Republica, un iarmaroc în care se tocmesc funcţii

Un intelectual implicat în viaţa politică se plângea, înainte de a participa la o dezbatere televizată pe teme politice, că nimeni nu mai ascultă argumente şi că „totul s-a redus la încăierarea galeriilor, ca la fotbal în care se dă foc la tribună şi se aruncă cu scaunele în cap”. Mi se pare corectă observaţia. Este o radiografie a ceea ce se întâmplă în societatea românească, aproape toţi cei care îşi exprimă opiniile fiind loviţi parcă de sindromul „eu am dreptate, tu dacă mă contrazici eşti o nulitate”. Uşor de explicat de ce s-a ajuns aici dacă ne uităm la sistemul promovat de liderii politici din ultimele decenii. Democraţia originală pe care am fost obligaţi s-o suportăm s-a redus la impunerea voinţei absolute a celor care obţineau, indiferent de mijloace, mai multe voturi. Adică „eu am câştigat alegerile, eu sunt şef, am statul la dispoziţie, ceilalţi trec în opoziţie”. Recunoaşteţi cumva descrierea lui Băsescu în această, să-i spunem, definiţie? Dar pe Ion Iliescu? Şi nu cumva se regăsesc aici şi satrapii locali, cei care deţin puterea discreţionară pe baza unor voturi strânse de cele mai multe ori de la ignoranţi pe care-i interesează doar cine este şeful statului? Lipsa de măsură, absenţa oricui arbitru şi forma fără fond au condus la starea de lucruri descrisă de intelectualul exasperat de felul în care se „polemizează” la noi.

Reprezentativitatea într-un sistem republican este discutabilă, fiind rezultatul, de cele mai multe ori, a exprimării votului popular sau al celor mandataţi să reprezinte un număr de cetăţeni. Câteodată, cum s-a petrecut şi la referendumul pentru demiterea lui Băsescu, reprezentativitatea este asigurată printr-o victorie obţinută la masa verde, deci nu prin voturile exprimate, ci prin cele rămase neutilizate. Arbitrul lipseşte din societate. Sau, mai bine zis, arbitrul este direct implicat în păruiala generală în care nu încap argumentele. Episodul suspendării lui Băsescu şi încercarea de demitere prin referendum nu a făcut decât să arate absenţa reprezentativităţii şi a legitimităţii oricărui „arbitru” ales. Dispare reprezentativitatea odată cu victoria în alegeri? Se pare că da. Încrederea în cei votaţi la un moment dat se volatilizează de cele mai multe ori, generând frustrări din partea celor care au încredinţat mandatul de a fi reprezentaţi. Mai mult decât atât, se constată că victoria a fost obţinută prin minciună, manipulare sau chiar furt. Nu poţi face nimic, riscând ca aşteptarea finalului de mandate şi organizarea de alegeri să ducă la acelaşi rezultat consemnat tot în urma unui rapt electoral. Evident, sistemul republican generează frecvent astfel de situaţii. Argumentul privind alegerea de către popor a preşedintelui insignifiantă în raport cu dezamăgirea socială produsă.

Sistemul monarhiei constituţionale înlătură nu doar zbaterea inutilă a corpului electoral, ci generează dezbateri reale la nivelul societăţii. Republicanii, care tocmai se comportă acum ca două galerii de fotbal, trebuiesc priviţi în comparaţie cu cetăţenii din ţările care au monarhie constituţională. Acolo arbitrul nu trage la poartă şi nu ţine partea niciunei tabere. Din simplul motiv că este suveran şi nu şef. Dar pentru această discuţie ne-ar trebui un spaţiu mult mai mare, nu-i aşa?

Daaa... uite cine are conştiinţă civică şi vine în chiloţi la vot!

Debordând de viaţă şi având un înalt orizont democratic, un cârd de mioare au năvălit în chiloţi la secţiile devotare. Au înţeles că au ocazia să dea un exemplu de civism critic sub privirile profesorale ale lui Radu Mazăre. La referendum nu au venit morţii, cei pe care guvernul lui Ponta i-a lăsat pe dinafară...

Bâlciul ia amploare. Cine stinge lumina?

O vară fierbinte, la propriu şi la figurat. Haitele politice se sfâşie între ele fără a le mai păsa cine mai rămâne în picioare la final. Mandatul de preşedinte suspendat al lui Traian Băsescu a intrat în faza prelungirilor în urma indeciziei Curţii Constituţionale. Cică trebuie să fim renumăraţi, să vedem care morţi au votat multiplu la referendumul pentru demiterea lui Băsescu şi care decedaţi au fost menţinuţi pe listă. Cel care trebuia să ne numere a murit din punct de vedere politic, adică a demisionat şi nu ne va număra nimeni. Nici pe cei care am murit când nu ne-am dus să votăm la referendum, nici pe morţii care au făcut turism electoral şi au ridicat procentele de prezenţă la peste sută la sută. În România, canicula şi febra electorală sunt la putere. Bunul-simţ şi raţiunea sunt simple bagaje abandonate într-o gară în care nu a mai oprit demult niciun tren. Nebunii sunt la butoane şi se joacă, prin rotaţie, cu destinele noastre.

Dacă într-un comentariu anterior puneam întrebarea deloc retorică cu privire la mobilul declanşării demiterii preşedintelui Băsescu, în acest moment, după toate cele care s-au petrecut în Parlament, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului şi alte instituţii, cred că am găsit motivul: canicula! Pur şi simplu i-a lovit căldura şi a provocat un iureş demolator al USL. Avântul cuplului de mare profunzime Ponta-Antonescu s-a lovit de valurile de apărare ridicate din vreme de Băsescu. Era previzibil că nu a stat preşedintele cu mâinile în sân să aştepte momentul în care se gândesc adversarii să-l demită. A urmat un război pe viaţă şi pe moarte, ajuns în clipa de faţă la stadiul de bâlci. Spectacolul a depăşit graniţele naţionale şi am reajuns saltimbancii Europei. Distracţia ne costă enorm deja. Şi ne va costa şi în viitor. Cine nu vede legătura dintre prăbuşirea cursului leu/euro şi tembelismele politicienilor poate fi trecut în lumea glumeţilor cu certificat.

Schimbările forţate în componenţa Guvernului Ponta nu sunt efectul replicilor lui Băsescu. Aparţin tembelismului unor lideri USL, care pot compromite un proiect politic de anvergură din simplul motiv că statura lor de oameni politici este mult prea mică în raport cu rolul pe care trebuie să-l joace. Spre ce ne îndreptăm este greu de anticipat. Ţara nu pare a fi guvernată şi nici preşedintele Băsescu nu este dispus să părăsească scena politică. Totuşi, domnilor, cineva va trebui desemnat să stingă lumina!

EDITORIAL – Săptămâna înOltenia

O întrebare la care nici Șova nu poate răspunde

A fost și referendumul. Bilanțul: bani irosiți, cetățeni învrăjbiți, imaginea țării făcută țăndări. Un elan demolator greu de întâlnit la alte popoare. De construit, s-a ridicat doar un zid între oameni care nu aveau nimic de împărțit, ba chiar s-au destrămat prietenii. O vară a vrajbei naționale și o furtună de ură apărută ca din senin. Însă toate tensiunile acumulate, fie că erau politice, sociale sau economice, nu prevesteau suspendarea președintelui Băsescu. Prezența la referendumul care a urmat a fost slabă și, în ciuda confirmării impopularității actualului președinte, va urma o invalidare. Să nu dramatizăm: a fost un nou episode al luptei pentru putere între haitele politice. Întrebarea firească este de ce atacul a fost declanșat cu o așa de mare grabă, pe toate fronturile, fără a se lua în calcul și “zidul de apărare” al lui Băsescu reprezentat de Curtea Constituțională (CC)?

