Nu cu mult timp în urmă, imediat după ce premierul Boc se bătea cu cărămida în piept că va cere Parlamentului să dezbată în procedură de urgenţă proiectele codurilor penal, de procedură penală şi de procedură civilă, am scris că demersul de a ignora opiniile specialiştilor şi pe cea publică va duce la un eşec. Cu ministrul de Justiţie de împrumut, transferat de la PNL şi instalat în rol de “independent”, nu ne puteam aştepta decât la o nouă măsură temebelă a lui Boc. Cameleonicul Predoiu a dat măsura lipsei sale de profesionalism prin cele trei proiecte, de care, după ce le-au parcurs, profesioniştii adevăraţi din sistemul de justiţie au început să facă haz. Prostiile înmagazinate pe maldărul de maculatură pe care actualul ministru al Justiţiei şi-a pus semnătura au revoltat multe categorii profesionale şi sociale. Şi nu numai.
Patriarhia Română a anunţat că respinge propunerile de dezincriminare a prostituţiei şi a incestului din proiectul noului Cod Penal. Dacă nu aţi aflat încă, aceste “noutăţi” ne sunt propuse de Predoiu şi “specialiştii” săi. Halal! Sau, cine ştie, în viziunea unui ministru traseist politic chiar şi patriarhul Daniel se opune reformei, nu-i aşa? Biserica Ortodoxă şi opinia publică sunt ridiculizate de acelaşi individ duplicitar, care oferă explicaţii halucinante pentru inovaţiile sale. Mai mult decât atât, de parcă am fi forţaţi să acceptăm drept fireşti incestul şi prostituţia, se încearcă şi legalizarea mitei şi a şpăgii. Că aşa arată reforma în viziunea lui Predoiu. În noul Cod Penal, dacă va fi adoptat de maşina de vot PSD + PD-L, funcţionarul public nu trebuie să refuze mita. Dacă-i cad în bască nişte euro, respectivul nu va mai fi obligat nici să denunţe, nici să refuze. La fel, medicii sau orice bugetar vor putea primi de la cetăţeni stimulente pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Drept să spun, mi se pare că Gigi Becali, cu a sa valiză pe care au plimbat-o băieţii săi pe la Cluj-Napoca, era chiar un sfânt în comparaţie cu pervertirea întregii societăţi pe care o propune Predoiu. Pur şi simplu se legalizează şpaga şi se instituie taxa pe prostie, pe care toţi cetăţenii vor fi obligaţi s-o achite funcţionarilor. Legalizarea traficului de influenţă, a şpăgii, a prostituţiei şi a incestului. Acestea sunt propunerile din codurile lui Predoiu.
E clar că avem de-a face doar cu un rebut politic, reşapat într-un moment marcat de un compromis politic major, ce va infecta sistemul juridic prin ignoranţa sa şi, din păcate, va trage după sine întregul Guvern Boc. Retragerea sprijinului politic pentru actualul ministru al Justiţiei şi retrimiterea la Guvern a celor trei proiecte se impun de la sine, dacă există un minim de decenţă şi un gram de responsabilitate a actualei puteri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu