Câteva lucruri interesante de ştiut: "Mişcarea 6 Aprilie, o grupare formată din tineri ostili regimului preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, care a luat naştere pe site-ul de socializare Facebook, a reuşit să treacă din lumea virtuală, de pe Net, în stradă, prin apelurile ei la manifestaţii, la care au răspuns pozitiv mii de persoane, comentează AFP.
În aprilie 2008, mii de egipteni şi-au exprimat pe Internet susţinerea faţă de mai mulţi muncitori care protestau în delta Nilului faţă de scumpirile din ţară şi scăderea puterii de cumpărare. Grupul de pe Facebook născut în acea zi de primăvară a luat amploare rapid.
Mişcarea tinerilor 6 Aprilie, organizaţie care nu este afiliată nici unui partid politic, şi-a găsit susţinători la început în rândul unor tineri educaţi. Aceasta funcţionează atât ca un forum de discuţii, cât şi ca o portavoc-gigant, care îşi cheamă membrii la protest îmbrăcaţi în negru, a sprijinit în iulie o petiţie a liderului opoziţiei Mohamed ElBaradei, fost şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, devenit rival al preşedintelui Mubarak." Mai multe amănunte despre Mişcarea 6 aprilie din Egipt.
2 comentarii:
..Mihai, acolo au murit oameni, nu e nimic pasnic. Totul e platit cu singe.
Da, Ioana, detest violenta in orice forma. Insa puneam evenimentele de acolo in antiteza cu cele organizate de pseudo sindicate si demonstranti cu norma.
Morala: unii aleg sa moara pentru idealuri in timp ce altii traiesc pentru nimic!
Trimiteți un comentariu