Chiar dacă legea de organizare a referendumului fusese modificată în grabă era previzibil că se va “întâmpla” ceva la CC. A apărut acea condiționare a procentului de 50 la sută și totul a mers în favoarea lui Băsescu. Totuși, în ciuda semnalelelor, USL a mers înainte și a dat cu capul în gard. Stranie ideea de a provoca un referendum vara. Oricine își dă seama că alegerile sau orice consultare electorală în anumite momente din an nu sunt receptate corespunzător din cauza calendarului. Nu electoratul este de vină în astfel de situații. Nu este vorba de caniculă sau altceva, ci pur și simplu de imposibilitatea prezenței la vot. Cum ar fi organizarea de alegeri de Crăciun sau de Paște? Totuși, strategii USL au gândit că a venit momentul suspendării și s-au pus pe treaba. Cum a ieșit, se știe. În vreme ce puterea încerca să adune prin orice mijloace voturile necesare demiterii președintelui, utilizând la greu urne mobile și turiști electorali, ceilalți strigau că se fură chiar și când se priveau în oglindă. Exagerări din ambele părți pentru a înclina balanța. Fără succes, învinși fiind toți, indiferent de opțiune, indiferent dacă ne-am prezentat la vot sau nu.

De ce acum a fost lansat acum atacul decisiv al USL la adresa lui Băsescu? Doar fuseseră înlocuiți președinții de la Senat și Camera Deputaților iar toate sondajele arătau că USL se îndreaptă către victorie la alegerile parlamentare din toamnă. Victoria de la alegerile locale ar fi trebuit să aducă liniște în tabăra puterii și să pregătească pe îndelete scrutinul parlamentar. În schimb, s-a preferat asumarea inutilă a unui risc reprezentat de forțarea capacității unei echipe electorale deja epuizată la alegerile locale. O întrebare la care nici Dan Șova, penibilul senator care număra voturi imaginare și anunța victoria ireală, nu poate să răspundă. Sau, cine știe, poate va da un răspuns așa cum a făcut-o când a negat suferința evreilor din România în anii tulburi ai Celui de-al Doilea Război Mondial. O va face tot hilar, rupt de realitate, rinocerizat și dornic să parvină la putere, ca foarte mulți din jurul său, călcându-i în picioare pe cei care nu sunt de acord cu el.

AM VOTAT! Uite care a fost alegerea mea

Scurt şi cuprinzător, cu cea mai mare sinceritate... Imaginea am găsit-o pe reţelele de socializare, aşa că presupun că sunt numeroşi cei care "au votat" în acest fel. De altfel, imediat după suspendarea preşedintelui şi declanşarea referendumului, mi-am exprimat opinia şi le-am spus ceea ce cred despre ei. M-am săturat să fiu plasat ba într-o tabără, ba în cealaltă. Spre deosebire de cei care tac şi pretind că se exprimă prin vot, eu încerc să le transmit mesajul că aşa nu se mai poate şi există alternative când ai puterea să cauţi.

Referendum. Pentru ce ?

România este împărţită între “ai lor” şi “ai noştri”. Nu de ieri sau de la declanşarea suspendării actualului preşedinte şi nici de la începutul “domniei” lui Băsescu. Păcatul originar a fost săvârşit încă din primele zile ale anului 1990. Ion Iliescu ne-a împărţit între oameni de bine şi foşti moşieri. Emil Constantinescu vorbea de democraţi şi de comunişti. Experienţa politică din ultimele două decenii ne arată că “şeful”Nu s-au ferit să recunoască limpede că sunt mai multe tabere şi vor să te bage cu forţa la ei în echipă… De altfel, chiar au spus-o răspicat, printr-un slogan de campanie electorală: “Noi cu voi, ei cu ei !” Ideea că suntem oastaşi pe diverse fronturi, în diverse tabere antagonice, gata oricând să-şi pună la pământ “duşmanii” i-a urmărit pe aproape toţi politicienii de forţă de după 1989. Drama românilor este că, pentru succes, politicienii au mizat pe ură, pe confuzie, pe distrugerea adversarului. Au produs ură şi au provocat scârbă.

Cer prea mult dacă vreau să fiu reprezentat de cineva care nu este umilit la reuniuni internaţionale, izolat de liderii altor state, pus să de explicaţii pentru decizii care umbresc prestigiul naţiunii române pe plan internaţional? Să vorbească în numele meu cineva care nu este apăsat de acuzaţiile de plagiat, de dispariţia flotei naţionale, de provocarea mineriadelor sau de mimarea luptei cu securiştii? Dacă tot au fost atât de multe referiri la imaginea ţării şi cine se face vinovat de coborârea noastră în ochii străinilor mi se pare nedrept să dăm vina doar pe rromi şi să-i absolvim de vină pe liderii politici. Statutul de oaie neagră a Europei şi de indivizi nefrecventabili ne-a lăsat în afara Spaţiului Schengen. Scandalul declanşat odată cu suspendarea lui Băsescu nu a făcut să certifice declaraţiile neprietenilor României şi să-i dezarmeze pe cei care ne susţineau în ciuda evidenţelor.

Rolul de a reprezenta şi de a fi arbitru imparţial nu poate fi îndeplinit de cineva extras din acele tabere. Este clar acest lucru şi cei care contestă acest adevăr îi rog să răspundă la următoarea întrebare: Credeţi că un fost jucător la Steaua sau la Dinamo ar fi imparţial la un meci Steaua-Dinamo? Evident că neutralitatea celui care arbitrează este anulată de trecutul său şi de legăturile existente, de neşters în ciuda oricăror angajamente. Repet, teoria ar fi bună dar să ne uităm la ultimii 20 de ani. Soluţia este simplă însă nu la îndemâna politicienilor, cei care nu ar lăsa pentru nimic în lume puterea din mână, dar stă în puterea celor mulţi: este necesară asumarea unei schimbări radicale prin revenirea la Monarhia Constituţională. Toate zbaterile legate de refendum sunt în van dacă acesta este unul de demitere şi nu pentru restauraţie.

Aţi reuşit: suntem o colonie de leproşi!

Îmi displac filfizonii patriotarzi care îşi trag iţarii şi, cu ţâfnă, dau replica oricui ne arată cu degetul când greşim, spunând că Înalta Poartă occidentală să-şi vadă de treburile sale că noi suntem stâlpul Europei. Unul a spus la o televiziune locală „mă piş pe Europa!” Nu ai cum să contrazici un astfel de ipochimen. Te-ai trezi cu un jet patriot din partea românului care vrea să fie stăpân la el acasă, dar nu-i displac nici banii UE, nici beneficiile statutului comunitar. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a criticat modul în care s-au făcut, de către actuala putere, schimbările de legi şi suspendarea preşedintelui. Evident, reacţiile celor cărora nu le-a convenit declaraţia au mers de la a o descrie drept o babă senilă manipulată de Băsescu, până la o matroană care a avut neruşinarea de a-şi ridica nasul din cratiţă. La atât se reduce puterea unor oratori mioritici de a înţelege relaţia cu Uniunea Europeană şi cu liderii săi. În aceste condiţii, nu este de mirare că imaginea României este aceea a unei leprozerii imense, condusă de îngâmfaţi corupţi care se rup în figuri când nu au cum să explice de ce le curge ciorba din lingură.

Severitarea arătată faţă de cei care conduc România, indiferent că este vorba de Preşedinţie sau Guvern, ne va prinde bine. Nu prezentăm încredere pentru nimeni, iar asta este consecinţa faptelor liderilor pe care i-am ales. Şi de o parte şi de alta, puterea şi opoziţia sunt culpabile şi responsabile pentru prăbuşirea ţării. Agravarea crizei economice pe fondul prăbuşirii monedei naţionale şi blocajul instituţiilor fundamentale ale statului nu vor duce decât la coborârea pe tobogan. Nu are cum să rezulte ceva bun din balamucul promovat de politicieni.

Băsescu, Ponta şi Antonescu fac un mare rău României, iar a te plasa într-una dintre tabere este o iresponsabilitate complice. Probabil că nu voi merge la vot pe 29 iulie. Îmi displace mârlanul Băsescu, dar nici nu pot să subscriu la simulacrul de legalitate la care au recurs liderii USL. Jocul pentru putere a afectat grav imaginea ţării, iar asta nu mă lasă indiferent. Consecinţele unor alegeri contrafăcute, manipulate prin oferirea de mită electorală şi presiuni legislative, modificând mereu legea doar în favoarea marilor jucători, vor fi neînchipuit de mari şi pe o perioadă extrem de lungă.

Da, am să merg la vot

Da, am să merg la vot. Nu am ratat niciun scrutin după ’89 şi nu văd de ce n-aş vota acum, la alegerile prezidenţiale. Măcar să nu-mi pară rău că răul mi-l face altcineva şi nu mi-l fac eu singur, cu mâna mea, cum s-ar spune. Nu-mi pot permite scuza ieftină că nu am timp, că sunt scârbit sau că am un junghi în spate. Doar cei care, puţini la număr, spun deschis că nu sunt informaţi asupra programelor şi a candidaţilor îşi pot justifica onest absenţa de la vot. Altfel, mi se pare comic să pretinzi ceva de la un demnitar sau de la societate, dacă te aşezi singur în rândul doi şi aştepţi.

De când am început cariera de jurnalist, am tot îndemnat cetăţenii să-şi exprime opţiunea politică prin vot. Ba am amintit sacrificiul eroilor de la Timişoara şi chiar i-am chemat pe oameni să votăm răul cel mai mic împotriva răului cel mare. Acum, pur şi simplu mi se pare pierdere de timp să căutăm argumente pentru a nu vota. Poate că nu ne reprezintă niciunul la modul ideal. Ştiu foarte mulţi care nu s-ar vota nici pe ei, dacă ar juca rolul de candidaţi (de asta unii îmi sunt prieteni)! Şi eu am spus că, după retragerea din cursa electorală a Principelui Radu, am rămas fără candidat şi pus în situaţia de a avea o altă opţiune. Am căutat câteva programe ale unor candidaţi şi chiar m-am încăpăţânat să le citesc şi să compar acele teme majore pentru ţară. Nu ştiu câţi au făcut-o. Unii vor vota cum le spune primarul. Alţii pentru că au primit o găleată, nişte brichete sau bani de la susţinătorii candidaţilor. Mulţi dintre cei care vor pune ştampila o vor face la întâmplare sau din simpatie.

La referendum, va fi şi mai distractiv. Pot paria sume impresionante pe faptul că foarte mulţi dintre cei care-şi vor exprima opţiunea la referendum nu ştiu un sinonim pentru acest cuvânt. Dar aceasta este democraţia, sistemul pentru care acum 20 de ani unii dintre noi ne-am pus viaţa în joc.

După două decenii în care am încercat să învăţăm la ce foloseşte democraţia, cum se utilizează de dulăi împotriva căţeilor şi care este preţul naivităţii de a crede fără a cerceta, nu ar fi păcat să ne reîntoarcem la momentul zero? Am orbecăit degeaba prin tranziţie? Aş fi vrut ca tonul meu să fie mai optimist. Să vorbesc de succesele politicii externe, de integrarea in Uniunea Europeană şi NATO, de libertatea de a călători fără paşaport în Europa şi alte asemenea lucruri importante pentru un om care preţuieşte libertatea. Cu siguranţă, sunt şi multe lucruri pe care le-am pierdut. Prea mulţi au uitat de respectul de sine, de onoare şi onestitate. Toate acestea au un preţ şi, din când în când, avem nevoie de o privire retrospectivă pentru a porni pe un nou drum.

Cărui candidat am să-i dau votul meu? Vă spun doar că am să aleg un om care a demonstrat că are cinste, responsabilitate, inteligenţă şi nobleţe.