Un succes neaşteptat, dar atât de frumos, pe care presa l-a relatat succint: „Trofeul Festivalului Naţional – concurs de
poezie „Virgil Carianopol” i-a fost decernat scriitorului
craiovean Mihai Firică în cadrul ceremoniei organizate, sâmbătă 25 mai 2019, în foaierul
Teatrului Municipal din Caracal. Manifestare culturală aflată la cea de-a XXIV-a ediţie şi dedicată
scriitorului Virgil Carianopol. Festivalul de poezie atrage anual nume
consacrate ale literaturii contemporane şi se constituie într-o rampă de lansare pentru tinerii poeţi. Scriitorul Mihai Firică, membru
al Comitetului de conducere a Uniunii Scriitorilor din România Filiala Craiova,
l-a omagiat pe autorul celebrei poezii „Cântec oltenesc”: “Sunt
bucuros și onorat pentru acordarea Marelui Premiu al Festivalului de poezie
"Virgil Carianopol". Este un semn de apreciere și de prietenie primit
într-un spațiu în care mă simt acasă, printre olteni. Trofeul "Virgil
Carianopol" va fi o amintire deosebită deoarece pune umilul meu nume lângă
un poet ale cărui versuri le cântă toţi oltenii.”
Printre scriitorii laureaţi ai celei
de a XXIV-a ediţii s-au aflat
Olimpiu Nuşfelean (Premiul pentru scriitori consacraţi), Victoria Milescu,
Victor Constantin Măruţoiu, Livia Mihai (Premiul pentru poeţi aflaţi la primul
volum) şi Mihaela Munteanu. Premii speciale din partea „Asociaţiei Fiii şi Prietenii Caracalului” au
primit Alexandru Tuţu şi Adela Mihaela Mitrache. Amfitrionul evenimentului a
fost scriitorul Paul Aretzu iar invitaţi speciali au fost poeţii Olimpiu
Nuşfelean, Nicolae Coande şi Ion Deaconescu. Pentru a promova opera scriitorul
Virgil Carianopol, editura Hoffman a prezentat volumele „Scriitori care au
devenit amintiri” şi antologia de poezie „Scrisori către plante”. Festivalul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local
Caracal, Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol”, Asociaţia „Fiii şi Prietenii Caracalului” şi Editura
Hoffman.”
Mulţumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu