Ioana Avădani: “A uita că jurnalismul se practică în interes public este a-i nega esenţa”

Mihai Firică: Care sunt cele mai grave pericole care ameninţă jurnalismul din România?

Ioana Avădani, director executiv Centrul pentru Jurnalism Independent: Cel mai grav pericol - acum şi din totdeauna - este pierderea “busolei”, a setului de standarde care fac din jurnalism o meserie privilegiată, care se bucură de protecţie constituţională. A uita că jurnalismul se practică în interes public este a-i nega esenţa. Şi mă tem că interesul public (care este altceva decât curiozitatea publicului) este din ce în ce mai puţin prezent în jurnalismul care se practică în România de azi. Respectul faţă de interesul public ca principiu fundamental al mass-media nu este doar apanajul jurnaliştilor, ci ar trebui să fie şi valoarea fundamentală a patronilor şi managerilor de presă.

M. F.: Cum explici perseverenţa unor politicieni de a încerca să reglementeze mass media?

I. O.: Se amestecă în această perseverenţă mai mulţi factori: reflexul de a rezolva orice (inclusiv proastele experienţe personale cu presa) prin lege, dorinţa de a controla (inerentă clasei politice de la noi şi din lume), un anumit histrionism (mai facem un proiect de lege, mai ieşim în faţa camerelor…) Dar ar fi profund dăunător şi necinstit să nu recunoaştem că o parte dintre aceste iniţiative dau glas unor frustrări cauzate (chiar la nivelul publicului) de calitatea din ce în ce mai precară a jurnalismului nostru. Dacă jurnaliştii din România nu vor găsi resursele de a se auto-reglementa în mod eficient şi cuprinzător, mai devreme sau mai târziu unele dintre aceste iniţiative vor avea succes – şi ne vom trezi cu ceea ce am încercat (şi am reuşit) să evităm în ultimii 20 de ani: o lege a presei, prin care politicienii să le spună jurnaliştilor cum să-şi facă meseria.

M. F.: Sunt opinii care converg către efectele pozitive ale crizei - dacă tot trebuie să nu ne dezicem de optimismul românesc - care prevăd o selecţie profesională în rândul jurnaliştilor, supravieţuind doar cei cu adevărat veritabili. Este un optimism fără fundament?

I. O.: Este o posibilitate teoretică. Doar că ea face abstracţie de faptul că nici în interiorul industriei mass-media lucrurile nu merg exact ca la carte. Nu performanţa jurnalistică este criteriul de departajare în redacţii – uneori funcţionează în egală măsură criterii de “compatibilitate” sau de natură socială (care sunt uşor de înţeles, mai ales în astfel de perioade). Ar fi naiv să credem că vor pleca cei slabi şi vor rămâne cei mai buni şi mai puternici. Ca şi în natură, vor rămâne cei mai adaptabili – ceea ce nu este, neapărat, cel mai bun lucru din punctul de vedere al standardelor profesionale.

Şi iată cum mă dezic de optimismul naţional…

M. F.: Numeroşi români s-au stabilit în ţări europene, formând comunităţi importante, care au nevoie de acces la informaţie. Cum credeţi că se vor integra mass media româneşti pe o piaţă europeană în plină recesiune?

I. O.: Nu cred că putem vorbi de integrare pe piaţa europeană. Piaţa de mass media este eminamente “naţională”, dacă nu cumva chiar locală, datorită specificităţilor sociale, culturale şi de limbă. Vorbim acum de hiper-localism, ca strategie de supravieţuire a presei într-o piaţă în care tehnologiile digitale permit fiecărui utilizator compunerea unui meniu mediatic foarte personalizat. Pe cât de îngustă este “piaţa”, pe atât de globală este circulaţia informaţiei şi a produselor mediatice. Practic, cu o conexiune la internet nici nu mai contează unde anume în lume eşti – eşti peste tot, dacă asta vrei.

Produsele media adresate comunităţilor de peste graniţe au apărut şi vor continua să se dezvolte atâta timp cât îşi vor îndeplini funcţia lor de bază: vor servi interesul comunităţii cărora le sunt destinate. Un ziar pentru românii din Spania nu va intra în competiţie cu piaţa spaniolă de publicaţii, ci va oferi un serviciu unui public “de nişă” nevizat de presa spaniolă. Va supravieţui şi va creşte atâta timp cât publicul va găsi valoare în acest serviciu şi va decide că merită să plătească pentru el.

M. F.: Ar fi oportună intervenţia statului pentru a sprijini presa în actuala conjunctură economică?

I. O.: Este o întrebare la care e greu să răspunzi cu da sau nu. Tocmai vorbeam mai sus de “selecţia naturală”- o astfel de intervenţie ar anula efectele acestei selecţii şi ar minimaliza rolul “igienic” pe care orice astfel de criză ar trebui să-l aibă. Pe de altă parte, într-o societate în care nu regulile pieţei sunt întotdeauna cele care dictează (avem influenţe de altă natură – politice, de grup, etc. ) ceea ce pare a fi “piaţă” poate ascunde o interferenţă politică.

Nu cred că statul trebuie să sprijine presa, ci funcţia pe care aceasta o îndeplineşte – libera informare a publicului, astfel încât acesta să îşi poată forma liber opiniile. Statul mai trebuie să protejeze pluralismul vocilor şi opiniilor, un set de valori fundamentale pe care le vrea păstrate indiferent de cât de aspre sunt condiţiile economice…

În orice caz, orice astfel de ajutor trebuie să fie dublat de cerinţe serioase de transparenţă şi responsabilitate – şi poate aceasta ar fi ocazia pentru a cere presei din România să-şi (re)asume serios rolul de câine de pază al democraţiei.

(Interview)

Ponta - o combinaţie stranie de băieţandru obraznic şi bătrânel şugubăţ ; Antonescu - un soi de Rică Venturiano tomnatic...

Într-un comentariu despre posibila alternativă oferită de opoziţia parlamentară, Andrei Pleşu nu lasă loc de speranţe. Citez la greu pentru a nu fi obligat să redau plasticitatea (şi elasticitatea) opiniilor. Evident, înclin să-i dau dreptate lui Pleşu...

[...] Victor Ponta e încântat de ironia lui fină, de replica lui tăioasă, de surâsul lui distrugător. Şi-a construit, din mai nimic, un rol de dur şmecher, campion la categoria „pană". I-a reuşit o combinaţie stranie de băieţandru obraznic şi bătrânel şugubăţ. Numit prea devreme într-o poziţie de prim-plan, a făcut rapid sindromul plutonierului care, avansat căpitan, se crede general. Poate e, la bază, „băiat bun". Poate are intenţii onorabile. Dar suferă de o prematură dilataţie a eului şi de o ambiţie atât de transparentă, încât nu poate fi luat în serios. Şi e destul să-l vezi jucându-se de-a Che Guevara sau să-l auzi decretând când trebuie declarat doliu naţional şi cum trebuie să arate televiziunea naţională, ca să simţi răsărind, printre tuleiele sale benigne, un mic dictator de grădină.

Crin Antonescu e şi el, în mod vădit, bucuros să fie contemporan cu el însuşi. Părea un om cumsecade şi cordial şi s-a trezit sufocat de hormoni. Se încruntă ameninţător, zâmbeşte subversiv, contemplă îngrijorat „viitorele" naţiunii. A prins gustul tiradelor gascone şi al unei „independenţe" pline de pupături şi divorţuri imprevizibile. Dacă Ponta e un soi de Caţavencu juvenil, Antonescu e un soi de Rică Venturiano tomnatic. Nu sunt nici zmei, nici feţi-frumoşi. Joacă la preţuri mici, sperând să câştige pe greşeala adversarului. Dacă asta e tot ce poate Opoziţia, suntem pierduţi.

ANDREI PLEŞU (Adevărul, 16.11.2010)

Să-l împuşcăm pe Caiac a doua oară?

Un asasinat a fost comis într-o cafenea din Piatra-Neamţ. Oraşul păstorit de celebrul Pinalty a ajuns pe prima pagină a ziarelor şi furnizează primul titlu în jurnalele TV. Nu-i rău pentru nişte oameni blajini, cum sunt moldovenii din acel orăşel în care totul parcă îmbie la reverie şi cumpătare, nu-i aşa? Doritorii de spectacol au, după atât scandal politic, parte şi de sânge. Şablonarzii din mass-media bucureştene au titrat cu litere de-o şchioapă că ucigaşul a fost prins urmărind fiecare mişcare în teren a anchetatorilor. Evident, n-au uitat să amintească de “alte evenimente similare”, petrecute în alte oraşe din ţară, însă imaginile de arhivă, deloc surprinzător, au fost doar cele de la uciderea interlopului Caiac. Uite cum sunt împuşcaţi doi oameni la Piatra-Neamţ, dintre care unul mortal, iar Craiova - “Sicilia României” - ajunge iar principal subiect de discuţie pentru limbuţii de serviciu de prin studiourile TV…

Aveam senzaţia că “jurnalizdii” iluminaţi de pe malul Dâmboviţei regretau amarnic ratarea unei ocazii excepţionale de a repeta acele fraze năucitoare prin care Craiova era scufundată în rahat, spălată rapid cu jeturi de scuipat, apoi iar aruncată în hârdău. Au apelat oricum la rezerva cu şabloane, cazul Caiac fiind un fel de bornă în şirul răfuielilor sângeroase dintre interlopi. Am serioase îndoieli că o statistică ar arăta că oltenii sunt cei mai sângeroşi dintre români sau că în Bănie au avut loc mai multe crime decât, să spunem la întâmplare, Braşov, Constanţa sau Timişoara. Ca să fim primii ar fi trebui să-l împuşcăm pe Caiac de mai multe ori! Aţi văzut de curând nişte băieţi cu bâtele în stradă, blocând un drum naţional, scenă urmată de descinderea “mascaţilor”? Ei bine, nici respectiva scenă de luptă n-a fost filmată în Craiova, ci pe lângă Bucureşti, în una dintre acele comune în care rromii tind deja să devină majoritari… Mă tem că se poate spune mai degrabă că România întreagă a devenit un tărâm al nelegiuiţilor violenţi, şi nu doar un oraş sau două care excelează prin poftele sanguinare ale infractorilor periculoşi.

Pericolul aplicării unor sintagme colorate, eficiente când vine vorba de a capta atenţia unui public din ce în ce mai puţin dispus să respingă informaţia trunchiată, este cât se poate de evident. A reduce Craiova la stadiul de poligon în care pistolarii fac legea, descărcându-şi la întâmplare armele în bieţii cetăţeni, este tot de adevărat ca şi cum ai spune că Iliescu crede în Dumnezeu sau că Băsescu pune în paharul cu whisky mai mult de două cuburi de gheaţă. Din nefericire, lucruri mai puţin spectaculoase, care nu-i interesează pe editorii jurnalelor de ştiri, se petrec de ani buni în Cetatea Banilor murdari şi ai justiţiei de castă. Dar cine să mai aibă timp de documentarea unor materiale despre jafuri prin “privatizare”, măsluiri de dosare în instanţă sau trucarea licitaţiilor prin care se absorb fonduri europene când sângele şi şabloanele năclăiesc ecranele televizoarelor şi imaginaţia ştirbă a câtorva băieţi blazaţi din mass-media bucureştene?

Istoria exilului românesc - Regele Mihai I

[...] Cea de-a doua domnie a regelui M. începe la 6 sep. 1940, în condiţiile în care întreaga putere este transferată de Carol II generalului Ion Antonescu, şi continuă după cel de-al Doilea Război Mondial, sub ocupaţie sovietică. Regele află despre declanşarea războiului împotriva URSS (22 iun. 1941) ascultînd postul de radio BBC. „Eram absolut potrivnic ideii de a vedea România alăturîndu-se forţelor Axei. De asemenea, eram împotriva declarării războiului contra ruşilor. Dar consideram totuşi justificată voinţa românească de a recupera Basarabia ocupată de sovietici şi care era parte integrantă din ţara noastră."

Stabileşte contacte cu liderii unor partide politice care se opun continuării războiului dincolo de graniţa de est a Basarabiei. În apr.-mai 1944, îi însărcinează pe Constantin Vişoianu şi pe Barbu Ştirbei să negocieze la Cairo o pace separată între România şi Aliaţi. „Grupul nostru de conjuraţi se întîlnea la început o dată pe lună, apoi de două ori pe lună. După căderea nopţii, eu trimiteam pe cineva să îi aducă pe participanţi într-un automobil banal. Ei pătrundeau în casă printr-o uşă ascunsă, în spatele Palatului, uşa care conducea direct la apartamentele mele. Secretarul meu [Mircea Ionniţiu] asista la discuţia care dura, în general, două sau trei ore. Cîte o dată, mama mea ni se alătura. Aveam cu toţii acelaşi obiectiv: să ieşim cu orice preţ din război." Înlăturarea lui Ion Antonescu de la conducerea statului este fixată pentru 26 aug. 1944. La 23 aug. 1944, după ce trupele sovietice au străpuns frontul de nord-est din Moldova şi ger. şi-au retras diviziile de blindate (7 divizii, cf. Ilie Şteflea; 8 divizii, cf. Constantin Pantazi) pentru a le trimite în Polonia, regele M. preia iniţiativa, decide arestarea lui Ion Antonescu (după refuzul acestuia de a încheia un armistiţiu) şi ieşirea României din războiul împotriva Aliaţilor. În seara aceleiaşi zile, Ion Antonescu este preluat de o echipă condusă de Emil Bodnăraş, care îl va transporta ulterior în URSS.

Alături de chestiunea Fondului Naţional Român şi de atitudinea faţă de politica externă a lui Nicolae Ceauşescu, evenimentele de la 23 aug. 1944 au reprezentat, după 1945, unul dintre principalele motive de dispută ale românilor din exil. Printre adversarii regelui M. şi ai actului de la 23 aug. 1944 s-au numărat Pamfil Şeicaru şi o parte din legionari. În art. „Majestatea Sa Trădarea", din rev. "Carpaţii", nr. 23, 1980, pp. 19–21, Traian Popescu afirmă următoarele: „Ca şi tatăl lui, Carol al II-lea, a fost în continuare călău şi vânzător al Neamului Românesc. / Citiţi cu atenţie reportajul romanţat reprodus din Magazinul francez Cavalcade, Nr. 93 din 15 Ianuarie 1948 şi veţi descoperi uluiţi că — EL PERSONAL — fără a se mai sfătui cu şefii aşaziselor partide istorice, cu care conspirase tot timpul răsboiului anti bolşevic, împotriva efortului de supravieţuire al Neamului, a decretat, la ordinele Moscovei transmise prin amanta lui comunistă Dolly Chrissoléghos [Chrissoghelos] «Dodo» şi aduse de Bodnăraş, pe care îl ascunsese în Palatul Regal, încetarea focului şi aruncarea Ţării în drama dela 23 August 1944."

În ian. 1945 Regele Mihai I îi adresează preşedintelui Roosevelt un memoriu prin care solicită aplicarea corectă a armistiţiului încheiat de România cu URSS la 12 sep. 1944. Ca urmare a presiunilor exercitate asupra sa de A.I. Vîşinski, ministru adjunct al Afacerilor externe, fost procuror general al USSS, şi de mareşalul Rodion Malinovski, comandantul Frontului II ucrainean, sosit la Bucureşti, regele îl desemnează, la 6 mar. 1945, pe dr. Petru Groza pentru a forma un guvern controlat de comunişti. Regele M. e decorat la 6 iul. 1945 de Sovietul Suprem al URSS cu ordinul Victoria, cea mai înaltă distincţie militară sovietică, pe care au mai primit-o Roosevelt, Churchill, de Gaulle, generalii Montgomery şi Eisenhower, şi mareşalul Tito. Decoraţia îi este înmînată la Bucureşti, la 20 iul. 1945, de către mareşalul Tolbuhin. În aug. 1945, după ce preşedintele SUA, Harry S. Truman, declară că nu va semna un tratat de pace cu România decît dacă aceasta va avea un guvern democratic, regele M. îi cere lui Petru Groza să demisioneze. În faţa refuzului acestuia, declanşează „greva regală", se retrage la Sinaia şi încetează să mai semneze decretele guvernului.

La 8 noi. 1945, de ziua onomastică a regelui, au loc mari manifestaţii de simpatie la Bucureşti, soldate cu ciocniri între demonstranţii anticomunişti şi comunişti, şi cu morţi, răniţi şi numeroase arestări din rîndurile anticomuniştilor. În ian. 1946, ca urmare a unei remanieri superficiale a guvernului Petru Groza prin includerea a doi miniştri fără portofoliu din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi a Partidului Naţional Liberal, regele este silit să înceteze greva. Preşedintele Truman îi transmite cel mai important ordin militar american, Legion of Merit, în grad de Chief Commander (acordat la 20 mar. 1946). Decoraţia i-a fost înmînată regelui la Bucureşti, în ziua de 10 mai 1947, de către o delegaţie americană. În noi. 1946, alegerile generale din România sînt falsificate în favoarea comuniştilor. Potrivit informaţiilor oferite de Ivor Porter în vol. Michael of Romania (2005), în iarna anului 1946 s-ar fi înregistrat o tentativă de a-l asasina pe rege. La 12 noi. 1947, regele M. pleacă la Londra, la nunta principesei Elisabeta, viitoarea regină a Angliei. Aici o cunoaşte pe prinţesa Ana de Bourbon-Parma, fiica prinţesei Margareta a Danemarcei, cu care se căsătoreşte la 10 iun. 1948, la Atena, în rit ortodox. [...]

[...] La 30 dec. 1947, după întoarcerea sa în România, Regele Mihai este silit de Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretar general al P.C.R., să semneze o declaraţie de abdicare şi să părăsească ţara. „A fost de-a dreptul şantaj [...] aveam telefoanele tăiate, santinelele arestate şi schimbate cu cei de la «Tudor Vladimirescu». Un al doilea cerc în jurul casei, cu artilerie. Şi Groza, cu pistolul în buzunar" (interviu cu Gabriela Adameşteanu în rev. „22", nr. 38, 27 sep. 1991). Cf. informaţiilor oferite de Ion Mihai Pacepa, „dacă Regele ar fi refuzat să abdice el urma să fie imediat «demascat» ca spion, pe baza unor «probe» pregătite de unitatea SMERŞ [Smert spionam] pentru România şi reprezentanţa INU [Inostrannoie Upravleniie] din Bucureşti, condusă de colonelul Dmitri Fedicikin" („Cartea neagră a Securităţii", vol. 1, 1999).

În după-amiaza zilei de 30 dec., regele M. se întoarce la Sinaia şi se pregăteşte să plece din România. „Timp de trei zile, am stat în casa de sus, să ne facem bagajele. Administratorul Coroanei a cerut pentru noi uzufructul anului 1947 [rezultat din administrarea Domeniilor Coroanei, aflate în proprietatea statului] : acesta reprezenta aproximativ patru milioane de franci elveţieni. Comuniştii au răspuns că tezaurul Băncii Naţionale era gol. Ne-au acordat suma de două sute optzeci de mii de franci elveţieni şi cincizeci de mii de dolari. [...] În ultima zi, m-am mai uitat o dată prin toate dulapurile pentru a mă asigura că nu mai erau obiecte-amintiri pe care le-aş fi putut lua cu mine. Dar pînă la urmă, nu am putut lua decît lucruri strict personale: îmbrăcăminte, aparate de fotografiat etc. Eram foarte supravegheaţi. Comuniştii au mers pînă la a ne scotoci bagajele!" Jacques M. Vergotti, ofiţerul de ordonanţă al regelui M., notează în amintirile sale: „Datorită durităţii supravegherii poliţieneşti, executată de comisarii lui Bodnăraş, Dej şi Groza, familia regală nu a putut lua la plecarea din ţară nici măcar o batistă sau o scrumieră în plus de ce era menţionat în inventarul a cărui copie o mai păstrez şi azi, scris pe hîrtiile cu antet ale Castelului Foişor, inventar rezumat strict la lenjerie, haine şi câteva obiecte de folosinţă personală."

În gara Sinaia, „unul din controlori zăreşte o servietă de piele pe care Regele o ţinea în braţe. «Ce aveţi acolo?» spuse omul [...]. Atunci regele deschise încet geanta şi, cu un gest lent, religios, a desfăşurat steagul românesc" (Elisabeta Soutzou). La 2 ian. 1948, regele M. pleacă de la Sinaia cu un tren pus la dispoziţie de guvernul RPR şi comandat pînă la Viena de Alexandru Nicolski. „Trenul a fost format la Bucureşti, unde s-a îmbarcat o parte din suită. Poliţia economică a inspectat în detaliu fiecare bagaj, iar unele persoane au fost supuse la examen corporal pentru a descoperi bijuterii sau devize ascunse. Pînă şi fructele ce se aflau pe masa din compartimentul destinat reginei Elena au fost tăiate în două, din acelaşi motiv. [...] Pentru a împiedica manifestaţii de simpatie şi de solidaritate, regimul nu a anunţat ora plecării sau ruta şi a fixat orarul astfel ca voiajul prin Transilvania să aibă loc în cursul nopţii. [...] Cînd am sosit la Curtici, ultima staţie pe teritoriul român, ni s-au înmînat documentele de călătorie" (Mircea Ionniţiu). Paşapoartele celor expulzaţi poartă menţiunea „fără drept de întoarcere" (Mircea Ionniţiu).

„Era, fără îndoială, un sfîrşit nemeritat de domnie; Regele Mihai fusese un rege bun, precum bunicul său, Ferdinand. Modest şi democrat, cu simţul datoriei faţă de ţară, care lipsise tatălui său, ar fi putut să ajungă un rege mare, asemeni lui Carol I. A avut însă parte de vremuri tulburi pe care nici un cap încoronat sau om politic nu le-ar fi putut înrîuri" (Vlad Georgescu). După proclamarea RPR, la 30 dec. 1947, în ţară este declanşat un proces sistematic de minimalizare sau de ignorare a contribuţiilor monarhiei constituţionale la edificarea României moderne (de la războiul pentru independenţă din 1877–1878 pînă la evenimentele de la 23 aug. 1944, asumate în întregime de comunişti), concomitent cu supralicitarea unor tendinţe antidinastice din istoria sau din literatura română. [...]

Fragment din "Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989" de Florin Manolescu, ediţia a doua, Editura Compania, 2010

Interviu cu ASR Radu la "Teologia Cuvântului"

Prietenul Marcel Selişte-Răduţ a realizat, pentru emisiunea "Teologia Cuvântului" de la Radio Oltenia Craiova, un excelent interviu cu Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Vă recomand acest interviu, prima parte fiind deja disponibililă pe blogul Vallahia Nova.

Urări de Sf. Mihail şi Gavriil

Sfânta Sărbătoare creştină a pomenirii arhanghelilor Mihail şi Gavriil îmi umple inima de bucurie şi mulţumesc Bunului Dumnezeu că a fost îngăduitor ca, pentru încă un an, să urez

Mulţi ani cu sănătate Majestăţii Sale Regelui Mihai al României!

Tuturor celor sărbătoriţi astăzi le adresez urările de sănătate, noroc, împlinire şi pace. Un buchet de flori si un noian de gânduri frumoase!

LA MULŢI ANI!

În Noiembrie, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" şi lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul ("Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând"). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: "Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor", ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit". Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură.
Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: "Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia" (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. "Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte" (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. (calendar-ortodox)

Legea educaţiei, declarată neconstituţională. Moţiunea a rămas fără obiect...

Curtea Constituţională a decis că asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei este neconstituţională. Curtea spune că există un conflict de constituţionalitate între Parlament şi Executiv deoarece Guvernul şi-a asumat raspunderea pe o lege care era deja în dezbatere parlamentară, mai exact în Senatul României. În acest caz, moţiunea de cenzură depusă de opoziţie a rămas fără obiect...

Chici, ce ar trebui să facă Guvernul Boc după această nouă înfrângere?

Degetul ridicat, simbolul naţional?

Moţiunea de cenzură a opoziţiei are puţine şanse de reuşită. Indiferent de numărul sindicaliştilor chemaţi/aduşi să protesteze chiar în ziua votului asupra moţiunii, contează doar numărul celor care introduc bilele în urnă. Evident, actuala componenţă a Parlamentului României şi-a epuizat deja orice resursă de credibilitate. Puterea şi opoziţia nu reprezintă decât proiecţia neputinţei de a construi, ceea ce se încearcă nefiind decât un jalnic spectacol. Hârjoneala parlamentarilor şi regrupările succesive, în funcţie de indicaţiile primite de la partid, sunt singurele momente când viaţa în forul legislativ pare animată. În rest, o somnolenţă generală şi o durere în spate străbat ecranele televizoarelor, pentru a ajunge la cei care şi-au dat votul de parcă ar fi tras apa.

De ce noua moţiune de cenzură este sortită eşecului? Să fi primit Boc puteri magice de la Aliodor Frâncu, celebrul deţinător al flăcării violet şi al forţelor determinante în orice situaţie politică extremă? Mă tem că explicaţiile sunt mult mai simple. Liderii partidului (folosesc pluralul, dar se înţelege că directiva a venit de la Palatul Cotroceni…) au decis ca toţi parlamentarii PDL să nu voteze. Pur şi simplu, nu vor fi surprize. Parlamentarii PDL sunt blocaţi în a-şi exprima un eventual vot negativ. Dacă ar fi fost lăsaţi să se joace cu bilele, aşa cum s-a mai întâmplat, s-ar fi putut alege opoziţia cu destule voturi de la câţiva “neatenţi” sau chiar de la unii rebeli.

Mai mult decât atât, reprezentanţii minorităţilor nu vor fi în sală în momentul votului. Să aşteptăm surprize de la UNPR sau de la UDMR? Ar fi chiar ridicol ca Ponta sau Antonescu să se aştepte tocmai de la aceştia să răstoarne căruţa guvernării. Mai mult ca sigur că şi parlamentarii acestor două partide vor fi chemaţi la o ţigară pe hol, tocmai când se va vota… Aşadar, dacă facem un calcul simplu, nu se strâng voturile pentru dărâmarea Guvernului Boc 5 nici dacă sindicaliştii din stradă ar trâmbiţa de s-ar sparge geamurile de la Palatul Parlamentului. Cum tabloul descrie o situaţie clară de democraţie suspendată, la ce fel de dezbatere ne putem aştepta?

Strategia opoziţiei este la fel de stupidă, şefii de grup având misiunea de a număra voturile propriilor parlamentari, obligaţi să voteze “la vedere”. Aşadar, nici aici democraţia nu face doi bani, prioritară rămânând “democraţia de partid”, cea care spune că orice părere personală este înăbuşită de interesul partidului. Ruşinos, însă ambele tabere au ajuns să voteze în funcţie de degetul ridicat al şefului de grup. Sus degetul, jos degetul, un joc ridicol, în care spectatorul rămâne la final cu buza umflată şi cu buzunarele goale.

UPDATE: Motiunea a fost respinsă, fiind votată doar de 219 parlamentari (numărul necesar era de 236). Evident, iar am avut dreptate...

La mulţi ani, Majestate!

ASTĂZI, REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI ÎMPLINEŞTE 89 DE ANI  / Fostul Suveran al României este ultimul supravieţuitor dintre conducătorii de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial


Una dintre figurile marcante ale istoriei României este sărbătorită astăzi: Majestatea Sa Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Fiu legitim al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-mamă Elena, Majestatea Sa Regele Mihai a avut parte de numeroase momente de încercare într-o viaţă pe cât de zbuciumată, pe atât de frumos trăită.

Ajuns la o vârstă care-i oferă dreptul să se considere intrat printre figurile legendare neamului românesc, Majestatea Sa oferă un exemplu pentru ceea ce înseamnă un om de stat, un conducător inspirat în vremuri tulburi, un tată minunat şi un lider respectat deopotrivă de adversarii săi şi, mai ales, de cei pe care nicio-dată nu i-a uitat de-a lungul exilului în care a fost obligat să trăiască, adică de români. Faptul că, după 1989, Regelui i s-a refuzat revenirea pe Tron şi, mai mult decât atât, i s-a blocat chiar şi revenirea în ţară, este un nou accident care a privat România de reintrarea în familia ţărilor europene moderne şi orientate spre dezvoltarea constantă şi armonioasă.

Un rege-copil care a făcut istorie

Prima domnie a MS Regelui Mihai I a început în 1927, după moartea bunicului Său, Regele Ferdinand I, cel care a rămas în istoria şi în inimile tuturor românilor drept Cel Loial sau Întregitorul. Regele-copil a fost tutelat de o Regenţă condusă de unchiul Său, Principele Nicolae al României. Conform informaţiilor oficiale oferite cu generozitate de Familia Regală, într-o succesiune de evenimente pe care doar le amintim, trebuie să ne reamintim că, după venirea pe Tron a Regelui Carol al II-lea, în iunie 1930, şi după plecarea Reginei-mamă în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui Său, devenind din ce în ce mai închis în sine şi mai gânditor. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui Său, la 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I. În fapt, rolul de şef al statului l-a jucat Mareşalul Ion Antonescu, cel care a condus armata spre un război de recuperare a Basarabiei răpite de sovietici şi s-a angajat într-o alianţă cu Germania hitleristă doar cu scopul de a recupera teritoriile pierdute prin Dictatul de la Viena. Regele i-a îmbărbătat pe ostaşii români care au luptat pentru reîntregirea ţării, prin recuperarea Basarabiei ocupate de sovietici. Nu a fost, însă, de acord cu depăşirea liniei Nistrului şi cu înaintarea Armatei Române în inte-riorul fostei URSS, alături de armatele Germaniei naziste.

Abdicare sub ameninţare

În ciuda refuzului Mareşalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotărât trecerea României în tabăra aliaţilor săi tradiţionali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu şase luni şi a cruţat vieţile a sute de mii de oameni. După impunerea prin forţă a regimului comunist în România, actul de la 23 august a fost prezentat de către istoricii bolşevici într-o lumină defavorabilă Regelui, atribuindu-se meritul reorietării ţării doar unui grup obscur de comunişti autohtoni. Încă din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorităţilor comuniste, fiind primul monarh care s-a aflat în grevă regală, singura metodă de a încerca să împiedice instaurarea puterii comuniste în România. Regele a fost obligat să abdice, la 30 decembrie 1947, sub ameninţarea uciderii, în caz de refuz, a 1.000 de tineri detinuţi de noua putere comunistă. Actul abdicării, semnat sub ameninţare, este ilegal şi lovit de nulitate. Din 1948, Familia Regală a fost obligată să trăiască în exil, încă o decizie ilegală a puterii comuniste, care a refuzat unui cetăţean să trăiască în propria ţară.

Familia Regală şi legăturile de rudenie

Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fiice: Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, Alteţa Sa Regală Principesa Irina, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria. Din anul 1996, Principesa Moştenitoare Margareta este căsătorită cu Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Familia Regală a României este legată prin cele mai călduroase relaţii de rudenie cu toate Casele Regale Europene: cu Familia Regală britanică, cu Familia Regală spaniolă, cu Familiile Regale belgiană, daneză, norvegiană, olandeză, cu Marii Duci de Luxemburg, cu Principii de Monaco. De asemenea, Familia Regală a României se înrudeşte şi cu Familiile Regale din Portugalia, Grecia, Serbia şi Bulgaria sau cu dinastiile Romanov, Hohenzollern, Habsburg.

Viaţa cuplului regal după abdicare

În ciuda minciunilor răspândite de propaganda comunistă, exilul MS Regelui Mihai şi al Reginei Ana a fost marcat de privaţiuni, la început, şi de un trai decent asigurat prin activităţi legale. Lungul exil a început o dată cu revenirea de la nunta din Atena. Majestăţile Lor au locuit, până la sfârşitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinţa Reginei-mamă Elena. Din 1949, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne şi, apoi, în Anglia, unde au locuit până în 1956. Pentru a-şi câştiga existenţa, Regele şi Regina au construit o fermă de pui şi un mic atelier de tâmplărie. Familia Regală s-a întors în Elveţia în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană “Lear Jeats and Co.” din Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraş de pe malul lacului Léman, la câţiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste 45 de ani. În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu “Lear”, iar un an mai târziu, a înfiinţat o companie de electronică şi de mecanisme automate, denumită METRAVEL, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.

Ghid practic... made by Sebastian Bodu

Recunosc, îmi este simpatic Sebastian Bodu. Are cel puţin o calitate pe care mulţi politicieni de la noi nu: sinceritatea de partid. Europarlamentarul nu pare atins de spiritul cazon instituit în PDL.

Pe blogul său , Bodu scrie despre prostia în grup a deputaţilor (şi a câtorva miniştri!) PDL: ,,Cand au aparut stenogramele lui Vintu, am zis ca astea or sa tina stirile, talk-show-rile si paginile ziarelor 3 zile (cam atat este durata maxima de existenta a unei stiri in Romania…). Dar au tinut-o zi doar. In ziua urmatoare deputatii nostrii, ai UDMR si ai UNPR au votat in unanimitate TVA de 5% pentru anumite produse si neimpozitarea pensiilor sub 2000 de lei, in lipsa deputatilor din opozitie (PSD si PNL). Cred ca astia din urma nu au fost in sala pentru ca nici ei nu se asteptau sa treaca. ... si uite asa ne mai facuram de cacat inca o data. A cata oara? ,,

Se vor sesiza ,,vigilenţii,, din PDL pentru a încerca să-l readucă pe Bodu în matca partidului şi să-i impună arida strategie de comunicare portocalie? Se prea poate... Însă ar fi păcat. Şi trist pentru democraţia românească, fie ea şi de partid...

Principele Radu măsoară patriotismul în kilometri de autostradă, nu în sforăituri

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a susţinut, la începutul acestei săptămâni, la Universitatea din Craiova, în Amfiteatrul “Nicolae Titulescu” Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, prelegerea cu titlul “Identitate şi securitate naţională”. Zeci de studenţi au ţinut să participe la expunerea viziunii unui membru al Casei Regale Române asupra problemei identităţii naţionale, a păstrării tradiţiilor în spaţiul Uniunii Europene şi raporturilor noi stabilite în plan internaţional pentru asigurarea securităţii naţionale.

Printre cele mai importante lucruri care trebuie realizate cât mai repede este o strategie de realizare a infrastructurii, ignorată în ultimii douăzeci de ani de către liderii politici. De asemenea, regândirea şi refundamentarea instituţiilor publice sunt absolut necesare pentru asigurarea unui viitor stabil pentru România. “Patriotismul în 2010 se măsoară în kilometri de autostradă şi nu în sforăituri şi osanale. Infrastructura de transporturi şi instituţionalismul sunt punctele cheie ale securităţii”, a afirmat ASR Principele Radu. Una din tarele clasei politice actuale, vinovate în mare măsură pentru situaţia disperată în care se află ţara, o reprezintă inconsistenţa şi discontinuitatea, după cum a remarcat invitatul studenţilor craioveni: “Din nefericire, în România la fiecare 50 de ani se năruie totul, pe când, ca o simplă analogie, de exemplu, în Marea Britanie totul de dezvoltă permanent.”

ASR Principele Radu a fost impresionat de tinerii care au asistat la prelegere: “Am fost fericit să văd intensitatea, pacea şi profunzimea cu care studenţii au ascultat două ore mesajul meu. Aceasta nu s-a întâmplat datorită meritelor mele, ci faptului că tânăra generaţie românească are o nevoie puternică de a împărtăşi idei generoase, responsabile, profunde, de a înţelege prezentul ţi de a proiecta viitorul.”

“Identitate şi securitate naţională” a fost cea de-a doua prelegere dintr-un ciclu de patru asemenea evenimente care se desfăşoară la Universitatea din Craiova. Prima conferinţă, care a avut ca temă “Leadership”, s-a desfăşurat pe 16 martie a.c., iar următoarele vor avea ca teme “Democraţie” şi “Libertatea şi Instituţiile Publice”, datele şi locul urmând a fi anunţate ulterior. Ca de fiecare dată, evenimentul a fost organizat în colaborare de Asociaţia Euro-Agora şi Universitatea din Craiova. Iniţiativa organizării unor conferinţe şi dialoguri cu studenţii craioveni, centru universitar de tradiţie, i-a aparţinut ASR Principele Radu al României, care a răspuns favorabil unei solicitări primite din partea mai multor organizaţii studenţeşti din Cetatea Băniei.

Câteva lucruri greu de explicat. Dar nu imposibil!

Tare greu mi-a fost să răspund la câteva întrebări pe care, vrând să mai ştie ce este acasă, mi le-a adresat prietenul meu stabilit în SUA. Am mai scris despre dialogurile noastre, unele purtate cu ajutorul emailurilor, altele direct pe messenger. Mereu am avut senzaţia că distanţa devine nesemnificativă când este vorba de necazurile noastre româneşti. Da, în ciuda faptului că a plecat din ţară de mai bine de două decenii şi se poate considera integrat în societatea americană, prietenul meu manifestă o preocupare aproape paternă când vine vorba despre “ce se mai întâmplă pe acasă”.


Mereu mă întreabă despre spectacolul oferit de politicienii români, din care nu mai înţelege mare lucru. Pune lipsa sa de înţelegere pe distanţă. I-am spus că nimeni de pe aici nu mai înţelege o iotă din vânzoleala politică. Spaţiul public a fost transformat într-o mlaştină puturoasă în care se simt confortabil tot soiul de indivizi rudimentari, lipsiţi de scrupule şi de educaţie. Spiritul de turmă nivelează orice valoare care nu se aliniază, totul gândit parcă să metamorfozeze orice speranţă într-o iluzie. Vocile autentice sunt acoperite de vacarmul gălăgioşilor ultramediatizaţi. Dacă generalizările nu sunt suficient de convingătoare, vă provoc la un simplu exerciţiu de identificare al acestui ţunami care pune totul la pământ: urmăriţi televiziunile de ştiri şi faceţi un clasament al mediocrităţilor prezente aproape zilnic. Culmea, lista se încheie cu Vasilescu, Vişan Voicu… ca o ironie la adresa inteligenţei proverbiale a oltenilor, reprezentaţi mai mult de respectivii parlamentari în talk-show-uri împănate cu scandal şi sudălmi.

Dar prietenul meu mi-a spus că priveşte totul cu o detaşare uşor amuzată, oferindu-şi momente distractive cu ajutorul Internetului unde poate urmări “live” prestaţiile mediocrilor agresivi. Însă tot nu înţelege de ce se risipeşte atât de multă energie pe fleacuri şi mişcări stridente, în spatele în cărora nu se ascunde decât o poftă

Cum să-i argumentez necesitatea remanieri, a înlocuirii câtorva miniştri mai buni sau mai slabi cu nişte anonimi, politicieni sau “specialişti” proveniţi din eşaloanele trei şi patru de partid, incapabili nu doar să ia o decizie fără să-şi întrebe şefii, ci şi să riposteze când sunt călcaţi în picioare? Dar la ce foloseşte o moţiune prin care nu se oferă decât falsa alternativă a altor ciolănari? Unicul mobil pare a fi perpetuarea mediocrităţii şi singura raţiune de a exista în spaţiul public al “oamenilor de succes” pare a fi satisfacerea dorinţei ieftine de a-ţi împroşca adversarul cu rahat. Un cinism sinistru, o plăcere patologică de a umili şi de a-i strivi pe ceilalţi…

Trece moţiunea? Videanu pariază pe NU

Opoziţia va introduce Moţiune de cenzură. Premierul Boc va fi supus unei noi încercări, mult mai dificile decât cele precedente. Remaniarea este foarte probabil să fi slăbit "solidaritatea" din tabăra PDL.Mai mult decât atât, este posibil ca tocmai UNPR să-şi dorească intrarea la guvernare prin înlocuirea actualei echipe guvernamentale cu un nou cabinet format prin cooptarea mai multor membri ai partidului construit de fugarii din PSD.

În replică, Adriean Videanu pariază pe NU: ,,Suntem spectactori la o incitare publică a liderilor opoziţiei, alături de unii colegi din confederaţiile sindicale. Problemele nu se rezolvă în stradă, ci pe calea dialogului, iar dezbaterea publică trebuie făcută în instituţia numită Parlamentul României. Nu cred că moţiunea de cenzură are nici cea mai mică şansă să treacă.,,

Cea de-a doua prelegere a ASR Radu la Universitatea din Craiova: “Identitate şi securitate naţională”

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va susţine, luni 18.10.2010, ora 11.00, la Universitatea din Craiova, în Amfiteatrul “Nicolae Titulescu” (443 A - Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative), prelegerea cu titlul “Identitate şi securitate naţională”.

Iniţiativa organizării unor conferinţe şi dialoguri cu studenţii din Craiova, centru universitar de tradiţie, i-a aparţinut Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, care a răspuns favorabil unei solicitări primite din partea mai multor organizaţii studenţeşti.

Intrarea la acest eveniment este liberă.

“Identitate şi securitate naţională” este cea de-a doua prelegere dintr-un ciclu de patru asemenea evenimente care se desfăşoară la Universitatea din Craiova. Prima conferinţă, care a avut ca temă “Leadership”, s-a desfăşurat pe 16 martie a.c., iar următoarele vor avea ca teme “Democraţie” şi “Libertatea şi Instituţiile Publice”, datele şi locul urmând a fi anunţate ulterior.

Evenimentul este organizat în colaborare de Universitatea din Craiova şi Asociaţia Euro-Agora Craiova.

Asociaţia Euro-Agora Craiova

Citatul zilei

"... avem intâi nevoie de oameni de caracter şi oneşti şi numai pe urmă de oameni pricepuţi in conducerea treburilor publice; intre un hoţ fără caracter, dar priceput şi intre un om cinstit, dar mai puţin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le sticlesc ochii decât după afaceri..."
IULIU MANIU.