Dragă prietene, este iar decembrie…

Dragă prietene, noi suntem bine şi sănătoşi. Nu, încă nu trăim bine, că doar chestia asta a fost un slogan electoral, o gogoaşă pe care ne-am prefăcut că o credem şi ne entuziasmăm doar pentru a scăpa de răul cel mai mic. Într-un fel, lucrurile s-au schimbat, dar nu aşa cum visam noi. Nu o să-ţi vină să crezi, însă, după ce furia oamenilor s-a stins din lehamite sau din neputinţă, EI s-au reîntors la putere şi controlează totul. Da, ştiu că pare un banc prost, dar chiar aşa stau lucrurile în realitate. Foştii securişti şi ăia din partid şi-au făcut firme şi au cumpărat fostele fabrici. “Au fost privatizate”, că aşa se spune, că ne place să ne minţim colectiv, să nu le spunem că au furat mână-n mână cu cei pe care s-au căţărat la putere. Avem un capitalism original, ce funcţioneză după nişte reguli pe care îmi este imposibil să ţi le explic. Furtul şi mituirea sunt politică de stat. Mă şi mir că n-au trecut-o şi în Constituţie. Mulţi au preferat să plece din ţară, că tot românul poate acum să plece unde vrea prin Europa, decât să fie sub papucul unor corupţi şi să facă foamea în România.

Cel pe care l-ai văzut în 22 la televizor şi ziceai că ar trebui să-l bată demonstranţii, un fost şef comunist - Iliescu -, a fost preşedinte vreo 10 ani. Da, chiar ăla de plângea că se întinaseră valorile socialismului a fost şef după Ceauşescu. Îţi dai seama cum am trăit şi cum votează oamenii? Ne-au dus de căpăstru aşa cum au vrut EI.

Acum ne putem exprima liber. Îmi amintesc de entuziasmul tău din seara de 22, când ne bucuram şi mi-ai spus: “Gata, o să te poţi face ziarist şi o să publici tot ceea ce vrei!” Da, mi-am văzut visul cu ochii şi scriu liber. Încă! Deşi nu prea-mi vine să tot scriu şi să văd cum analfabeţii sunt propulsaţi de rubedenii în funcţii de conducere. Asta este o altă chestie, pe care sunt convins că n-o vei crede cu uşurinţă, dar pe cuvânt că nepotismul este de bază pentru a ajunge într-un scaun înalt. Pe “Prinţişor” l-a urât tot poporul, dar acum au ajuns să-şi facă amantele ministru şi copiii europarlamentari. Ce să-ţi mai povestesc dacă simt că n-o să mă crezi? Ăştia de acum, pe care mai bine că nu-i ştii, sunt chiar mai răi decât ăia împotriva cărora strigam în decembrie 1989.

Dragă prietene, n-am mai trecut de mult timp pe la mormântul tău. Nu inventez vreo scuză imbecilă, pentru că nici nu te-aş păcăli, tu fiind mai oltean decât mine (asta era gluma ta, nu?), şi încă mi te amintesc bine, aşa cum erai acum 20 de ani. Probabil că o să trec din ce în ce mai rar… Dragă prietene, este iar decembrie şi, când ninge, îmi amintesc de tine. Împreună, visam frumos…

Duminică îmi îngrop încă un prieten

Cum va arăta România după alegerile prezidenţiale? Iluzia că ne vom îndrepta spre direcţia normală este un lux pentru un popor de ologi. Mă tem că, în ciuda unei aşa-zise alternative, cei mai mulţi dintre noi ne orientăm către răul cel mai mic. Parcă ducem cu noi un blestem. Nimic nu ne iese. Asemenea atacantului care ratează inexplicabil de la doi metri, o tot dăm în bară chiar când simţim că este imposibil să nu înscriem. Na, uite că putem să ratăm la infinit, prizonieri ai unei iluzii că jucăm într-o competiţie la nivel european, în timp ce adevărul ne aruncă repede spre o realitate sordidă: rămânem periferici, dominaţi de dispute mărunte şi teme parazitare.

Viaţa politică de la noi nu seamănă nicidecum cu ceea ce se întâmplă la alţii. Disputele electorale sunt însăilări de injurii, fără substanţă şi lipsite de orice viziune. Grobieni, religioşi doar când ne înjurăm adversarul de dumnezei şi de morţii mă-sii şi predispuşi la dezbateri care degenerează în încăierări, suntem o adevărată materie primă pentru creatorii de filme cu şi despre stupizi. Da, avem vocaţia de a fi stupizi chiar şi în cele mai înălţătoare momente. Ne curg mucii în fasole şi scăpăm vânturi la ceremonii solemne.

Alegeri prezidenţiale, turul doi. O alegere care pare simplă, între doi candidaţi. Avem alternativă? Câte voturi nule vor fi duminică şi ce vor să spună ele? La primul tur au fost peste două procente de voturi anulate de cei care au vrut să transmită un mesaj clasei politice. Şi câţi români vor sta acasă? Nu cumva cei mai mulţi dintre alegători vor prefera fotoliul cabinei de vot? Cărăuşii de alegători vor umfla procentul de prezenţă la urne cu ajutorul bătrânilor pe care, minţindu-i, îi vor obliga să voteze. Europa este cu ochii pe noi şi tocmai atunci noi ne vârâm adânc un deget în nas şi unul în fund. Bulă este european doar în timpul orelor de program, nu şi în timpul liber.

Ce fel de societate dorim să construim şi cum ne imaginăm ţara în care vrem să trăim? Distanţa între idealuri şi fapte mi se pare irecuperabilă. Mai repede voi afla răspunsul de la cei aflaţi în afară, la cules de căpşuni, la cerşit, la furat sau integraţi în societăţi aşezate. Niciunul nu cred că mi-ar spune că vrea să trăiască aşa cum se trăieşte acum în România. Nicăieri oamenii valoroşi nu sunt trecuţi la coada societăţii, în timp ce scursurile sunt promovate din raţiuni clientelare sau de partid. Dar poate că sunt poet, şi asta mă transformă într-un individ defect în ochii celor care nu au încredere decât în slugi. În ţara lui Bulă, ţi se tot repetă că principiile nu ţin de cald, iar viziuni cu adevărat au doar orbii.

Cum va arăta România de luni, după alegeri? Mă tem să mă gândesc la asta. Duminică voi vota aşa cum mi-aş îngropa încă un prieten. Cu teamă, compasiune şi fără speranţă.