Ce se va întâmpla cu Basarabia?

În urmă cu aproape 20 de ani, pe străzile României se petreceau evenimente similare celor din Moldova. O mână de comunişti sprinţari încercau să pună mâna pe putere, după alungarea lui Ceauşescu. Lui Ilie Verdeţ, ex-premier în Epoca de aur, nu i-a reuşit figura. Revoluţionarii din clădirea fostului Comitet Central al PCR i-au dat peste cap planul de a prelua puterea, prin constituirea unui Guvern. Apoi s-a declanşat diversiunea prin care Ion Iliescu şi Frontul Salvării Naţionale s-au declarat emanaţii revoluţiei, fraudând alegerile din 20 mai 1990. Protestele din Piaţa Universităţii declanşate înainte de sufragii şi continuate pentru a denunţa abuzurile urmaşilor lui Ceauşescu au fost înăbuşite în sânge de minerii lui Miron Cozma.

Revoluţia tinerilor din Basarabia a surprins prin violenţa cu care a început. Mi-au amintit de răbufnirea violentă a demonstranţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti din data de 13 iunie 1990. Provocările autorităţilor au făcut ca trupele trimise în apărarea Parlamentului Republicii Moldova să ia o bătaie precum năvălitorii la Posada. După ce sediile Parlamentului şi Preşedinţiei au fost “cucerite”, demonstraţiile au continuat paşnic în centrul Chişinăului, arătând că mişcarea de protest împotriva fraudării alegerilor de către comunişti nu este nici pe departe o lovitură de stat. Va urma o represiune similară cu aceea organizată de Ion Iliescu în 1990? Cum va reacţiona comunistul Voronin? Preşedintele bolşevic al Moldovei a dat vina pe “agenturile” străine, aşa cum o făcea şi Ceauşescu, cât şi pe demonstranţii fascişti, aşa cum şi Ion Iliescu dădea vina pe legionari. Aşa reacţionează comuniştii când simt că pierd puterea. Niciodată comuniştii nu au cedat puterea de bună voie, ci au pierdut-o în urma protestelor de stradă, cum s-a întâmplat în fostul lagăr comunist, în Ţările Baltice, Ucraina, Georgia şi în celelalte republici ex-sovietice.

Sunt surprins că observatorii internaţionali n-au semnalat imposibilitatea opoziţiei de a avea acces la televiziunea publică şi nenumăratele încălcări ale Legii electorale. În timp ce puterea comunistă a folosit fără oprelişte orice mijloace în campania electorală, având la dispoziţie fonduri publice din care au cheltuit ilegal, opoziţia a fost hărţuită în permanenţă. Consultanţii liberalilor din Moldova au fost reţinuţi şi expulzaţi în România. La alegeri, morţii “au votat” în favoarea comuniştilor lui Voronin. Permite Europa o enclavă comunistă, pro-moscovită, în coasta sa?

Epicentrul drag lui Turcescu

Tare aş vrea să-l mai aud acum pe Robert Turcescu acuzând, inchizitorial, întreaga suflare din Craiova de blat cu lumea interlopă şi să-l mai văd cum fixează cu degetul pe hartă epicentrul infracţionalităţii taman în Bănie. Nu am satisfacţii tembele legate de caprele bucureştenilor lovite de râia grupărilor de zmardoi care fac legea cu bâta în mijlocul capitalei, dar nici nu pot să asist la balamucul declanşat de arestarea lui Gigi Becali fără a-mi reaminti de cum înfiera Turcescu un oraş întreg pentru slăbiciunile unui sistem. Dincolo de justeţea motivelor ce au dus la arestarea lui Becali sau de abuzurile organelor competente, motiv de gâlceavă generală, rămâne imaginea unui Bucureşti împânzit de reţele infracţionale, controlat de interlopi prin complicitatea poliţiştilor, procurorilor, băieţilor din serviciile secrete şi a magistraţilor.

Şerpăria din capitală a ieşit la suprafaţă cu o violenţă pe care o bănuiam, dar nimeni nu putea s-o anticipeze. Putregaiul instituţiilor plătite din bani publici să-i apere pe contribuabilii oneşti a atins toate nivelurile. De la preşedinte, lideri de partide, şefi de instituţii, şmecheri imobiliari de genul Popoviciu, moguli şi până la brutele lui Becali şi Geamănu, cu toţii sunt actori într-o piesă sordidă, în care nimeni nu rămâne imaculat, ci poartă stigmatul întovărăşirii pentru a încălca legea. Acesta este Bucureştiul, dragul meu Robert Turcescu, o capitală căruia nu puteam să-i răpim dreptul de a fi epicentrul infracţionalităţii din România.

Din păcate, nu pot să-l contrazic pe jurnalistul Realităţii în ceea ce priveşte faptele de vitejie ale grupărilor interlope din Craiova şi nici nu pot ignora pericolul latent reprezentat de promiscuitatea în care reprezentanţii legii se afundă prin relaţiile cu interlopii. Reglări de conturi precum cele din intersecţiile bucureştene, trafic de carne vie şi de droguri, corupţie la vârful autorităţilor, control prin violenţă asupra cartierelor şi impunerea de taxe de protecţie sunt realităţi craiovene pe care, în încercarea de a-l combate pe Turcescu, le-am trecut în sfera normalităţii, nu-i aşa? Nu suntem nici pe departe cel mai sigur oraş din Europa, nici din România şi mă tem ca nu cumva să ocupăm un loc ruşinos într-un astfel de clasament. Singura satisfacţie este aceea de a nu fi într-atât de scufundaţi în mocirlă precum Bucureştiul. Slabă consolare.

Craiova este doar o reprezentare la o scară redusă şi, din acest motiv, uşor estompată a capitalei. Mimetismul nostru sudic şi uşurinţa de a copia modele ne-au făcut să fim oraşul ce seamănă cel mai mult cu “Epicentrul infracţionalităţii”, chiar ducând acest fenomen dincolo de limita acceptabilă. Răspunsul nostru la zoaiele ce se revarsă dinspre Bucureşti spre toată România este de o pasivitatea alarmantă. Luăm parte la dezbaterea naţională “este vinovat sau nevinovat Becali” fără să vedem că fondul problemei îl reprezintă alterarea vieţii cotidiene şi agresarea oamenilor simpli de lupta pentru putere a acestor găinari multimilionari în euro, apărători ai legii, moguli şi politicieni. Dragă Robert Turcescu, polul infracţionalităţii şi epicentrul nesimţirii sunt chiar sub nasul tău. Te-ai deplasat degeaba în Craiova!

Prostia cu tichie de ministru

Batjocorirea însemnelor României nu va mai fi infracţiune în noul Cod penal. Din simplul motiv că aşa vrea nu ştiu ce comisie de specialişti şi ministrul Predoiu. În gândirea ticăloşilor care au scornit o aşa de mare reformă a Codului penal, tricolorul poate fi folosit drept hârtie de şters la dos sau preş pentru politicieni, când ies de la birt. Ce simbol mai sfânt are un militar care îşi apără ţara sau se află în misiune departe de patrie decât tricolorul? Pe ce ar mai putea jura un apărător decât pe ceea ce orice bărbat care îşi dă viaţa pentru neamul său îşi doreşte ca sicriul să-i fie acoperit cu steagul pe care l-a slujit?

Explicaţia oferită pentru dezincriminarea penală a batjocoririi simbolurilor statului român pare desprinsă din gândirea peltică şi onoarea peticită a actualului ministru al Justiţiei: “Renunţarea la infracţiunea de ofensă adusă unor însemne reprezintă concluzia la care s-a ajuns în urma analizării necesităţii acestei incriminări, dar şi a proporţionalităţii dintre natura şi severitatea mijloacelor de constrângere pe de o parte, şi importanţa valorii sociale ocrotite prin aceste mijloace pe de altă parte. În ceea ce priveşte necesitatea incriminării unei asemenea fapte nu există argumente care să susţină în mod rezonabil menţinerea acesteia în sfera de protecţie penală, în condiţiile în care practica judiciară e aproape inexistentă în această materie. “Vai de capul vostru de specialişti în număratul dudelor verzi, măi băieţi! Ori trăiţi pe sub pământ ori sunteţi aşa de proşti încât să naşteţi absurdităţi pe care să le propuneţi drept normă într-o societate europeană. Respectivii anonimi şi Predoiu nu consideră că valoarea socială a tricolorului sau a însemnelor naţionale e atât de mare pentru a justifica o pedeapsă dură, fără echivoc, oferind şi o protecţie penală. Acest lucru nu arată decât o ruptură totală cu valorile pe care oamenii simpli le respectă şi cer, la rândul lor, să fie respectate.

Pur şi simplu Predoiu este un nesimţit. Nu are deloc responsabilitatea actelor asumate şi propuse premierului. Dacă Guvernul Boc şi-ar fi asumat răspunderea guvernamentală pentru Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil şi Codul de procedură civilă, şi-ar fi pus ştreangul de gât. Chiar dacă ar fi fost adoptate, în timp şi-ar fi dovedit toxicitatea lor şi preţul politic ar fi fost usturător de mare. Sunt prea multe prostii cuprinse în cele patru coduri pentru a mai încerca să salvăm ceva prin dezbateri făcute la repezeală. Pur şi simplu ar fi trebuit retrimise lui Predoiu fără a mai mima îndreptarea lor prin aşa-zise observaţii şi dezbateri. Nimeni de societatea civilă sau de breasla juriştilor nu a fost consultat. Simulacrul de dezbatere pe care Ministerul Justiţiei pretinde că l-a organizat nu ţine loc unei consultări reale. Ceea cea a ieşit până la urmă din cazna unei comisii de specialişti în copierea unor pasaje din legislaţia altor ţări este un hibrid, o monstruozitate, pe care n-o vom putea înfrumuseţa oricât de multe operaţii estetice i-am face. Singura soluţie ar fi înlocuirea unui ministru arogant şi superficial, apoi o nouă încercare de a croi corect cele patru coduri de către specialişti şi societatea civilă. Din păcate, lucrurile simple nu sunt chiar atât de uşor de acceptat şi de înţeles de politicieni.

«Bună seara, prieteni!»

Cristi Minculescu este mai mult decât un artist. El a devenit un simbol al speranţei în solidaritatea sinceră, curată, dezinteresată, nepusă la îndoială. Dacă suferinţa sa a reuşit să ne unească pe atâţi de mulţi români pentru a susţine un artist desăvârşit, înseamnă că nu este totul pierdut. Încă mai avem puterea să ne mărturisim public dragostea pentru un om înzestrat şi să-i fim alături. Mesajele de susţinere şi felul în care oamenii simpli şi-au manifestat simpatia pentru Cristi Minculescu ne-au arătat faţa acelei Românii profunde, acel ocean de nelinişti fireşti, legate de traiul cotidian, care freamătă doar la lucrurile cu adevărat valoroase şi se înclină numai în faţa valorilor autentice.

Cariera lui Cristi Minculescu şi a trupei Iris a traversat mai multe generaţii. La concertele sale nu vin doar nostalgicii sau un singur tip de spectatori, ci un incredibil de mare număr de iubitori de muzică bună de toate vârstele. Iris a străbătut timpul şi a cucerit publicul prin talent, valoare şi profesionalism. Sunt lucruri pe care le întâlnim din ce mai rar la interpreţii care urcă pe scenă. Nu mi-l imaginez pe Cristi Minculescu mimând arta, pentru că el face artă autentică la fiecare concert. Chiar dacă suferinţa abia mascată ar fi fost un bun motiv pentru a-şi putea permite lejerităţi, adesea întâlnite la alţii care doar se pretind cântăreţi, Minculescu nu a făcut nicio concesie. Şi-a respectat publicul, iar acesta i-a arătat, poate în cel mai greu moment al său şi al familiei sale, că-l respectă şi îl iubeşte.

Craiova l-a primit de fiecare dată ca pe un oltean mai mereu plecat prin vecin ca să le arate cât ai naiba suntem. Doar el şi pe încă un oltean de geniu îi primim în acest fel când se reîntorc în Bănie din peregrinările artistice. Pe Cristi Minculescu şi pe Tudor Gheorghe îi iubim într-un fel aparte, cei doi fiind un fel de ambasadori ai oltenilor, trimişi către ceilalţi români să arate cât de mândri şi isteţi sunt oltenii. Amândoi, legaţi de aceeaşi mare dragoste, au făcut din susţinerea pentru Universitatea Craiova un soi de frondă la adresa confreriilor ticăloase din fotbalul bucureştean, punând mai presus de orgoliul de artist doar simbolul Olteniei sportive.

Operaţia lui Cristi Minculescu a reuşit. Rugăciunile noastre pentru viaţa sa şi a soţiei sale nu au fost în zadar. Mii de oameni simpli, îngrijoraţi pentru suferinţa unui artist pe care l-au simţit mereu dedicat lor, au înţeles să-şi arate solidaritatea fie şi printr-un gând bun pentru Cristi. Dar ce a fost mai greu a trecut. Ne rămâne doar să numărăm zilele până când vom răspunde în cor la un salut pe care, împreună mereu, îl aşteptăm: “Bună seara, prieteni!”

Top naţional: mari români şi româncuţe

Spaţiul public este suprapopulat de vedete gonflabile, manelişti, politicieni duşi de căpăstru de interlopi, fufe, starlete ieftine, ghicitori în rahat… O faună pestriţă, care se revarsă odată ce nimereşti la o emisiune în care această tagmă a nulităţilor frivole şi tupeiste dezbate orice subiect îi vine la îndemână. Se profită de degradarea gustului public şi de absurda scară de valori construită pe o grămadă de bălegar. Ştiu, pot creşte flori de o frumuseţe miraculoasă din bube, mucegaiuri şi noroi, însă, vă asigur, nu este cazul. Din incultură şi predispoziţie pentru lucruri frivole şi toleranţa faţă de prostul-gust apar doar unii ca Piticul Porno, Tolea, Ogică, Lazarus şi Fernando… În general, inşi fără vreo calificare, dar buni de gură sunt invitaţii permanenţi în emisiuni din simplu motiv că dau din clanţă şi “se uită lumea la ei.”

Amestecul între lucruri valoroase şi aluviunile pestilenţiale a devenit mai mult decât supărător. Limita a fost depăşită cu mult. Nu doar în spaţiul OTV, în care sunt permise toate năzdrăvăniile sancţionabile de lege, ci pretutindeni. Modelul negativ a fost copiat cu o frenezie bolnăvicioasă. Dar nu sunt deranjat de puzderia de “vedete gonflabile” şi de toxicitatea lor. Oricine vrea să-şi toace timpul şi inteligenţa distrându-se cu astfel de reziduri mediatice o poate face.Avem libertatea de a alegem să privim tot felul de chestii ciudate, ce nu ne folosesc la nimic. Însă două lucruri sunt periculoase în amalgamul generat de strarea de confuzie generală asupra valorilor: în primul rând, se impun modele toxice unei generaţii debusolate, căreia i se dictează că banul contează mai presus de cinste, profesionalism şi onoare, iar în al doilea rând că tupeul neruşinat poate fi un înlocuitor pentru educaţie.

Chiar dacă se vor găsi destui care să-mi arunce replici stupide, de genul “ce, tu eşti mai altfel decât ei?” sau “dacă eşti aşa deştept, de ce nu ai banii lor, frustratule?” - nu voi fi descumpănit. Chiar mi se par fireşti într-o lume ce şi-a ieşit din matcă şi orice om cu scaun la cap este privit ca o ciudăţenie neadaptată la noul sistem. Şi, ca să nu avem dubii, haideţi să facem un exerciţiu. Cum credeţi că ar arăta un top gen “Mari români” alcătuit de puştanii emo şi de cei care ascultă manele la telefonul mobil? Păi, vedeţi? Şi să mai facem unul. Răspundeţi la o întrebare pe cât de simplă, pe atât de justificată: Ce au în comun Sexy-Brăileanca, Elena Udrea, Simona Senzual, Mihaela Rădulescu, Nikita, Elena Băsescu, Eva Kent, Magda Ciumac şi alte “vedete”? Exact, aţi intuit răspunsul corect!

Reforma lui Predoiu: incest, prostituţie, şpagă…

Nu cu mult timp în urmă, imediat după ce premierul Boc se bătea cu cărămida în piept că va cere Parlamentului să dezbată în procedură de urgenţă proiectele codurilor penal, de procedură penală şi de procedură civilă, am scris că demersul de a ignora opiniile specialiştilor şi pe cea publică va duce la un eşec. Cu ministrul de Justiţie de împrumut, transferat de la PNL şi instalat în rol de “independent”, nu ne puteam aştepta decât la o nouă măsură temebelă a lui Boc. Cameleonicul Predoiu a dat măsura lipsei sale de profesionalism prin cele trei proiecte, de care, după ce le-au parcurs, profesioniştii adevăraţi din sistemul de justiţie au început să facă haz. Prostiile înmagazinate pe maldărul de maculatură pe care actualul ministru al Justiţiei şi-a pus semnătura au revoltat multe categorii profesionale şi sociale. Şi nu numai.

Patriarhia Română a anunţat că respinge propunerile de dezincriminare a prostituţiei şi a incestului din proiectul noului Cod Penal. Dacă nu aţi aflat încă, aceste “noutăţi” ne sunt propuse de Predoiu şi “specialiştii” săi. Halal! Sau, cine ştie, în viziunea unui ministru traseist politic chiar şi patriarhul Daniel se opune reformei, nu-i aşa? Biserica Ortodoxă şi opinia publică sunt ridiculizate de acelaşi individ duplicitar, care oferă explicaţii halucinante pentru inovaţiile sale. Mai mult decât atât, de parcă am fi forţaţi să acceptăm drept fireşti incestul şi prostituţia, se încearcă şi legalizarea mitei şi a şpăgii. Că aşa arată reforma în viziunea lui Predoiu. În noul Cod Penal, dacă va fi adoptat de maşina de vot PSD + PD-L, funcţionarul public nu trebuie să refuze mita. Dacă-i cad în bască nişte euro, respectivul nu va mai fi obligat nici să denunţe, nici să refuze. La fel, medicii sau orice bugetar vor putea primi de la cetăţeni stimulente pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Drept să spun, mi se pare că Gigi Becali, cu a sa valiză pe care au plimbat-o băieţii săi pe la Cluj-Napoca, era chiar un sfânt în comparaţie cu pervertirea întregii societăţi pe care o propune Predoiu. Pur şi simplu se legalizează şpaga şi se instituie taxa pe prostie, pe care toţi cetăţenii vor fi obligaţi s-o achite funcţionarilor. Legalizarea traficului de influenţă, a şpăgii, a prostituţiei şi a incestului. Acestea sunt propunerile din codurile lui Predoiu.

E clar că avem de-a face doar cu un rebut politic, reşapat într-un moment marcat de un compromis politic major, ce va infecta sistemul juridic prin ignoranţa sa şi, din păcate, va trage după sine întregul Guvern Boc. Retragerea sprijinului politic pentru actualul ministru al Justiţiei şi retrimiterea la Guvern a celor trei proiecte se impun de la sine, dacă există un minim de decenţă şi un gram de responsabilitate a actualei puteri.

Imaginea Craiovei, terfelită de maimuţoi

Descinderea lui Robert Turcescu la Craiova a făcut mai multe valuri decât o vizită prezidenţială. Jurnalistul s-a instalat comod în Primăria Craiova şi, cu aplombul ce l-a făcut celebru, a aliniat notabilităţile locale. Primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj şi fostul prefect. Pot paria că, dacă ar fi vrut, Turcescu reuşea să-i convoace pe toţi şefii serviciilor deconcentrate, directorii de la regiile subordonate lui Solomon, plus mascaţii lui Bică. Eşti tare, Turcescule! Sincer, nu pot decât să-l admir pentru această performanţă şi, cu mărturisită invidie, recunosc faptul că respectivii invitaţi nu s-ar fi sinchisit să răspundă unei provocări lansate de un întreg sobor de jurnalişti băştinaşi. Ca să nu greşesc, poate doar cu excepţia lui Ion Prioteasa, care manifestă o colocvialitate aparte. Cât despre emisiunea în sine şi despre abordarea abruptă a subiectului dominaţiei clanurilor mafiote asupra Craiovei, am serioase dubii.

Umflarea unor interlopi până la statutul de mafioţi şi hiperbolizarea unor grupări infracţionale până la compararea cu structuri impenetrabile de tip Cammora, ’Ndrangheta sau Sfânta Coroană Unită constituie un risc mult prea mare pentru un jurnalist descălecat în provincie pentru a face rating pe o temă aparent facilă. Parcă recitând din manual, comisarul-şef Gheorghe Bică i-a demonstrat lui Turcescu unde ieşea serios în decor cu încercările exagerate de a prezenta un oraş drept un poligon în care grupări de gangsteri îşi descarcă revolverele la întâmplare în bieţii cetăţeni. Rămas fără argumente, jurnalistul Realităţii a făcut apel la exemple din presa locală, cea despre care tocmai spunea că se află aproape exclusiv sub controlul unor interlopi. Ceea ce nu mi se pare tocmai logic şi cu atât mai puţin deontologic. Ar fi fost normal să se refere şi la presa controlată de moguli, nu-i aşa?

Interesant mi s-a părut la emisiunea realizată în Primăria Craiova, unde Turcescu părea gazda, iar edilul-şef Solomon un simplu invitat (obligat să se lupte cu fantoma acuzatoare a deputatului Gelu Vişan), momentul de sinceritate al şefului IPJ Dolj: “Există nişte maimuţoi care îşi umflă muşchii la Craiova şi dau cu pumnii, dar nu lume mafiotă.”
Perfect adevărat. Numai că numărul maimuţoilor e cu mult mai mare, extinzându-se de la categoria interlopilor la cea a reprezentanţilor administraţiei locale, a politicienilor, procurorilor, judecătorilor, a jurnaliştilor şi a tuturor acelora care am permis ca imaginea Craiovei să ajungă un fel de halcă tăvălită de maidanezi, molfăită de orice jigodie ce are chef de sânge proaspăt. Suntem cu toţii nişte maimuţoi care, complăcându-ne în promiscuităţi şi complicităţi dubioase, nu facem altceva decât să ne batem joc de un oraş cu o istorie de care nu demonstrăm decât rareori că suntem demni.

O singură soluţie: Antonescu!

Ultimele mişcări de trupe din interiorul PNL par a anunţa o schimbare a liderului acestei formaţiuni politice. Crin Antonescu pare a avea sprijinul majorităţii filialelor, în timp ce Tăriceanu se vede pus la zid pentru izolarea partidului în opoziţie. Aşa cum am anticipat, odată cu primele înlocuiri operate în rândul directorimii de sorginte liberală, au răbufnit nemulţumirile faţă de proasta inspiraţie a fostului premier de a negocia doar varianta rămânerii sale în funcţie. Era limpede că nici PSD şi nici Traian Băsescu nu vor lăsa liberalilor această funcţie, mai ales în conjunctura rezultată după alegerile parlamentare de la sfârşitul anului trecut. Însă nu votul negativ va provoca debarcarea lui Tăriceanu la apropiatul congres al PNL, dacă nu cumva vom asista la surpriza perpetuării în funcţie a unui lider devenit o frână pentru propriul partid, ci nevoia liberalilor de a avea un viitor. Timpul lucrează doar în favoarea lui Crin Antonescu. Depăşirea şocului rămânerii în opoziţie nu poate fi făcută cu Tăriceanu la conducerea liberalilor. O arată limpede incapacitatea sa de a gestiona rezonabil acest moment de cumpănă.

Vacanţele sunt mult mai importante pentru el decât necesitatea adoptării unor poziţii radicale şi a adoptării unui discurs radical în faţa unui noian de deciziile absurde luate de Guvernul Boc. Este foarte clar că fostul premier nu poate reprezenta o soluţie nici pentru transformarea PNL în alternativă la blocul ex-FSN aflat la guvernare, nicidecum ca propunere de candidatură pentru Preşedinţie. Lipsa sa de credibilitate şi de viziune vor condamna PNL la statutul de pigmeu politic, inutilizabil până şi ca o “formaţiune - balama” în aritmetica puterii. Liberalii nu se pot regăsi în absurdele luări de poziţie în care se critică noua putere şi se preamăresc mediocrele realizări ale guvernării liberale. Nu poţi fi credibil când vorbeşti despre promovarea slugilor baronilor locali PD-L şi PSD, câtă vreme din echipa ta de guvernare au făcut parte Remeş - Caltaboş sau Cătălin Predoiu. Tăriceanu are o mare responsabilitate în faţa acelora cărora le cere votul la congres, din pricina promovării unor indivizi paraleli cu liberalismul şi cu structurile partidului. În ultima parte a guvernării sale, au fost promovaţi Predoiu, Comănescu, Ciloş, precum şi o liotă de secretari de stat sau directori de agenţii pentru care el trebuie să-şi asume responsabilitatea. Preţul rămânerii la guvernare şi compromisul cu PSD va trebui plătit acum chiar de Tăriceanu. Jocurile au fost făcute doar de către el, în timp ce Antonescu a rămas într-o izolare impusă de băieţii deştepţi din PNL.

Ce ar avea PNL de câştigat dacă la conducerea sa va fi instalat Crin Antonescu? În primul rând, ar avea un candidat la Preşedinţie de care să nu le fie ruşine liberalilor. Lui Antonescu nu i se poate imputa nimic. Nu a fost implicat în scandaluri de nicio natură. Despre el nu se poate spune că a furat sau că i-a ajutat pe alţii s-o facă, în timp ce, despre toţi ceilalţi contracandidaţi, există atât de multe probe cât să umfle fişetele unor procurori. Poate doar că este “omul lui Patriciu”, dar mă întreb dacă tocmai Călin Popescu - Tăriceanu va lansa această teorie conspiraţionistă. Dar până la campania pentru alegerile prezidenţiale mai este. Primul examen pe care trebuie să-l treacă Antonescu este câştigarea competiţiei interne. Liberalii au de ales între mediocritatea lustruită a superficialului Călin Popescu - Tăriceanu şi spiritul tânăr adus de Crin Antonescu. Pasul de la Anton la Antonescu înseamnă pentru PNL evoluţia de la băltirea în opoziţie la viitorul combativ propus de Antonescu şi Orban.

Eliberaţi-vă!

Ce s-o mai fi întâmplat cu demersurile pentru a afla care dintre jurnalişti, formatorii de opinie sau managerii de presă au colaborat cu fosta Securitate? Iniţiat în iulie 2006, demersul Asociaţiei Civic Media a sfârşit năclăit de interese obscure şi incapacitatea societăţii româneşti de a-şi asuma propriul trecut. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a dosit numele pătate şi, târâtă în dispute sterile cu indivizi ca Dan Voiculescu, s-a făcut că plouă. Termenele legale au fost demult depăşite. Nu este de mirare că o instituţie publică sfidează legea, nu? Sincer vorbind, nu-mi făceam prea mari iluzii că, într-un târziu, CNSAS va deşerta în public măcar două-trei nume de jurnalişti sau de reprezentanţi ai societăţii civile cu un trecut de colaboratori. Tăcere. Excepţii au existat însă. De la sine, prin presiunea publică generată de demersul Civic Media, au răsărit numele din dosarele atent pitite vreme de două decenii. Carol Sebastian a fost o surpriză. Personal, am trăit o mare deziluzie, însă adevărul este sănătos decât orice minciună bine ticluită. Dar nu au apărut informaţii despre cei despre care “gura târgului” tot vorbeşte ca despre adevăruri cunoscute şi general asumate.

Societatea civilă românească duce un cadavru în spinare. Suspiciunile au erodat solidaritatea de breaslă şi au făcut posibile manipulările de conştiinţe. Sunt convins că dosarele au fost folosite pentru a forţa adoptarea unor anumite atitudini din partea liderilor de opinie şi chiar a jurnaliştilor. Mecanismul infernal pus în slujba celor care deţin adevărul este mai puternic decât puterea noastră de a ne lepăda de povară. “Pe cine mai interesează asta, la atâţia ani de la prăbuşirea comunismului?”, ne întreabă retorii de serviciu ai securiştilor. Dar de ce să nu ne întrebăm “Pe cine mai deranjează aflarea numelor colaboratorilor şi agenţilor Securităţii?” Găsesc mai degrabă firească ridicarea vălului decât abandonarea jenantă a căutării adevărului în numele protejării unor false pudori. Personal, fără să-mi fac un titlu de glorie ci doar pentru a încerca să dau un exemplu, am făcut demersuri pentru ca numele meu să fie cercetat de CNSAS. Speram să fie urmat inclusiv de acei ventriloci locali susţinuţi la pupitrul de comandă de mâini invizibile. Iarăşi iluzii. Dar nu surprize, că doar nu-mi imaginez că foştii pupincurişti ai regimului Ceauşescu n-au avut vreo treabă cu securiştii sau cu organele de partid. Cei mai veroşi dintre ei sunt în funcţii şi s-au transformat în instrumente pentru serviciile secrete, angajate pe un front al “susţinerii intereselor româneşti”. Cât de utile sunt aceste epave nu are rost să insistăm. “Utilitatea” lor ţine mai degrabă de paradoxul vremurilor pe care le trăim. Cei care sunt protejaţi de instituţii adormite nu fac altceva decât să inventeze false probleme doar pentru a nu fi pitiţi în debara.

Sistemul este croit pentru ei şi interesele pe care le slujesc. Numele colaboratorilor şi al securiştilor sunt păstrate de toţi cei care folosesc arhivele fostei Securităţi pentru a-şi asigura locuri privilegiate în societate. Într-adevăr, puţini mai sunt interesaţi de aflarea adevărului. Pentru cei care, în ultimul ceas, mai aveţi o urmă de conştiinţă şi nici nu aţi uitat ce înseamnă ruşinea, eliberaţi-vă prin mărturisire! Oricum, nu vi se va întâmpla nimic. Sau nu vi se permite, încă, să faceţi acest pas?

Târâtura de pe canapeaua lui Măruţă

O mâzgă acoperă identitatea României până la caricaturizare. Îmbrâncită în noroi de ţoapele şi şmecheraşii care dau buzna în viaţa noastră, această ţară se zbate neputincioasă, prinsă într-o reţea tentaculară de impostură, indiferenţă şi violenţă. Prostul-gust şi lipsa de etică tind să agraveze pierderea de identitate. Agresivitatea verbală a fost din ce în ce mai mult înlocuită de acte brutale, profitându-se de incapacitatea cronică a autorităţilor de a se impune. Justiţia e mioapă, Poliţia incapabilă, procurorii leneşi… Scuze tocmai bune pentru a acoperi corupţia generalizată. Cei slabi sunt aceia care respectă legea, în timp ce puternicii zilei sunt susţinuţi de interlopi şi armate de mediocrităţi aciuate în partide. E un tablou al realităţii româneşti numai bun de trimis cadou partenerilor europeni.

De parcă nu ar fi fost îndeajuns nesimţirea criminală a unor medici, complicitatea oamenilor legii cu infractori periculoşi sau promiscuitatea în care se afundă tagma politicienilor, plaga inculturii obraznice iese la suprafaţă ca mizeria dintr-o latrină. Vedete siliconate sunt expuse fără jenă în emisiuni ce promovează un soi de prostituţie la vedere. Stridente şi suculente în prostia larg afişată, respectivele artiste sau fiţoşi sunt etalon pentru ceea ce înseamnă coborârea în mocirlă şi extirparea bunului-simţ din spaţiul public românesc. Se înjură ca la uşa cortului, se bagă în tomberoane, se ameninţă cu bătaia sau practică un exhibiţionism dezagreabil al bogăţiei dobândite ilicit. De la Gigi Becali la Simona Senzual, de la Fernando la Nikita, de la Vanghelie la Elena Udrea se rezumă scara de valori a acelei părţi gălăgioase şi nesimţite a României.Ceilalţi, cei mulţi şi tăcuţi, care-şi văd de treabă mult prea cuminţi şi fără a interveni pentru oprirea circului vedetelor, sunt “fraierii”. Lor li se adresează numai mesajele panicarde şi patriotarde, menite pentru a-i ţine în priză şi, nu-i aşa, pentru a-i responsabiliza. Ba-i mobilizăm împotriva ungurilor, ba-i chemăm să apere ţara de cei 322, ba-i buzunărim prin impozite şi taxe fără a le oferi nimic în schimb. Aceştia din urmă, cărora li se flutură pe sub nas criza drept motiv pentru toate porcăriile săvârşite în numele poporului, sunt nişte cretini.

