filiala Craiova. Aceasta a făcut ca poetul să fie primit în Uniunea Scriitorilor din România la 26 de ani, fiind foarte probabil cel mai tânăr scriitor oltean contemporan primit în USR.
Cartea ”Ultimele zile și viața de după” (București, Editura Tracus Arte, 2017) se înscrie pe traiectoria inițială a lui Mihai Firică, aceea a poeziei scrise la timpul ei. Poetul nu aglomerează peisajul beletristic și nu suprasolicită critica, precum aceia care an de an pun pe sârmă una după alta creații nespălate, neigienizate, nefinisate, bruioane, flecuștețe și chilipiruri emoționale. Volumul în discuție acoperă peste un deceniu de poezie în 40 de poeme. Cărțile sale meticuloase, lucrate, strunite în zbaterea bijutierului sunt o sărbătoare a spiritului. De altfel, în mod derivat și implicit, această atenție la temeinicia cărții se regăsește în discursul poetic sub forma unui apolinic control al inspirației. Nu are importanță cum este de felul lui poetul; contează că spiritul liric ni se revelează ca un bun controlor al curbelor interne ale inspirației și al jocului spontaneității. 
Ideea poetică structurală a volumului este că în viață, atunci când se ajunge la conștientizarea a ceea ce în fapt se întâmplă este prea târziu: înțelepciunea vine după. Într-un fel sau altul, poemele volumului dezvoltă în diverse registre, la variate scări și pe diferite niveluri iradiațiile ideii nucleare a târziului. Principala irizație și iradiație a târziului o reprezintă înțelepciunea de după: este târziu în ultimele zile, dar poate există o salvare în viața de după aceste zile. Ce se desprinde din târziul ultimelor zile nu este de repetat (”Nimic de repetat”) și nici de aruncat la coșul de gunoi al uitării (”Linia de uitare”). Este de analizat, este de înțeles, este de transformat în înțelepciune. Târziul din ultimele zile și din viața de după ”e vremea” când trebuie ”să taci să înduri să adormi să reciți/ în somn/ doar lacrimi și versuri la sfârșitul zilei” (”Sărută-mi venele”).
Poezia este tabloul înțelepciunii, al interiorizării, al responsabilizării aduse de trăirea sentimentului de a fi venit târziu, de a fi ratat momentul optim, de fi pierdut oportunitatea valorificării plenare a norocului. Poetul s-a trezit târziu, dar ceilalți încă nu dau semne de trezie. Cu alte cuvinte, prin scrisul său, poetul ne trezește înainte de a fi prea târziu. Zicea undeva Leonardo Da Vinci: ”E adevărat că m-am trezit târziu, dar ceilalți dorm încă”.
Cazna de a interioriza târziul generează o lirică a recuperării, a reconsolidării, a întremării după dezastru. Prin venirea sa târzie în lume, omul este rămas în urmă, este îngenuncheat. Pe intervalul ultimelor zile și al noii vieți ce începe sau se termină după, omul este înfrânt, este la pământ. Strădania co-rezonantă a poetului este să pună în discurs acest târziu al îngenuncherii. De aceea, în mod mimetic eul poetic mărturisește: ”am scris stând în genunchi”(”O revoluție pentru fiecare”). Scrisul în genunchi este compasiune, este empatie, este frică, este îngrijorare, dar mai presus de toate este interogație în târziu și despre târziu: ”de ce scriu toate acestea și/ de ce așa de târziu mă întreb” (”Nimic de repetat”). 
Este târziu, foarte târziu, totul s-a încheiat. Pactul comun cu viața din ultimele zile a fost rupt; cu toate acestea, este posibilă o resetare individuală, este posibilă o ”revoluție pentru fiecare” (”O revoluție pentru fiecare”). Ultimele zile sunt urmate de viața de după ruperea pactului. Revoluția recuperatoare este impregnată de târziul anterior, iar târziul dedublează, scindează, conduce la segregație. În dus-întorsul momentelor din ultimele zile și din viața de după, poetul ca exponent al umanității este în genunchi și totalmente dedublat: ”aici sunt eu în urmă tot eu”; el stă alături de congeneri și deși uneori aceștia privesc ”în direcții opuse/ străini” cu toții ”ne acoperim de tăcere” (”Visare de zbor”). Una dintre poverile târziului este faptul că viața de după ajunge să fie viața de după viață: acela va fi momentul când, se spune, ”voi pleca dar va pleca și ploaia/ dragostea și cele o mie de petale de care se leagănă/ vântul” (”Ultimele zile și viața de după”). Viața din ultimele zile, viața ce vine, toată viața poetului este ”prizonieră a inimii” și este ”salvată prin dragostea dăruită” (”Semnul trecerii”). Într-adevăr, ”e târziu să mai fac toate acestea”, dar ”dumnezeu ne știe pe numele mic” (”Ministerul somnului”). Salvarea pare asigurată. Subsecvent, ”în toiul nopții prietenia este adevărată” (”Decalogul fericirii se oprește la șapte”), ”dragostea rezistă ” (”Amantul perfect”), ”nu este totul pierdut” și se poate lua ”viața de la început” (”Doamna e cu e mic”). Per ansamblu, cartea se citește cu interes ideatic și cu plăcere estetico-intelectuală. 
Da, Mihai Firică este un poet așezat, puternic, stăpân pe un arsenal poetic (tehnic și ideatic) solid și eficient liric. Volumul ”Ultimele zile și viața de după” este o carte remarcabilă și, totodată, premiabilă."
(Ștefan Vlăduțescu - Revista RAMURI, NR 3/2018)



luni, 12 martie 2018

Centenarul Marii Uniri, ratat? Al guvernului, da. Nu și al românilor

Centenarul Marii Uniri, ratat? Al guvernului, da. Schimbări dese și reorganizări care aruncă la coșul de gunoi toate proiectele predecesorilor. Dar încă mai cred că 2018 poate fi un an al celebrării marilor realizări din urmă cu o sută de ani. Au ratat "centenarul" lor, al politrucilor împinși de PSD-ALDE și UDMR (?!) Nu și pe cel al românilor care nu au așteptări de la autorități dar reușesc să construiască în zona societății civile, în școli și universități fără a beneficia de fonduri publice. Manifestări inspirate și lucrări valoroase.





“Un an pierdut pentru România" este Cartea Neagră a guvernării PSD în care sunt adunate dovezile minciunii și incompetenței din guvernările Dragnea, prin "portocalele" Grindeanu și Tudose. O guvernare haotică și iresponsabilă, prelungită prin ridicolul instalat la Palatul Victoria prin ungerea Vioricăi Dăncilă în funcția de premier de paie. Efectele sunt devastatoare în toate domeniile, pe termen lung fiind compromise proiecte importante pentru România. Centenarul Marii Uniri și politicile în domeniul Culturii, cultelor și minorităților au fost lovite din plin de incapacitatea managerială a politrucilor împinși în funcții doar pentru satisfacerea unor interese personale și pentru a-i recompensa cu sinecuri pe protejăriii baronilor locali din tabăra susținătorilor lui Dragnea.
Celebrarea Centenarului Marii Uniri a debutat pe 26 noiembrie 2017 printr-o ceremonie organizată de Ministerul Culturii și Identității Naționale la Teatrul Național din București. De atunci nu s-a întâmplat nimic de reținut cu excepția demiterii lui Cotîrleț, șefului Departamentului "Centenar", un tânăr cu talente fotbalistice, inapt pentru activități organizatorice dar cu o puternică susținere politică. Cum s-a rupt propta politică, cum a fost izgonit protejatul politic. Nu ar trebui să răspundă și cei care au provocat debandada în Ministerul Culturii și au dus la compromiterea Centenarului?
A plecat Romașcanu și a venit Ivașcu, începând "reorganizarea", adică schimbarea din mers a motorului. Acești băieți din PSD și-au propus sărbătorirea Centenarului peste câțiva ani?

luni, 19 februarie 2018

Care era floarea preferată a Reginei Maria a României, "Regina României Mari"?

