joi, 29 decembrie 2011

Discursul Regelui: o zi obişnuită. Cum celelalte nu sunt

Nu vreau să fac bilanţul lui 2011. De ce să lăsăm umbra pe chipurile noastre? Picurăm puţin optimism pentru anul care va veni. Privesc înapoi fără mânie. Ceea ce s-a petrecut în plan personal voi păstra doar pentru mine. Aşa este firesc pentru oricare dintre noi. În planul vieţii publice, îmi vine în minte imaginea sublimă a Regelui Mihai I al României vorbind calm, privind peste detaliile irelevante ale inabordabililor de prin partide, unei săli care, chiar dacă nu părea că-i înţelege discursul, era obligată să-l respecte. Regele se adresa naţiunii de la instituţia fundamentală a democraţiei pe care, cu şase decenii în urmă, o redase poporului român. A fost o zi obişnuită, în care normalitatea ocupa spaţiul public. Aşa cum spunea Principele Radu, în celelalte zile nu sunt lucrurile la locul lor, ziua de 25 octombrie 2011 fiind o excepţie, din nefericire.


Oare ce au înţeles aşa-zişii oameni de succes şi cei care au ascultat cuvântarea Regelui din următorul citat? Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Sunt convins că altceva decât a înţeles un om simplu, fără prejudecăţi şi fără ochelarii de cal la care obligă partidele. Dar din următorul citat ce or fi înţeles respectivii? Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice.Mă tem că un răspuns tranşant ne-ar umbri aceste ultime zile ale lui 201. Vreau să cred că s-or mai fi deşteptat câţiva şi, chiar dacă nu vor avea puterea să se ridice din genunchi, măcar nu-i vor mai împiedica pe ceilalţi să-şi manifeste opţiunea pentru normalitate. Da, din păcate sunt destui care vor să ne înveţe, încă, o istorie schilodită, mutilată de interese meschine şi utilizată în scopuri străine de Ţară.

Mă întreb dacă o singură zi de aparentă normalitate, când aplauzele au răsunat la sfârşitul discursului Regelui, poate salva un an întreg de nereuşite, de băltire în mocirla crizei economice şi a incapacităţii politicienilor de a oferi speranţă pentru români. Pentru mine, este îndeajuns. Istoria şi-a întors faţa către unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi de stat pe care i-a dat România. Lecţia sa de demnitate, predată vreme de nouă decenii, merită să fie învăţată de generaţiile viitoare şi respectată măcar de cei de astăzi. Prin discursul său, Regele ne-a spus un lucru extrem de simplu: România este mai mult decât vremelnicii de care ne împiedicăm aproape zilnic şi, adeseori, consumăm atât de multă energie spre a-i detesta. Şi, mai mult decât atât, ne-a mai spus că România profundă supravieţuieşte atât timp cât adevărul este mărturisit celor care vor să-l audă şi să-l preţuiască.
( EDITORIAL - Ora de Dolj )

Un comentariu:

Natural spunea...

MEGA-FELICITAREA BLOGOSFERICA == LA MULTI ANI 2012 ==

Salutare si bine te-am gasit! Ai un gand bun, o urare pe care vrei s-o adresezi blogosferei? Atunci completeaza la sfarsitul felicitarii si trimite-o mai departe la 10(zece) bloggeri pe care-i apreciezi!
Daca esti unul din bloggerii la care felicitarea se va afla sambata 31 decembrie 2011, intre orele 17.00 si 18.00 atunci te rugam, inapoiaza felicitarea echipei Mostwantedblog.org. Vino alaturi de noi sa uram tuturor un An Nou fericit si plin de realizari!

*Gandurile lor merg catre tine!
- La Multi Ani si un 2012 asa cum il visati! Liviu R. – balantza.com
- Sa aveti un 2012 cu sanatate, fericire si realizari! LA MULTI ANI!
RobertN – http://acrilice-pointpen.blogspot.com/
- Fie ca acest Nou An, sa va aduca in viata multa bucurie, implinire sufleteasca si multa dragoste, LA MULTI ANI! Lavi H.
http://lavii-osperanta.blogspot.com/
- Fie ca 2012 sa va aduca de 2012 ori mai multe bucurii si impliniri. La multi ani!! !!! Flyerboy
http://gabyzmb.blogspot.com
- 2012 Sa va aduca tot ce va doriti,sa fie un an plin de fericire,sperante si mangaiere din partea celor dragi!
Raisa http://www.newcomiclife.blogspot.com
??? Va doresc ca in noul an (2012) sa aveti parte de tot ceea ce nu puteti cumpara cu bani. ??? C.L.M. – http://crazy-in-loveee.blogspot.com ???
- fie ca 2012 sa dea buzna peste tine cu o caruta de bucurii, o galeata de noroc, dar mai ales cu o gîrla de fericire. multi ani cît mai frumosi! Calin http://coltulcumuzica.wordpress.com
- Sunt întâmplari pe care viata ni le scoate în cale ca sa învatam sa apreciem lucrurile frumoase, simple, pline de sens. Sunt oameni pe care viata ni-i aduce în dar. Pentru tine... nu stiu decât sa spun multumesc! Un 2012 plin de savoare alaturi de oamenii dragi. LA MULTI ANI!
Dana, http://colectie-stiinte.ro/
- La Multi Ani cu sanatate si spor in toate! Natural - http://danielbotea.blogspot.com/