miercuri, 27 mai 2009

PNŢCD, la Cimitirul Săracilor?!

Cât ştim să preţuim adevăratele valori şi cât ne mai pasă de istoria adevărată? Folosim drept scuză şchioapă fie criza, fie slăbiciunea unor lideri politici pentru a justifica apetenţa noastră electorală pentru mincinoşi spilcuiţi sau curve strident fardate. Trăim bine? Avem ceea ce merităm şi cred că trăim cum votăm. Nu avem nicio scuză dacă memoria noastră funcţionează selectiv, uitând că mincinoşii din campaniile electorale se reîntorc mereu la locul faptei, îndrugând mereu aceleaşi promisiuni gogonate. Şi nici nu ne putem ierta luxul de a vota “afectiv”, limitându-ne la înghiţirea unui slogan şmecheresc, ticluit pentru a ascunde găunoşenia unor candidaţi care nu au altceva de oferit decât scandal şi lături în capul adversarilor.

Dar dincolo de perdelele de fum şi temele false lansate pentru a fi molfăite de creduli, ce se pregăteşte pe scena politică? Mă tem că alternanţa la putere între stânga şi dreapta prin coabitări nefireşti între PD-L, PSD şi PNL este o eroare cu un cost enorm pentru noi toţi. La o adică, moştenitorii direcţi ai regimului comunist şi ai FSN sunt cei care vor face jocurile, în timp ce partidele istorice vor fi martori neputincioşi sau vor sfârşi în opoziţia extraparlamentară.

Alegerile europarlamentare din iunie pot însemna sfârşitul istoriei post-decembriste a PNŢCD. Dacă acest partid nu va obţine măcar 50.000 de voturi. La o adică, nicio pierdere, ar putea spune un ignorant care arde de nerăbdare să pună ştampila pe “independenta” Elena Băsescu. Doar este criză şi votul prin care partidele vor fi sancţionate le va culege EBa, nu-i aşa? Cam aşa ştim să ne preţuim valorile, tradiţiile şi adevărata istorie. Partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Raţiu, Corneliu Coposu şi al atâtor bărbaţi care s-au sacrificat pentru România este ignorat, în vreme ce gargaragii sau fiţoase din Bamboo cuceresc electoratul prin discursuri în care stâlcesc limba română.

Iuliu Maniu a decedat într-o celulă a Penitenciarului din Sighet, trupul său fiind aruncat într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor. Elita politică şi intelectuală a fost decimată în puşcăriile comuniste şi la canal, în timp ce “elita” semianalfabeţilor şi cizmarul Ceauşescu ne conduceau pe drumul socialismului. Nu ştiu cât am învăţat din acea lecţie. Se vede treaba că nu prea multe. Doar votul va spune dacă din Bamboo se ajunge direct în Parlamentul European şi din istorie în Cimitirul Săracilor.

duminică, 24 mai 2009

Manipulare, dar s-o ştim şi noi!

Ce ţi-e şi cu sondajele astea de opinie, frate! Se vede treaba că este o afacere extrem de profitabilă să ai un “institut de sondare”, un fel de aparat minune de mărit şi micşorat potenţa partidelor şi a politicienilor. Neîncrederea opiniei publice în respectivele maşinării sociologice e pe deplin justificată. Toate pronosticurile au fost infirmate de realitatea din urne. Estimările au fost, uneori, atât de departe de rezultatele obţinute de candidaţi încât respectivii ar fi putut avea câştig de cauză, dacă s-ar fi plâns Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, reclamând furtişagul proprietarilor de instituţii de sondare a opiniei publice.

Subiectul a revenit în actualitate după ce mai multe rezultate ale unor sondaje au fost cel puţin ciudate. Diferenţele foarte mari între procentele electorale cu care sunt creditaţi aceiaşi competitori sunt într-atât de mari încât nu pot fi explicabile decât prin măsluirea cifrelor. Pentru a încerca să pară mai puternici decât sunt în realitate sau pentru a-şi buimăci adversarii, unii dintre clienţii institutelor de sondare umblă la rezultate.

