miercuri, 23 mai 2012

Ştiinţa nu moare! Dar unii tot încearcă…

Universitatea Craiova a fost dezafiliată. Mitică şi Mircea Sandu îşi văd liniştiţi de planul lor de a stăpâni (veşnic, nu-i aşa, nea’ Sandule?) fotbalul românesc. Blestemul urmăreşte cea mai iubită echipă din România. Şi o mai urmăreşte şi ura marilor cârmaci din fotbalul autohton. Tot felul de neaveniţi au ajuns să se împăuneze cu titlul de patroni ai Ştiinţei, producând, an de an, prăbuşirea unei echipe şi a fotbalului craiovean. Mititelu este într-un război surd cu toată lumea, de parcă FRF, LPF, miticii şi neţoii ar fi uşor de învins. Uite că nu sunt, ba chiar trec peste rivalităţi şi îl pun la pământ pe Mititelu. Odată cu el, este îngropată şi Universitatea, dar pentru ei nu prea contează asta!


Dacă o minusculă echipă precum CS Mioveni este susţinută, prin alocarea de sume importante din bugetul local, în prima ligă, înseamnă că Universitatea nu merită decât praf în ochi şi un scuipat din partea primăriei, nu-i aşa? Istoria confruntărilor dintre diverşi “patroni” şi primăria din Bănie arată cât de mult îşi pot face rău oltenii între ei. Responsabilitatea faţă de situaţia deplorabilă în care a ajuns fotbalul din Craiova nu o poartă doar finanţatorii echipelor de fotbal, indiferent de numele sau de găştile interlope din care provin sau cu care se războiesc, ci şi autorităţile. Este suficient să priviţi în ce hal au ajuns cele patru stadioane (Oblemenco, Tineretului, Electro şi Extensiv) din Craiova şi înţelegeţi că putreziciunea nu vine de la un singur om.

Mircea Sandu a decretat că va trebui să se înfiinţeze o echipă în Craiova, să joace în liga a doua şi s-o iubim toţi. Un fel de Ceauşescu în felul său, Naşu o dădu direct în grija lui Sorin Cârţu, fosta mare glorie fotbalului local fiind un fel de executant al planului de urgenţă încropit de FRF. Din sezonul următor, craiovenii vor merge să susţină un fel de AEK sau un soi de Fulgerul Bragadiru în alb-albastru. Ridicol! Ştiinţa nu moare, nu se predă dar sunt din ce în ce mai mulţi cei care vor s-o ucidă. Dacă se mai opintesc puţin, poate chiar vor reuşi. Dumnezeule, ce idealuri au unii dintre noi!

2 comentarii:

Chat Online - Chat Romanesc spunea...

de bucurie rar avuram parte
in unele duminici pe la nunti
suntem olteni pe viata si pe moarte
suntem olteni adica suntem multi

cu un rost nea dat maicuta noastra tulcea
sa fim dintre romani cei mai fierbinti
din Dolj si pana-n olt si pana-n valcea
si pana-n gorj si pana-n mehedinti

oltenia eterna terra nova
un catec care astazi si-l privim
hai univesitatea hai Craiova
tu campioana unei mari iubiri

tricolorul romanesc ni se inchina
si face juramant in lupta azi
oltenia provincia latina
a lui mihai al nosru cel viteaz

oltenia pandura a lui tudor
si a lui arghezi si a lui brancusi
oltenia celui mai mare sculptor
al omeniri constantin brancusi

oltenia etterna terra nova
un catec care astazi si-l privim
hai universitatea hai craiova
tu campiona unei mari iubiri


oltenia etterna terra nova
un catec care astazi si-l privim
hai universitatea hai craiova
tu campiona unei mari iubiri

salut frate moldova si bucovina
salut frate banat si tu ardeal
muntenie si dobroge senina
si maramures neingenuchiat

oltenia pandura a lui tudor
si a lui arghezi si a lui brancusi
oltenia cel lui mai mare sculptor
al omenirii constantin brancusi

oltenia eterna terra nova
un catec care astazi si-l privim
hai universitatea hai craiova
tu campiona unei mari iubiri

oltenie suntem in barca noastra
oltenie asa suntem si asa vom fi
iar flacara ros-galbena-albastra
se oglindeste bine si asa se va oglindi

Ardealul canta cerul ne incalzeste
in alba ne uitatei regasiri
Oltenia saluta romaneste
cetatea sfnta a marilor uniri

Ardealul canta cerul ne incalzeste
in alba ne uitatei regasiri
Oltenia saluta romaneste
cetatea sfanta a marilor unirï

Natural spunea...

Ai de la mine o nominalizare, dar si o minunatie de leapsa.

Te bagi la leapsa sau la un comentariu?