Un discurs cât pentru un secol

Peste trei milioane de români sunt rezidenţi în state din Uniunea Europeană. Adică şi-au luat lumea în cap pentru un trai mai bun. Alte două sau trei milioane de români sunt plecaţi temporar sau fără forme legale. Datele statistice se schimbă de la o lună la alta. Ne arată cât de dramatică este prăbuşirea încrederii cetăţenilor în capacitatea liderilor politici de a construi o casă comună în care fiecare să se afirme şi să fie recompensat pentru munca sa. Ne arată că în societatea noastră meritocraţia a fost înlocuită cu nepotismul sau cu ierarhia de partid, că suntem departe de a ne rupe de corupţi şi de mizeria unui sistem în care viitorul să fie predictibil. Ne arată că nu am reuşit să recuperăm decalajul economic faţă de ţările occidentale. Dar ne mai arată că există libertatea de a opta pentru spaţiul comunitar în care să trăieşti pentru binele personal, al familiei şi al comunităţii. Libertatea de a putea spera la un viitor pe care să-l construeşti prin efort şi sacrificiu. Însă cât de sigură este această libertate a românilor de a merge oriunde în Uniunea Europeană şi de a le fi respectate drepturile de europeni? Nu cumva simţim că o putem pierde din cauza unor politicieni corupţi şi făţarnici?

Cu ocazia festivităţii de la Ateneul Român, eveniment organizat joi 10 ianuarie 2018, marcând preluarea de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, polonezul Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a susţinut un discurs memorabil. Şi ceilalţi reprezentanţi ai Parlamentului European şi ai Comisiei Europene au transmis mesaje remarcabile, însă Tusk s-a detaşat. A vorbit despre români aşa cum puţini lideri politici o fac, reuşind să transmită chiar şi celor foarte puţin interesaţi de problematica europeană că această ţară nu le este indiferentă conducătorilor Uniunii Europene. De câte ori i-aţi auzit pe politicienii autohtoni vorbind despre Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Andrei Pleşu, Gafencu sau George Enescu?

Inspirat, Tusk a folosit simboluri puternice astfel încât să stârnească atenţia omului simplu, cel care se simte aproape de reuşita lui Duckadam, a Nadiei Comăneci sau Simona Halep, care conduce un autoturism Dacia şi îşi aduce aminte că în concediile de pe Litoral a întâlnit mulţi turişti polonezi. Ca şi noi, având amintirea traversării perioadei negre a dictaturii, polonezul a vorbit despre amintirile sale din comunism, despre prezentul plin de provocări în construcţia comună europeană şi despre apărarea valorilor unui spaţiu în care armonia a lipsit de multe ori. A vorbit despre speranţă şi apărarea a ceea ce ne uneşte. Dar, cel mai bine este să transcriu finalul discursului său: „Şi aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu”.

Anul Centenar a fost marcat de către autorităţi, cu nesemnificative excepţii, prin evenimente fade, ocazionale, care nu au atras un public numeros. A fost un program ratat de către autorităţi. Doar administraţiile locale din Ardeal s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. După discursul lui Tusk am avut revelaţia că o astfel de viziune a lipsit celor care erau obligaţi să cinstească Marea Unire. Ca un pansament pentru orgoliul rănit, discursul preşedintelui Consiliului European are valoarea unui program cât pentru un secol. Pentru viitorul european la României, în construcţia Uniunii Europene şi în structura NATO, merită să facem efortul de menţine direcţia potrivită. Retorica anti-UE sau otrava naţionalismului gregar “nu ne vindem ţara, ne jefuiesc străinii şi corporaţiile…”, vărsată tocmai de politicieni certaţi cu legea, sper să nu prindă la electoratul român. Ar fi păcat să pierdem prieteni asemenea polonezului Donald Tusk şi a celor care ne spun că fondurile europene ne sunt oferite în ciuda incapacităţii politicienilor de a trimite cereri şi proiecte. A fost un discurs cât pentru un secol! Viitorul depinde doar cât de oneşti vom fi cu această ţară jefuită tocmai de cei care profită de beneficiile programelor europene dar ar vrea să culeagă voturi prin discursuri sau manipulări anti Uniunea Europeană.

Mihai Firică