Dar ce ne facem când vedem că trucurile folosite de respectivii sunt atât de nocive la adresa adversarilor politici ai celor care comandă sondajele de opinie otrăvite? Legal, posibilităţile sunt aproape nule. Să ţipi în gura mare că eşti furat şi coborât în ochii electoratului prin măsluirea evidentă nu ar face decât să te afecteze şi mai mult. Alegerile europarlamentare şi campania în care ne aflăm sunt o bună oportunitate ca nişte şmecheri să scoată bani frumoşi din joaca de-a sondajul. Nu mă voi hazarda să comentez respectivele procente furnizate credulilor, pentru că nu aş face altceva decât să amplific efectele diversiunilor.

Am să mă limitez la a semnala o gogomănie într-atât de stridentă încât aceasta singură arată că e bine să privim cu suspiciune orice făcătură aruncată pe piaţă în această perioadă: chiar dacă nu participă la alegerile europarlamentare, PNG, partidul lui Gigi Becali, este menţionat cu câteva procente în toate sondajele de opinie. După cum se ştie, Becali candidează pe lista PRM, alături de Vadim, încercând să transforme mandatul de aducere într-unul de parlamentar european. Atunci, care este rostul menţionării PNG în chestionare, iar partide înscrise în cursa pentru Parlamentul European nu figurează? Dacă întrebi un potenţial alegător cu cine va vota la europarlamentare şi-i prezinţi posibilitatea de a opta pentru PNG, înseamnă că ticăloşia e mai mare decât ignoranţa celui căruia îi întinzi cursa. În felul acesta, scazi procentele PRM, presupunând că votanţii PNG vor pune ştampila pe lista pe care este Gigi Becali, totodată, excluzi posibilitatea ca PNTCD să figureze cu vreun vot. Mi se pare o manevră perfidă, imposibil de negat, la care marii jucători ai alegerilor se dedau, în lipsă de programe proprii, pentru a atrage alegătorii.

Înţeleg că, incapabile să ofere altceva decât gâlceavă ieftină, partidele parlamentare lovesc în adversarii mai mici şi, în acelaşi timp, alungă orice tentaţie din partea alegătorilor de a mai merge la urne.

duminică, 17 mai 2009

Euroalegeri: scaun electric, dric muzical şi sicriu multicolor

De ceea ce ne era teamă nu am scăpat: candidaţii pentru Parlamentul European vor să ne facă bine cu forţa. Chiar dacă nu se mai găseşte niciun naiv care să aştepte ceva de la politicieni, sătui de atâtea gogoşi electorale şi jurăminte fierbinţi, eurocandidaţii s-au lansat în promisiuni aberante.

“Independenta” Elena Băsescu şi-a depus candidatura încă din startul campaniei, aducându-i unui nefericit un scaun… electric. În fine, sper ca viaţa să-i aducă măcar un dram de minte şi niţică ruşine. Cine ştie, poate că se vor găsi destui alegători care s-o ştampileze, de ne vom procopsi cu un reprezentat european din categoria Simona Senzual, Nikita, Magda Ciumac sau Eva Kent.

Haideţi să vedeţi ce spun sloganurile electorale ale partidelor mari, cele care vor face jocurile şi vor propulsa spre Parlamentul European o menajerie pestriţă, selectată pe bază de listă.PD-L s-a lansat într-o campanie agresivă, dovadă că şi-a lipit deja afişe peste tot, ocupând din start panourile electorale, chiar dacă legea obligă doar la folosirea unui singur afiş. Nesimţiţi peste măsură, portocaliii repetă gesturile mitocăneşti din celelalte campanii, că nu i-am uitat după cea pentru locale, când mi-au distrus aproape toate afişele de candidat independent. Calea de la “EI cu EI, Noi cu Voi” spre actualul slogan euroelectoral “La Bine şi la Greu” este pavată cu bune intenţii declarate, dar realitatea arată că minciuna are picioare scurte. Dacă îşi vor respecta şi această promisiune precum cealaltă, înseamnă că nu avem de ce să-i credem pe “EI”, aliaţi tot cu “EI”.

În vreme ce Traian Băsescu se apropie de faliment politic din cauza răsuflatului “Să trăiţi bine!” - PSD preia ideea şchioapă şi trânteşte un “Alege bine!” de mai mare râsul. Cât de neghiob poţi să fii încât să alegi acest slogan aberant, lipsit de orice urmă de bun-simţ, de-a dreptul cinic la adresa cetăţenilor, care trăiesc din ce în ce mai rău! Sloganul social-democraţilor arată că acest partid nu poate oferi nimic, dar aşteaptă voturi de la alegătorii păcăliţi de portocalii, insinuând că a venit rândul lor să-i păcălească pe români. Oare ce au gândit strategii electorali ai PSD când au pus un slogan ce numai de stânga nu este? Mai bine promiteau mici şi bere, că tot este Vanghelie pedagog electoral.

PNL nu face decât să-şi dea cu stângu-n dreptu’, amintind de eşecul Guvernului Tăriceanu în atragerea fondurilor comunitare: “Bani pentru români. Bani europeni”. Măi, capitaliştilor, dacă n-aţi făcut-o când eraţi la guvernare, o veţi face din opoziţie sau din Parlamentul European, for ce nu are vreo treabă cu administrarea fondurilor comunitare? Demagogilor, credeam că aţi scăpat de sfaturile mediocrului Dan Andronic, dar se vede treaba că echipa lui Antonescu încă nu şi-a intrat în pâine.

La ce ne putem aştepta de la o clasă politică defazată, ruptă complet de realitate şi care se serveşte de criza economică pentru a-şi scuza impotenţa. Te pomeneşti că ăştia de ne cerşesc votul or să ne promită dric muzical şi sicriu multicolor, că pe alt drum decât pe cel spre falimentul naţional n-au cum să ne conducă.

luni, 11 mai 2009

EBa sau Iuliu Maniu?

Se reporneşte maşinăria de propagandă electorală. Oficial. În realitate, orice politician cu scaun la cap ştie că în orice moment e legat de alegător prin imaginea sa publică. De această dată, vi se vor cerşi voturile, pentru ca nişte conaţionali să ne reprezinte în Parlamentul European. Nu am să deschid acum o dezbatere despre temele din campanie şi nici nu am să încerc să anticipez care vor fi promisiunile candidaţilor. Oricum, acestea sunt legate de cu totul şi cu totul alte lucruri decât prevăd atribuţiile unui europarlamentar sau zona de responsabilitate comunitară a PE. Nu m-am vindecat de încăpăţânarea de a căuta ceva esenţial acolo unde nu există nimic. Şi aceste alegeri europarlamentare vor fi atipice în România. Votanţii, foarte puţini la număr, vor cere candidaţilor rezolvarea problemelor fundamentale pentru ei: izolaţia blocurilor, mansardarea, gunoiul menajer, apa caldă pentru etajele superioare sau pisica pensionarului de la parter. Cam acestea sunt problemele europene pe care cei mai sprinteni candidaţi le vor rezolva din vorbe. În rest, câteva starlete electorale vor face deliciul spectatorilor plictisiţi.

Mezina familiei prezidenţiale, Elena Băsescu, s-a înscris în cursă sub masca independenţei. Semnăturile pentru depunerea candidaturii i-au fost strânse de organizaţiile PD-L, partid în care va reveni după demisia formală cu care încearcă să deruteze atenţia de la nepotismul în floare. Candidata “independentă” EBa a reuşit să convingă deja primul votant, nimeni alta decât Elena Udrea, secretarul executiv al PD-L. Iată, Elena mică deja a rupt un vot de la lista PD-L şi probabil că multe organizaţii ale partidului se vor întrece în a direcţiona voturi “independentei” (multe în mediul rural, acolo unde sunt primari portocalii).

Ciudat mi se va părea dacă va culege voturi şi de la cei care vor să sancţioneze clasa politică şi se vor prezenta la urne. Sondajele o dau drept viitoare deputat european, cu peste patru la sută din voturi. Pe cine va reprezenta Elena Băsescu în Parlamentul European? Pe tinerii forţaţi să renunţe la pregătirea superioară pentru a se angaja ca taximetrişti, vânzătoare sau barmaniţe? Pe cei care au plecat de mult oriunde au sperat că vor fi băgaţi în seamă sau vor câştiga sume care să nu-i umilească? Sau poate pe cei mai norocoşi, plecaţi cu burse de studiu în universităţi respectabile?Mă întreb dacă nu ne merităm soarta, după felul lamentabil în care înţelegem să irosim votul. S-o votăm pe Elena Băsescu pentru a sancţiona partidele, inclusiv cel în care ea a declarat că se va reînscrie? Nu văd ce rost ar mai avea efortul de a merge la vot în acest caz. Vorba unui amic: ţărăniştii nu au nicio şansă, purgatoriul lor în opoziţia extraparlamentară nu s-a sfârşit. Un vot pentru urmaşii lui Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu ar fi, într-adevăr, unul de sancţionare a foştilor şi actualilor guvernanţi. Nu pledez pentru PNTCD sau altcineva, ci mă întreb, dacă ar fi să facem o opţiune, pe cine am alege: EBa sau Iuliu Maniu?

miercuri, 6 mai 2009

Un banc sec în vreme de criză

Cum reacţionează guvernanţii în vreme de criză? Umflă schemele ministerelor cu toate neamurile, angajate pe post de consilieri, şi cresc taxele şi impozitele. Economia este în declin, pensiile şi salariile vor fi plătite din împrumuturi externe, în timp ce valuri de emigranţi revin din Spania şi Italia. Un tablou mai mult decât îngrijorător. Dacă nici acum nu este limpede că despre criză nu se poate glumi, înseamnă că premierul Boc suferă de un optimism nesănătos. Despre ceilalţi miniştri nici nu prea are rost să mai vorbim. Ne-am răci gura de pomană. Cei mai mulţi se ocupă de treburile partidelor înainte de campania electorală, cum ar fi Videanu, Blaga sau Diaconescu, sau de imaginea proprie, că doar Ponta, Udrea sau Ridzi nu s-or da în stambă pentru interesul colectiv. Cheltuirea unor fonduri bugetare pentru a promova încălecatul cailor de ministrul Turismului sau voleiul pe plajă este de un cinism fără margini. Nu voi ceda tentaţiei de a mai scrie despre Elena Udrea şi acţiunile sale bugetivore. Au făcut-o şi o vor face alţii în atâtea situaţii. La a o critica mă refer, şi nu la altceva, ca să fim lămuriţi.

Dar ce ziceţi despre Gheorghe Pogea? Dacă numele acesta nu vă spune nimic, este destul de simplu să-l asimilaţi cu acţiunea de jupuire a contribuabililor şi a firmelor care se încăpăţânează să reziste. Introducerea impozitului forfetar este o decizie care arată că statura sa de economist slujbaş la firma lui Videanu îl împiedică să gândească mai mult decât o vânzătoare de zarzavat. La piaţă, dacă deschizi ochii, măcar nu eşti înşelat la cântar. Pogea te face la buzunar cu cinism şi fără remuşcări. Calculele pe care le efectuează se limitează doar la cât vrea să încaseze de la firme, nu şi la valoarea reală până la care poate întinde coarda. Din pix, ministrul Finanţelor şi-a făcut un calcul strâmb, imaginându-şi că impozitul forfetar îi va aduce la buget vreo 350 de milioane de euro de la societăţile care înregistrează pierderi.

Aplicând prezumţia de înşelătorie, el nu a văzut pasul următor de după decizia sa. Cei care nu pot să plătească şi declară pierderi nu vor achita niciun fel de impozit şi vor prefera să închidă, pur şi simplu, firmele. Mai bine faliment decât jupuiţi de Pogea. Ceilalţi, şmecherii din economia gri pe care vrea s-o albească ministrul Finanţelor, se vor pitula în paradisuri fiscale sau vor găsi alte metode de a nu plăti. “Dacă nu poţi plăti 500 de euro la stat, închide!” - este declaraţia care spune tot despre gândirea rudimentară a lui Pogea. Aveţi senzaţia că acesta s-a gândit la locurile de muncă pierdute după închiderea sau suspendarea activităţii firmelor? Sau că s-a gândit că marii contribuabili vor fi taxaţi suplimentar? Pogea, ministru... Sună ca un banc sec în vreme de criză.