vineri, 30 ianuarie 2009

Moartea domnului Constantinescu. Cine urmează?

Cazul cutremurător al pacientului care şi-a dat duhul după ce a fost plimbat între mai multe secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a generat un val de acuzaţii la adresa sistemului sanitar românesc. Noul ministru al Sănătăţii, Ion Bazac, poreclit şi ministrul Ferrari, a tăiat câteva căpăţâni de medici găsiţi vinovaţi pentru decesul pacientului Mihai Constantinescu. Nu reamintesc detaliile stupidei morţi a bietului om, fiind convins că aproape toţi dintre cititori au urmărit stupefiaţi relatările jurnaliştilor despre indolenţa doctorilor. Mărturisesc sincer că m-am întrebat dacă o întâmplare nefericită mă poate expune unui sistem viciat de lipsa motivării şi, în egală măsură, de deprofesionalizarea accentuată din sănătate, un sistem aflat mereu în criză.

Oricine dintre noi putea fi în locul lui Mihai Constantinescu, olteanul care, agonizând în ambulanţa care-l aducea de la Drăgăneşti-Olt la Slatina, se temea că doctorii îl vor lăsa să moară. Ştiu că orice generalizare produce victime nevinovate. Nu voi cădea în păcatul de a spune că toţi medicii sunt la fel, aidoma celor care se fac vinovaţi de neglijarea criminală a unui pacient care putea fi uşor salvat. Cei mai mulţi dintre doctori îşi fac bine treaba şi-şi cunosc meseria, chiar dacă nu pot afirma că majoritatea lor refuză atenţiile materiale oferite de pacienţi sau că nu pretind şpagă de la cei care le cad pe mână. Însă cred că sistemul ascunde vicii într-atât de periculoase încât niciunul dintre noi nu ne putem simţi în siguranţă. Prea se înmulţesc şi se repetă cazurile şocante cu pacienţi răpuşi de cei care ar trebui să-i trateze.

Nefericitul Mihai Constantinescu o fi văzut filmul “Moartea domnului Lăzărescu” sau măcar o fi auzit de păţania tragică a celui care a inspirat scenariul? O întrebare năroadă sau cel puţin deplasată, cum altfel poate fi interpretată provocarea unui jurnalist. Dar câţi dintre noi, în timp ce priveam dezbaterile pe marginea cazului de la Slatina, ne-am gândit că puteam fi pacienţi în ambulanţa transformată în dric sau că cineva drag nouă, fără puterea de a fi ajutat la timp, putea fi într-o situaţie fără ieşire? Dacă n-am făcut asta, merităm să retrăim coşmarul în care cei care plătesc impozite pentru servicii medicale sunt trataţi doar cu sictir. Dar ceva m-a făcut să nu am încredere în primele concluzii ale comisiei de anchetă. Chiar în timp ce scandalul se amplifica şi jurnaliştii descopereau alte situaţii anormale, a fost introdus un “protocol naţional unic”, un algoritm aplicat de Unităţile Primiri Urgenţe. Aşadar, dacă a fost nevoie de adoptarea acestei decizii după incidentul de la Slatina, înseamnă că nu doar cadrele medicale au fost vinovate, ci şi blestematul de sistem public de sănătate în care huzuresc atât de multe nulităţi şi de la care sug tot felul de şmecheri din partide.

Aşa-zisele măsuri drastice luate la repezeală de ministrul Bazac nu vor înlătura defecţiunile unui sistem. Ce sau, mai bine zis, cine urmează după “Moartea domnului Constantinescu”? În episodul următor am putea fi oricare dintre noi. Şi nu în rol de figuranţi, ci în acela principal, de victimă a unui sistem.

vineri, 16 ianuarie 2009

Emile, te frige, nu-i aşa?

Ce ne-a oferit până în acest moment Guvernul Boc? O ordonanţă de urgenţă care ar fi trebuit să-i stârpească pe şmecherii salariaţi-pensionari, dar a lovit în actori, profesori şi medici. O decizie pripită a ministrului Berceanu de a-i da afară pe directorii cu “salarii nesimţite”, nulă în aplicarea sa, în ciuda unei aparente justificări de ordin moral: respectivii nu făceau nimic ilegal, ba chiar se puteau apăra prin eventuale performanţe manageriale.

Dacă aplicăm astfel de motivaţii absurde, se prea poate ca alţi angajaţi să fie daţi afară, pe motiv că au salariul prea mic, nu-i aşa? Executivul ne-a mai oferit reactivarea unor figuri sinistre, ca acel Virgil Ardelean, scos cu scandal din poziţia oferită de Gabriel Oprea, la rândul său executat de grupul lui Hrebenciuc din PSD. În locul soluţiilor pentru criza economică, actualii guvernanţi ne oferă crize în coaliţia majoritară şi lovituri de imagine. Încă nu avem un plan anticriză. În schimb, ne-am pricopsit cu soluţii hilare pentru revitalizarea turismului balnear propuse de specialista Elena Udrea. Punctul de pensie nu a fost majorat, după cum nici salariile profesorilor nu au crescut.

