Un politician pe care încă îl apreciez, arătându-i în mod public, în câteva rânduri, chiar simpatia mea, m-a mustrat amical pentru limbajul pe care l-am folosit la adresa partidului său. Comentariul cu pricina făcea referire la superficialitatea abordării campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare de către toate partidele, inclusiv de candidaţii independenţi. A ţinut să precizeze faptul că a văzut imparţialitatea mea, manifestată prin împărţirea unor bobârnace în mod egal pentru lipsa de programe electorale, compensată din plin cu scandaluri şi discursuri politicianiste. Într-o discuţie ferită de urechile participanţilor la un eveniment public, mi-a reproşat că nu se aştepta tocmai de la mine să folosesc cuvinte urâte, jigniri chiar, la finalul scurtei discuţii declarându-se deluzionat de derapajul meu: “Nu te ştiam aşa !”
Simt nevoia unei clarificări publice, în ciuda incidentului petrecut departe de urechile şi ochii publicului. Mi-am pus întrebarea dacă nu am exagerat, dacă respectivul politician doljean nu avea cumva dreptate şi eu, păstrând eventual umori din altă campanie în care am avut de suferit din cauza activiştilor partidului din care acesta face parte, mi-am permis luxul de a mă răzbuna. Nu voi da numele respectivului politician din considerente care ţin de caracterul privat al discuţiei. Dar am să reproduc pasajul care i-a stârnit mânia şi i-a provocat dezamăgirea cu privire la persoana mea, comentariul “Euroalegeri: scaun electric, dric muzical şi sicriu multicolor” fiind publicat tot în această rubrică, în data de 12 mai a.c.
PD-L s-a lansat într-o campanie agresivă, dovadă că şi-a lipit deja afişe peste tot, ocupând din start panourile electorale, chiar dacă legea obligă doar la folosirea unui singur afiş. Nesimţiţi peste măsură, portocaliii repetă gesturile mitocăneşti din celelalte campanii, că nu i-am uitat după cea pentru locale, când mi-au distrus aproape toate afişele de candidat independent. Calea de la “EI cu EI, Noi cu Voi” spre actualul slogan euroelectoral “La Bine şi la Greu” este pavată cu bune intenţii declarate, dar realitatea arată că minciuna are picioare scurte. Dacă îşi vor respecta şi această promisiune precum cealaltă, înseamnă că nu avem de ce să-i credem pe “EI”, aliaţi tot cu “EI”.
Am greşit într-atât de mult? Este limbajul meu trivial? A fost generat oare de o situaţie reală iar eu ca jurnalist am reacţionat disproporţionat? Fac parte apelativele “ţigancă împuţită, dobitocul dracului, găozar, păsărică” dintr-un limbaj academic? Dacă am greşit şi cineva a suferit din cauza mea, îmi cer scuze. Numai că mă tem ca nu cumva acesta să nu judece cu mintea altora, pe baza a ceea ce i se serveşte de către persoane a căror bună-credinţă o pun serios sub semnul întrebării. Aş fi, la rândul meu, dezamăgit, şi nu cred că fără temei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu