Se afișează postările cu eticheta Aman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aman. Afișați toate postările

miercuri, 24 ianuarie 2018

Cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut

Le mulţumesc tuturor celor prezenţi la inedita lansare a cărţii "Jurnal. Începuturile unui exil îndelungat" scrisă de Ion Raţiu. Vineri, 1901.2018, la Biblioteca “Aman” din Craiova am simțit că speranța într-o elită intelectuală implicată și dedicată problemelor reale ale fiecăruia dintre noi și ale comunității craiovene este întemeiată. Nivelul dialogului şi implicarea unui număr foarte mare de invitaţi în dezbateri cu domnul Indrei Ratiu, fiul lui Ion Raţiu, mi-a întărit credinţa că lecţia "Omului cu papion" a fost însuşită şi o vom duce mai departe. Merită să facem orice sacrificiu pentru libertate, democraţie, toleranţă şi adevăr!





Nu a fost o simplă lansare de carte, ci un dialog viu despre personalitatea lui Ion Rațiu, despre îndelungatul său exil și lupta pentru democrație și libertate.







Expoziția de fotografie Rațiu100, cu imagini din viața “Domnului cu papion”, a fost găzduită de facultatea de Drept din Craiova. Dl decan Sevastian Cercel a fost o gazdă perfecta, viitoarele evenimente fiind programate în cursul acestui an în spațiul academic de care se îngrijește.






Ce putea fi mai frumos pe agenda vizitei unui prieten drag care și-a dorit mult să cunoască orașul de care Ion Rațiu și-a legat tinerețea – în 1938-1939 ilustrul om politic a urmat Școala de ofițeri în rezervă din Craiova, fiind șef de promoție – dacă nu Muzeul de Artă? Palatul Jean Mihail l-a cucerit pe dl Indrei Rațiu, după cum mi-a mărturisit.


miercuri, 20 septembrie 2017

Ultimele zile şi viaţa de după, volum lansat la Festivalul Eminescu

Mi-am lansat volumul de versuri "Ultimele zile şi viaţa de după" alături de poeţii Manolis Aligizakis (Grecia), Anatoly Kudryavitsky (Irlanda), Ismail Mammad (Azerbaidjan), Alfredo Perez Alencart (Peru) şi Dmytro Tchystiak (Ucraina) în cea de-a doua zi a Festivalului Mondial de Poezie "Mihai Eminescu" de la Craiova. Am fost onorat să mă aflu lângă scriitori care au făcut din scrisul lor o artă, realitate de care se pot convinge şi cititorii români după ce volumele de versuri ale celor enumeraţi au apărut la Editura Europa. Graţie lui Ion Deaconescu, cel care a făcut posibile toate aceste întâlniri culturale, în Craiova au venit unii dintre cei mai interesanţi poeţi ai lumii.