miercuri, 30 noiembrie 2016

Pentru un jurnalism de calitate în comunităţile româneşti

Mă bucură preocupările jurnaliştilor români din Basarabia, Valea Timocului şi Morava pentru promovarea valorilor naţionale, pentru abordarea curajoasă a subiectelor privind comunităţile lor şi creşterea calităţii materialelor jurnalistice. Ediţia a doua a concursului "Tinere talente" mi-a oferit argumente pentru a crede cu putere în dezvoltarea jurnalismului în limbă română în toate comunităţile de conaţionali din jurul României. Felicitări tuturor participanţilor, în special celor laureaţi, precum şi prietenilor din Craiova care au fost alături de Jurnal Românesc şi de această dată!


duminică, 20 noiembrie 2016

Faceţi podul! Lăsaţi şpaga(tul) între buzunarul propriu şi bugetul Craiovei

O comunitate îşi demonstrează puterea nu doar prin prosperitatea financiară, dinamismul economic sau standardul condiţiilor de viaţă, ci şi prin reacţia autorităţilor privind problemele sesizate de cetăţeni. Ce fel de comunitate suntem noi, craiovenii? Nu mă număr printre cei care doar critică, deşi nu este un defect a semnaliza probleme sau o obligaţie de a propune şi soluţii. Sunt numeroase exemple pe care oricine le poate găsi dacă are curiozitatea de a afla răspunsul la întrebarea ritoasă "Da' tu ce ai făcut?". Cârcotaşii sau avocaţii din oficiu ai autorităţilor au la îndemână suficiente surse publice. Spun asta din cauză că în Craiova a crescut o faună avocăţeasco-bugetară care reacţionează securistic de fiecare dată când un cetăţean exprimă o opinie critică. Aşadar:



Un monument-simbol al Craiovei continuă să se degradeze. Podul Suspendat din Parcul Nicolae Romanescu (DJ-II-a-A-07924) a ajuns o ruină, un adevărat pericol pentru vizitatori. Au trecut mai multe luni de când am sesizat această problemă şi aproape două luni de când s-a promovat filmarea de mai sus. Nu există niciun semn de avertizare pentru cei care se pot răni din cauza podelei rupte şi putrezite. O nenorocire se poate întâmpla în orice moment dar "gospodarii" craioveni aruncă doar promisiuni. Podul Suspendat nu a fost inclus în proiectul de peste 12 milioane de euro pentru lucrări de reabilitare a Parcului Nicolae Romanescu. Asta arată cât de lipsită de viziune şi de interes pentru banii publici este actuala administraţie Vasilescu...



Nu pot să ridic din umeri şi sau să întorc privirea din cauză că sunt înjurat şi ameninţat de indivizi angajaţi în structuri bugetare sau plătite din bani publici, slugi angajate doar pentru "a ţine spatele" liotei de politruci ineficienţi. Vreţi să fie rănit sau să moară cineva ca să vă mişcaţi, dragi edili? Tot nu mă pot obişnui cu gândul că suntem o comunitate de gelatină...

joi, 10 noiembrie 2016

Visul transformat în coșmar: „Tu nu ești America!”

Târziu, în noapte, la scurt timp după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii pe străzile din San Francisco au ieșit studenții să protesteze împotriva a ceea ce ei spun că reprezintă o fraudare a democrației. Nu șampanie și confetti, ci gaze lacrimogene și confruntări cu poliția. Ce președinte nou ales și-ar dori ca studenții să strige, la doar câteva ore de la alegerea sa în funcția de șef al SUA, că nu-l acceptă?



„Tu nu eşti America. Noi suntem America” este un strigăt al celor care se simt înfrânți de un sistem care permite ca demagogia și bădărănia să înlocuiască spiritul democratic. Visul American se preschimbă în coșmar când electoratul, sătul de un sistem în care pretinde că nu se regăsește, votează cu dispreț la adresa tradiției americane.
Accidentele în democrație pot degenera drame greu de imaginat de alegătorul care nesocotește votul. Alegerea lui Adolf Hitler s-a făcut, nu-i așa, într-un cadru democratic, exprimând voința cetățenilor liberi. Însă când sărăcia sau controversele din societate apasă pe umerii electoratului se întâmplă ca discernământul colectivității să fie alterat. De multe ori, politicienii fără scrupule și fără program câștigă în fața celor cu o pregătire superioară, cu o agendă clară de lucruri realiste pe care să le facă spre binele colectiv. Iluzia că în democrație cei corecți câștigă devine o naivitate când Trump triumfă după ce s-a urcat cu picioarele pe cultul eroilor, a jignit sau a excelat în misoginism de-a lungul campaniei.
Ni se va spune că noi, românii, nu trebuie să ne pronunțăm asupra votului americanilor, având încă multe de învățat. Dar despre Brexitul care amenință unitatea Marii Britanii avem voie să ne dăm cu părerea, precum chibiții? Demagogii au avut succes doar prin exploatarea fricilor artificiale, pe cultivarea urii împotriva străinilor și a minciunii că relația cu Uniunea Europeană se va schimba „doar un pic”. Să ne abținem când vedem că Igor Dodon câștigă cu un program care duce Republica Moldova către prăpastia economică a hrăpăreței Rusia? Ce ar fi să nu discutăm că un socialist pro-moscovit poate câștiga alegerile în Bulgaria? Sau e diplomatic să trecem sub tăcere democrația originală a lui Erdogan în Turcia? Este OK să ne prefacem că nu auzim discursul xenofob al maghiarului Orban? Simbolurile democrației sunt înlăturate rând pe rând de cei care cred că sistemul le fură averile prin impozite și taxe, că o grupare ocultă face jocurile la nivel mondial. Însă nu cumva profită tocmai acei politicieni care nu au nimic de oferit, doar iluzia răzbunării pe sistem și spectacol gratuit?
O Americă măreață? Hei, asta îmi sună cunoscut! Nu doar frizura seamănă cu cea a lui Corneliu Vadim Tudor, ci și sloganul, furat de la predecesori iluștri. O Românie Mare promitea și Vadim, în timp ce acționari la revista sa mizerabilă erau arabi, asta ca să facem și o altă comparație cu Trump. Pe noi ne-a ferit istoria de o experiență teribilă în care un demagog care promitea execuții pe stadioane să se joace de-a președintele. Să vedem ce vor spune americanii când Trump se va apuca de construit zidul la granița cu Mexicul sau când va interzice intrarea în SUA a musulmanilor… Sau au fost doar chestii de campanie, niște prostioare de care s-a folosit pentru a câștiga?

vineri, 4 noiembrie 2016

Keep going, Codruța Kovesi!

Laura Codruța Kovesi, procurorul general al Direcției Generale Anticorupție, a fost dinstinsă de către Regele Suediei cu titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară. Un eveniment care i-a bucurat pe mulți români dar a stârnit și furia unora care se tem că instituția condusă de Kovesi își face din ce în ce mai bine treaba. Ambasada Suediei în România a promovat un scurt film în care personalități și oameni simpli transmit ce gândesc. Libertatea unei societăți depinde de oamenii onești care slujesc binele individual și pe cel comun, deopotrivă. Keep going, Codruța Kovesi!


vineri, 28 octombrie 2016

CALEA EUROPEANĂ SAU RUSIA? Nu, de fapt, Moldova are doar o variantă: România

În campania electorală nu e tocmai potrivit să discuți aprofundat pe teme importante. E prea mult can-can, prea multe lături aruncate în capul adversarului, multe intoxicări și fumigene. În România și Republica Moldova alegătorii sunt așteptați la urne. Mulți se vor lăsa aștepți și nici nu vor ajunge fie din cauza dezamăgirii acumulate în ultimii 25 de ani, fie dintr-un dezinteres civic adânc înrădăcinat pe ambele maluri ale Prutului.


Ne unesc atât lucrurile bune, cât și problemele și metehnele. La o adică, de ce mai trebuie să ne unim dacă suntem prea săraci, prea leneși, prea dezbinați acum încât să riscăm o eventuală rupere iremediabilă? O abordare grosieră, parcă născută de propaganda lui Putin, de care trebuie repede să ne lepădăm. Cum de altfel trebuie să facem și cu elementele negative care, de fapt, ne țin departe de unire.
Lăsăm tema alegerilor parlamentare din România pentru o altă analiză. Alegerea unui președinte prin vot popular nu este un exercițiu democratic la îndemâna oricăror democrații. Republica Moldova va da acest test duminica viitoare. Sunt numeroase exemple de eșecuri usturătoare. Votul are puterea glonțului și nu e bine să îndrepți arma către tâmplă. Se găsesc destui demagogi și populiști care pot să înșele un popor așa cum ar înșela o precupeață. Sondajele arată că moldovenii se uită cu prea mare intres în gura unui socialist pro-moscovit ca Igor Dodon. Iluzia orietării către Rusia este un cancer oferit electoratului moldovean. Cu asta cred că am spus tot despre un candidat susținut direct de Rusia și de forțe care vor administrarea acestui teritoriu în folosul unei găști clientă a Moscovei.
Andrei Năstase (retras din cursă), Iurie Leancă sau Marian Lupu, tocmai retrași și ei din cursă și chiar Mihai Ghimpu nu reușesc să convingă. Poate fi invocat fenomenul de disipare a votului, însă nici nu s-ar fi putut altfel. Nu există o platformă comună de reunificare și de parcurs spre integrarea în Uniunea Europeană. Simple declarații de bune intenții nu țin locul unei politici corente, cu etape și puncte concrete. Contracandidata lui Dodon apare Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate. Maia Sandu nu are nici experiență de lider și nici nu pare a avea capacitatea de a unifica energiile unioniste. E un fel de Clotilde Armand cu accent moldovenesc, școlită în Occident și dispusă să intre în bârlogul ursului pentru a face ordine. Însă de la a dori până la a putea este un drum pe care mulți nici nu și-l asumă realist, ca să nu mai vorbim de tentative electorale sortite eșecului. În ciuda acestor slăbiciuni, este un politician care are potențial de creștere.
Republica Moldova este un stat eșuat. Probabil că ați mai auzit și citit asta. Oricât de dureros ar fi, realitatea ne arată o republică fără o administrație stabilă. Cu un sistem politic pe care cu greu îl putem încadra ca democratic. Un stat incapabil să-și apere frontierele, cu bănci din care se fură miliarde precum porumbul de pe un câmp părăsit și cu o populație dominată de sărăcie. Mediul economic este în criză, lovit de condiționările și influențele rusești, omniprezente. Tinerii nu au o altă perspectivă decât de a munci în Vest sau în Rusia. Urât viitor are această generație. Pot fi lucrurile altfel? Singura cale este cea europeană, spre România. Însă asta nu se poate dacă te urci într-un tren condus de Dodon spre înghețata Rusie.

marți, 25 octombrie 2016

Reforma clasei politice? Mult joc de scenă şi demagogie

Metehnele rămân, metodele se rafinează, rezultând nepotism şi mediocritate şlefuită. Se retrage şeful unei filiale de partid dar lasă în locul său - de parcă ar fi moştenire de familie - prima poziţie pe liste pentru fiica sa. Baronii bugetari şi-au trimis odraslele la studii în afară, pe bani mulţi, apoi le împing în locul lor, chiar dacă nu au demonstrat nimic, doar pe motiv că au studiat... afară. Alţii le-au construit afaceri alimentate din bani negri şi-i prezintă drept antreprenori de succes. După ce au distrus învăţământul românesc, au făcut praf sistemul de sănătate şi au dus corupţia pe cele mai înalte culmi, politicienii cu ştate vechi ne-au pregătit o mişcare interesantă de infiltrare a protejaţilor. Aşa se explică de ce pe listele partidelor parlamentare, care oricum au făcut la greu schimb de cadre în ultimii ani, au aterizat odraslele, rubedeniile sau “consilierele”. Scandalurile declanşate de alcătuirea listelor pentru alegerile parlamentare au adus în prim-plan noile staruri politice, botezate plastic drept “amazoane”. Intuiţi doar care sunt calităţile respectivelor şi cam care va fi nivelul de eficienţă în viitorul parlament.





Partidele tradiţionale, care s-au rotit la putere sau au furnizat legiuni întregi de penali, simt presiunea publicului care cere feţe noi. În plus apariţia în zona politică a ong-iştilor, cel mai puternic reprezentat de partidul hibrid însăilat în jurul lui Nicuşor Dan, au determinat plasarea în vitrine a unor executanţi docili. Calităţile lor de a fi tineri sau de a dori să se afirme vor fi repede sufocate de disciplina de partid, de mecanismul controlului total reintrodus de votul pe listă şi de legăturile de sânge cu sforarii politici. Majoritatea numelor de tineri puşi de locuri eligibile arată că nici nu se mai depun prea mari eforturi pentru a masca gradele de rudenie cu parlamentarii aparent lăsaţi la vatră.

Vine salvarea din zona ong-iştilor împinşi de o mână invizibilă spre politică? În multe cazuri, se invocă aceleaşi diplome obţinute pe afară, mai rar experienţa sau competenţa demonstrată. Când sapi mai adânc în biografiile salvaţioniştilor dai peste tăticul securist, unchiul penal sau o colecţie impresionantă de burse de studii oferite de o entitate ocultă, interzisă chiar şi în ţări democratice sau ţinută sub control în democraţiile occidentale. Cele mai multe nume aduse la suprafaţă de formaţiunea cu identitate rarefiată a lui Nicuşor Dan nu spun nimic. În multe filiale au fost preferaţi indivizi care nu s-au remarcat prin nimic. Nici profesional, nici în plan civic şi cu atât mai puţin poate fi vorba de notorietate. Nu au excelat nici în afaceri, nici nu au construit ceva în plan social, economic sau cultural. Nişte zero buni de manipulat şi eventual de înlăturat dacă mişcă în front. Nimeni nu i-a văzut la vreo demonstraţie pentru Roşia Montană sau la acţiunile pentru mediu, nici la evenimente caritabile sau să-şi manifeste opinia în vreun fel.



De unde până unde să reformezi clasa politică dacă propui electoratului să voteze nişte zerouri doar folosind argumentul că sunt necorupţi şi că n-au mai făcut politică? Nu pot invoca motive că şi-au văzut de afaceri sau de studii dar că, brusc şi la comandă, s-au săturat de clasa politică. Luaţi rând pe rând la o sumară analiză, că nici nu merită mai mult interes, descoperi că aplică o reţetă ciudată: au conturi recente pe reţelele de socializare, unii şi le-au anulat pe cele vechi, au puţini prieteni şi nu transmit mesaje decât strict controlate, cu o tematică furnizată pe flux. Un soi de armată tăcută, pregătită în laborator, cu noi recruţi instruiţi din mers.



Reforma clasei politice? Nu dinspre partide, ci doar prin schimbarea sistemului electoral, prin aplicarea alegerii uninominale directe, reducerea drastică a locurilor din parlament şi criterii drastice privind conflictul de interese. Acestea sunt principalele puncte. Restul, poate le aplicăm peste alţi patru ani de dezamăgiri şi tensiuni politice.

luni, 10 octombrie 2016

Cutremur în televiziuni. Unde s-a greşit?

Recent, un cutremur de intensitate medie ne-a făcut să ne cutremurăm la gândul că dezorganizarea sistemului poate să provoace victime, nu doar seismul în sine. Cotroversele şi acuzaţiile reciproce au curs în zilele care au urmat. S-a dezbătut mai ceva ca după o partidă de fotbal. Superficial, cu nervi, cu dorinţa de a plăti poliţe, fără a se căuta soluţii reale la câteva probleme grave de organizare. 

Asta s-a văzut la televizor şi, într-un fel, este continuarea unei telenovele în care se imaginează ce poate fi mai rău. Spaima unui cataclism este întreţinută prin invitarea unor „specialiştipentru care ar trebui folosite mai multe rânduri de ghilimele. Sunt nişte aparente dezbateri, degenerând într-o clacă în care bocitoarele de serviciu prevăd raderea României la un cutremur sau milioane de victime. N-aţi uitat anunţurile privind dispariţia planetei sau a speciei umane, nu-i aşa? Aproape fiecare “televiziune de ştiri” drapată în burtiere galbene are corul său de futurologi ai dezastrelor.

Dar ce s-a întâmplat în minutele şi orele care au urmat cutremurului? Nimic în mass-media! Informaţiile au circulat pe reţelele de socializare cu o viteză uluitoare. La câteva minute după producerea seismului puteai afla cum a fost resimţit în diverse localităţi, care sunt problemele sau cum au reacţionat autorităţile. În tot acest timp, pe televiziuni rulau filme în reluare şi nu informaţii utile privind autoprotejarea în caz de seism. Mulţi s-au întrebat de ce nu se relatează nimic, ba chiar au reacţionat dur după ce singurele informaţii erau livrate prin burtiere seci, eliptice, care mai mult adânceau confuzia.

