Ce s-o mai fi întâmplat cu demersurile pentru a afla care dintre jurnalişti, formatorii de opinie sau managerii de presă au colaborat cu fosta Securitate? Iniţiat în iulie 2006, demersul Asociaţiei Civic Media a sfârşit năclăit de interese obscure şi incapacitatea societăţii româneşti de a-şi asuma propriul trecut. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a dosit numele pătate şi, târâtă în dispute sterile cu indivizi ca Dan Voiculescu, s-a făcut că plouă. Termenele legale au fost demult depăşite. Nu este de mirare că o instituţie publică sfidează legea, nu? Sincer vorbind, nu-mi făceam prea mari iluzii că, într-un târziu, CNSAS va deşerta în public măcar două-trei nume de jurnalişti sau de reprezentanţi ai societăţii civile cu un trecut de colaboratori. Tăcere. Excepţii au existat însă. De la sine, prin presiunea publică generată de demersul Civic Media, au răsărit numele din dosarele atent pitite vreme de două decenii. Carol Sebastian a fost o surpriză. Personal, am trăit o mare deziluzie, însă adevărul este sănătos decât orice minciună bine ticluită. Dar nu au apărut informaţii despre cei despre care “gura târgului” tot vorbeşte ca despre adevăruri cunoscute şi general asumate.
Societatea civilă românească duce un cadavru în spinare. Suspiciunile au erodat solidaritatea de breaslă şi au făcut posibile manipulările de conştiinţe. Sunt convins că dosarele au fost folosite pentru a forţa adoptarea unor anumite atitudini din partea liderilor de opinie şi chiar a jurnaliştilor. Mecanismul infernal pus în slujba celor care deţin adevărul este mai puternic decât puterea noastră de a ne lepăda de povară. “Pe cine mai interesează asta, la atâţia ani de la prăbuşirea comunismului?”, ne întreabă retorii de serviciu ai securiştilor. Dar de ce să nu ne întrebăm “Pe cine mai deranjează aflarea numelor colaboratorilor şi agenţilor Securităţii?” Găsesc mai degrabă firească ridicarea vălului decât abandonarea jenantă a căutării adevărului în numele protejării unor false pudori. Personal, fără să-mi fac un titlu de glorie ci doar pentru a încerca să dau un exemplu, am făcut demersuri pentru ca numele meu să fie cercetat de CNSAS. Speram să fie urmat inclusiv de acei ventriloci locali susţinuţi la pupitrul de comandă de mâini invizibile. Iarăşi iluzii. Dar nu surprize, că doar nu-mi imaginez că foştii pupincurişti ai regimului Ceauşescu n-au avut vreo treabă cu securiştii sau cu organele de partid. Cei mai veroşi dintre ei sunt în funcţii şi s-au transformat în instrumente pentru serviciile secrete, angajate pe un front al “susţinerii intereselor româneşti”. Cât de utile sunt aceste epave nu are rost să insistăm. “Utilitatea” lor ţine mai degrabă de paradoxul vremurilor pe care le trăim. Cei care sunt protejaţi de instituţii adormite nu fac altceva decât să inventeze false probleme doar pentru a nu fi pitiţi în debara.
Sistemul este croit pentru ei şi interesele pe care le slujesc. Numele colaboratorilor şi al securiştilor sunt păstrate de toţi cei care folosesc arhivele fostei Securităţi pentru a-şi asigura locuri privilegiate în societate. Într-adevăr, puţini mai sunt interesaţi de aflarea adevărului. Pentru cei care, în ultimul ceas, mai aveţi o urmă de conştiinţă şi nici nu aţi uitat ce înseamnă ruşinea, eliberaţi-vă prin mărturisire! Oricum, nu vi se va întâmpla nimic. Sau nu vi se permite, încă, să faceţi acest pas?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu