O mâzgă acoperă identitatea României până la caricaturizare. Îmbrâncită în noroi de ţoapele şi şmecheraşii care dau buzna în viaţa noastră, această ţară se zbate neputincioasă, prinsă într-o reţea tentaculară de impostură, indiferenţă şi violenţă. Prostul-gust şi lipsa de etică tind să agraveze pierderea de identitate. Agresivitatea verbală a fost din ce în ce mai mult înlocuită de acte brutale, profitându-se de incapacitatea cronică a autorităţilor de a se impune. Justiţia e mioapă, Poliţia incapabilă, procurorii leneşi… Scuze tocmai bune pentru a acoperi corupţia generalizată. Cei slabi sunt aceia care respectă legea, în timp ce puternicii zilei sunt susţinuţi de interlopi şi armate de mediocrităţi aciuate în partide. E un tablou al realităţii româneşti numai bun de trimis cadou partenerilor europeni.
De parcă nu ar fi fost îndeajuns nesimţirea criminală a unor medici, complicitatea oamenilor legii cu infractori periculoşi sau promiscuitatea în care se afundă tagma politicienilor, plaga inculturii obraznice iese la suprafaţă ca mizeria dintr-o latrină. Vedete siliconate sunt expuse fără jenă în emisiuni ce promovează un soi de prostituţie la vedere. Stridente şi suculente în prostia larg afişată, respectivele artiste sau fiţoşi sunt etalon pentru ceea ce înseamnă coborârea în mocirlă şi extirparea bunului-simţ din spaţiul public românesc. Se înjură ca la uşa cortului, se bagă în tomberoane, se ameninţă cu bătaia sau practică un exhibiţionism dezagreabil al bogăţiei dobândite ilicit. De la Gigi Becali la Simona Senzual, de la Fernando la Nikita, de la Vanghelie la Elena Udrea se rezumă scara de valori a acelei părţi gălăgioase şi nesimţite a României.Ceilalţi, cei mulţi şi tăcuţi, care-şi văd de treabă mult prea cuminţi şi fără a interveni pentru oprirea circului vedetelor, sunt “fraierii”. Lor li se adresează numai mesajele panicarde şi patriotarde, menite pentru a-i ţine în priză şi, nu-i aşa, pentru a-i responsabiliza. Ba-i mobilizăm împotriva ungurilor, ba-i chemăm să apere ţara de cei 322, ba-i buzunărim prin impozite şi taxe fără a le oferi nimic în schimb. Aceştia din urmă, cărora li se flutură pe sub nas criza drept motiv pentru toate porcăriile săvârşite în numele poporului, sunt nişte cretini.
Aşa pretinde Simona Senzual. Adică o vedetă de-a ăstora care-o promovează de-ai putea jura că în ţara asta n-a mai rămas niciun actor, scriitor, cântăreţ sau oricine altcineva demn de a fi luat în seamă fără a se dezbrăca sau a-şi îndoi grumazul sub apăsarea jegului şi al lănţoiului gros de aur. Târâtura de pe canapeaua lui Măruţă a glăsuit nonşalant, de parcă ar fi scăpat gaze pe guriţă: “Poporul român este cretin şi încerc să-l decretinizez.” Pur şi simplu nu avem scăpare dacă otreapa necenzurată nici de ruşine, nici de moderator nu ne salvează. Luând startul de sub birouri şi transformate în vedete la rubricile meteo prezentate la bustul gol, respectivele târâturi au impetuozitatea prostului care nu înţelege nimic, dar poate sfărâma orice în jurul său.
Simona Senzual e exponenta acestor indivizi rudimentari, care se impun în locul celor capabili, dar cu bun-simţ. În competiţia dintre cele două tabere mereu ies învingători ignoranţii, adică şmecherii şi tupeiştii. Fie că ocupă spaţiul public la showuri debilizante, fie că ajung directori săpându-i pe profesionişti, fie că partidul îi pune în funcţie în detrimentul celor care muncesc, fie că infractorii sunt puşi în libertate pentru a-i împuşca în plină stradă pe cei care plătesc impozite doar ca să fie batjocoriţi. Totul se întâmplă în România europeană, ţară de cretini pe care vrea să ne decretinizeze târâtura Senzual, tolănită pe canapeaua pe care încap doar şmecheri. Tupeistă, că doar merge la aceeaşi sală cu Emil Boc, rapandula…
Un comentariu:
In sondaj ar fi fost bine sa poate fi votate mai multe optiuni. Toate figurile de acolo sunt stresante rau si sufoca audio-vizualul...
Trimiteți un comentariu