Nu se mai aud promisiunile electorale. O mare parte dintre ele au fost deja uitate. Nici înjurăturile, dezvăluirile sau ameninţările nu se mai aud. Se vorbeşte de reconciliere, de colaborare, de fraternitate… Ieri se scuipau în gură şi urlau că partidele adverse colaborează subteran, că-şi aranjează afaceri oneroase în culise sau că se apără reciproc de braţul nesigur al legii. Acum, toată lumea vrea la guvernare şi poate coopera cu oricine.
PD-L a uitat de Guvernul Tări-Geoană şi vrea ori Guvern Tări-Boc, ori Stolo-Geoană. Ce, a urlat cineva de Coaliţia 322? Dacă interesele partidului o cer, uităm şi de referendumul pentru demiterea preşedintelui sau de orice act mizerabil săvârşit de rivalul de ieri pentru a-l face partenerul de astăzi. Ieri ne izbea mirosul de hoit, astăzi ne miroase a micşunele. La rândul său, PSD vrea la guvernare. Prioritatea social-democraţilor nu o mai reprezintă majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută, ci revenirea la guvernare. În zilele care au trecut după alegeri nu l-am mai auzit pe Geoană sau pe altcineva de lângă el să vorbească de dorinţa neţărmurită de a se instala mai repede un Guvern PSD, ca să fie majorate remuneraţiile tuturor bugetarilor, ci doar se vorbeşte de cât de bun este ciolanul. Liberalii, trâmbiţând succesul de a se clasa abia pe locul trei, se văd musai la guvernare. Performanţa lui Tăriceanu este de a fi transformat istorica formaţiune a Brătienilor într-un partid-balama. Mare realizare, ce să spun! Şi, căzând de la visul de aur al guvernării în orice situaţie, fie cu PSD, fie cu PD-L, liberalii se pot trezi că sunt făcuţi pe la spate de o coaliţie în care să se regăsească moştenitorii de drept ai “emanaţilor revoluţiei”, adică un Front al Salvării Naţionale rebranduit sub forma unui Guvern “anti-criză” PSD+PD-L. Sincer, adunând procentele obţinute de cele două formaţiuni, mi-am reamintit de fabulosul procent realizat de FSN-ul lui Iliescu şi Roman.
Corul lăudătorilor a tăcut şi el. Acum se aud miorlăituri în culise de la servitorii care aşteaptă să fie miluiţi pentru efortul lor. Servitorii stau la rând pentru a fi băgaţi în seamă de noii stăpâni şi pentru a-şi primi plata. Mai la urmă, că primii vor fi recompensaţi cei din clientela politică, fie ei sponsori sau rubedenii, musai să primească fiecare o parte din ciolan. Ce mai rămâne va fi dat slugilor! Dacă stăpânul nu este într-un partid ce va beneficia de binefacerile guvernării, ci se va afla în opoziţie, slugile îşi vor căuta un nou dos, în slujba căruia să-şi pună limba.
Oare, ne putem aştepta la ceva bun după aceste alegeri aşa-zis uninominale, un sistem care a generat anomalii electorale atât de dăunătoare încât va trebui schimbat? Târguielile sforarilor de la partide arată cât de mult le-a păsat lor de noi. Părem o naţiune desprinsă din context, căreia nu-i pasă de criza mondială, în timp ce îşi consumă toate resursele în negocieri pentru ciolanul guvernării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu