Să rămânem uniți în credință și solidaritate, păstrându-ne umanitatea și echilibrul

Să rămânem uniți în credință și solidaritate, păstrându-ne umanitatea și echilibrul în grele momente pentru fiecare și pentru Țară.

Să manifestăm compasiune și să ne asumăm misiunea de a străbate drumul dificil către normalitate.

Criza politică declanșată de moțiunea absurdă a PSD, cu sprijinul UMDR și ALDE, s-a încheiat rapid printr-un vot al acelorași parlamentari toxici care au doborât guvernul legitim al PNL. Singurul partid care și-a asumat guvernarea într-o perioadă dificilă, după ani în care unii precum Dăncilă și Dragnea au făcut prăpăd, își va da măsura capacității de mobilizare și patriotism în fața provocării imense reprezentată de pandemia COVID19.

Au fost încercări mult mai mari prin care România a trecut cu bine, cele mai dificile momente fiind depășite cu inteligența și sacrificiul liderilor liberali. Dar au fost și cele mai mari împliniri ale Națiunii când liberalii s-au aflat în prima linie. Cred în destinul istoric al PNL de a-i însoți pe români la bine și la greu.

Să nu ne pierdem nădejdea!

#PNL

Prin noi înșine!

Mihai Firică

Majestatea Sa Margareta a României, un reper de moralitate, eleganță, perseverență și altruism

Palatul Regal, 18 ianuarie 2020, București

Este un punct de stabilitate și continuitate. Știu ce înseamnă căldura din privirea Sa pentru mine, pentru familia mea și pentru atât de mulți români: o Regină a inimilor. Majestatea Sa Margareta a României este un reper de moralitate, eleganță, perseverență și altruism.

(,,Lumea Majestății Sale,, Editura Corint)
Foto: Daniel Angelescu

Priorități pentru Craiova sunt educația și schimbarea radicală a administrației

Craiova s-a întemeiat pe liberă inițiativă, viziune în administrație și o comunitate puternică prin solidaritate și responsabilitate. Fundamentul Craiovei este liberal prin spirit antreprenorial, altruism, rafinament cultural și toleranță. Redefinirea identității este soluția pentru a fixa țintele dezvoltării și stabilirea unui proiect de oraș pe baza potențării resurselor și atragerii de capital.

Pentru a porni pe un nou drum, priorități pentru Craiova sunt educația și schimbarea radicală a administrației. Sectoarele economice au nevoie de profesioniști iar instituțiile publice trebuie să scape de sub controlul incompetenței și hoției.

Craiova viitorilor ani va fi reconstruită în spirit liberal sau va continua să rămână în urma tuturor marilor municipii. Cea de-a doua variantă este inacceptabilă. Prin fiecare dintre noi, Craiova noastră are șansa de a-și recăpăta strălucirea blazonului.

Bilanțul ultimilor ani arată creșterea decalajului între municipiile dezvoltate din România, în special cele dinspre Vest, sub raportul investițiilor străine, generarea de mari proiecte pentru afaceri, infrastructură și educație. Din Craiova pleacă forță de muncă iar tinerii preferă să studieze la Cluj sau Timișoara, scăzând numărul de studenți, dacă nu chiar direct în Occident. Surprinzător, n-am auzit de vreo urmă de îngrijorare din partea administrației sau a reprezentanților politici din cadrul majorității care a guvernat în ultimii șapte ani. Cât despre măsuri concrete nici nu poate fi vorba, atâta vreme cât orientarea este exclusiv către cheltuirea anapoda a banului public și nicidecum pentru inovare, educație și susținerea antreprenorilor.

Responsabilitatea fiecăruia dintre noi constă reacție civică, a nu lăsa lucrurile să meargă într-o direcție greșită. Sub numeroase aspecte, Craiova a eșuat sub conducerea administrației de stânga. Este revoltător să auzim laude deșănțate privind atragerea de fonduri europene și investițiile în infrastructură folosind statistic sumele folosite pentru construirea unui nou stadion atâta vreme cât avem străzi cu pământ sau pietruite, fără apă și canalizare, ori când traficul rutier și lipsa parcărilor blochează orașul. Ignorată de prea mult timp, relația cu mediul de afaceri trebuie dinamizată, deoarece aici avem tradiție și reprezintă resursa de prosperitate economică. Repet, investiția în educație va însemna relansarea Craiovei între municipiile atractive, din acest punct nodal pornind toate soluțiile. Contează doar ca majoritatea craiovenilor să dorească pornirea spre un nou drum, să aibă încredere în oameni cu experiență dar neerodați în administrație, cu viziune liberală.

Viitorul se construiește azi!

Mihai FIRICĂ

Proiectul meu de suflet: PRO Oltenia - pilula anti-fake news pentru olteni

Informaţia veritabilă te face mai puternic. Orice decizie iei, a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniul care te interesează este o condiţie a succesului. Viaţa de zi cu zi te-a învăţat, dragă cititorule, că a afla o informaţie în timp real, cu un pas înaintea celuilalt, deschide oportunităţi nebănuite.

Un nou ziar online vine către tine şi către cititorii din Oltenia cu dorinţa unei echipe tinere, dar şi cu experienţă probată în mass-media profesionistă, de a fi ziarul tău de ştiri online: PRO Oltenia! Ce aducem nou? Ştiri de maximă acurateţe, echilibrate şi interesante. Ne adresăm celor care vor să dezvolte o afacere, să urce treptele afirmării profesionale sau educaţionale, precum şi celor care caută o şansă creată de o alternativă abordată prin curaj. PRO Oltenia este o sursă veritabilă de informaţii utile pentru un public variat, dinamic, plasat preponderent în zona urbană. Punem accent pe jurnalismul de calitate, pornind de la reportaje şi anchete, la informaţii din afaceri, educaţie, cultură, sport şi divertisment.

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. PRO Oltenia, pilula anti-feke news pentru olteni. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Mihai Firică, director PRO Oltenia

Stelian Tănase lansează romanul „Marele incendiator” la Muzeul de Artă din Craiova

Grupul Editorial Corint și Uniunea Scriitorilor din România Filiala Craiova organizează lansarea volumului „Marele incendiator. Cronica unui fapt divers”, cel mai recent roman semnat de Stelian Tănase vineri, 11 octombrie 2019, la Craiova.

Cititorii craioveni sunt așteptați începând cu ora 12:00, la Sala Oglinzilor unde vor avea loc lansarea cărții, un dialog cu autorul și o sesiune de autografe. Alături de romancierul Stelian Tănase se vor afla scriitorul Mihai Firică, în calitate de moderator al evenimentului, precum și prof. Carmen Teodora Făgețeanu, traducător și cronicar literar.

Subiectul atinge povestea de dragoste dintre Zoe și Vivi, pe fundalul social al unui București ce se confruntă cu problemele începutului anilor 2000, cum ar fi câinii maidanezi. Povestea pare ușor neverosimilă prin raportare la superficialitatea mentalului nostru comun, dar cu atât mai reală. Cei doi îndrăgostiți se pierd, pier tragic, ca în orice istorie gen “Romeo si Julieta”. Ei sunt sacrificați de o societate care nu caută adevărul. Acesta este rolul cronicarului omniscient care ne redă în roman o versiune a faptelor. Dar este oare cea adevărată?

Despre evenimentul de la Craiova, Stelian Tănase a scris pe site-ul personal: Am mai fost la Craiova cu volumul „Conversații cu regele Mihai” publicat tot de editura Corint, de asemenea un succes de librărie (12.000 exemplare). Am avut atunci parte de o primire călduroasă din partea unui public care a făcut sala neîncăpătoare. Nu mă îndoiesc că va fi la fel și de data asta.

Berbeceanu. Lecția de a supraviețui printre rechini

Despre Traian Berbeceanu cei mai mulți dintre români au aflat de la știri. Șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba aruncat după gratii pentru pactizare cu dușmanul. Apoi achitat iar procurori corupți doborâți din sistem din cauza frăției cu interlopi. Berbeceanu? Un fel de Corrado Cattani, celebrul comisar Italian din seriarul Caracatița, însă departe de carisma actorului și cu experiența traversării unui șoc profesional. Ba nu, că asta sună a metaforă dulceagă. A fost un cutremur în viața sa, aruncat dincolo de gratii de cei pe care i-a vânat, chiar cu ajutorul celor pe care credea că i-a învins. Acuzațiile împotriva sa au fost mincinoase, dovedite în instanță definitiv.Acum a venit vremea împărtășirii acestei experiențe publicului larg. O face printr-o carte, „Radiografia unei mârșăvii judiciare”, care va stârni valuri. Și care va ajuta la înțelegea marilor adevăruri ale societății românești din ultimii ani. Felicitări Editurii Curtea Veche pentru această nouă reușită editorială. Mă bucur că Traian Berbeceanu va lansa cartea sa și la Craiova, unde chiar cred că s-ar simți în largul său, adică un comisar în luptă cu rechinii. Anunțăm curând evenimentul!

„Între coperțile acestei cărți vă sunt dezvăluite modalitățile perfide și ilegale prin care reprezentanți ai unor instituții judiciare și-au dat mâna cu lideri ai crimei organizate, sprijiniți fiind de lucrători ai serviciilor de informații, urmărind inculparea mea cu orice preț pentru fapte imaginare și înlăturarea mea de la conducerea Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.

Toate aceste acțiuni au fost generate de teama că, împreună cu echipa mea, obținusem probe care ar fi putut conduce la demararea unor dosare penale pe numele unora dintre ei, la redeschiderea unor cauze în care fuseseră anterior cercetați ori la inițierea unor cercetări disciplinare.” — Traian Berbeceanu

Despre Ultimele zile și viața de după, în Bucovina literară

Despre volumul meu Ultimele zile și viața de după au scris mai mulți critici literari, cartea a fost semnalată în mai multe publicații culturale sau în emisiuni radio și TV, am primit premii, ba chiar au fost organizate lecturi publice. Așadar, a fost bine primit și pot să spun, la rândul meu, să fie primit. O nouă cronică literară la volumul meu de versuri o semnează în „Bucovina literară” un confrate mai tânăr din Craiova, Petrișor Militaru, care știe cam tot din ceea ce am scris. E un semn de prietenie și de solidaritate, un semn de încredere reciprocă în destinul literar. Petrișor Militaru se numără printre tinerii critici literari cu carte, atenți la lectură și cu un instrumentar bine controlat.

Textul este preluat integral din „Bucovina literară”:

„Post-apocalipsa poemului şi orfismul „slab”

Mihai Firică (n. 26 iulie 1970, Craiova) a debutat ca poet în revista „Ramuri”, în 1989, iar în volum cu Biografie sumară (Aius, 1996), urmat de Limba şarpelui călător (Ramuri, 1997, reeditat într-o ediție bilingvă în 2006 la aceeași editură) și, la finalul anului trecut, a apărut cel mai recent volum de versuri: Ultimele zile şi viața de după (Tracus Arte, 2017). Are poeme traduse în engleză, franceză, spaniolă, maghiară, japoneză, bulgară și albaneză.

La o privire de ansamblu, se poate observa încă din titlul volumelor că discursul său poetic oscilează între înregistrarea elementului biografic (fără a cădea în poetica derizoriului) și o tonalitate mai discretă, ușor sapiențială, sentențioasă – nu de puține ori sunt prezente trimiteri la mitologia și cultura greacă, uneori chiar la cea contemporană (dacă este să ne gândim la „orbul din Zakynthos” din poemul Decalogul fericirii se opreşte la şapte). Imaginarul poetic este unul post-apocaliptic, chiar dacă lupta (asemenea luptei lui Iacob cu Îngerul) se dă la nivelul limbajului poetic, poetul este – și va fi mereu! – un învins care nu are cum să scrie poemul desăvârșit, însă tocmai această căutare pare să-l aducă mai aproape de starea originară: „în toiul nopţii prietenia este adevărată/ pofta inimii găsește trupul potrivit/ bucătari locali degustă ai să pierzi mă anunţă ei/ distrug tot ce-mi poate aminti că am fost copil/ decalogul fericirii se oprește la șapte” (Decalogul fericirii se opreşte la şapte). Este starea de cântec, starea de joc, starea de creație prin excelență („mergeam pe strada pustie eram copilul care plânge cu lacrimi de cerneală/ am mai întâlnit metafora aceasta undeva puteți spune”, Muzica dulce-amăruie), dar care este în următorul vers absorbită de dedublarea discursivă în sensul „gândirii slabe” a lui Gianni Vattimo și pare că starea paradisiacă rămâne, în fond, doar o metaforă. Totuși, nostalgia acestei stări de grație care dă naștere poemului revine în mai multe texte și, de fiecare dată, este asociată cu cântecul, cu o prezență feminină, cu ceva ce ar trebui refăcut sau reconstruit, cu lucrurile din urmă: „dar oare cine cântă cine fredonează neîncetat în noapte/ de sub zidul prăbușit/ firul de sânge care se scurge nu înseamnă nimic/ nu ne ajunge din urmă/ nu ne mai sperie matilda/ o cârpă aruncată în foc/ pe un colț de pagină am scris și-am tăcut/ toate acestea vor fi spuse în cele din urmă” (Am scris şi-am tăcut). Mecanicitatea lumii este mereu în contrast creativitatea poeziei („trăim salutăm militărește oftăm teatral/ lumea în jurul meu cade în tăcere/ o smoală care îți arde tălpile și te prinde/ un somn din care nu te poți ridica/ creierul-povară pentru un trupul înstrăinat”, Muzica dulce-amăruie), senzația este una de lâncezeală și de încetinire, însăși conexiunea dintre trup și creier este afectată. De altfel, ar merita precizat faptul că imaginarul post-apocaliptic este chiar o constantă a nouăzeciștilor craioveni: îl găsim atât în scenariile thanatice ale lui Aurelian Zisu, în volumul fundătura homer al lui Nicolae Coande sau la Ionel Ciupureanu (volumul e timpul să visăm un măcel), asta pentru a da doar câte un exemplu și fără a preciza aici și particularutățile care îi individualizează.

Un alt aspect pe care l-am remarcat este retopirea poemelor din anunțatul (dar rămas pînă la urmă nepublicat ca întreg) volum Această femeie care îmi tulbură visele, ele nereprezentând în arhitectura volumului un ciclu compact, dar fiind în același timp reprezentative pentru poezia lui Mihai Firică. Atitudinea poetului oscilează de la ironia “tare” din Amantul perfect („te iubesc fără cusur/ sunt amantul perfect fără angoase/ cu o forță creatoare care umple neantul/ autoironic de nestăvilit ca în versul anterior// în urbe latră un câine fără ecou// doct mă vor așeza criticii pe raftul liricii erotice/ dar despre dragoste n-am scris niciun vers”) la spiritualizarea vieții de cuplu („sărută-mi venele căile neștiute/ căutate de seara până dimineața/ noaptea ca stane de piatră ascultăm șoapte nu se știe unde/ nu se știe cine recită// […] coroana imperială împletită din iarbă/ noduri de spini// e vremea să taci să înduri să adormi să reciți în somn/ doar lacrimi și versuri la sfârșitul zilei”, Sărută-mi venele). De altfel, dincolo de acel liniștit apocalips al uitării din viața de cuplu (ca în poemul Nimic de repetat) sau rutina asumată de tragicul maturității (din poemul Te-am strâns la piept şi parcă) se întrevede, totuși, „viața celui care nu se va mai naște” (Calea sângelui) – acea stare lucidă și, în același timp, dublată de o anumită savoare a prezentului care pare să curgă doar prin venele poeziei autentice.

Spre finalul volumului, lipsa instanței feminine echivalează, până la urmă, cu o stare post-poetică în care eul se izbăvește de limbaj, rămânând numai un ecou al unui strigăt ce pare să fie acela de la începuturile poeziei: „aș fi zis că soarele bătrân îmi va spăla limba/ rămân zile în șir fără femeia galbenă/ fără să scriu nimic despre mine ca despre fratele meu// strivesc strigătul sub măști violete” (Billy).

În concluzie, volumul de versuri al lui Mihai Firică îl plasează în 2018 în pole position, reîntărindu-mi convingerea că este unul din cei mai buni poeți craioveni contemporani.”

(Petrișor Militaru – Bucovina literară, nr 1-3 ian-martie 2019)

Onorat să primesc Premiul HYPERION pentru poezie

Mulțumesc organizatorilor Festivalului Internațional Hyperion pentru onoarea de a-mi decerna "Premiul HYPERION pentru poezie" 2019.
Am fost bucuros să-i reîntâlnesc pe atât de mulți prieteni din țară și din Serbia!

EU.RO - Un dialog deschis despre Europa, volum lansat de preşedintele Iohannis la Craiova

Lansarea la Craiova a volumului "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa" a avut loc în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. Marţi 21 mai 2019, craiovenii l-au primit extraordinar pe Preşedinte! Succesul înregistrat la referendumul pentru apărarea justiţiei şi continuarea luptei anticorupţiei a demonstrat că preşedintele se bucură de o largă susţinere. A fost o onoare să moderez evenimentul desfăşurat la Filarmonica Oltenia din Craiova!

Înregistrarea integrală a evenimentului:

Onorat să primesc Trofeul Festivalului Naţional Virgil Carianopol

Un succes neaşteptat, dar atât de frumos, pe care presa l-a relatat succint: „Trofeul Festivalului Naţional – concurs de poezie „Virgil Carianopol” i-a fost decernat scriitorului craiovean Mihai Firică în cadrul ceremoniei organizate, sâmbătă 25 mai 2019, în foaierul Teatrului Municipal din Caracal. Manifestare culturală aflată la cea de-a XXIV-a ediţie şi dedicată scriitorului Virgil Carianopol. Festivalul de poezie atrage anual nume consacrate ale literaturii contemporane şi se constituie într-o rampă de lansare pentru tinerii poeţi. Scriitorul Mihai Firică, membru al Comitetului de conducere a Uniunii Scriitorilor din România Filiala Craiova, l-a omagiat pe autorul celebrei poezii „Cântec oltenesc”: “Sunt bucuros și onorat pentru acordarea Marelui Premiu al Festivalului de poezie "Virgil Carianopol". Este un semn de apreciere și de prietenie primit într-un spațiu în care mă simt acasă, printre olteni. Trofeul "Virgil Carianopol" va fi o amintire deosebită deoarece pune umilul meu nume lângă un poet ale cărui versuri le cântă toţi oltenii.”

Printre scriitorii laureaţi ai celei de a XXIV-a ediţii s-au aflat Olimpiu Nuşfelean (Premiul pentru scriitori consacraţi), Victoria Milescu, Victor Constantin Măruţoiu, Livia Mihai (Premiul pentru poeţi aflaţi la primul volum) şi Mihaela Munteanu. Premii speciale din partea „Asociaţiei Fiii şi Prietenii Caracalului” au primit Alexandru Tuţu şi Adela Mihaela Mitrache. Amfitrionul evenimentului a fost scriitorul Paul Aretzu iar invitaţi speciali au fost poeţii Olimpiu Nuşfelean, Nicolae Coande şi Ion Deaconescu. Pentru a promova opera scriitorul Virgil Carianopol, editura Hoffman a prezentat volumele „Scriitori care au devenit amintiri” şi antologia de poezie „Scrisori către plante”. Festivalul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Caracal, Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol”, Asociaţia „Fiii şi Prietenii Caracalului” şi Editura Hoffman.”

Mulţumesc!

„Reuşita mea ca scriitor se datorează anilor de liceu din „Elena Cuza”

În ce an ați absolvit Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova? Povestiți-ne câteva amintiri din acea perioadă!

Cei mai frumoşi ani de şcoală sunt cei petrecuţi în Colegiul Național „Elena Cuza”, în 1988, când am devenit elev al fostului Liceu de Filologie Istorie, cum se numea pe atunci. Sistemul de învăţământ prevedea „trepte” după clasele a opta şi a zecea, aşa că de la „Fraţii Buzeşti” la Filologie, unde aveam să închei studiile liceale, nu a fost decât un pas. A fost etapa decisivă în alegerea carierei, urmând studii universitare de istorie şi profesia de jurnalist. Cred că reuşita mea ca scriitor se datorează anilor de liceu din „Elena Cuza”. Minunaţi ani!

Am citit enorm, chiulind de la matematică şi alte materii doar pentru a putea citi în biblioteca liceului. Orele de Literatură universală erau preferatele mele, aşa că făceam pasul de la bibliotecă în sala de clasă pentru ca ora următoare să chiulesc iar printre cărţi. Clasa mea se afla chiar lângă bibliotecă, aşa că în pauze ieşeam să discut cu colegii, apoi reintrând la locul meu, cum s-ar spune. Este cea mai puternică amintire din liceu. Am reuşit să citesc tot din Hemingway şi Proust în vreo trei luni. Sute de mari opere pe care le-am citit cu o frenezie care mă ţinea treaz nopţile, toate celelalte trecând în plan secund. Nu am fost un elev silitor, se înţelege, dar asta a fost opţiunea mea decisivă. Am debutat în presa literară în 1989, în revista „Ramuri”, fiind remarcat de profesorii care au devenit ceva mai îngăduitori în privinţa motivării absenţelor. Doamnei diriginte Ecaterina Staicovici şi dascălilor le datorez enorm pentru ceea ce am devenit. Iar colegilor mei le sunt acelaşi prieten statornic, deşi pe unii nu i-am revăzut de mulţi ani. Nu este doar nostalgie, ci şi solidaritatea care s-a născut într-o şcoală care îşi iubeşte elevii.

În 2011, Casa Regală a României v-a acordat „Medalia Regele Mihai I pentru loialitate”. Ne puteți spune mai multe detalii despre această experiență remarcabilă? L-ați cunoscut pe Regelele Mihai, cum a rămas el în amintirea dvs.?   

Majestatea sa Regele Mihai rămâne o personalitate marcantă a istoriei noastre. O figură luminoasă, respectată pretutindeni în lume, indiferent că vorbim de contemporanii săi sau de instituţii internaţionale, însă şi cu nişte „rătăciţi” care îi reproşează vinovăţii imaginare. Regele Mihai I al României a salvat naţiunea în comente de cumpănă, a slujit democraţia şi libertatea în orice moment, indiferent că a fost pe Tronul Ţării sau în exil. Recomand tinerilor să caute adevărul în numeroasele volume apărute după prăbuşirea comunismului în România, în special cărţile cu interviuri ale Majestăţii Sale. Vor descoperi o personalitate care i-a iubit şi slujit pe români chiar şi în momentele în care conducătorii vremelnici i-au interzis să se reîntoarcă acasă.

L-am întâlnit pe Regele Mihai I în mai multe rânduri, fie la evenimente publice sau în vizite private. Un om de o căldură aparte, modest în măreţia sa şi cumpătat în toate privinţele. Mereu bine informat dar şi dispus să afle opinii sau să asculte ceea ce interlocutorii aveau de spus. În 2011, mi s-a făcut onoare de a fi decorat cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, după mai mulţi ani de colaborare cu Casa Regală a României în calitate de jurnalist şi scriitor. A fost o ceremonie memorabilă, eveniment în cadrul căruia a fost decorat şi domnul Mihai Şora. Vă daţi seama? Doi oameni care simbolizau prin vârstă şi prin destin un secol din istoria noastră, faţă în faţă, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta din Bucureşti. O altă întâlnire cu Familia Regală a fost în preajma Crăciunului din 2010, în cadrul unei vizite private la Palatul Săvârşin. Acea întâlnire memorabilă am evocat-o în volumul colectiv „Mihai I al României. Regele nostru” (Ed. Curtea Veche, 2018). Speranţa mea privind viitorul României este profund legată de revenirea la valorile tradiţionale şi la sistemul monarhiei constituţionale.

Sunteți poet, dar și jurnalist cultural și membru în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor, Filiala Craiova. Cum vedeți dvs. mediul cultural craiovean? Care credeți că sunt punctele sale „tari” și „slabe”?

Tinerii găsesc în Craiova numeroase posibilităţi de a se afirma în plan cultural. Toate domeniile culturale sunt reprezentate la nivel instituţional, chiar dacă unele sunt mai puternic dezvoltate iar altele doar simbolic. Având un centru universitar puternic, Craiova culturală a devenit un centru prin forţa de atracţie şi polarizarea cratorilor din Oltenia. Un punct slab este infrastrutura, lipsind săli moderne de spectacole sau sedii pentru uniunile de creaţie, în timp ce anumite instituţii suferă de din cauza finanţării sau a politizării managementului. Cultura scrisă este reprezentată prin câteva reviste de cultură solide, cu o recunoaştere naţională indiscutabilă („Ramuri”, „Mozaicul”, „Scrisul Românesc”). Filiala Uniunii Scriitorilor din România încearcă să fie o poartă deschisă pentru toţi creatorii, indiferent de vârstă, punând laolaltă generaţii de scriitori. Am generat o serie de manifestări gândite special pentru apropierea tinerilor de literatură, de la lecturi publice la cenacluri literare, ori de la lansări editoriale la dezbateri culturale. Sunt invitaţi tineri care nici nu au debutat în volum pentru a se aşeza alături de scriitori consacraţi, aşa cum s-a petrecut în cadrul unui proiect derulat şi la Colegiul Naţional „Elena Cuza”. Alături de mai mulţi colegi, am participat la o lectură publică „Poezia pentru o lume fără frontiere” unde am întâlnit câţiva elevi talentaţi în viitorul cărora cred cu putere.

În societatea contemporană, în condițiile în care tinerii sunt acuzați frecvent că nu mai citesc și dedică tot mult timp site-urilor de socializare, care considerați că este rolul literaturii? Ce ar trebui să facă școala ca să-i apropie de literatură?

Literatura este şi pe reţelele de socializare, nu trebuie să ne îngrijorăm. Citesc mult în format electronic, fie că „răsfoiesc” reviste, portaluri culturale sau lucrări care mi-ar fi ocupat un spaţiu mare din bibliotecă. Depinde cum foloseşti relele de socializare sau blogurile, însă sunt convins că este bine să citeşti cât mai mult, oriunde. Internetul a transformat literatura printr-o diversificare alertă datorată spargerii oricăror bariere de comunicare. Literatura are darul de a-i apropia pe oameni, punând accentual pe creativitate şi dialog. Poate suna ca o definiţie din manual dar lucrurile se potrivesc în acest fel câteodată, nu-i aşa? Iar şcoala poate fi locul în care un tânăr îşi poate începe parcursul în artă dacă profesorii reuşesc să transmită şi altceva decât o cere programa. Aş vrea să cred că managerii şcolilor înţeleg să susţină o revistă, un cenaclu şi se preocupă de organizarea de întâlniri între elevi şi creatori, în special cu scriitorii. Este o viziune în care se regăseşte speranţa că accentul se pune pe stimularea creativităţii şi pe cultivarea abilităţii de a construi punţi de comnicare. Sigur, presupune un efort suplimentar, alocarea de resurse şi voluntariat, dar rezultatele vor fi considerabile.

(IRIZĂRI revista Colegiului Naţional „Elena Cuza” Craiova)

Poeme în "Književni pregled" (Revista literară) din Belgrad

Poemele mele au apărut "Književni pregled" (Revista literară) din Belgrad, prin mijlocirea prietenului Milutin Djurickovic. În curând, colaborarea noastră va căpăta o dimensiune amplă, prin evenimente editoriale în România şi Serbia.

Mulţumesc Tatjana Betoska pentru traducerea poemelor în sârbă!

Viaţa ca limită

O lectură atentă, observaţii care surprind detaliul şi descifrarea artei scrisului - acestea sunt câteva lucruri care fac din criticul Paul Aretzu o voce respectată în literatură. Mulţumesc pentru că, în România literară (nr 3-4 / ianuarie 2019), s-a oprit asupra volumului meu "Ultimele zile şi viaţa de după" (Ed. Tracus Arte, 2017).

"La abordarea critică a poeziei lui Mihai Firică, prima constatare este că aceasta pare a depune un efort perseverent de a se ascunde în sine/ a fugi de sine, recurgând la câteva modalități restrictive, disimulatorii, la destructurări, la sincope, la o rejectare a sentimentelor. Scriitorul limitează accesul către propria identitate și printr-o grilă tematică exigentă.

Volumul Ultimele zile și viața de după (Editura Tracus Arte, București, 2017) proiectează o astfel de voluptate reprimată, de trăire artificializată, văzută dintr-un unghi polemic: „câteva imagini sfărâmate din seara trecută am fost/ împreună/ am rămas singuri și goi/ în mijlocul drumului ca iepurii speriați de prea/ multă dragoste/ de impetuosul sentiment al iubirii// miros de carne tânără dinspre tarabe/ praf și pulbere pe biografia stearpă/ urme adânci pe ziduri/ bine gândit îți spui/ o bucată de carne în formă de inimă nu-i totuși o/ inimă/ pe grupuri ne-au ordonat iubiți/ ritmic/ faceți dragoste din ce în ce mai mulți/ asta ne va folosi la ceva/ aventura ne va fi de folos// tresar de sub o blană de iepure uriaș” (Biografii sterpe, iubiri pe sfert). Este prezentată o lume dezamparată, golită de voință, de precepte, ajunsă victima propriei indiferențe: „departe de ochii lumii/ ascuns de frivolitatea capitalei sentimentale/ trofeul fricos râde de vânător dar se așază/ cuminte/ în bătaia puștii” (Lacrimi gemene). Poetul este ironic, dar cu o gestică dramatică, sugerând crepuscularitatea, declinul, sfârșitul lumii.

Tematica poemelor este consecventă, unicordă, însă rafinat diversificată, desfășurând o paletă de nuanțe discrete, filtrate, în sepia: „lumea toată e galbenă/ în oglinda retrovizoare se-arată” (Pe dinăuntru). Se remarcă o atracție specială pentru organic (chipul hăcuit plutind în chiuveta cu sânge, măruntaiele curgând din abdomen, bucăți de carne legate cu sârmă etc.), fără însă să distoneze în vreun fel cu restul textului.

Paradoxal, ideea de sfârșit al timpului, de însingurare, de deznădejde nu provine numai dintr-o metafizică existențială (deși nu se exclude o asemenea situație), ci, mai ales, dintr-o decepție sentimentală, dintr-o lipsă de încredere în iubită sau în divinitate: „niciodată n-am vrut să decupez fotografii/ imaginea ta surâzând pentru mine ca și când/ așteptai să te strâng în brațe să mi te lipești de/ piept/ te implor lasă-mă să scriu despre tine/ ca și cum te-aș aștepta dar ai fi lângă mine// m-am udat cămașa nu mai flutură/ să merg la luptă mi se pare banal/ un moft să mai cad răpus pe patul de frunze/ o dramă, doi oameni și litere ruginite// ieri seară a plouat la fel ca și alaltăieri” (Te-am strâns la piept și parcă). Asemeni Mântuitorului, poetul simte piroane străpungân­du-i palmele, dar rezultatul, un carnaj sângeros, nu face decât să-i sporească suferința. În ciuda imaginii unei morți care se petrece la infinit, a îngerilor butaforici, a lipsei de sacralitate și a prezenței puternice a materialității, experiența vieții merită acceptată: „aceasta este ziua în care am înțeles că voi muri// cât un grăunte de nisip de ar fi/ fericirea și restul/ cred că merită să mori pentru asta/ în zori se deschide calea spălată cu sânge/ și-ți spui că trebuie să o iei de la capăt” (Ziua în care am înțeles). Asemenea momente de entuziasm sunt rare, predominând însă atitudinea sceptică, deconcertată. Omul nu are dimensiune transcendentă, este doar suferință și dejecție: „orice eveniment/ care agită spiritul mulțimilor/ fie revoluție fie dezbatere de idei care animă/ doi bețivi la miezul nopții/ lasă în urmă doar o dâră/ de lacrimi și rahat” (O revoluție pentru fiecare). O mulțime „care se satură cu minciună și carton colorat/ baloane de săpun și arginți falși” se situează sub nivelul unei exigențe umane. Poetul își asumă, în chip impresionist, durerile tuturor. Mediul este unul bacovian, melancolizant: „flori galbene aerul mov/ frunze uscate și frig/ ne vom cunoaște joi// mâna absentă și rece se plimbă alene prin păr” (Joi la început de noiembrie). Modalitatea folosită este concentrarea mare, comprimarea unor stări, emiterea unei puternice încărcături emoționale.

Cartea poate fi interpretată și ca o formă de frustrare, scriitorul socotin­du-se nedreptățit, fiindcă este biet muritor, fiindcă nu este mântuitor: „pe aici nimeni nu trece nu scoate o șoaptă/ nimeni nu spune mihai te iubesc fie sângele tău/ fie carnea ta/ prânzul și cina mea/ fie inima ta breloc la noaptea răstignirii mele” (Omul cu foarfecă neagră și grea). El își subminează orice pornire sentimentală, deși fondul său se dovedește unul plin de afecțiune. Realitatea apare ca second hand, produsă pe un paltou de filmare. Dorința de autoanihilare sfârșește prin renunțarea la propria identitate: „mișcă-te fă ceva mănâncă-ți inima șterge-ți numele” (Închinarea de seară).

Poezia lui Mihai Firică are o tematică restrânsă, dar densă, cu un imaginar intens. Se bazează pe o derulare imagistică, uneori repetitivă, pe expresivitate, pe o viziune tensionată asupra existenței. Scriitorul este un decepționat, unul care nu mai găsește justificare vieții. Totul, iubire, cunoaștere, înțelepciune, este acaparat de o nefericire fără leac.

Paul Aretzu (Viaţa ca limită, România literară nr 3-4/ianuarie 2019)"

Poemele mele în chineză, găzduite de THE WORLD POETS QUARTERLY

Mulțumesc dr. Zhang Zhi pentru traducerea poeziilor mele în chineză și publicarea în revista pe care o conduce în calitate de redactor-șef executiv - THE WORLD POETS QUARTERLY. Un grupaj de poeme și o prezentare au fost publicate în 93 al prestigioasei reviste multilingve din China. Cu un număr fabulos de cititori, publicațiile pe care le editează împreună cu scriitorii din Chongqing au construit o punte între China și poeți din peste 190 de țări.

Sper ca un nou proiect între scriitorii din Oltenia și cei din provincia Guanyinqiao să prindă contur pentru a ne bucura de faptul că prietenia și poezia înving orice fel de frontiere.

Despre colaborarea dintre scriitori a relatat RADIO CHINA INTERNATIONAL