Aşa pretinde Simona Senzual. Adică o vedetă de-a ăstora care-o promovează de-ai putea jura că în ţara asta n-a mai rămas niciun actor, scriitor, cântăreţ sau oricine altcineva demn de a fi luat în seamă fără a se dezbrăca sau a-şi îndoi grumazul sub apăsarea jegului şi al lănţoiului gros de aur. Târâtura de pe canapeaua lui Măruţă a glăsuit nonşalant, de parcă ar fi scăpat gaze pe guriţă: “Poporul român este cretin şi încerc să-l decretinizez.” Pur şi simplu nu avem scăpare dacă otreapa necenzurată nici de ruşine, nici de moderator nu ne salvează. Luând startul de sub birouri şi transformate în vedete la rubricile meteo prezentate la bustul gol, respectivele târâturi au impetuozitatea prostului care nu înţelege nimic, dar poate sfărâma orice în jurul său.

Simona Senzual e exponenta acestor indivizi rudimentari, care se impun în locul celor capabili, dar cu bun-simţ. În competiţia dintre cele două tabere mereu ies învingători ignoranţii, adică şmecherii şi tupeiştii. Fie că ocupă spaţiul public la showuri debilizante, fie că ajung directori săpându-i pe profesionişti, fie că partidul îi pune în funcţie în detrimentul celor care muncesc, fie că infractorii sunt puşi în libertate pentru a-i împuşca în plină stradă pe cei care plătesc impozite doar ca să fie batjocoriţi. Totul se întâmplă în România europeană, ţară de cretini pe care vrea să ne decretinizeze târâtura Senzual, tolănită pe canapeaua pe care încap doar şmecheri. Tupeistă, că doar merge la aceeaşi sală cu Emil Boc, rapandula…

Să trăiţi cum aţi votat!

Unde sunt instalatorii, lăcătuşii, hingherii, zugravii şi gunoierii din campania electorală, cei care promiteau rezolvarea tuturor problemelor pe care locatarii le deşertau pe umerii candidaţilor? Craiova, la fel ca mai toate marile municipii, devenise o sorcovă portocalie-roşie-galbenă din cauza mashurilor lăbărţate pe faţadele blocurilor. Aproape că se rupeau cutiile poştale de atâta maculatură electorală livrată de trepăduşii politici.

La uşă nu sunau poştaşii de trei ori, ci purtătorii de mesaj ai candidaţilor. În unele situaţii, te pomeneai chiar cu respectivii pretendenţi la uşă, ca să-i cunoşti în persoană, în timp ce te scuzai că ai friptura pe foc şi le promiteai tuturor un vot. Oricum, a fost frumos în campanie, când toţi păreau că sunt la un concurs de gogoriţe. Dacă le-ai fi crezut măcar un sfert din gogoşile electorale, şi tot era suficient să trăieşti într-o ţară de basm, un fel de tărâm străbătut de râuri de lapte şi în care până şi muştele fac miere. Apoi, la fel de rapid, a venit criza. Mă rog, respectivii au descoperit acest cuvânt pentru a-şi justifica trădările, întovărăşirile ruşinoase, virajele în funcţie de cum deschide şeful gura sau cine oferă mai mult la negocieri. Indiferent de culoare, cei aleşi au lins unde au scuipat sau, în cazul pierzătorilor liberali, au scuipat unde linseseră şi scuipaseră. Bâlciul deşertăciunilor mioritice are un singur regizor şi numeroşi păpuşoi învârtiţi în funcţie de interesele politicienilor.

Cei care au votat nu contează decât la capitolul sacrificii, îngheţări de salarii şi pensii, şomaj sau alte delicatese de care ne erau ferite urechile în campania electorală. Minciunile n-au ţinut loc de programe economice anticriză, nici măcar de schiţă de buget sau de numiri pe criterii de competenţă. Vinovaţi pentru atitudinea sfidătoare a noilor guvernanţi nu sunt doar ei. Aşa cum tot cântau maneliştii tocmiţi de portocalii, ei sunt cu ei, în timp ce naivii şi ignoranţii au rămas cu degetul în gură. Aţi vrut să auziţi soluţii despre izolarea termică a blocurilor, stârpirea maidanezilor sau canalizare în locul proiectelor legislative sau al soluţiilor economice, atunci nu aveţi de ce vă plânge. Să trăiţi cum aţi votat!

Efervescenţa din campanie a fost înlocuită cu o linişte nefirească, prielnică însă pentru negocieri la ceas de noapte, pentru a-i împinge pe învârtiţi în funcţii. Rubedenii ascunse în debara sau “merituoşi” fără merite sunt propulsaţi în funcţii după criterii ascunse, cel al competenţei fiind exclus din start, bănuind că sumele cu care sunt cumpărate dregătoriile sunt determinante. Opoziţie şi putere, tot o varză a la Cluj. Liberalii sunt morţi în păpuşoi, în timp ce guvernanţii îşi dau singuri lovituri dureroase cu tesla într-un loc sensibil. Merităm să trăim asta. Băşcălia şi aruncarea în derizoriu a alegerilor au un preţ ce ne frige. Este criză, băieţi, iar singura voastră soluţie e de a ne obliga să strângem cureaua, în timp ce voi vă umflaţi buzunarele.

Moartea domnului Constantinescu. Cine urmează?

Cazul cutremurător al pacientului care şi-a dat duhul după ce a fost plimbat între mai multe secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a generat un val de acuzaţii la adresa sistemului sanitar românesc. Noul ministru al Sănătăţii, Ion Bazac, poreclit şi ministrul Ferrari, a tăiat câteva căpăţâni de medici găsiţi vinovaţi pentru decesul pacientului Mihai Constantinescu. Nu reamintesc detaliile stupidei morţi a bietului om, fiind convins că aproape toţi dintre cititori au urmărit stupefiaţi relatările jurnaliştilor despre indolenţa doctorilor. Mărturisesc sincer că m-am întrebat dacă o întâmplare nefericită mă poate expune unui sistem viciat de lipsa motivării şi, în egală măsură, de deprofesionalizarea accentuată din sănătate, un sistem aflat mereu în criză.

Oricine dintre noi putea fi în locul lui Mihai Constantinescu, olteanul care, agonizând în ambulanţa care-l aducea de la Drăgăneşti-Olt la Slatina, se temea că doctorii îl vor lăsa să moară. Ştiu că orice generalizare produce victime nevinovate. Nu voi cădea în păcatul de a spune că toţi medicii sunt la fel, aidoma celor care se fac vinovaţi de neglijarea criminală a unui pacient care putea fi uşor salvat. Cei mai mulţi dintre doctori îşi fac bine treaba şi-şi cunosc meseria, chiar dacă nu pot afirma că majoritatea lor refuză atenţiile materiale oferite de pacienţi sau că nu pretind şpagă de la cei care le cad pe mână. Însă cred că sistemul ascunde vicii într-atât de periculoase încât niciunul dintre noi nu ne putem simţi în siguranţă. Prea se înmulţesc şi se repetă cazurile şocante cu pacienţi răpuşi de cei care ar trebui să-i trateze.

Nefericitul Mihai Constantinescu o fi văzut filmul “Moartea domnului Lăzărescu” sau măcar o fi auzit de păţania tragică a celui care a inspirat scenariul? O întrebare năroadă sau cel puţin deplasată, cum altfel poate fi interpretată provocarea unui jurnalist. Dar câţi dintre noi, în timp ce priveam dezbaterile pe marginea cazului de la Slatina, ne-am gândit că puteam fi pacienţi în ambulanţa transformată în dric sau că cineva drag nouă, fără puterea de a fi ajutat la timp, putea fi într-o situaţie fără ieşire? Dacă n-am făcut asta, merităm să retrăim coşmarul în care cei care plătesc impozite pentru servicii medicale sunt trataţi doar cu sictir. Dar ceva m-a făcut să nu am încredere în primele concluzii ale comisiei de anchetă. Chiar în timp ce scandalul se amplifica şi jurnaliştii descopereau alte situaţii anormale, a fost introdus un “protocol naţional unic”, un algoritm aplicat de Unităţile Primiri Urgenţe. Aşadar, dacă a fost nevoie de adoptarea acestei decizii după incidentul de la Slatina, înseamnă că nu doar cadrele medicale au fost vinovate, ci şi blestematul de sistem public de sănătate în care huzuresc atât de multe nulităţi şi de la care sug tot felul de şmecheri din partide.

Aşa-zisele măsuri drastice luate la repezeală de ministrul Bazac nu vor înlătura defecţiunile unui sistem. Ce sau, mai bine zis, cine urmează după “Moartea domnului Constantinescu”? În episodul următor am putea fi oricare dintre noi. Şi nu în rol de figuranţi, ci în acela principal, de victimă a unui sistem.

Emile, te frige, nu-i aşa?

Ce ne-a oferit până în acest moment Guvernul Boc? O ordonanţă de urgenţă care ar fi trebuit să-i stârpească pe şmecherii salariaţi-pensionari, dar a lovit în actori, profesori şi medici. O decizie pripită a ministrului Berceanu de a-i da afară pe directorii cu “salarii nesimţite”, nulă în aplicarea sa, în ciuda unei aparente justificări de ordin moral: respectivii nu făceau nimic ilegal, ba chiar se puteau apăra prin eventuale performanţe manageriale.

Dacă aplicăm astfel de motivaţii absurde, se prea poate ca alţi angajaţi să fie daţi afară, pe motiv că au salariul prea mic, nu-i aşa? Executivul ne-a mai oferit reactivarea unor figuri sinistre, ca acel Virgil Ardelean, scos cu scandal din poziţia oferită de Gabriel Oprea, la rândul său executat de grupul lui Hrebenciuc din PSD. În locul soluţiilor pentru criza economică, actualii guvernanţi ne oferă crize în coaliţia majoritară şi lovituri de imagine. Încă nu avem un plan anticriză. În schimb, ne-am pricopsit cu soluţii hilare pentru revitalizarea turismului balnear propuse de specialista Elena Udrea. Punctul de pensie nu a fost majorat, după cum nici salariile profesorilor nu au crescut.

Ecaterina Andronescu a dat-o pe nuanţări de tot felul, uitând că în campania electorală se lupta ca o leoaică pentru ca Tăriceanu să aplice legea. Subit, după ce a ajuns în funcţia dorită, cu un ton mieros şi priviri vinovate ridică din umeri şi spune că nu sunt bani pentru dascăli. Păi, dacă lucrurile stau aşa, de ce profesorii au mai pus ştampila pe candidaţii PSD şi PD-L, doar să se iluzioneze că-i sancţionează pe liberali? Viitorul buget, despre care nu ştim mare lucru, dar pentru care deja anticipăm că nu va arăta prea bine. La ce ne putem aştepta dacă se ocupă Pogea, un inginer instalat la Finanţe, tocmai de cei care promiteau instalarea specialiştilor în poziţiilor potrivite. Când vom afla cum arată bugetul anticriză? Dar măsurile pentru atenuarea efectelor crizei economice?
Emile, proiectul de buget încă nu aţi fost în stare să-l încropiţi şi să-l faceţi public. Strategia de a ne pune în faţa faptului împlinit, ocolind dezbaterea publică şi păcălind sindicatele prin informaţii false şi membri infiltraţi, nu cred că o să vă reuşească. La ce ne putem aştepta, că ordonanţa v-a fost trântită de Curtea Constituţională. Emile, tu nu eşti specialist în drept constituţional? Cum nici atât nu te pricepi la economie, ne putem aştepta la ce este mai rău. Dacă anulezi taxa auto şi vă sar în cap muncitorii de la Ford şi Dacia, s-ar putea să te grăbeşti foarte tare spre Cluj-Napoca, fără să mai poţi aştepta ajutor de la Cotroceni.

Ştii, Emile, când vorbeşti de nesimţirea altora şi o ai drept specialist în turism pe Elena Udrea, se poate spune că-ţi baţi joc de o ţară întreagă şi eşti chiar tu campion al nesimţirii. Apropo: la tv am urmărit o reclamă în care se face haz de “maşina de cules ardei gras”, un soi de maşinărie pe care stau căţăraţi ţăranii care culeg legume. Eficienţa, ioc! Cam aşa funcţionează şi echipa ta, care ţi-a fost impusă şi te minţi singur, pretinzând că o conduci. Eşti un simplu majordom prezidenţial, care excelează doar prin obedienţă şi gafe, iar asta deja nu prea mai poţi suporta. Emile, te frige, nu-i aşa?

Măi, specialiştilor!

La ce folosesc toate analizele şi previziunile livrate de “specialişti” şi cititori în stele cu simbrie de la partide? Care mai de care îşi dau obolul la zugrăvirea viitorului în negru, de poţi jura că pesimismul milenariştilor a fost reîncărcat în pragul lui 2009. Nu aud decât un vaet profund de la toţi “oficialii”, tot poporul este cuprins de jelanie cu gândul la drobul de sare, care, aşa cum au anticipat specialiştii, ne va face mari necazuri. Fiecare, după minte şi interese, a încercat să întâmpine marea criză. Poporul s-a ghiftuit de sărbători şi a golit rafturile hypermarketurilor, în timp ce politicienii s-au acuplat după pofte. Scuza folosită fără jenă a fost criza ce ne va lovi. Şablonul a fost utilizat şi în cazul numirilor de miniştri. Toţi “specialişti” în rezolvarea crizei. De exemplu, Elena Udrea şi Ion Bazac. Am ales câte unul dintre fiecare tabără clientelară, fără a avea pretenţia că blonda de la Turism este cumva un etalon al lipsei de competenţă pentru portocalii sau dealerul auto de la Sănătate - un maxim de iresponsabilitate în numirile făcute de Geoană în tabăra roşiilor. Dacă disecăm actuala echipă de la Palatul Victoria, chiar că tremurăm cu gândul la cine pretinde că-şi asumă traversarea crizei.

Cu o majoritate zdrobitoare în Parlament şi cu o opoziţie lipsită de forţă nu doar numerică, dar şi din punct de vedere al credibilităţii, Guvernul Boc îşi poate vedea de gestionarea de tip gangsteresc a resurselor bugetare. Mişcarea populistă prin care se pretinde că s-au limitat lefurile directorimii bugetare este de un grotesc ieftin. Teatralitatea unor astfel de “măsuri radicale” este pe cât de uşor de detectat, pe atât de des folosită în adormirea “prostimii”. În locul soluţiilor concrete pentru evitarea crizei ne sunt livrate gogoşi şi gesturi revanşarde, împachetate sub forma unor măsuri radicale. Nişte băieţi descurcăreţi au revenit la vechile obiceiuri şi-i execută pe băieţii lui Tăriceanu. O comedie de proastă calitate, ce ne poate provoca doar eventuale grimase.

Noii specialişti fac inspecţii inopinate, însoţiţi de jurnaliştii trusturilor arondate, în speranţa că vor convinge că taurul este luat de coarne cu voinicie. Numai că nepotrivirea personajelor cu fotoliile ministeriale ţine de nesimţirea cu care puternicii zilei tratează orice situaţie. Într-una dintre relatările vizitelor-fulger ale ministrului Bazac pe frontul sănătăţii apărea şi secretarul de stat Raed Arafat, părintele SMURD. Iată, mi-am spus, într-adevăr, specialiştii muncesc pentru binele public. Însă nu m-am referit la protejatul lui Geoană, ci la Raed Arafat, unul dintre puţinii specialişti puşi într-o funcţie potrivită. Chiar dacă respectivul secretar de stat este moştenit de la precedentul Guvern, tot este un titlul de glorie că nu a fost încă înlocuit. Sau, cine ştie, zilele sale în funcţia respectivă sunt numărate, în locul său aterizând vreo specialistă de la partidele din arcul puterii. Măi, specialiştilor, chiar nu puteţi renunţa la recompensele pentru munca pentru partid din campania electorală? Anunţata criză chiar pare o banală adiere în comparaţie cu dezastrul produs de impetuozitatea nulităţilor, aceşti “specialişti” cu susţinere de la partid.

Suntem un popor lovit în cap cu leuca?

Relatările şi comentariile apărute în presa internaţională cu privire la turbulenţele din politica românească sunt cel puţin răutăcioase, dovedind că străinii fie ne vor răul, fie nu ne înţeleg. Da, cred că este mai degrabă o neînţelegere a specificului dâmboviţean. Acest fapt nu poate decât să ne alimenteze frustrările neoaşe de genii cel puţin de nivel regional şi de campioni ai Balcanilor, nicidecum să determine o oprire a bâlciului general organizat după alegeri.

Retragerea intempestivă a lui Stolojan şi nominalizarea lui Boc nu au fost întâmpinate cu salve de tun şi ropote de aplauze de Occidentul măcinat de criză. Certitudinea noastră că suntem cu mult mai tari decât o biată criză financiară, care a răpus jumătate din băncile americane, nu ne poate fi ştirbită de unii care nu vor să priceapă cu cine au de-a face. Suntem buricul Pământului şi nu ne pierdem vremea cu explicaţii inutile pentru cei care sunt incapabili să înţeleagă filozofia unor înţelepţi ca Vanghelie, Oprişan, Boc sau Blaga. Chiar sunt absurzi acei ziarişti care au spus că Boc este ţuţărul lui Traian Băsescu, iar singura diferenţă între premierul desemnat şi un papagal este că primul nu are pene colorate. Cum se poate să nu fie apreciat Boc pentru verticalitatea sa, pentru curajul său de a spune în baie că nu este de acord cu opinia preşedintelui. Am toată consideraţia pentru unul care se va sacrifica în locul lui Stolojan şi va recita la nesfârşit “să trăiţi, şefu’!”, “aveţi dreptate, şefu’!”, “da, pe Elena Udrea o pun, şefu’!” şi îşi va îndeplini misiunea de onoare pe post de cârpă la picioarele celui ce-i este şef.

Preocupaţi să preîntâmpine efectele crizei globale, ai noştri politicieni au purces la alcătuirea unui Guvern după chipul şi asemănarea lor. Adică inteligenţi foc precum Geoană şi cu tăria opiniilor fleşcăite ca ale lui Emil Boc. PSD + PC + PD-L au pus-o de un Executiv care are toate şansele să intre în istoria post-decembristă drept cel mai prost executiv, loc pe care Guvernul Tăriceanu (în toate fazele sale - 1, 2, 3…) părea să-l deţină multă vreme. Dacă o să-mi spuneţi că dau prea devreme verdicte şi-mi arog dreptul de a nu crede într-o echipă care încă nu a început să lucreze, am să vă răspund cu o întrebare: chiar suntem un popor lovit în cap cu leuca? Cine vrea să înghită gogoriţa cu preocuparea pentru criză în vreme ce nimic din schiţa programului de guvernare pare un banc prost şi o prelungire din minciunile gogonate ale campaniei electorale? Şmecherii sunt prea ocupaţi să-şi împartă ministere şi ciolane pentru cei mai influenţi din partide pentru a mai încerca măcar să salveze aparenţele. Este vreun idiot care să susţină că ministerele se împart în funcţie de competenţă?

Poate doar vreun prostănac sau vreo piticanie obedientă vor încerca să pretindă, de exemplu, că singura competentă din toată România pentru a se ocupa de Ministerul Turismului este Elena Udrea…