De ce în noaptea cutremurului au curs pe ecrane doar burtiere şi au lipsit informaţiile în timp real? Sunt câteva cauze uşor de identificat. În primul rând, televiziunile s-au temut să greşească. Excesul de reglementare duce la o spaimă în televiziuni generată de frica amenzilor sau sancţiunilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. Aidoma unei unde de şoc, redacţiile sunt paralizate în faţa fricii stârnite de pericolul unor pedepse financiare care să le arunce în pragul falimentului, în timp ce şefii preferă aşteptarea decât să-i supere pe patroni. Un calcul cinic poate conduce la ideea că e de preferat să pierzi telespectatori decât să plăteşti o amendă, nu-i aşa?

Unele întrebări sunt retorice, altele nu. În mod evident, lipseşte din strategia de reacţie a autorităţilor, a ISU în special, colaborarea cu mass-media în caz de cutremur. Sau, dacă există măcar schiţată, aceasta a fost uitată în sertar, nefuncţională. Televiziunile au pierdut meciul cu seismul. Sigur, nimeni nu stă să se uite la televizor în caz de cutremur dar orele de după pot fi hotărâtoare. În orice situaţie, informaţia poate salva vieţi, poate ajuta la coordonarea oamenilor izolaţi sau a celor care, încă, au mare încredere în televiziune. Din cauză acum s-a greşit grav de către televiziuni, chiar dacă din această eroare nu au fost consecinţe directe, merită să acceptăm această realitate şi să ne corectăm din mers.

joi, 6 octombrie 2016

Mike Tyson, dacă veneai înainte de proces...

Mike Tyson, boxer de legendă şi condamnat pentru viol la şase ani de puşcărie (a făcut doar trei), a ajuns în parlamentul României. Mike, dacă veneai înainte de proces, te-ar fi scăpat votul parlamentarilor de proces!





Întrebarea zilei: noi ce penal trimitem să se pozeze la tribuna Senatului SUA?

luni, 3 octombrie 2016

Miza? Denunţurile, câteva milioane de euro şi câţiva ani de puşcărie. Dar prejudicierea bugetului cu sute de milioane de euro?

Lotul "Microsoft" a primit condamnări cu executare şi confiscarea câtorva milioane de euro. Vreo 2-3 au averi de zeci de milioane de euro, o vârstă înaintată şi avocaţi care-i vor ajuta să scape mai repede din puşcărie. Fie pe motiv de bună purtare, fie pe bază de opere ştiinţifice elaborate în câteva minute, fie prin comportament exemplar... Rămâne prejudiciul imens adus bugetului, adică societăţii, adică fiecăruia dintre noi. Se va recupera praful de pe tobă atât timp cât între săvârşirea pedepsei şi condamnare trec ani buni.



http://www.stiripesurse.ro/condamnari-la-ani-grei-de-pu-carie-in-dosarul-microsoft_1155376.html: Judecătorii de la ÎCCJ au dat sentințele în dosarul Microsoft. Decizia e definitivă și irevocabilă, iar anii de închisoare sunt cu executare.
Dumitru Nicolae - 2 ani și 4 luni de închisoare, 2.050.000 de dolari confiscați, plus un milion de euro
Dorin Cocoș - 2 ani și 4 luni, 9 milioane de euro confiscați
Gabriel Sandu -3 ani, 2.196.035 euro confiscaţi
Gheorghe Ștefan - 6 ani, 3.996.360 euro
Cum îndreptăm lucrurile? Actualii şmecheri peste câţi ani vor fi condamnaţi? Ce facem cu ei, îi votăm?

marți, 27 septembrie 2016

Comunismul românesc: fericirea pe cartelă


Pe cât de expresivă fotografia de pe copertă, pe atât de nepotrivită când vorbim despre "comunismul românesc". Privind doar coperta, un tânăr de astăzi ar putea crede că alimentele se găseau din belşug, copiii erau îmbrăcaţi în blănuri şi tot poporul o ducea bine, că "se mai găsea şi lumea se descurca".
(foto: Andrei Pandele "Copil cu patru franzele" - Piata Matache, ian 1989)
În ultimii ani ai comunismului românesc, în anii de glorie ai Epocii de Aur, mergeam la magazinul de PÂINE să cumpăr câte o jumătate de pâine pentru un membru de familie. Uleiul se distribuia tot pe baza cartelei, ca şi alte alimente, precum zahărul sau făina. Restul alimentelor, ce prindeai după cozi interminabile, îţi făceau viaţa dulce şi ne-au ajutat să supravieţuim până în "democraţie", ca să stăm pe facebook şi să ne înjurăm cu unii care spun că "era mai bine pe vremea lui Ceauşescu".

