Se afișează postările cu eticheta henry ford. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta henry ford. Afișați toate postările

marți, 26 ianuarie 2010

Ford. O stradă... nu şi autostradă!

Cel mai important eveniment economic al anului trecut din Craiova a fost lansarea producţiei Ford. Ceea ce părea doar o lovitură de imagine s-a dovedit a fi începutul unei poveşti frumoase. Cu sinceritate, trebuie să spun că noi avem rolul secund în această poveste, investitorii fiind, până în prezent, cei care au mişcat lucrurile din loc. Sosiţi pe un tărâm în care nimic nu mai pare că funcţionează, cu marile platforme industriale încremenite în stadiul de până în 1990 şi cu falimentul drept singura variantă de viitor, americanii s-au mişcat în direcţia pe care au menţionat-o în contract. Combinatul Chimic va sucomba, Electroputere a devenit important doar din punct de vedere imobiliar, în timp ce fabrica de avioane produce doar privatizări eşuate. Nici restul unităţilor mari nu stau mai bine.

De-a lungul celor 20 de ani, că tot n-am scăpat de bilanţul cu pricina, aproape toţi potenţialii investitori au fost respinşi de cârdăşia satrapilor locali. Cine n-a cotizat suficient sau cine n-a intrat în combinaţie cu ei, variantă în care veneticul era tras pe sfoară şi alungat din Craiova, nici vorbă să fie lăsat să bage bani în moştenirea economică din perioada ceauşistă. Poate că, date fiind implicaţiile mondiale ale falimentului Daewoo, investiţia Ford nu a avut soarta celorlalte încercări din trecut. Repet, în ciuda muşchilor umflaţi ai politicienilor (în peisaj a apărut chiar şi Mişu Voicu, unul care a avut o contribuţie egală cu aceea a maidanezilor la atragerea turiştilor în Bănie), lucrurile au mers bine datorită partenerilor. Ba chiar pot spune că noi nu am făcut decât să punem piedici. Nu neapărat din răutate, cât din cauza prostiei tradiţionale!

Reluând o mai veche propunere a sa, consilierul craiovean Lucian Mincu încearcă să-şi determine colegii să voteze un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care o parte a străzii Caracal să primească noua denumire de Henry Ford (1863 - 1947). Este un gest de curtoazie, firav în raport cu importanţa investiţiei Ford. Sigur, se vor găsi mulţi să cârcotească în legătură cu facilităţile, preţul de achiziţie al acţiunilor Daewoo sau cu garanţiile oferite de statul român. Numai că rebotezarea unei porţiuni din strada Caracal nu compensează nici pe departe abandonarea proiectului drumului expres, necesar ,transportării viitoarelor autoturisme produse la fabrica din Bănie, şi promisiunea vagă că, în viitor, se va construi o autostradă Craiova - Bucureşti!

Vă invit să daţi un pronostic privind dare în folosinţă a primului kilometru din autostrada promisă de ministrul Berceanu. Am făcut acest exerciţiu de imaginaţie şi mi-am dat seama că n-am motive să fiu optimist. Cine ştie, poate că va deveni Dunărea o rută de transport pentru producţia Ford. Dar aceasta este deja o altă poveste... Una foarte urâtă, cu un singur beneficiar, iar acesta nu va fi statul, ci “mogulul bun”.

luni, 25 ianuarie 2010

O stradă din Craiova va primi un nume nou: Henry Ford (1863-1947) !

Revin asupra subiectului privind investiţia Ford în Craiova. La iniţiativa consilierului local Lucian Mincu, o parte a străzii Caracal va fi redenumită, urmând a purta numele lui Henry Ford, fondatorul Ford Motors Company.