Ecaterina Andronescu a dat-o pe nuanţări de tot felul, uitând că în campania electorală se lupta ca o leoaică pentru ca Tăriceanu să aplice legea. Subit, după ce a ajuns în funcţia dorită, cu un ton mieros şi priviri vinovate ridică din umeri şi spune că nu sunt bani pentru dascăli. Păi, dacă lucrurile stau aşa, de ce profesorii au mai pus ştampila pe candidaţii PSD şi PD-L, doar să se iluzioneze că-i sancţionează pe liberali? Viitorul buget, despre care nu ştim mare lucru, dar pentru care deja anticipăm că nu va arăta prea bine. La ce ne putem aştepta dacă se ocupă Pogea, un inginer instalat la Finanţe, tocmai de cei care promiteau instalarea specialiştilor în poziţiilor potrivite. Când vom afla cum arată bugetul anticriză? Dar măsurile pentru atenuarea efectelor crizei economice?
Emile, proiectul de buget încă nu aţi fost în stare să-l încropiţi şi să-l faceţi public. Strategia de a ne pune în faţa faptului împlinit, ocolind dezbaterea publică şi păcălind sindicatele prin informaţii false şi membri infiltraţi, nu cred că o să vă reuşească. La ce ne putem aştepta, că ordonanţa v-a fost trântită de Curtea Constituţională. Emile, tu nu eşti specialist în drept constituţional? Cum nici atât nu te pricepi la economie, ne putem aştepta la ce este mai rău. Dacă anulezi taxa auto şi vă sar în cap muncitorii de la Ford şi Dacia, s-ar putea să te grăbeşti foarte tare spre Cluj-Napoca, fără să mai poţi aştepta ajutor de la Cotroceni.

Ştii, Emile, când vorbeşti de nesimţirea altora şi o ai drept specialist în turism pe Elena Udrea, se poate spune că-ţi baţi joc de o ţară întreagă şi eşti chiar tu campion al nesimţirii. Apropo: la tv am urmărit o reclamă în care se face haz de “maşina de cules ardei gras”, un soi de maşinărie pe care stau căţăraţi ţăranii care culeg legume. Eficienţa, ioc! Cam aşa funcţionează şi echipa ta, care ţi-a fost impusă şi te minţi singur, pretinzând că o conduci. Eşti un simplu majordom prezidenţial, care excelează doar prin obedienţă şi gafe, iar asta deja nu prea mai poţi suporta. Emile, te frige, nu-i aşa?

luni, 5 ianuarie 2009

Măi, specialiştilor!

La ce folosesc toate analizele şi previziunile livrate de “specialişti” şi cititori în stele cu simbrie de la partide? Care mai de care îşi dau obolul la zugrăvirea viitorului în negru, de poţi jura că pesimismul milenariştilor a fost reîncărcat în pragul lui 2009. Nu aud decât un vaet profund de la toţi “oficialii”, tot poporul este cuprins de jelanie cu gândul la drobul de sare, care, aşa cum au anticipat specialiştii, ne va face mari necazuri. Fiecare, după minte şi interese, a încercat să întâmpine marea criză. Poporul s-a ghiftuit de sărbători şi a golit rafturile hypermarketurilor, în timp ce politicienii s-au acuplat după pofte. Scuza folosită fără jenă a fost criza ce ne va lovi. Şablonul a fost utilizat şi în cazul numirilor de miniştri. Toţi “specialişti” în rezolvarea crizei. De exemplu, Elena Udrea şi Ion Bazac. Am ales câte unul dintre fiecare tabără clientelară, fără a avea pretenţia că blonda de la Turism este cumva un etalon al lipsei de competenţă pentru portocalii sau dealerul auto de la Sănătate - un maxim de iresponsabilitate în numirile făcute de Geoană în tabăra roşiilor. Dacă disecăm actuala echipă de la Palatul Victoria, chiar că tremurăm cu gândul la cine pretinde că-şi asumă traversarea crizei.

Cu o majoritate zdrobitoare în Parlament şi cu o opoziţie lipsită de forţă nu doar numerică, dar şi din punct de vedere al credibilităţii, Guvernul Boc îşi poate vedea de gestionarea de tip gangsteresc a resurselor bugetare. Mişcarea populistă prin care se pretinde că s-au limitat lefurile directorimii bugetare este de un grotesc ieftin. Teatralitatea unor astfel de “măsuri radicale” este pe cât de uşor de detectat, pe atât de des folosită în adormirea “prostimii”. În locul soluţiilor concrete pentru evitarea crizei ne sunt livrate gogoşi şi gesturi revanşarde, împachetate sub forma unor măsuri radicale. Nişte băieţi descurcăreţi au revenit la vechile obiceiuri şi-i execută pe băieţii lui Tăriceanu. O comedie de proastă calitate, ce ne poate provoca doar eventuale grimase.

Noii specialişti fac inspecţii inopinate, însoţiţi de jurnaliştii trusturilor arondate, în speranţa că vor convinge că taurul este luat de coarne cu voinicie. Numai că nepotrivirea personajelor cu fotoliile ministeriale ţine de nesimţirea cu care puternicii zilei tratează orice situaţie. Într-una dintre relatările vizitelor-fulger ale ministrului Bazac pe frontul sănătăţii apărea şi secretarul de stat Raed Arafat, părintele SMURD. Iată, mi-am spus, într-adevăr, specialiştii muncesc pentru binele public. Însă nu m-am referit la protejatul lui Geoană, ci la Raed Arafat, unul dintre puţinii specialişti puşi într-o funcţie potrivită. Chiar dacă respectivul secretar de stat este moştenit de la precedentul Guvern, tot este un titlul de glorie că nu a fost încă înlocuit. Sau, cine ştie, zilele sale în funcţia respectivă sunt numărate, în locul său aterizând vreo specialistă de la partidele din arcul puterii. Măi, specialiştilor, chiar nu puteţi renunţa la recompensele pentru munca pentru partid din campania electorală? Anunţata criză chiar pare o banală adiere în comparaţie cu dezastrul produs de impetuozitatea nulităţilor, aceşti “specialişti” cu susţinere de la partid.