Realitatea bate filmul. Regizorul Corneliu Porumboiu are material suficient pentru continuarea filmului A fost sau n-a fost? , o succesiune firească, în variantă electorală. Pugilatul cu minori al preşedintelui Băsescu, trucajul sau conspiraţia mogulilor cu antene sunt ingredientele unei mega-producţii derulate live la televiziunile de ştiri - româniii au brevetat telenovela electorală.
Echipa lui Geoană ţipă ca din gură de şarpe, speculând un eveniment care atinge emoţional electoratul, în timp ce adversarul direct al lui Băsescu refuză să comenteze. Nimic nu iese din tiparul campaniei electorale. Votul este vânat fără ezitare, fără reţineri şi fără decenţă.
Corneliu Porumboiu a obţinut Caméra d’Or la Festivalul de la Cannes. Dacă va prelua această telenovelă electorală şi o va transpune cinematografic pe măsura talentului său, cu siguranţă se va mai alege cu un premiu. Noi nu ne alegem decât cu un spectacol sordid, care nu ne lasă loc de speranţe. Marile probleme ale societăţii româneşti rămân în plan secund, departe de orice preocupare din partea demnitarilor sau a celor care vor să parvină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu