«Ziua infamiei» la români - 30 decembrie 1947

Comemorarea republicii impuse cu ajutorul tancurilor Armatei Roşii

30 decembrie 1947 rămâne, pentru cei mai mulţi dintre români, o adevărată zi a infamiei, reprezentând data la care puterea comunistă de atunci, sprijinită direct de Armata Roşie de ocupaţie, a dat o lovitură de stat şi a instaurat un regim republican dictatorial.

Majestatea Sa Regele Mihai şi Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României

Vreme de mai bine de patru decenii de dictatură comunistă şi încă două decenii de rătăcire prin tranziţie, sfârşitul fiecărui an aduce nu doar bucuria sărbătorilor de iarnă, ci şi amărăciunea comemorării republicii. Nu este o simplă ironie menită a atrage atenţia asupra unui fapt istoric trist, care a deturnat România de la istoria sa firească, întrerupând brutal tradiţia şi rostul instituţiei monarhice, ci şi un semn de întrebare pentru cei care astăzi ignoră necesitatea reaşezării în matca firească. Regele Mihai a rămas un simbol, în ciuda minciunilor utilizate sistematic, a încercărilor eşuate de a compromite toate elementele care aminteau de regimul monarhic, ba chiar de încercările brutale de intimidare a celor care susţin adevărul istoric.

Puterea comunistă nu a reuşit să-i împiedice pe români să-şi respecte Regele chiar şi când Majestatea Sa se afla în exilul forţat, aşa cum nu au avut succes nici urmaşii acestora de după 1989, primii ani de democraţie post-decembristă fiind marcaţi de repetatele încercări ale noii puteri de a-i refuza dreptul legitim de a reveni în ţară. Timpul a lucrat în favoarea Regelui şi a Casei Regale. În prezent, nimeni nu-şi mai poate imagina că Regele Mihai poate fi ţinut departe de ţara în care a revenit şi, după atâţia ani în care proprietatea privată a fost călcată în picioare, drepturile Majestăţii Sale de cetăţean român mai pot fi nesocotite. Din nefericire, prea mulţi dintre politicienii de astăzi nu-şi asumă proiectul restauraţiei.

Istoria unei zile ruşinoase

Numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile, membri ai exilului românesc, intelectuali veritabili, printre care istorici de renume şi specialişti în drept, au atras atenţia că România îşi poate recupera adevăratul loc în Europa doar prin recuperarea istoriei nefalsificate. Într-un apel lansat public şi adresat autorităţilor, aceştia susţineau necesitatea unei decizii prin care monarhia să-şi reintre în drepturi.
Adevărata istorie era prezentată succint şi, pentru a oferi cititorului posibilitatea de a cântări, lăsăm textul să vorbească de la sine: “În ziua de 30 decembrie 1947, Palatul Elisabeta a fost înconjurat de unităţi militare fidele comuniştilor, iar Garda Regală a fost dezarmată. Petru Groza şi Gh. Gheorghiu - Dej l-au silit pe Majestatea Sa Regele Mihai I să abdice, şantajându-l cu executarea a peste 1.000 de studenţi anticomunişti, ţinuţi sub arest. Sub ameninţarea anihilării fizice, Regele a semnat documentul de abdicare, pentru Sine şi urmaşii Săi. Prin faptul că abdicarea s-a făcut sub presiunea şantajului, actul este lovit de nulitate. În plus, comuniştii au nesocotit faptul că Regele nu putea acţiona decât în nume propriu, şi nicidecum pentru instituţia Monarhiei ca atare. Aşadar, convingerea că prin semnătura smulsă Regelui s-a abolit implicit şi Monarhia a fost complet aberantă. În şedinţa Adunării Deputaţilor, convocată în grabă după abdicare, ar fi urmat ca aceasta să fie confirmată, prin adoptarea Legii nr. 363, care proclama Republica Populară Română şi abroga Constituţia din 1923. La acea şedinţă nu s-a atins cvorumul necesar pentru asemenea decizii, doar 60 de deputaţi fiind prezenţi.
Aşadar, abolirea Monarhiei nu a fost niciodată aprobată de Parlamentul României. Mai mult, modificarea formei de guvernământ ar fi trebuit să fie confirmată de majoritatea populaţiei ţării, printr-un referendum. Aşa cum Regele Carol I fusese adus pe tronul României în urma unui plebiscit la care obţinuse o covârşitoare majoritate favorabilă, tot aşa şi abolirea Monarhiei ar fi trebuit să fie confirmată printr-un referendum. În deceniile care au urmat, nu s-a ţinut cont de faptul că Monarhia nu fusese, de fapt, abolită de drept şi că peste Regatul României nu se putea suprapune altă formă de stat, oricare ar fi fost ea.
În concluzie, din punct de vedere pur juridic, Monarhia nefiind abolită realmente, România este până în ziua de azi un Regat, iar Majestatea Sa Regele Mihai I este Suveranul de drept al acestei ţări.”

Nevoia de curaj şi luciditate

Astfel de atitudini sunt asumate din ce în ce mai des atât individual, cât şi colectiv, prin apeluri şi organizări de evenimente care să conducă la un deznodământ firesc. Mişcările promonarhiste susţin necesitatea restauraţiei şi redefinirea instituţională a României, mai ales în contextul integrării în Uniunea Europeană şi al sincronizării cu numeroasele democraţii consolidate prin aportul caselor regale. Nu este întâmplător că societăţile în care modernitatea şi tradiţia se împletesc armonios, oferind stabilitate democratică şi prosperitate economică, au drept şefi de stat monarhi, lucru de necontestat în spaţiul european din care România face parte şi din punct de vedere instituţional. Familia Regală a României poate oferi stabilitatea, recunoaşterea internaţională şi garanţia unui stat responsabil faţă de cetăţean însă depinde de fiecare român în parte ca opţiunea pentru viitor să capete forma instituţională a monarhiei.