Demisia lui Adrian Cioroianu, un craiovean de numele căruia ne legam speranţele că poate demonstra ce poate face un oltean şcolit, nu a înduioşat pe nimeni. Scandalul morţii românului Crulic într-o închisoare din Polonia a arătat că acest dandy a plutit deasupra sistemului, finalul mandatului său fiind pe măsura aroganţei şi a superficialităţii arătate încă de la instalarea forţată în funcţie. Gafele lui Cioroianu vor rămâne celebre. Scuza tâmpită că Serviciul de Informaţii Externe sau chiar SRI l-au lucrat, întreţinând o campanie de presă pentru a-i spulbera orice urmă de credibilitate, nu rezistă în faţa evidentelor probleme ale acestui politician lansat de Stolojan. L-am văzut lângă Condoleezza Rice şi chiar mi s-a părut un papagal depăşit de situaţie. Vorbea mult prea prost limba engleză pentru a fi un bun ministru de Externe.
Lanţul gafelor îl plasează mai degrabă în categoria actorilor de comedie şi-l scoate definitiv din cea a tinerilor politicieni de perspectivă. Cioroianu a plecat din Ministerul Afacerilor Externe aşa cum a venit: cu zurgălăi şi cu pete pe conştiinţă. Ceea ce este trist la plecarea unui ministru care s-a făcut complet de râs este faptul că, aşa cum se proceda în cazul faraonilor, Cioroianu nu a luat cu sine nişte “obiecte” dragi, care să-i ţină de urât într-o altă viaţă. De exemplu, nu înţeleg de ce nu l-a luat pe Mihai Gheorghiu, şeful Departamentului pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Acest ins, promovat în MAE în urma unor sforării de clan, se face vinovat de atâtea porcării făcute în numele statului român încât, se prea poate, Cioroianu cred că şi la el s-a gândit când vorbea de exilarea în deşertul egiptean a câtorva conaţionali certaţi cu legea. De Gheorghiu mi-au vorbit mulţi români din afara graniţelor ţării, care, cu eforturi supraomeneşti, luptă pentru promovarea valorilor naţionale şi apărarea drepturilor minorităţii româneşti. Când vorbeau despre şeful DRRP, românii timoceni strângeau din dinţi şi încleştau pumnii, de parcă s-ar fi referit la un duşman de moarte. Mi-au spus că ultranaţionaliştii sârbi nu reuşesc să facă mai mult rău organizaţiilor românilor din Timoc decât acest nemernic. Preocuparea sa majoră este de a învrăjbi şi de a pune beţe în roate celor care luptă pentru păstrarea fiinţei româneşti, pentru dăinuirea limbii române şi a spiritului naţional într-un teritoriu în care de drepturile minorităţilor se vorbeşte doar în şoaptă. Nu mă feresc de cuvinte mari, chiar în ciuda riscului de a părea unora, care au alte probleme mai importante decât soarta românilor de pe Valea Timocului, a basarabenilor, a bucovinenilor sau conaţionalilor trăitori pe alte meleaguri. Dar a-i ignora este o ticăloşie la care nu pot să iau parte. Pe şeful DRRP îl doare în cot, nepriceperea şi ticăloşia sa agravând problemele existente în finanţarea organizaţiilor româneşti din afara graniţelor ţării. Mihai Gheorghiu este străin de spiritualitatea românească. Sunt convins că-l supără tot ceea ce ţine de promovarea românităţii, un ansamblu coerent de manifestări şi acţiuni susţinut de statul român, ba chiar se vede treaba că este o corvoadă peste măsură de grea să-şi facă treaba pentru care este plătit din banul public. La plecare, Cioroianu ar fi făcut bine să-l demită pe acest neisprăvit, pentru că aşa îşi spăla din păcate, însă a fost lipsit de inspiraţie până în ultima clipă a mandatului său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu