miercuri, 26 martie 2014

Zi cu dublă semnificație: Ziua Regatului și aniversarea ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României

Cele mai frumoase gânduri și urări Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României cu ocazia zilei de naștere! Este o zi specială, în care aniversăm proclamarea Regatului României. Am avut privilegiul de a fi, în câteva situații, în preajma Principesei Moștenitoare. O personalitate puternică, o femeie frumoasă, o imagine a României Regale. O demnă continuatoare a Majestății Sale Regele Mihai. Toată activitatea din anii în care s-a aflat lângă Rege dar departe de Țară, cât și după sosirea în România a fost dedicată unor scopuri înalte, care înfrumusețează viața.


Vă împărtășesc frumoasele și semnificativele cuvinte ale Principesei Moștenitoare despre ceea ce înseamnă să construiești pe temeiul apropierii de oameni: “Fundaţia mă împlineşte atât ca fiinţă, cât şi ca membră a Familiei Regale. Activităţile ei promovează valorile familiei mele: armonie, demnitate, responsabilitate. Mă simt puternică atunci când reuşesc să fac un copil sau un bătrân să zâmbească. Mulţi oameni îmbătrânesc frumos, păstrându-şi demnitatea, luciditatea şi au parte de sprijinul familiei. Sunt mulţi vârstnici însă care au nevoie de noi, de membrii comunităţii, pentru a putea supravieţui, nu doar grijilor materiale, ci şi singurătăţii. Numai prin exemplul personal putem să mergem înainte şi oamenii vor înţelege. Bagajul nostru spiritual este cel mai preţios. El ne ajută să descoperim lumea şi să putem şi noi dărui celorlalţi.(...)"

Niciun comentariu: