Craiova de altădată a fost rasă cu buldozerul în mare măsură. În numele
modernizării sau folosind avariile produse de cutremurul din 1977.
Vechiul centru mi se pare mult mai frumos decat conglomeratul urbanistic
actual, în care armonia dezvoltării istorice a dispărut. Întâmplarea a
făcut să descopăr pagina "Oltenia mea", pe care vă rog să o promovaţi nu
doar pe reţelele de socializare, ci pe bloguri sau unde scrieţi sau vă manifestaţi. Este un
gest prin care putem arăta că iubim cu adevărat istoria Craiovei.
Sper
ca fotografiile de arhivă pe care le-am văzut sau despre care am aflat
că vor fi prezentate să stârnească atenţia publicului şi iniţiatorii să
le dezvolte printr-un proiect. Identificarea cladirilor vechi, unele disparute, este o sursa de informaţie excelentă pentru generaţiile mai tinere. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi,
"Oltenia mea"!
Existenta a două state învecinate în
care se vorbește limba română pare a fi un paradox acceptat de lumea
contemporană din cauza lașității şi neștiinței liderilor politici români
de a redefini interesele naționale şi de a transpune adevărul istoric
în realitatea contemporană. De ce vorbim atât de rar şi, atunci când o
facem, atât de inconsistent despre trecutul, prezentul şi viitorul
Moldovei? De teama de a greși, dată fiind complexitatea problematicii,
sau din si rațiuni care țin de suprimarea agendei interne în favoarea
celei strict comunitare?
În lucrarea „Fondul Moldova – podul de
investiții peste Prut” (Editura Cartier, 2016), autorii Dan Dungaciu şi
Petrișor Peiu realizează radiografie a actualității din Republica
Moldova în care nu sunt evitate detaliile indiferent cât de neplăcute ar
fi, propunând un model de dezvoltare prin intervenția directă şi masivă
a României.
pe larg, am scris despre cartea „Fondul Moldova – podul de
investiții peste Prut” în JURNAL ROMÂNESC



