Recomand lectura acestei cărţi semnate de Lucian Boia, evident, în conexiune şi cu alte lucrări. Din fericire, cititul nu e pe cartelă.

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Senatorule Daniel Barbu, plăteşte un vidanjor să-ţi cureţe gura!

Pentru unul dintre politicienii români cu state vechi a fi politician e mai greu decât a fi miner, dar şi mai riscant decât misiunea unui soldat în Afganistan. Un senator al României, unul dintre cei aflaţi pe lista celor care au votat pentru blocarea justiţiei în cazul Gabriel Oprea, îşi arată micimea, aroganţa şi demagogia fără jenă şi fără a înţelege că-şi expune o infirmitate sufletească. De caracter nici nu poate fi vorba, aşa că... Nu, domnule Daniel Barbu, a fi politician în România nu este mai periculos decât a fi miner şi cu atât mai puţin cu a îndeplini o misiune într-un teatru de operaţiuni.


Prin prestaţia lamentabilă, ca atât de mulţi parlamentari, aţi făcut ca "profesia" de politician să fie înjositoare pentru un cetăţean onest. Materia de care ne scapă vidanjorii pute mai puţin rău decât gura prin care emiteţi inepţii. Aţi jignit zeci, sute sau mii de români care şi-au pierdut pe cineva drag în Afganistan sau într-un accident din mină, ori au rămas mutilaţi din cauză că şi-au riscat viaţa. Pe voi, din când în când, vă mai încătuşează DNA, dar oricum rămâneţi cu banii furaţi, politicianule!

Profesor universitar, Daniel Barbu a fost Ministru al Culturii, parlamentar ales din partea USL (PNL), acum în ALDE. Are în palmaresul de parlamentar, pe lângă votul pentru Gabriel Oprea, iniţierea legii speciale pentru Roşia Montană şi celebra declaraţie de la Craiova privind "irosirea" banilor pentru prevenirea răspândirii HIV-SIDA. Jenat din cauza inepţiilor debitate de parlamentar, redau citatul din discursul găunos pe care Daniel Barbu l-a ţinut la Liga Aleşilor Locali ALDE:

"V-ati ales o meserie grea. E cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decat meseriile pe care le consideram foarte periculoase, cum este cea de miner. Meseria de politician este grea si foarte putina lume stie de fapt ce faceti cu adevarat in fiecare zi a saptamanii, adesea si sambetele si duminicile. E o meserie grea, in zilele noastre, pentru ca este o meserie riscanta. E mai riscanta decat misiunea unui soldat in Afganistan. Stim bine ca, din pacate, si nu numai in Romania, dar la noi intr-o maniera care este extrem de violenta, spatiul public a devenit un fel de teatru de operatiuni in care orice ales local sau national isi risca libertatea, sanatatea, in fiecare zi."

Votăm din inerţie tot felul de indivizi care nu fac decât să profite de sistem, lipsiţi nu doar de calităţile de a reprezenta, individ sau colectivitate, ci şi de intenţie. Alegerea într-o funcţie publică li se pare un soi de recunoştere a unor merite imaginare, poziţie din care profită fără remuşcare. Vă daţi seama că Daniel Barbu, pretins intelectual, îşi mobiliza primarii şi consilierii prin proiectarea imaginii lor drept eroi de sacrificiu, unii care se sacrifică spre binele comun. Nişte luptători pe frontul administraţiei pentru care se cuvine să primească şi pensii speciale, nu? O prestaţie publică de-a dreptul lamentabilă, cu acţiuni şi declaraţii iresponsabile, care anulează o carieră aparent onestă în zona universitară, dar Daniel Barbu nu e decât o dezamăgire în plus, un expirat înainte de vreme.

joi, 22 septembrie 2016

Excesul de sinceritate dăunează grav politicianismului

Nu cerem mult. Decenţă, responsabilitate, bun-simţ şi ...cinste. O reţetă simplă pe care românii o cer pentru a scăpa de boală. 26 de ani li s-a oferit exact pe dos. Un fel de hexi-politică, diluată şi la suprapreţ. Doar cu cuţitul la os se mai mişcă lucrurile în această ţară. Aşa s-a întâmplat în decembrie 1989, aşa a fost şi în 2015, după arderea tinerilor în Colectiv.
Ca din neant, când aproape crezi că sunt toţi clonaţi, apare un ins care începe să respecte ordinea enumerării, adică să fie decent. Primul pas, cum ar spune Iohannis, dar nu e vorba de preşedinte, ci de premierul tehnocrat Cioloş. Un hâtru m-ar fi provocat cu nume ca Oprea, Dragnea, Băsescu, Tăriceanu, Blaga, Buşoi, Gorghiu sau alţii ca ei. Nu, este Dacian Cioloş, un altfel de personaj decât acelea din zona pestilenţială a eşecurilor politicii de după 1989.

Se duce o campanie isterică împotriva imaginii unui profesionist numit într-o funcţie fără a fi susţinut de un partid sau de un politician, se forţează compromiterea cuvântului tehnocrat. O strategie ieftină, ascunsă prost, după o perdea transparentă. Un mod ridicol de a juca la offside, tipic politicii dâmboviţene. După criza generată de tragedia din Clubul Colectiv, partidele şi-au spus că viitoarele alegeri locale şi parlamentare pot să le rupă gâtul. Ponta a preferat să demisioneze, mizând pe uitarea românilor, ca să nu mai vorbim de cazul Oprea – Gigină care inflamase spiritele din cauza aroganţei criminale a fostului ministru de Interne. Ne reamintim că demonstranţii mărşăluiau din Piaţa Universităţii spre Palatul Victoria, nu?
Dezamăgirea cetăţenilor faţă de politică şi partide, în general asociate cu problemele de ordin material, dar şi faţă de parlamentari, în special, s-a transformat în îngrijorare şi repulsie. Corupţii sunt protejaţi de votul parlamentarilor care nu acceptă ca justiţia să aplice legea. Nereformate, principalele partide parlamentare sunt un fel de Clanul Soprano când vorbim de PSD, ori un soi de Familia Bundy în tabăra pedeliştilor, cei care-şi spun noii liberali. Împreună cu sateliţii, cele două formaţiuni care au nenorocit România în ultimul sfert de veac se pregătesc de alegeri. Au reintrodus sistemul electoral al listelor pe care şefii le pot controla, plusând cu demagogia unor politicieni care se află la guvernare în toate structurile de putere, cu excepţia Executivului, încredinţat pentru un termen limitat lui Dacian Cioloş. Asta s-a întâmplat când premierul Cioloş a fost chemat în parlament ca să fie tocat şi executat în faţa electoratului. Surpriză! Dragnea a perorat aiuristic cifre nereale, liberalii au jucat tot la off-side, în timp ce Tăriceanu, demagogul de serviciu, s-a făcut pur şi simplu de râs prin jigniri la adresa unor miniştri.
Se prea poate ca vizitele dese la DNA să le fi aprins dorinţa la politicieni de a intra cât mai repede la guvernare pentru a stăvili atacurile justiţiei. Aşa că au apelat la arsenalul din dotare. Minciuni, demagogie, atacuri murdare şi jigniri.
Premierul a răbufnit, într-un exces de sinceritate provenit din starea de nervozitate pe care i-o provocase Dragnea prin declaraţiile sale găunoase de politician învechit în rele: Pentru mine, om crescut la ţară, patriotism înseamnă bun-simţ, a-ţi ţine cuvântul şi a nu minţi. Pentru mine asta înseamnă şi n-am nevoie de lecţii de patriotism. Sunt lucruri mult prea profunde pentru a le expune în piaţa publică doar ca să câştig nişte voturi”. Un citat cu care Dacian Cioloş le-a redat speranţa celor dezamăgiţi şi i-a trezit, fie şi pentru o zi, pe indiferenţi.

sâmbătă, 17 septembrie 2016

TIMIŞOARA, viitoare Capitală Europeană a Culturii în 2021. Felicitări!

TIMIŞOARA! Capitală Europeană a Culturii în 2021!


Mă bucur nespus pentru prietenii şi colegii bănăţeni, că sunt mândri şi au ştiut să ducă mai departe moştenirea culturală de sute de ani a oraşului. Că sunt mai aşezaţi, mai gospodari, dar deschişi către experiment şi inovaţie (aşa cum scrie inspirat în dosarul lor de candidatură), că lumina vine de la ei, primul oraş iluminat electric din Europa. Felicitări!

joi, 15 septembrie 2016

Capitală Europeană a Culturii 2021, o competiţie în care Craiova doar a pozat. O poză de un milion de euro

În scurt timp se va anunţa oraşul din România care va purta în 2021 titlul de Capitală Europeană a Culturii. Uniunile de creaţie au fost ignorate de reprezentanţii Primăriei Craiova în ceea ce s-a vrut o participare "cu şanse" pentru a dobândi titlul de Capitală Europeană a Culturii. Craiova a fost eliminată în faza de preselecţie în ciuda unei sume imense cheltuite pe un proiect slab punctat. În comparaţie, alte oraşe au plătit sume mult mai mici şi au avut succes. Întreaga viziune a proiectului a fost o sumă de erori pe care s-a pus sloganul "Vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât". Semn de reminiscenţe ale extremismului politic, fără vreo semnificaţie istorică. S-a dovedit a fi o poză livrată craiovenilor pentru imaginea administraţiei. Stratagema a reuşit, nu şi candidatura cu pricina.

foto: GdS
Pe lângă proiecte sănătoase de relansare a activităţii unor instituţii culturale din Craiova, pe care le-am remarcat şi promovat, au fost aruncaţi mulţi bani către zone de interes privat. Erorile au curs în ciuda criticilor sau a slabei implicări din partea craiovenilor. Am spus la vremea respectivă de ce aroganţa, autosufienţa şi dorinţa de a controla discreţionar un proiect al comunităţii se va solda cu un eşec usturător. S-a mers din eroare în eroare, iar la final s-a dat vina pe... arbitri. S-a vorbit de influenţă politică sau de alte nimicuri pentru a nu se da socoteală în faţa contribuabililor. Până în prezent, diversele solicitări de clarificare a aspectelor financiare, în discuţie fiind bani publici, s-au lovit de un zid birocratic în spatele doar intuim ce se ascunde.

Reprezentanţii asociaţiei care au scris proiectul şi ai Primăriei Craiova nu au înţeles că acceptarea înfrângerii face parte din regula jocului, fiind un semn al responsabilităţii celor care cred că pot reprezenta cultura din Craiova. Când ai primit o notă proastă, penultimul punctaj, iar diferenţa faţă de primul clasat e de cinci puncte înseamnă că îţi pui poalele în cap, nu conteşti cu bună-credinţă. Poate fi şi acesta un semn al originalităţii locale, un comportament exotic, excesiv colorat şi un limbaj abraziv... Cui foloseşte asta?

PS: Ce am spus în 2013 şi în 2015.

Anunţ oficial al comisiei independente de experţi: TIMIŞOARA, viitoare Capitală Europeană a Culturii în 2021. Felicitări!

joi, 8 septembrie 2016

Fotografii inedite din Craiova de altădată în proiectul Oltenia mea

Craiova de altădată a fost rasă cu buldozerul în mare măsură. În numele modernizării sau folosind avariile produse de cutremurul din 1977. Vechiul centru mi se pare mult mai frumos decat conglomeratul urbanistic actual, în care armonia dezvoltării istorice a dispărut. Întâmplarea a făcut să descopăr pagina "Oltenia mea", pe care vă rog să o promovaţi nu doar pe reţelele de socializare, ci pe bloguri sau unde scrieţi sau vă manifestaţi. Este un gest prin care putem arăta că iubim cu adevărat istoria Craiovei.


Sper ca fotografiile de arhivă pe care le-am văzut sau despre care am aflat că vor fi prezentate să stârnească atenţia publicului şi iniţiatorii să le dezvolte printr-un proiect. Identificarea cladirilor vechi, unele disparute, este o sursa de informaţie excelentă pentru generaţiile mai tinere. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi, "Oltenia mea"!