vineri, 20 iunie 2014

Despre Nina Cassian, dar nu la timpul trecut, cu Carmen Firan

Dialogurile despre cei dispăruți recent dintre noi sunt ca o alunecare lentă pe un teren mișcător. Îți poți pierde ușor cumpătul iar amintirea celui care nu mai este se împletește cu gestul reflex de a i te adresa. Însă poeta Carmen Firan, revenind în Craiova și la Vocile Olteniei, a vorbit despre Nina Cassian la timpul prezent. Le-a legat o prietenie care nu a dispărut după marea trecere a Ninei Cassian. Este un semn că poezia unește destine literare dincolo de timp sau de despărțiri.
Vă invit să urmăriți dialogul purtat cu Carmen Firan, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani stabiliți în SUA.


Carmen Firan, la VOCILE OLTENIEI

miercuri, 11 iunie 2014

Redescoperă copilul din tine donând "Cărțile copilăriei"

Proiectul "Cărțile copilăriei" al editurii Curtea Veche este roditor și prin provocarea de a ne redescoperi plăcerea de a dărui cărți, nu doar prin promovarea lecturii. A dărui o carte celui care nu și-o poate permite este un lucru minunat. Poate cel mai frumos dar care poate fi imaginat, deschizând universul cunoașterii pentru cel de lângă tine, un copil de care îți pasă, așa cum te preocupă viitorul tău și al celor dragi.
În Craiova, chiar pe 1 iunie 2014, s-a petrecut un nou episod din povestea frumoasă a acestui proiect susținut de Casa Regală a României. Altețele Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae s-au aflat la Centrul Multifuncțional pentru a se întâlni cu cei mai tineri cititori din Bănie. Pe cât a fost de mare surpriza participării numeroase și entuziaste, pe atât a fost de minunată. Ca și la precedenta întâlnire, Adriana Teodorescu a fost un amfitrion excelent. Provocat fiind să scriu despre eveniment, am așternut câteva impresii, împreună cu invitația de a parcurge rândurile de mai jos adăugând-o și pe aceea de a fi parte a proiectului "Cărțile copilăriei", indiferent că sunteți copii sau adulți. Sper ca un număr cât mai mare de cluburi de lectură să prindă viață în Oltenia.


Craiova a primit „Cărțile copilăriei” cu entuziasm. Probabil a fost întâlnirea pentru promovarea lecturii la care au participat cei mai mulți cititori, răspuns pe măsura generozității reprezentanților Casei Regale acordată acestui proiect. Am fost uimit să văd că vârsta participanților la eveniment pornea de la cei mai tineri, de doar câțiva anișori, până la, probabil, un decan de vârstă al evenimentului de peste 90 ani. Cei mai mulți au plecat de la eveniment nu doar cu o carte în mână sau chiar cu un pachet, ci și având convingerea că lectura zilnică este un medicament al zilelor noastre pentru a putea spera la un viitor mai bun.

joi, 5 iunie 2014

Vocea violoncelistului Mircea Suchici, la Vocile Olteniei

Cu maestrul Mircea Suchici este bine sa ai spatiu pentru a dialoga pe indelete despre cele mai importante evenimente din muzica. Dar si pentru a-si depana amitiri din cariera sa spectaculoasa, nu-i asa, daca tot ne referim la un om obisnuit cu scena. Muzica de camera este pentru acest violoncelist ca aerul pentru pasare. Mircea Suchici canta la un instrument magic insa vocea sa a fost auzita la Vocile Olteniei, emisiune pe care v-o recomand cu placere.

luni, 19 mai 2014

Ion Crețeanu, rapsodul oltean pe care România trebuie să-l asculte

Un artist autentic este Ion Crețeanu, rapsod și iubitor al folclorului românesc. La Vocile Olteniei a vorbit și a cântat, bucurându-ne de înzestrarea sa, după cum bucurie provoacă prin mesajul său de oltean oriunde, oricând și pretutindeni. Ne obligă prin ceea ce face să-l ascultăm și să-l promovăm, spre a-l asculta întreaga țară!

Ion Creteanu si cobsa sa, "lira tracă", cum frumos își prezintă instrumentul muzical


joi, 8 mai 2014

Editorul general al editiei Oxford a operei lui Shakespeare, Stanley Wells, la Vocile Olteniei

Mă consider privilegiat să fiu realizatorul unei emisiuni în care personalități precum  Stanley Wells să-mi fie oaspeți. Mă simt onorat cu fiecare acceptare a invitației pe care o adresez, indiferent de statutul celui căruia îi propun dialogul, însă sunt situații când jurnalistul simte că efortul și asumarea unei anumite linii editoriale sunt răsplătite.

Mihai Firica, Stanley Wells si octavian Saiu, la Vocile Olteniei
Profesorul Stanley Wells este o personalitate compleșitoare, cu o biografie cât un volum, remarcabil prin tot ceea ce a scris despre opera lui Shakespeare, fiind chiar editorul general al ediției Oxford a operelor complete. Domnia sa a revenit la Craiova pentru a onora Festivalul Internațional Shakespeare prin acceptarea marelui premiu și ovațiile sălii. La Vocile Olteniei, invitatul britanic a fost însoțit de teatrologul Octavian Saiu, vicepreședintele Asociației Criticilor de Teatru, secția română, poate cel mai potrivit partener de dialog. Ambii invitați au vorbit despre Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova cum nouă, craiovenilor, nu prea ne vine din simplu motiv că... nu se cade. Spunem că ar fi lipsă de modestie. Vă invit să-i ascultați pe Stanley Wells și Octavian Saiu ce au spus despre festivalul de la Craiova.

duminică, 13 aprilie 2014

Chinezu, la Vocile Olteniei, pe românește

Chinezu pe numele său din CI Cristian China-Birta, invitat la Vocile Olteniei, a vorbit deschis, cu accentul nedisimulat al băimăreanului aterizat în București de două decenii, despre ceea ce se întâmplă în spațiul virtual. De la definiții la bancuri, pot depune mărturie că invitatul a fost el în orice ipostază, desimulat, fără ocolișuri sau prejudecăți. A scris si Daniel despre vizita lui Chinezu în Craiova. Poți fi antreprenor în mediul online și se câștigă bani din blogging? Vă las să aflați răspunsurile și alte lucruri despre care am vorbit la Digi24 Craiova.

Bloggingul, de la hobby la afacere

vineri, 28 martie 2014

Adi Gliga. Un exemplu că nimeni nu este singur

Vocea lui Adi Gliga merită să urce pe marile scene pentru a fi ascultată. Un artist veritabil, cu o vece pe care vă invit să o (re)descoperiți, purtătoare a unui mesaj prin care omul primește încă o dovadă că nu este singur.
Să-l ascultați, să-i înțelegeți muzica și să le spuneți celor dragi de această voce frumoasă!


miercuri, 26 martie 2014

Zi cu dublă semnificație: Ziua Regatului și aniversarea ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României

Cele mai frumoase gânduri și urări Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României cu ocazia zilei de naștere! Este o zi specială, în care aniversăm proclamarea Regatului României. Am avut privilegiul de a fi, în câteva situații, în preajma Principesei Moștenitoare. O personalitate puternică, o femeie frumoasă, o imagine a României Regale. O demnă continuatoare a Majestății Sale Regele Mihai. Toată activitatea din anii în care s-a aflat lângă Rege dar departe de Țară, cât și după sosirea în România a fost dedicată unor scopuri înalte, care înfrumusețează viața.


Vă împărtășesc frumoasele și semnificativele cuvinte ale Principesei Moștenitoare despre ceea ce înseamnă să construiești pe temeiul apropierii de oameni: “Fundaţia mă împlineşte atât ca fiinţă, cât şi ca membră a Familiei Regale. Activităţile ei promovează valorile familiei mele: armonie, demnitate, responsabilitate. Mă simt puternică atunci când reuşesc să fac un copil sau un bătrân să zâmbească. Mulţi oameni îmbătrânesc frumos, păstrându-şi demnitatea, luciditatea şi au parte de sprijinul familiei. Sunt mulţi vârstnici însă care au nevoie de noi, de membrii comunităţii, pentru a putea supravieţui, nu doar grijilor materiale, ci şi singurătăţii. Numai prin exemplul personal putem să mergem înainte şi oamenii vor înţelege. Bagajul nostru spiritual este cel mai preţios. El ne ajută să descoperim lumea şi să putem şi noi dărui celorlalţi.(...)"

marți, 25 martie 2014

Ei sunt România de astăzi şi de mâine

Poate părea o provocare însă chiar cred că tinerii pe care i-am invitat în emisiunea Vocile Olteniei, dar și cei despre care am vorbit cu invitații mei, sunt România de astăzi și de mâine. Nu figurantele de pe canapelele unor emisiuni de largă audiență, nu schizofrenicii mânați în luptă de idealul ajungerii la ciolanul politic.
Elevii de la CN Frații Buzesti Craiova dau un exemplu că se poate și altfel. Ei sunt modele pentru colegii de generație. Vă invit să-i ascultați. Vocea lor se face auzită!


luni, 24 martie 2014

Blog Meet Martie, o adiere de primăvară poate dărâma popice?

Ușor amuzat după o partidă de popice după blog meet-ul lunii martie, aș fi tentat să scriu o cronică a meciului... Tocmai eu, care mai mult așteptam ca o adiere de primăvară să mă ajute în dărâmarea popicelor. De căzut, au căzut câteva, însă mai am mult cu antrenamentele până a-i concura așa cum se cuvine pe Daniel și Mircea. ;) În rest, prietenie, bere și pizza, deși ordinea nu prea contează.


luni, 10 martie 2014

Lumea privită prin lentilele lui Poghirc

Lumea privită prin lentilele lui Nicolae Poghirc. Este titlul emisiunii în care s-a derulat dialogul meu cu actorul Naționalului craiovean. L-am reîntâlnit în ipostaza de invitat la emisiunea Vocile Olteniei, de atâtea ori eu fiind cel care m-am considerat invitatul privilegiat la atâtea spectacole de excepție în care, alături de colegii săi, a urcat pe scena Teatrului Național "Marin Sorescu" din Craiova. Frumoasă și interesantă acestă lume privită prin lentilele unui mare actor!


joi, 20 februarie 2014

Kiev. Lacrimi si sange. Tragedia poporului de langa noi

Kievul arde. La propriu. Imaginile din centrul capitalei Ucrainei sunt complesitoare. Sunt uluit si trist din cauza ca zeci de vieti sunt spulberate intr-o inlantuirea a evenimentelor pe care n-o inteleg. Cum este posibil sa se petreaca o tragedie cu poporul de langa noi si sa nu reactionam decat din postura de telespectatori, oameni buni, nu este o telenovela! In Kiev sunt ucisi oameni intr-o confruntare care a capatat proportiile unui razboi civil. Ucrainienii se ucid intre ei iar noi ne ocupam cu ridicola criza politica sau cu alte stupiditati aruncate pe agenda publica de acesti zanatici...











joi, 23 ianuarie 2014

Cu Lucian Boia despre ,,De ce este Romania altfel?,,

De ce suntem altfel, nu neaparat in sens negativ, ci printr-o insolita decuplare de la evolutia regionala si europeana? Am avut placerea de a dialoga cu istoricul Lucian Boia despre ,,De ce este Romania altfel?,, , cartea sa care a starnit atat de multe polemici, dar si despre viziunea domniei sale despre istorie si despre evolutia tarii. Acest dialog va figura in cuprinsul cartii Romania puzzle la care lucrez.
Puteti urmari inregistrarea emisiunii ,,Vocile Olteniei,, si astept opiniile voastre despre subiectele abordate.


marți, 21 ianuarie 2014

Cum folosim spatiul virtual pentru dezvoltarea unei afaceri?

Poate un blog sa-ti aduca bani? Si cum aproape toate raspunsurile spun ca sunt ceva bani, haideti sa incercam sa raspundem la celelalate intrebari. Cat de onest este comportamentul unor ,,antreprenori,, de pe Internet? Care sunt zonele in care se pot dezvolta afaceri on-line? Ce sume sunt investite pentru demararea unei afaceri? Si-a mai pastrat blogul caracterul initial de jurnal virtual?


Impreuna cu Daniel Botea si Mircea Serbanescu am incercat sa oferim cateva raspunsuri in cadrul emisiunii Vocile Olteniei pe care o realizez la Digi24 Craiova.

luni, 6 ianuarie 2014

ÎMPREUNĂ - "Vocile Olteniei", vocile comunității

Sa avem un an cat mai bun, rodnic, profitabil pe toate planurile si sanatate! Vocile Olteniei va fi o punte a dialogului construit prin perseverenta, echilibru si echidistanta!


 

Astept mesajele voastre pe adresele vocileolteniei@digi24.ro si mihaifirica@yahoo.com
Mihai Firică