Discursul Regelui: o zi obişnuită. Cum celelalte nu sunt

Nu vreau să fac bilanţul lui 2011. De ce să lăsăm umbra pe chipurile noastre? Picurăm puţin optimism pentru anul care va veni. Privesc înapoi fără mânie. Ceea ce s-a petrecut în plan personal voi păstra doar pentru mine. Aşa este firesc pentru oricare dintre noi. În planul vieţii publice, îmi vine în minte imaginea sublimă a Regelui Mihai I al României vorbind calm, privind peste detaliile irelevante ale inabordabililor de prin partide, unei săli care, chiar dacă nu părea că-i înţelege discursul, era obligată să-l respecte. Regele se adresa naţiunii de la instituţia fundamentală a democraţiei pe care, cu şase decenii în urmă, o redase poporului român. A fost o zi obişnuită, în care normalitatea ocupa spaţiul public. Aşa cum spunea Principele Radu, în celelalte zile nu sunt lucrurile la locul lor, ziua de 25 octombrie 2011 fiind o excepţie, din nefericire.

Oare ce au înţeles aşa-zişii oameni de succes şi cei care au ascultat cuvântarea Regelui din următorul citat? “Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.” Sunt convins că altceva decât a înţeles un om simplu, fără prejudecăţi şi fără ochelarii de cal la care obligă partidele. Dar din următorul citat ce or fi înţeles respectivii? “Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice.” Mă tem că un răspuns tranşant ne-ar umbri aceste ultime zile ale lui 201. Vreau să cred că s-or mai fi deşteptat câţiva şi, chiar dacă nu vor avea puterea să se ridice din genunchi, măcar nu-i vor mai împiedica pe ceilalţi să-şi manifeste opţiunea pentru normalitate. Da, din păcate sunt destui care vor să ne înveţe, încă, o istorie schilodită, mutilată de interese meschine şi utilizată în scopuri străine de Ţară.

Mă întreb dacă o singură zi de aparentă normalitate, când aplauzele au răsunat la sfârşitul discursului Regelui, poate salva un an întreg de nereuşite, de băltire în mocirla crizei economice şi a incapacităţii politicienilor de a oferi speranţă pentru români. Pentru mine, este îndeajuns. Istoria şi-a întors faţa către unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi de stat pe care i-a dat România. Lecţia sa de demnitate, predată vreme de nouă decenii, merită să fie învăţată de generaţiile viitoare şi respectată măcar de cei de astăzi. Prin discursul său, Regele ne-a spus un lucru extrem de simplu: România este mai mult decât vremelnicii de care ne împiedicăm aproape zilnic şi, adeseori, consumăm atât de multă energie spre a-i detesta. Şi, mai mult decât atât, ne-a mai spus că România profundă supravieţuieşte atât timp cât adevărul este mărturisit celor care vor să-l audă şi să-l preţuiască.
( EDITORIAL - Ora de Dolj )

Programe? Doctrine? Ideologii? Mofturi!

Moş Igaş îl poate concura cu succes pe Moş Crăciun. Aleşii locali au primit o prelungire cu şase luni a mandatelor drept cadou de Crăciun. Ministrul Administraţiei şi Internelor a explicat marea economie de vreo 22 de milioane de euro pe care o va face prin comasarea alegerilor locale cu cele generale. Dacă ne uităm pe câte săli de sport sunt construite la şcolile care se închid sau la câte parcuri se inaugurează în comune care n-au canalizare, ca să dăm doar două exemple de înţeleaptă guvernare, înţelegem că suma respectivă este praf în ochi. Merită toţi aleşii locali o jumătate de an în plus? De ce nu, dacă ne gândim că s-ar fi putut spune că am fi făcut o economie semnificativă dacă am fi amânat alegerile alţi patru ani...

Ipocrizia puterii este uşor de detectat. Calculul se face doar în funcţie de primarii opoziţiei care pot fi cumpăraţi prin alocarea discreţionară a fondurilor bugetare sau, după caz, pot fi “convinşi” să treacă într-o barcă mai sigură în funcţie de dosarul penal. De cealaltă parte, partidele din opoziţie îşi fac un calcul similar, mizând pe oportunismul unor aleşi locali care, simţind că electoratul va sancţiona politica de austeritate, vor prefera un loc în tabăra viitorilor guvernanţi. O mână spală pe cealaltă şi, în acest caz, ambele rămân murdare. Concurenţii mărunţi nu sunt primiţi la masa “bogaţilor”, nici societăţii civile nu-i sunt luate în seamă avertismentele.
Amestecul de programe pentru politicile locale şi centrale devine toxic. Nu atât numărul de buletine de vot (şase!) va bulversa electoratul, cât mesajele diferite turnate ca într-o pâlnie spre a fi îngurgitate de alegători. Evident, vor primi voturi mulţi candidaţi pentru un mandat de parlamentari doar pentru că apar în fotografii ţinându-se de braţ cu primarul în funcţie, în timp ce mulţi anonimi vor ajunge consilieri pitulaţi pe liste trase de tandemurile de candidaţi primărie + preşedinte consiliu judeţean. Veselie mare la viitoarele alegeri, udată din belşug cu bere, pomeni electorale şi circ. Programe? Doctrine? Ideologii? Cine mai are timp de astfel de… mofturi ?!

(Editorial - Ora de Dolj.ro)

Un vis prea îndepărtat: autostradă în Oltenia

Știu că o eventuală dezbatere pe tema necesarei autostrăzi în Oltenia poate smulge, cel mult, zâmbete condescendente. Nenică, tu vorbești de ceva pe care guvernanții n-au reușit să construiască în 20 de ani cât alții în doi sau trei, dacă ne raportăm la Ungaria, Croația sau chiar Serbia. La ce bun să începi să critici, să faci presiuni sau să-i îndemni pe parlamentarii din această regiune istorică să iasă din adormire? În toate variantele, Oltenia este scoasă din joc printr-o simplă linie trasată cu pixul.

O autostradă din lumea civilizată - Olanda


Fără un sistem funcțional de transport nu se poate vorbi despre dezvoltare regională. În condițiile în care investițiile în modernizarea sistemului de transport feroviar nu există decât accidental, alternativa reprezentată de o autostradă poate fi soluția. Evident, vorbim aici de un calcul realist, de prognoza făcută de specialiști și nu de popândăii numiți politic prin ministere. Mai mult decât atât, dacă luăm în calcul rușinosul fapt că numărul kilometrilor de autostradă realizați anual se scrie cu două cifre va trebui să privim mult în viitor. Ne reamintim că una dintre condițiile investiției Ford de la Craiova era de construirea măcar a unui drum expres necesar, după începerea producției, transportării autoturismelor realizate. S-a întâmplat ca și la radio Erevan, adică nici noile mașini nu au fost produse în Bănie, nici drum expres nu s-a realizat. Doar s-au scurs niște sume frumușele (12 milioane euro !) în buzunarele băieților deștepți care fac studiile de fezabilitate.

În urmă cu vreo doi ani, un ministru al transporturilor de loc din Vâlcea a promis demararea Autostrăzii Oltenia (Lugoj - Caransebeş - Orşova - Drobeta Turnu Severin - Craiova - Calafat) și Autostrada Sudului (Bucureşti – Alexandria - Craiova). A plecat ministrul nostru și nici măcar pe o planșetă, în joacă, nu s-au trasat liniile... Dacă vreți, am putea muta în pagina de bancuri a publicației noastre rutele prin care urmau să treacă autostrăzile respective, că doar au fost simple glume, nu-i așa?

În 2011 au fost realizați 65 de kilometri de autostradă pe teritoriul României. Calculați singuri în câți ani, din momentul demarării lucrărilor, s-ar putea construi în Oltenia minunea mult visată. Numai să nu visați prea mult. S-ar putea să vă treziți dintr-un coșmar direct în realitatea urâtă a incompetenței și a indiferenței celor care se tot rotesc pe la putere.

(Săptămâna în Oltenia - nr 4)

Umbra lui Mircea. La Dăbuleni

Alungat din partid, senatorul Mircea Geoană descălecă în Dăbuleni ca un prinț. Mahalaua lansă din rărunchi un strigăt de iubire veșnică pentru ex-președintele Senatului României, timp în care susținătorii de la partid își făcură planul de luptă. Spectacol ridicol, discurs flamboaiand, un fel de Gâgă revoluționar cățărat pe disperarea unor inși care nu înțelegeau de ce și cum fu posibil ca starul lor să fie umilit de Ponta. Micul Titulescu fu stârnit, spune cel doborât de la șefia Senatului, de bătrânul bolșevic Iliescu și mai tânărul nărăvit la coțcăieli Năstase. Dăbulenii ocupară carosabilul pentru Mircea. Lubenițarii sunt dârji. Ar pune Victor Ponta piciorul prin bostănăria politică a lui Geoană? Mă tem că oltenii l-ar face abțibild și l-ar trimite la Tulcea. Pe Dunăre…

Motivele pentru care Geoană a fost lăsat de căruță sunt neclare. Mazilirea sa de la președinția Senatului și excluderea din partid l-au transformat într-o victimă. Așa se poate explica valul de compasiune stârnit printre băștinașii din Dăbuleni. Sigur, acum depinde câtă compasiune poți avea pentru un politician… Calculele făcute de Ponta, Șova, Zgonea și ceilalți “lupi tineri” par a fi eronate. Pierderile colaterale sunt foarte mari pentru USL și imense pentru PSD. Oamenii simpli privesc un spectacol dizgrațios în care actorii își dau în cap pentru funcții. Problemele românilor sunt ignorate din cauză că pe agenda partidului sunt decapitările. Cine mai are încredere într-o construcție subredă, care nu oferă soluții ci doar circ, asemenea PDL, UNPR și, mai ales, Traian Băsescu?
Pornirile canibalice ale liderilor politici arată că așteptările de la ei sunt mult prea mari. Ceea ce au avut de oferit bun a fost extrem de puțin și deja epuizat. Cine mai are grijă de România dacă ei sunt ocupați să-și împartă dregătorii vremelnice? Răspunsul / soluția nu poate veni decât de la o necesară schimbare a sistemului, o mișcare radicală generată de populație, deloc iluzorie dacă privim că până și o biată oaste de strânsură la Dăbuleni poate da frisoane politicienilor.

( editorial în Ora de Dolj.ro )

De Crăciun, un copil îşi doreşte o pungă cu pufuleţi

Ştiu că va ninge ca în poveştile lui Andersen. Simt asta în aerul tare pe care-l trag cu putere în piept, simt cum îmi inundă plămânii. Poate peste câteva zile mă voi juca iar în zăpadă, ca altădată. Numai că acum o voi face împreună cu fiul meu. Şi cu soţia, evident. Ne vom bucura de ninsoare ca de un dar pufos, aşteptat încă de iarna trecută, când doar ne imaginam că-i vom lua lui Ştefan o sanie. Pretutindeni alb şi noi alergând fericiţi prin zăpadă.

Nu-mi plac poveştile cu zâne rele. Detest orice film lacrimogen în care eroii sunt sacrificaţi. Probabil că m-am lăsat deformat de filmele americane în care eroul învinge armate de zâne rele, precum Rambo sau Bruce Lee, când totul e OK, cu happy-endul care face vânzare bună şi toţi îşi termină mulţumiţi punga cu pop-corn. Viaţa este aşa cum este şi nu are rost să-ţi administrezi pilule amare. Dacă stai să priveşti detaliile, poţi rămâne prizonierul nostalgiei, o slăbiciune de neiertat în vremurile acestea… de criză. Dar cum este realitatea de fapt, dincolo de speranţe şi visul unei ierni feerice, cu multă zăpadă?

Un copil nu-şi doreşte de Crăciun decât pufuleţi. O pungă. Nu poate spera la mai multe. Nu este nefericit din cauză că nici nu ştie cum este să fii fericit. Pur şi simplu s-a obişnuit cu lipsurile şi aşa crede că este viaţa, zgârcită cu cei care nu au părinţii lângă ei, de la care nu pot să aştepte, în dar, decât firimituri de fericire. O pungă de pufuleţi. Moş Crăciun este ceva abstract, văzut la televizor sau despre care a aflat de la prieteni. Sper ca gestul colegilor mei de la 3TV, care vor strânge şi în acest an cadouri pentru cei nefericiţi, să-i aducă micuţului mai multe daruri decât a putut visa vreodată. Mă întreb, cum de poate încăpea atâta nefericire în inima unui copil şi de ce dacă ninge, fie ca şi în poveştile lui Andersen, atât de mulţi dintre noi sunt condamnaţi la singurătate şi suferinţă.

Trag aerul rece în piept şi sunt atent la detaliile vieţii. Realitatea nu este decât un ciob care, de multe ori, îţi intră în inimă şi laşi în urma ta o dâră de suferinţă, sânge şi spaimă. Zâmbesc la gândul că voi putea dărui o săniuţă.
Ştiu că va ninge ca în poveştile lui Andersen…

(Editorial - Săptămâna în Oltenia, nr.2)

Invitaţie la dialog. Altfel

Citesc un articol în care, stropit fiind de jetul celui încondeiat, filozoful prezidenţial dă de pământ cu un cunoscut realizator de televiziune. Deh, sunt orgolii bucureştene, cel senioral înfăşurat în mantia senectuţii sterpe, în timp ce imberbul jurnalist al Antenei şarjează adeseori cu săbioara spre fundurile intelectualilor băseştieni. Polemicile de la noi se duc pe teme într-atât de “importante” pentru public încât nu te mai miri de unde vine mirosul de latrină când porneşti televizorul. Spaţiul public este dominat de ziceri de mamă şi terfeliri în noroi. Culmea, multora le place bălăcăreala născută din vanităţi obscure şi din interese certe, cum ar fi, ca exemplu nevinovat, o simbrie bugetară sau favoruri de la mogul. Nu-mi pot reprima un ton acid la adresa celor doi, cărora nu le rostesc numele din cauza situaţiei ingrate în care se află.

Există o stare de violenţă latentă, consumată decât în mici proporţii în diversele gâlcevi, nicidecum prin “evacuări” fireşti spre zona dialogului social. România se împarte între cei care conduc, fericiţii deţinători de funcţii bugetare, şi cei umiliţi sistematic, jefuiţi la propriu print taxe şi impozite aberante, cheltuite adeseori fără discernământ. Politicienii fac scandal pentru a fi luaţi în seamă. Au nevoie de notorietate şi sunt dispuşi la orice. Nici “vedetele” nu se pot abţine de la jocul penibil al amorurilor etalate în public, al scandalurilor de alcoov sau pur şi simplu de la expunerea goliciunii exterioare şi interioare. O lume care aleargă iluzoriu după un succes inconsistent, perisabil, aplaudat doar de către cei cu prea mult timp liber sau cu gusturi discutabile. Ce i se poate contrapune acestui tăvălug de reziduuri toxice şi armatei de saltimbanci scăpate de sub control?

Lucrurile cu adevărat importante nu au sclipici. Nu se lasă detectate lesne. Ai nevoie de răbdare, ştiinţa de a asculta şi de a înţelege până la miez orice gest, situaţie sau cuvânt. Rareori cel din faţa ta merită ascultat până la capăt. Nu doar ceea ce spune este important, ci şi de ce o face. Însă scepticismul ne-a intrat în oase. Nu mai suntem dispuşi să dăm credit pentru că atâţia ne-au tras pe sfoară. Cel care îţi întinde o mână de ajutor sau îşi deschide inima este privit cu suspiciune. Ni se pare că nimeni nu este altfel şi nivelăm cu răceala noastră chiar şi prietenii autentice. Ceva ar trebui să se schimbe, nu credeţi?

Publicaţia pe care tocmai aţi primit-o este o invitaţie la dialog şi la deschidere către celălalt. Ascultă-l pe cel de lângă tine pentru a-l face responsabil. Dacă refuzi flecăreala gălăgioasă şi apleci urechea către cel care îţi vorbeşte cu calm, poţi afla un lucru interesant, un gând, o idee valoroasă sau o şoaptă care-ţi poate însenina ziua. Răsfoieşte aceste pagini ale unei publicaţii care se adresează tuturor cititorilor din Oltenia şi sperăm - vorbind acum în numele colegilor mei - că vei găsi câteva lucruri interesante, abordate altfel decât stridenta manieră bulevardieră. Nu ne lipsesc nici verbul, nici curajul, însă este important ca forţa să nu ţi-o iroseşti împotriva celui slab, ci a aceluia care se consideră intangibil graţie anturajului sau iţelor de care poate să tragă. Vrem altceva, vrem să ne regăsim acea detaşare de a face presă, de a oferi cititorului plăcerea de a redescoperi reportajul, ancheta de presă sau interviul. Este pariul unei echipe de jurnalişti care şi-au făcut din comunicarea cu cititorii cheia unui succes aşteptat. Scrie-ne, trimite un email sau sună pentru a te face mai bine înţeles şi, poate, vei găsi un prieten care vrea să te asculte. Săptămânal, vom veni la întâlnirea cu publicul, însă prin pagina noastră pe Internet, vom fi în permanenţă împreună.

Mihai FIRICĂ

(Editorial publicat în SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA nr. 1, 15.11.2011)

DISCURSUL REGELUI

Majestatea Sa Regele Mihai I al României s-a adresat Naţiunii, marţi 25.10.2011, de la tribuna Parlamentului. Un discurs în care se regăsesc lucruri fundamentale pentru fiecare român. Chiar în yiua în care Regele nostru aniversa 90 de ani, românii au avut un motiv în plus pentru a reflecta la necesara regăsire a valorilor naţionale şi asupra a ceea ce ne uneşte cu adevărat. Vă invit să revedeţi acest discurs şi să încercăm, împreună, să reclădim încrederea în noi, să ne regăsim demnitatea ca Naţiune europeană de prim-plan.

Albumul ANUL REGELUI, lansat la Muzeul Național de Istorie, disponibil şi la chioşcuri

Îmi face plăcere să semnalez apariţia unei lucrări de excepţie ANUL REGELUI, volum care se poate procura astăzi 24.10.2011 şi împreună cu ziarul Jurnalul Naţional. Volumul este dedicat MS Regelui Mihai I al României cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viaţă.

Iată postarea ASR Principelui Radu pe blogul personal: "Astăzi, vineri 21 octombrie 2011, Principesa Moştenitoare şi cu mine, însoţiţi de Principele Nicolae, am luat parte la lansarea volumului “Anul Regelui”, publicat în 70,000 de exemplare de Editura Curtea Veche. Ne aflăm în a doua zi a celebrărilor din cadrul Jubileului 90 al Majestății Sale Regelui.
Mulţi iubitori ai cărţii și susţinători ai valorilor Casei Regale a României s-au aflat împreună cu noi, alături de directorul și colectivul Muzeului Național de Istorie a României, de reprezentanții editurii și de mulţi jurnalişti.
Am acordat autografe și am stat de vorbă cu cei prezenţi. Lansările cărţilor regale au loc de obicei la Muzeul Naţional de Istorie, ctitorie a Regelui Carol I"

10 mai la Palatul Elisabeta - Garden Party 2011

Un reportaj realizat despre sărbătoarea de 10 Mai la Palatul Elisabeta - Garden Party 2011

Nunta lui Borcea: kitsch-ul care asigură ratingul

Ipocrizia “televiziunilor de ştiri” a atins nivelul maxim în timp ce reporterii relatau de zor de la poarta restaurantului în care, după un zid de bodyguardzi, Borcea și Gigi Becali își uneau destinele – fin şi naş. Doar ipocrizie? Nu, ci și o doză periculoasă de cinism. În studiouri, comentatorii dădeau ochii peste cap de grija poporului, care popor amărât era sfidau de opulența afișată de boșii de la Dinamo și Steaua. O opulență afișată cu ajutorul respectivele televiziuni, care, din cauză că nu găsiseră nicio înmormântare sau scandal manelistic, se ocupau exclusiv să numere icrele de pe platourile nuntașilor și să calculeze câte pensii medii ar încăpea în costurile unui singur meniu servit invitaților.

Din ceea ce au reușit să arate “televiziunile de știri”, kitsch-ul a fost autentic, asigurând ratingul de care aveau nevoie producătorii și marketerii. Ciudat, cameramanii au avut acces în bucătărie, în restaurantul care era pregătit, ba chiar și la nuntă prin câțiva intruși. O regie ieftină, din care câștigă ambele părți. Lumea a căscat gura și a încercat să facă paralele între “nunta de un milion de euro” și “Nunta secolului”. Sincer, n-am reușit să găsesc nicio asemănare, în ciuda faptului că borceii și becalii întinseseră un covor roșu, așa cum văzuseră ei pe la televizor. Prostul gust desăvârşit le-a jucat feste la tot pasul, până și voalul miresei fiind jucat în picioare de bodyguardzii din dotare.

Cine greșește cel mai mult? Îmbogățiții tranziției, cei care fac din etalarea opulenței un scop în viață, sau mass-media dâmboviţene, în goana nebună după ratingul aducător de publicitate? Mă tem că întrebarea este eronată. Nu este vorba de o greșeală, ci de un calcul cinic al ambelor părţi. Fiecare obține ceea ce-și dorește, unii cu afișarea succesului financiar, alții cu bugetul doldora în urma spectacolului la care cască gura românul… Dragă cititorule, tu unde te regăsești în tot acest circ derizoriu?

"Istoria își caută vinovații"

O temă deloc spectaculoasă, dar pe câțiva încă-i mai interesează... Gheorghe Duduială, invitat in emisiunea "Pe mainile cui?!", moderată de Mihai Firică, discută pe tema "Istoria își caută vinovații"

Doljul politic, un cazan sub presiune

Este vremea sondajelor și a poziționărilor din mers. Unii adună dosare, alții cară dosare după ei de ani buni, în timp ce presa locală își pune pe frunte eticheta cu prețul. Anul preelectoral se simte în aer. Pretudinteni se vorbește doar despre cine își schimbă partidul sau de cine urmează să zboare din funcție dacă ies la alegeri “ceilalți”. Frumoase vremuri, nu-i așa?

Cum va arăta harta politică după alegerile locale de anul viitor? Orice previziune este condamnată să poarte amprenta sondajelor. USL este ca și câștigător al alegerilor, însă scorul rămâne un mister. Județul este dominat clar de PSD-iștii lui Prioteasa, președintele CJ. Așadar, partidul trandafirilor va rămâne la conducerea județului. Este de așteptat ca surpriza viitoarelor alegeri locale să fie UNPR, aspiratorul de primari, însă pierderile pe frontul PDL vor fi atât de mari încât balanța nu va putea fi înclinată în favoarea actualei coaliții de guvernare.

Interesant mi se pare ce se întâmplă în tabăra liberalilor. PNL Dolj şi-a asumat rolul secund în USL, partea leului revenind PSD. Unii, răi la gură, spun că ar fi vorba despre rolul de slugă, însă socoteala politică nu se potriveşte niciodată cu rezultatul de la urne. S-ar putea ca deputatul Mihai Voicu să fi croit o strategie în funcţie de resursele umane ale liberalilor doljeni, aşa că dacă Dan Mogoş îşi va păstra funcţia de vicepreşedinte al CJ iar doi-trei directori de deconcentrate vor fi conectaţi la conducta de bani publici totul va fi bine. Membri PNL care îşi fac socoteli legate de procentele minune cu care este creditat USL în sondajele la nivel naţional vor constata că li s-a rezervat praful de pe tobă la Dolj. Mai întâi, vor conta rezultatele alegerilor locale, unde PSD va forţa mâna aliaţilor şi, conform sondajelor, se va face o împărţire a listelor în raport de 3/1 în favoarea social-democraţilor. Chiar şi în cazul unui raport de 2/1 pe listele pentru CJ sau CL Craiova împărţirea funcţiilor nu va fi favorabilă liberalilor, mai ales că vor fi împinşi doar apropiaţii lui Voicu.

Aşadar, o întrebare deloc retorică: de ce să muncească întreaga organizaţie dacă vor profita doar şmecherii dintr-o gaşcă? O întrebare care, cu nuanțele de rigoare, se poate pune oricărui membru de partid, din orice filială.

Sondajul, o armă-albă de asalt electoral

Vrei să ții pe tușă un potențial contracandidat? Nimic mai simplu: tocmești un “institut” de fabricat sondaje de opinie și-i treci atâtea procente încât să-l faci una cu pământul. Ori se va rușina de procentele minuscule, ori se va descuraja într-atât încât să comită erori în lanț. Tovarășii săi de drum îl vor abandona imediat după ce vor avea “confirmarea” că nu este un cal câștigător… la fel și electoratul, care nu va dori să risipească voturile în ciuda faptul că “l-am fi votat dacă avea șanse”!


