Nu de puține ori am întâlnit opinia potrivit
căreia jurnalismul este cea mai frumoasă meserie. Riscant asumată, această
mărturisire au făcut-o oameni cunoscuți din domeniu, cei cu o carieră care-i
recomanda publicului larg, însă mai puțin am auzit-o de la tineri. Cei mai
mulți dintre nou-veniții care lucrează în televiziuni, radio sau presa scrisă
(tipărită sau online) mi-au spus că “nu vreau să ies la pensie din această meserie” sau că e ceva accidental, negăsind
un alt loc de muncă. Pe unii dintre acești tineri i-au reîntâlnit după ani buni
de la mărturisirea lor tot cu legitimația de presă la gât. Te îndrăgostești
ușor de presă și înțelegi că e mai mult decât o meserie. Și nici nu se face
fără sacrificiu, vocație sau pregătire temeinică.
Numeroși ziariști au învățat
doar în redacție vreme îndelungată cum trebuie să fii bun în această profesie.
Totuși, această meserie nu se fură, așa cum se spune de multe ori. Fără o bază
teoretică sau în absența unui exercițiu îndelungat nu ai nicio șansă să
progresezi. Și nici în absența unui bagaj cultural care să-ți garanteze că nu
ești străin de majoritatea subiectelor. Sigur, mă pot înșela chiar după o
experiență de două decenii în presă și după recunoașterea breslei sau semnele
de apreciere din partea publicului. Însă pot fi subiectiv când iubesc, nu-i
așa, mărturisind de atâtea ori că scriitorul care sunt a sacrificat timp și energie
acestei profesii pe care o iubește și o consider ca fiind cea mai frumoasă din
lume. Mereu conectat cu oamenii și cu noutățile, ce poate fi mai interesant?
Menținerea unui standard jurnalistic de înaltă
calitate este o preocupare pentru întreaga breaslă. Indiferent de țară, chiar
indiferent de continent aș putea spune, jurnaliștii și cei care sunt implicați
în acest domeniu, de la cercetători la manageri de presă sau aspiranți la
statutul de “oameni de
presă” dezbat această temă și caută soluții. Am fost onorat să fac parte din
juriul care a stabilit premiile la concursul “Tinere talente” organizat de Jurnal Românesc și trebuie
să recunosc deschis că misiunea nu a fost ușoară. Un concurs adresat celor din
jurul țării, pe tema “Românii
din comunitățile istorice”. Tinerii continuă să vină către această meserie. Vor să se impună
într-un domeniu care se schimbă într-o viteză amețitoare. Am fost plăcut
surprins de profunzimea și originalitatea abordării unor subiecte extrem de
dificile pentru jurnaliști cu experiență. Da, presa se face și cu mult curaj.
Probabil că aș enumera mult mai multe “ingrediente” ale celei mai frumoase profesii dacă
editorialul ar avea un spațiu și mai mare decât mi-am propus. Mă voi opri aici
doar pentru a lăsa locul unor considerații despre ceea ce cred că avem datoria
de a face.
Românii din jurul țării au nevoie de o presă
în limba română scrisă nu de la București, ci făcută de jurnaliștii care
trăiesc în comunitățile lor. Tinerii despre care vorbeam simt nevoia de
profesionalizare continuă, de schimburi de experiență cu cei din redacțiile din
România și din alte țări. Investiția în pregătirea lor ne poate asigura o bază
de selecție pentru redacțiile mass-media în comunitățile din jurul țării, ba
chiar pentru redacțiile din România. Știu că multe proiecte ale organizațiilor
internaționale se adresează deja unor țări care au făcut parte din Uniunea
Sovietică dar, spre exemplu, Moldova a ieșit din aria de adresabilitate.
Autoritățile din țară și instituțiile de învățământ au obligația de a pune pe
agenda priorităților și această problemă. Nu este deloc lipsită de impact, așa
cum nu este lesne de îndeplinit. Dar, repet, este o prioritate pe care trebuie
să ne-o asumăm. Primim semnale concrete de patriotism din partea acestor tineri
care ne spun că vor să-și facă profesia în limba română, indiferent de
greutăți, iar pentru mulți dintre ei a fi “om de presă” nu este doar o aspirație pe
punctul de a se împlini, ci o certitudine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu