Bricheta care l-a ameţit pe arbitrul meciului Rapid - Steaua a devenit o armă teribilă. Cineva, de acolo de sus, îi ascultă rugăciunile lui Gigi Becali. Nu, să nu vă gândiţi la cineva atât de sus, ci doar la nivelul Federaţiei Române de Fotbal. Conduşi cu 1-0, steliştii au fost salvaţi de câţiva derbedei, care au ţintit ţeasta arbitrului Deaconu. Unul dintre ei a nimerit punctul ochit, spre încântarea lui Becali, care s-a văzut cu cele trei puncte îndesate în sacoşa propriei echipe. După ce au pierdut pe teren şi au câştigat la masa verde, se spune că steliştii s-au apucat de fumat şi au epuizat stocurile de brichete din câteva magazine. Un coleg de breaslă, auzind că arbitrul Deaconu a fost decorat de preşedinte pentru că a oprit meciul, se întreba, pe bună dreptate, dacă ne mai aducem aminte de tragedia de pe stadionul Heysell, soldată cu decesul a 39 de suporteri, majoritatea ai lui Juventus. Peste 600 au fost răniţi. Arbitrul a decis că partida se poate juca! Îmi revin în minte acele imagini şocante cu zeci de cadavre cărate pe tărgi şi cu fotbaliştii care ieşiseră la încălzire. Sportul a învins violenţa hooliganilor din Liverpool, iar Platini i-a executat pe englezi dintr-un penalti scos de Boniek. La noi, derbedeii vor stabili ierarhii, vor decide când se termină meciurile sau ce arbitru primeşte medalii. Totuşi, mă întreb dacă nu se demonetizează respectivele distincţii. Ce, Deaconu o fi luptat prin Irak sau Afganistan?
***
O fotografie cu nudul Carlei Bruni-Sarkozy a fost vândută printr-o licitaţie organizată de Christie’s. Chiar dacă a fost realizată în urmă cu vreo 15 ani, actuala primă doamnă a Franţei nu are de ce să se ruşineze. Ar putea să pozeze şi acum, cu un bonus pentru celebritate. Aş înţelege dacă Elena Udrea ar ieşi, ofuscată, să declare că-i dă în judecată pe cei care au fotografiat-o la plajă. Nici tu drepturi de autor, nici poze publicate în tabloidele britanice sau pariziene, ci prin bulevardierele în care vecini de pagină sunt Guţă şi vrăjitoarea Venera. Prima doamnă a Franţei este într-un evident avantaj. Ca să compenseze, blonda noastră foloseşte creme cu extract de aur şi caviar. I-aş fi recomandat să folosească nişte bălegar, că se apropie campania electorală şi ar trebui să se obişnuiască: nu va fi bombardată cu zahăr pudră şi frişcă…
***
Am redescoperit plăcerea de a călători în Bucureşti după declaraţia lui Cristian David, ministru MIRA (interne şi reformei administrative, botezat precum conservele de fasole cu cârnaţi din care lipsesc cârnaţii…). Acest cârnat le-a sugerat celor din provincie să evite Bucureştiul pe timpul summitului NATO. De parcă el ar fi născut în centrul universului şi nu într-un oraş moldav. Deh, nemuritorul din scaunul de ministru nu vrea ca limuzinele oficialilor să fie pătate cu sânge de proviciali, ba chiar s-o fi gândit să cumpere deşert de la egipteni şi se ne exileze pe toţi, după cum a auzit de la Cioroianu. Măi, băiatule, ce crezi că va dicta arbitrul dacă vreun nebun o arunca cu o brichetă pe culoarul tău de siguranţă, desenat prin Bucureşti precum zidul berlinez? Se întrerupe summit-ul şi pierdem cu 0-3?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu