Cine a crezut că schimbarea majorității parlamentare și preluarea
controlului asupra Palatului Victoria de către USL va domoli vâlvătaia
confruntărilor politice pur și simplu s-a înșelat. Debarcarea lui Mihai
Răzvan Ungureanu nu a însemnat decât o bătălie dintr-un război de uzură,
dureros nu pentru combatanți, adică pentru politicieni, ci pentru
cetățeni. Ponta și Antonescu își doresc să-l debarce pe Băsescu înainte
de a se ajunge la destinație, suspendarea președintelui rămânând obsesia
actualei puteri. Ca să particularizez, în special a lui Dan Voiculescu.
Gâlceava politicienilor este dăunătoare nu doar pentru funcționarea
instituțiilor fundamentale ale statului, ci și pentru imaginea României.
Disputa dintre președinte și premier asupra asumării rolului de a
reprezenta România la Consiliul Europei și la alte reuniuni va ajunge
temă de discuție în Parlament. Abandonăm orice altă preocupare, lăsăm
legile să zacă din cauză că orgoliul și pofta pentru imagine publică
urcă la cote nebănuite.
Agenda cetățeanului nu are, în acest
moment, nicio legătură cu agenda guvernamentală sau prezidențială. Sau
mai bine zis, cele două ignoră total interesele românilor. Nu este deloc
o premieră. Cam așa s-a întâmplat în ultimii 20 de ani și nici nu pare a
se înregistra o schimbare. Miniștri Guvernului Ponta caută în hârtii să
vadă dacă pot să arunce în presă informații despre cum și cât au furat
predecesorii, deși există instituții la care ar putea eventual
înregistra sesizări și plângeri. Nu ar fi o scăpare să uite respectivii
să mai facă și documente oficiale după ce aprind focul în presă, că tot
există destule situații precedente similare. Limbuția este mai mare
într-un an electoral, se înțelege, însă s-ar putea ca la bilanțul
primelor 100 de zile ale guvernării să consemnăm mai multe runde de
confruntări verbale și nimic la realizări. Nimic nou.
Încercarea
premierului Ponta de a recupera banii de la primăriile PDL care s-ar fi
dat de Guvernul Ungureanu în ultimele zile s-a soldat cu un eșec.
Electorali sau nu, leii nu se mai întorc decât în mică măsură, din cauză
că multe primării aveau datorii sau trebuiau să acopere finanțări din
proiecte europene. În sine, nu exista nicio dovadă că banii urmau a fi
cheltuiți în campania electorală pentru te miri ce “investiții” sau
organizarea de eveniment. În cele mai multe dintre cazuri, era cârpit
sacul pentru respectivele comunități. Ce ar fi fost dacă domnul Ponta nu
s-ar fi repezit să încerce recuperarea banilor, ci ar fi alocat sume
pentru comunitățile conduse de primari liberali sau social-democrați
care fuseseră scoși de pe listă de ultimul guvern? Începeam să avem
sentimentul că se poate și altfel… Nimic nou pe frontul politic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu