“Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?”

M-a amuzat de fiecare dată întrebarea uşor ironică din sondaje „Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?” Adică? Nu cumva suntem luaţi peste picior? Evident, nu cred că ghicirea viitorului îi preocupă pe sociologi sau pe cei care plătesc pentru realizarea sondajelor, ci o anumită stare de spirit a populaţiei. Trebuie să privim cu scepticism toate procentele furnizate cu privire la ceea ce cred cetăţenii despre mersul lucrurilor. În definitiv, nu văd de ce ar fi aşa de important să răspundem cu sinceritate la această întrebare. Pe nimeni nu interesează cu adevărat părerea cetăţenilor despre încotro se îndreaptă România. Aleşii vor să vadă dacă nemulţumirile alegătorilor pot fi direcţionate către votul negativ şi cum se obţine un profit maxim dintr-o credinţă minimă în viitor. Cu cât este mai scăzut nivelul de încredere şi cu cât mai gol este stomacul cetăţeanului cu atât este mai bine pentru politician. Restul nu contează.

Criza politică actuală nu este deloc întâmplătoare. Dacă nu ne-ar fi confiscat agenda personală pentru a o umple cu gunoaiele, reziduurile despre referendum şi suspendare. În plină vară caniculară a izbucnit războiul rozelor, o confruntare pe viaţă şi pe moarte între vlăstarele fostului PCR, ramura Iliescu şi ramura Băsescu. Securiştii bătrâni nu vor să mai tolereze orientările tinerilor mateloţi către Licuriciul cel Mare. Aşa că tot poporul a trebuit să se plaseze într-o tabără. Unii cu Suspendatul, alţii cu Interimarul. Au curs fluvii de insulte, de ameninţări, de dosare penale, de câte şi mai câte… Nici până în prezent nu au convenit care e mai tare. Confruntarea aceasta ne-a costat enorm. Imaginea ţării este praf, instituţiile decredibilizate, cetăţenii învrăjbiţi, economia la pământ. Nu a mai fost timp pentru administraţie din cauză că toţi funcţionarii au fost mobilizaţi la referendum, apoi la minirecensământ… Lefegii de la stat au stat mai mult cu ochii pe uşa directorului să vadă dacă va fi schimbat numele de pe tăbliţă şi ce politruc va fi uns în locul politrucului vechi. Şi mai vin unii să întrebe dacă noi credem că ţara se îndreaptă spre direcţia cea bună…

Există o seamă de „marinari” cărora nu le plac apele liniştite. Unuia ca Băsescu i se pare o pierdere de timp să te plimbi la şosea, să citeşti o carte sau să mergi la o piesă de teatru. Gusturi mai aspre se cultivă în crâşme cu tovarăşi politici şi cu discuţii aprige despre „cum să-l facem pe ăla şi cum să-l trântim pe celălalt”. Este un fel de sport naţional trânta politică şi n-ai ce face. Unora nu le place liniştea de bibliotecă şi consideră neproductiv să munceşti fără reprize de arţag crunt. Decât o pace socială instabilă, mai bine un conflict permanent, nu-i aşa? Hai, acum, să răspundeţi dacă ne putem îndrepta spre direcţia cea bună.