Iată textul propunerii care sper că va fi votată de consilierii locali:

,, - Art.1. Se aprobă schimbarea denumirii porţiunii din strada Caracal, cuprinsă între bdul
Decebal şi ieşirea din municipiul Craiova, identificată conform anexei care face
parte integrantă din prezenta hotărâre, în strada
Henry Ford (1863-1947)
,
precum şi renumerotarea corespunzătoare a tuturor imobilelor aflate în zona
respectivă.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală şi Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. ,,



Este un gest de curtoazie, firav în raport cu importanţa investiţiei Ford. Sigur, se vor găsi mulţi să cârcotească în legătură cu facilităţile, preţul de achiziţie al acţiunilor Daewoo sau cu garanţiile oferite de statul român... Numai că rebotezarea unei porţiuni din strada Caracal nu compensează nici pe departe abandonarea proiectului drumului expres, necesar transportării viitoarelor autoturisme produse la fabrica din Bănie, şi promisiunea vagă că, în viitor, se va construi o autostradă Craiova-Bucureşti!

marți, 15 septembrie 2009

Cine nu-l vrea pe Henry Ford în Craiova?

Importanţa lansării producţiei Ford la Craiova a fost estompată de întâmplări aluvionare evenimentului principal. Relatările jurnaliştilor au surprins în prim-plan mai mult personajele politice decât vedeta momentului, primul Ford Transit Connect de Bănie. A contat mai mult că Geoană nu a urcat pe scenă lângă Băsescu sau că Tăriceanu s-a ales cu o mângâiere pe creştet din partea celui care, vreme de patru ani, i-a dat cu bâta în cap. Informaţiile de can-can politic au părut mai vandabile decât cele care vorbeau despre importanţa economică a unui fapt pozitiv petrecut în plină recesiune. Ar fi facil să dăm vina pe jurnalişti şi să ignorăm apetenţa politicienilor pentru spectacolul de gang şi atacurile grosolane. Reprezentanţii Ford receptau bâlciul politic şi vânzoleala susţinătorilor lui Băsescu şi ai lui Geoană ca pe un preţ pe care trebuie să-l plătească băştinaşilor neciopliţi. Dovezile noastre că înţelegem să fim parteneri cu unul dintre cel mai dinamic jucător din domeniul construcţiilor auto se reduc la discursuri. De drumul expres s-a ales praful, iar promisiunile de construire a unei infrastructuri decente sună a gol.

În noianul de neseriozităţi cu care înţelegem să ne tratăm partenerul, dincolo de perdeaua de amabilităţi mai mult sau mai puţin oficiale, îşi face locul neîncrederea. Aproape că lipsesc până şi acele semnale pozitive atât de necesare unui parteneriat care s-ar dori derulat pe mulţi ani. Şi, totuşi, parcă nu ar fi târziu să fim altfel. Anul trecut, după preluarea uzinei din Craiova de constructorul american, consilierul local Lucian Mincu a avut iniţiativa de a boteza strada pe care se află chiar Ford Craiova cu numele Henry Ford. Evident, ca să nu ne dezminţim apucăturile tribale, imediat s-au găsit destui care să pună tălpi şi s-o dea cotită: ba că ar fi costuri inutile pentru schimbarea cărţilor de identitate, ba că nu ar trebui să dăm numele unei străzi după un “actor american”. Aşa că iniţiativa de a saluta venirea americanilor în Craiova şi cinstirea fondatorului Companiei Ford Motors nu a stârnit decât comentarii răutăcioase şi s-a stins sub un strat de indiferenţă.

De pe margine, câţiva s-au opus dintr-un motiv bine întemeiat şi concludent pentru cât de mică este lumea lor: nu avuseseră ei iniţiativa şi li se părea normal ca şi capra vecinului Mincu să moară! Alţii, pitiţi după scuza tembelă a disciplinei de partid, se pregăteau să voteze contra propunerii lui Mincu. În cele din urmă s-a terminat mandatul de consilier, amânându-se şi rebotezarea străzii cu numele lui Henry Ford. Îi sugerez lui Lucian Mincu să depună un proiect de hotărâre şi, în ciuda clevetelilor, să-şi susţină iniţiativa, fie şi numai pentru a trimite un semn de normalitate şi de a arăta că ne preţuim partenerii cel puţin pe măsura dorinţei noastre de a fi respectaţi.