În ultima perioadă, parcă mai devreme decât în alți ani, se aruncă pe piață sondaje otrăvite, mânuite precum ghioaga spre țestele adversarilor. Apar diferențe enorme, inexplicabile și suspecte între candidați. Dacă le-am lua în serios, am putea crede că politicienii călăresc balansoare și, chiar în intervalul unei singure zi, sunt fie pe val, fie îngropați de electorat. De unde apar diferențe de peste 40 la sută de la un “sondaj” la altul? Cine plătește stă pe val, ceilalți sub… Să mai crezi în “sondaje”?

Niște “confrați” craioveni au aruncat pe piață un așa-zis sondaj despre care n-au spus nici cine l-a comandat, nici eșantionul, nici intervalul efectuării, nici cine l-a realizat… Cum respectiva publicație nu avea nici ce să piardă, din cauză că-i lipsesc atât audiența cât și credibilitatea, te întrebi cine le-a vârât pe sub ușa respectivele hârtii prost însăilate și cât o fi fost “darul” pentru acceptarea răspândirii respectivei informații toxice. O întrebare mai mult retorică. Oricum, încă un argument în plus pentru a nu lua drept literă de lege simple “sondaje” ticluite pentru a lovi în adversar, fără scrupule și fără remușcări.

ORA DE DOLJ

De ce se bulucește Solomon spre UNPR?

Paradoxal, chiar dacă a revenit în funcția de primar al Craiovei, Solomon își poate încheia foarte repede cariera politică. Și asta nu din pricina problemelor din justiție, ci din cauza unei decizii cel puțin bizare de a părăsi PDL pentru vrabia unui partid “nou”. Decizia sa trebuie respectată și… comentată.

Anunțul primarului Craiovei de a candida la viitoarele alegeri din partea UNPR a venit ca o ploaie de vară. I-a luat prin surprindere doar pe cei care care nu luaseră aminte la avertismente (desele declarații curtenitoare ale lui Solomon la adresa lui Oprea, liderul progresiștilor) sau nu și-au imaginat că temperamentul vulcanic al edilului-șef, aidoma unei averse pornite din senin, nu i-a fost atenuat de cele șase luni de arest.

Rămâne întrebarea: ce să caute Antonie Solomon la UNPR? Fără să-și dea seama, acesta urmează traseul politic al predecesorului său la cârma Primăriei, Vasile Bulucea, de unde și “buluceala” din titlu… Numai că punctul la care a ajuns este cel descendent.

Există multe similitudini între cazul Vasile Bulucea și cazul Solomon – mă refer doar la cel politic, nu și la cel penal… După cel de-al doilea mandat de primar al Craiovei, Vasile Bulucea a decis, ademenit de indivizi malefici, să candideze din partea Forței Democrate, un partid nou făcut de foști securiști și dregători expirați. Ca și în cazul lui Solomon, care a anunțat că va candida, după două mandate, din partea unei formațiuni care nu a trecut testul electoral. La fel ca Bulucea, Solomon vrea să obțină fiecare mandat cu câte un partid diferit. Excesul de narcisism politic și încredere exagerată în propriile forțe electorale dăunează grav carierei politice.
Lipsit de o organizație puternică de partid, Solomon va da bătălia bazându-se pe popularitatea sa și pe banii furnizați de potențații UNPR Dolj. În plus, electoratul ar putea lua în seamă acuzațiile de traseism politic, primarul suspendat aflându-se la cel de-al cincilea partid în care va trebui să se înscrie (PCR, PSDR, PSD, PDL, UNPR…). Așadar, va risca Solomon o candidatură doar ca să lovească în anumiți lideri locali ai PDL sau doar ca să-și hrănească orgoliul rănit?

Nu inteligența politică îi lipsește lui Antonie Solomon, așa că nu cred că decizia sa este finală. După cum vor evolua lucrurile, să nu ne mirăm dacă actualul primar al Craiovei va fi susținut de ambele partide, cei de la UNPR jucând rolul de împingător suplimentar pentru Solomon. O situație în care, trebuie să recunoaștem, va fi greu de bătut, indiferent de contracandidat sau alianță politică.

Mircea Dinescu a văzut moartea cu ochii... lângă Caracal

Scriitorul Mircea Dinescu a suferit un accident de circulație, joi, în timp ce se afla la volanul SUV-ului său, undeva în apropiere de Caracal...

 Din fericire, rănile suferite au fost minore. În schimb, autoturismul...