Care era floarea preferată a Reginei Maria a României, "Regina României Mari"? A iubit florile, dar în special crinii. Sunt numeroase imagini în care Regina Maria apare lângă florile sale preferate, printre care și crinul. În minunata grădină a Castelului de la Balcic regina este surprinsă pe Aleea crinilor. Dar cel mai bine exprimă dragostea sa pentru această floare chiar cuvintele sale: “Între aleea mea de crini de la Balcic și primii crini admirați în grădina Papei, viața mea aproape întreagă se găsește încadrată.”





miercuri, 24 ianuarie 2018

Cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut

Le mulţumesc tuturor celor prezenţi la inedita lansare a cărţii "Jurnal. Începuturile unui exil îndelungat" scrisă de Ion Raţiu. Vineri, 1901.2018, la Biblioteca “Aman” din Craiova am simțit că speranța într-o elită intelectuală implicată și dedicată problemelor reale ale fiecăruia dintre noi și ale comunității craiovene este întemeiată. Nivelul dialogului şi implicarea unui număr foarte mare de invitaţi în dezbateri cu domnul Indrei Ratiu, fiul lui Ion Raţiu, mi-a întărit credinţa că lecţia "Omului cu papion" a fost însuşită şi o vom duce mai departe. Merită să facem orice sacrificiu pentru libertate, democraţie, toleranţă şi adevăr!





Nu a fost o simplă lansare de carte, ci un dialog viu despre personalitatea lui Ion Rațiu, despre îndelungatul său exil și lupta pentru democrație și libertate.







Expoziția de fotografie Rațiu100, cu imagini din viața “Domnului cu papion”, a fost găzduită de facultatea de Drept din Craiova. Dl decan Sevastian Cercel a fost o gazdă perfecta, viitoarele evenimente fiind programate în cursul acestui an în spațiul academic de care se îngrijește.






Ce putea fi mai frumos pe agenda vizitei unui prieten drag care și-a dorit mult să cunoască orașul de care Ion Rațiu și-a legat tinerețea – în 1938-1939 ilustrul om politic a urmat Școala de ofițeri în rezervă din Craiova, fiind șef de promoție – dacă nu Muzeul de Artă? Palatul Jean Mihail l-a cucerit pe dl Indrei Rațiu, după cum mi-a mărturisit.


joi, 18 ianuarie 2018

Indrei Rațiu, oaspetele Craiovei, pentru lansarea Jurnalului lui Ion Rațiu

Îmi face plăcere că voi putea vorbi în fața craiovenilor despre Ion Rațiu, o personalitate care a impresionat prin eleganță și puterea de a lupta pentru libertate și democrație. Rămâne un model pentru generațiile viitoare chiar dacă în plan politic nu a avut succes. Vineri 19 ian. 2018, ora 16.00, la Biblioteca Aman din Craiova, vom lansa în Craiova volumul I al "Jurnalului" lui Ion Rațiu chiar în prezența fiului său cel mare, Indrei Rațiu. Alături de noi vor fi istoricii craioveni Mihai Ghițulescu si Sorin Damean, cei cu care am colaborat în atât de multe proiecte interesante cu tematică istorică sau socială. "JURNAL (1940-1954) Începuturile unui exil îndelungat" este o carte care se citește uimitor de repede, alert, retrăind parcă la unison toate întâmplările pe care le-a străbătut "Domnul papion".


Sunt convins că dialogul cu domnul Indrei Rațiu va fi consistent, cu o firească necesitate de aflare a unor lucruri mai puțin cunoscute despre Ion Rațiu. La sfârșitul lunii noiembrie 2017 am vernisat la facultatea de Drept din Craiova expoziția de fotografie #rațiu100. 
Vă așteptăm cu drag!

În Holul de onoare al Palatului Peleș, la aniversarea a 90 de ani de la urcarea pe Tronul României al MS regele Mihai I