Am văzut şi blogeri satisfăcuţi...

Elena Udrea este satisfăcută de efectul crizei provocate de autoproclamarea independenţei provinciei sârbeşti Kosovo. Avertizat de un amic, am dat fuguţa pe blogul blondei secretar executiv al PD-L să citesc textul despre bucuria stârnită de dramaticele evenimente din Serbia. Sincer, am primit cu destulă îngrijorare şi circumspecţie apariţia unui stat-hibrid pe harta Europei, aşa că-mi puteţi înţelege respectiva curiozitate. Într-un limbaj sărăcăcios şi cam lemnos, Elena Udrea îşi exprimă bucuria să simtă cum românii şi-au regăsit brusc demnitatea, opunându-se independenţei provinciei Kosovo. Efuziunea fostei consiliere de la Palatul Cotroceni, actualmente vector blond de imagine al democrat-liberalilor, îmi aminteşte de pionierii şi şoimii patriei care, înălţând ode tovarăşului iubit, mai aveau puţin şi se scăpau în pantaloni. Bucuria imensă i-o fi provocat-o reacţia lui C. V. Tudor sau UDMR? Concomitent cu salutul pentru trezirea naţiei şi descoperirea poziţiei verticale s-o fi produs şi efectul de ştergere a memoriei, uitând numeroasele situaţii în care conducătorii noştri au preferat mai mult poziţia capră (avertisment pentru cârcotaşi: nu este o aluzie sexuală!). Dacă tot vorbim de demnitate, cum rămâne cu reacţia “Licuriciului cel Mare”, care, fără perdea, ne-a transmis că reacţia oficialilor români faţă de independenţa Kosovo a fost exagerată? Sincer, nu m-am bucurat nici în faţa reacţiei premierului Tăriceanu, care nu părea să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său, deşi ministrul liberal Ludovic Orban îi cerea imperativ scoaterea miniştrilor UDMR din Guvern. Cu adevărat demnă ar fi fost condamnarea intervenţionismului Uniunii Europene şi al Rusiei în cazul provinciei Kosovo. Am spus doar că suntem împotrivă, dar n-am sufla în faţa celor care au influenţat brutal desfăşurarea evenimentelor. Voi putea spune că avem conducătorii pe care-i merităm, cu adevărat şi nu în sens peiorativ, abia când politica noastră externă va fi făcută de profesionişti şi nu de securişti sau nătăfleţi cu şuviţe. Dacă vrem să ţinem capul sus, aşa cum îi place Elenei Udrea de la o vreme să-şi imagineze că merităm, ar trebui să avem o reacţie oficială de condamnare a drepturilor românilor din Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Ungaria. Românii de pe Valea Timocului sunt batjocura Serbiei, autorităţile de la Belgrad promovând o politică de asimilare forţată. Limba română este interzisă în Timoc, numele româneşti schilodite cu forţa, în timp ce dreptul la educaţie este un vis ce pare de nerealizat. Dacă vrea să vadă şi alţi blogeri bucuroşi, fosta consilieră prezidenţială ar face bine să-i sugereze preşedintelui Băsescu să-i ceară preşedintelui Serbiei, care vine în vizită la Bucureşti, schimbarea politicii Belgradului faţă de românii timoceni. Cum pot fi eu bucuros şi demn de reacţia autorităţilor de la Bucureşti când ştiu că viaţa preotul Boian este ameninţată de sârbii revoltaţi de înălţarea unei biserici ortodoxe la Malainiţa? Cum pot fi mândru de politica externă a României când aflu că, pe fondul instigărilor prelaţilor ortodocşi sârbi, s-au înmulţit atacurile împotriva românilor din Timoc? Ne putem considera lideri în politica regională sau făuritori ai axei de securitate Washington - Londra - Bucureşti, dar să fim ocoliţi de conductele de petrol şi gaze naturale... cu jumătăţi de măsură ne putem minţi că suntem ceea ce mai avem mult până a fi. Ne putem comporta ca limbricii în timp ce ne imaginăm că suntem vulturi, nu-i aşa?