vineri, 13 mai 2016

Nu sunt politician. Sunt un om liber. Îl susţin pe Horaţiu Buzatu şi candidez pentru Consiliul Local Craiova



Vreau o schimbare profundă în Craiova şi asta m-a determinat să candidez pentru Consiliul Local. Nu singur, ci împreună cu prietenii din Mişcarea Liberală. Nu sunt politician, sunt un om liber şi candidez pentru ca ideile mele să prindă contur, să pot da oraşului un proiect în dezvoltarea culturii, educaţiei şi implicării responsabile a tuturor generaţiilor în viaţa comunităţii. Craiova trebuie să-şi redescopere identitatea pentru ca oraşul să fie repus pe hartă.

Cred în şansa reprezentată de Horaţiu Buzatu ca oraşul nostru să aibă un primar cu viziune, experinţă, calităţi manageriale probate şi onestitate. Este un liberal autentic, un om liber, indiferent de conjunctură sau de ceea ce spun adversarii săi. Cinstea sa este mai presus de orice bănuială şi asta îmi place la un om când atât de mulţi politicieni tremură la gândul că vor fi ridicaţi de mascaţi. Sau când ştiu că sunt primari care tresar când le sună cineva la uşă şi au coşmaruri în care apar târâţi cu cătuşe în faţa justiţiei de procurorii DNA. Nu merităm o astfel de imagine, o pată pe obrazul Craiovei, ca şi şablonul de „oraş roşu”. Craiovenii sunt oameni demni, mândri de istoria Băniei, pe care trebuie s-o redescopere toţi românii, dar pentru acest lucru trebuie să luptăm.



Sunt trist când văd Craiova privită ca un oraş sufocat de trafic, incompetenţă şi corupţie. Nu pot să aplaud sau să cad în extaz doar pentru că se toarnă asfalt şi se schimbă borduri în tmp ce alte oraşe din România au ca model de dezvoltare metrolopole din Occident. Să dai cu var pe clădiri subrede sau să plăteşti din bugetul local proiecte europene eşuate din cauza firmelor de casă nu este un mod onest de a administra Bănia. Nu asta înseamnă o primărie responsabilă şi un edil cu viziune. Asta este mediocritatea lui "merge şi aşa" umflat pompieristic până face fâs...

M-am alăturat unui proiect nou, singurul partid înfiinţat în Craiova după schimbarea legislaţiei electorale. Mi-a plăcut curajul lui Horaţiu Buzatu de a porni pe un nou drum, de a găsi o soluţie pentru a îndepărta personajele anchilozate. O cale anevoioasă din cauza blazării celor care îşi doresc o viaţă mai bun, cei care ştiu că se poate mai mult dar nu găsesc soluţii. Ca să nu mai vorbesc de cei care se lasă prea uşor prinşi în capcana propagandei ieftine "a furat, dar a mai făcut ceva". Nu am acceptat niciodată jumătăţile de măsură iar acum Horaţiu Buzatu şi echipa sa trebuie să meargă la câştig. Dacă Horaţiu va deveni primar al Craiovei, unul dintre puţinii primari liberali din istoria Băniei, oraşul va câştiga. Dacă va fi înfrânt de aparatul de partid şi de sistemul corupt va fi insuccesul echipei sale şi al meu personal. Însă sunt optimist şi merg până la capăt alături de el, indiferent de cum vor decide craiovenii.

Nu sunt politician, aşa cum am spus, şi nu cred că trebuie să plătesc din cauza celor din partidele expirate, cei pe care trebuie să-i scoatem de pe scena publică până nu este prea târziu. Cariera mea de până acum, derulată pe scena publică datorită specificului, mă ajută să scurtez autoprezentarea. Ca scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, sau ca jurnalist de presă scrisă şi televiziune, mi-am exprimat puncte de vedere asupra problemelor cu care ne confruntăm, indiferent că acestea sunt în Craiova sau de ordin general. Am oferit soluţii, am stat de vorbă cu oamenii, mereu deschis la dialog şi dispus să-i ascut pe ceilalţi.

Mă voi bate în Consiliul Local Craiova pentru ca oraşul să aibă un centru cultural de mari dimensiuni, care să găzduiască săli de concerte, pentru spectacole, spaţii de expoziţie, sedii pentru uniunile de creaţie, sedii ale instituţiilor de cultură şi asociaţiilor care dezvoltă activităţi culturale. Avem nevoie de un proiect pentru un loc în care tinerii să vină spre artă în spaţii nonconformiste, în cafenele culturale şi în ateliere oferite tuturor generaţiilor, de la copii de câţiva ani până la vârstnicii de la care avem mereu ceva de învăţat. Costurile sunt de realizare sunt cu mult sub sumele cheltuite pentru proiecte inutile precum pasajele sau investiţii discutabile de pe care au profitat doar firmele de casă din jurul faunei politice. La scurt timp după alegerea mea în funcţia de consilier, am să insist ca în fiecare cartier să fie puncte de informare asupra evenimentelor artistice, un sistem care nu costă deloc mult dar care, pe lângă o necesară promovare a culturii, ne va scuti de murdărirea spaţiilor publice prin afişajul de multe ori agresiv. Iar realizarea unui Muzeu Ţuculescu în Craiova este o obligaţie morală pe care este musai, cum zic oltenii, să ne-o respectăm faţă de cel care ne-a dăruit operele sale. Cultura nu este un lux pentru Craiova, ci izvorul de vitalitate prin care fiecare dintre noi se poate regăsi, demn şi solidar, într-un oraş european.

Craiova suferă din cauza birocratizării culturii și a mediocrității manageriale. Trebuie să reconstruim din temelii statutul oamenilor de cultură, să-i repunem pe creatori în fruntea comunităţii, nu cum sunt acum, mai mult toleraţi de autorităţile care au alte priorităţi… de partid. Craiova nu are o identitate vizuală, nu are o strategie de dezvoltare culturală, autoritățile nu-și propun să construim o Casă de Cultură în Craiova. Este greșit să transformăm un centru multifuncțional destinat afacerilor în altceva. Total neproductiv și ilegal pe deasupra. Cu excepția Teatrului Colibri, celelalte instituții au nevoie de sedii şi de săli noi, de bani mai mulți pentru salarii și fonduri pentru colaboratori. Este nevoie de bani pentru instrumente noi, costume, spaţii de expoziţii, ateliere de creaţie.

Alaturi de Horatiu Buzatu, la dezbaterea si lansarea programului distinat dezvoltarii Craiovei


Sunt câteva propuneri pe care sper că le vor accepta craiovenii şi îmi vor încredinţa mandatul de consilier local. Sub semnul electoral al leului, un simbol atât de puternic pentru olteni, am credinţa că victoria va fi a lui Horaţiu Buzatu şi a echipei sale din Mişcarea Liberală. Pornim la drum cu gânduri bune şi credinţă într-o schimbare în bine a Craiovei. O schimbare de substanţă, cu un proiect de oraş asumat de toţi craiovenii, indiferent de generaţii sau opţiuni politice, femei şi bărbaţi, de diverse religii sau etnii dar uniţi în speranţă şi optimism. Hai Craiova!

Mihai Firică

2 comentarii:

Dragos spunea...

Domnule Mihai Firica,va urez succes maxim ,sunteti o personalitate de o probitate morala si profesionala IMPECABILA.Bafta si dnului Dan Horatiu Buzatu.

Bogdan Ciochina spunea...

O intrebare vre unul din cadidati a gandit ceva pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilitati in autobuze, tramvaie? Asta e o chestie cu care multe persoane cu dizabilitati se comfrunta.