Un studiu de caz: VOICU, OMUL CU CARACTER INVIZIBIL

Ştiu că este inutil să încerc provocarea unei dezbateri reale despre viitorul liberalilor doljeni sau, cel puţin, ar fi o naivitate să cred că o analiză oricât de sumară a evoluţiei PNL Dolj ar fi luată în serios de baronii care o controlează. Trec peste risipa de timp ce o presupune un astfel de demers şi încerc să privesc fără patimă lupta internă din PNL Dolj, remarcând jongleriile unui saltimbanc de duzină, aşa cum este deputatul Mihai Voicu. Acest personaj controlează discreţionar filiala doljeană, folosindu-se de poziţiile sale ocupate în timp în partid şi de funcţia de ministru.

I-au reuşit loviturile interne prin mijloace parcă învăţate din manualul luptei bolşevice. I-a înlăturat pe toţi cei care i s-au opus, marginalizându-i pe liberalii cu vechime şi propulsând în funcţii tot felul de achiziţii dubioase, făcute pe criterii nepotiste. Nici nu a fost de mirare că rezultatele liberalilor doljeni au fost, cum singur recunoaşte, pe măsura valorii sale: “Mai mereu modeste. Când nu au fost modeste, au fost foarte proaste…” Citatul l-am cules dintr-o însăilare de cuvinte pe care respectivul a postat-o pe blogul său, intitulată pompos “PNL Dolj. Studiu de caz”.

Cu un vocabular sărăcăcios, specific politrucului ce-şi modelează limba după dosul şefului de partid, Voicu deplânge soarta filialei pe care a condus-o în calitate de trimis pe pământ doljean al lui Tăriceanu, găsindu-l vinovat pentru scorul ruşinos doar pe bietul Mario Ovidiu Oprea, încă şef al PNL Dolj. Ceilalţi membri ai conducerii judeţene nu au vreo vină şi doar senatorul Oprea trebuie să plătească. Evident, Voicu i-a şi găsit înlocuitor exact printre ciracii săi, consilierul judeţean Cosmin Enea, personaj central în actele de corupţie dezvăluite de presa locală.

Memoria lui Voicu funcţionează extrem de subiectiv, selectând doar ce-i convine posesorului. Scorul din 2007 la alegerile europarlamentare a fost la fel de prost. Atunci nu s-a întâmplat nimic, deşi se impuneau măsuri drastice pentru relansarea filialei. Ulterior, rezultatele de la alegerile locale şi parlamentare au plasat PNL Dolj sub media naţională a partidului fără ca Oprea, Voicu sau cineva din conducere să-şi simtă poziţia ameninţată.

Voicu şi-a ales cel mai convenabil colegiu din Dolj, beneficiind şi de înţelegerea subterană cu liderii locali din celelalte partide. Nu a făcut niciun gest public demn de semnalat sau prin care să intre în competiţie cu mai puternicii săi adversari. Iar la recentele alegeri europarlamentare, împreună cu acoliţii săi, a tras în jos filiala cât a putut. În calitate de parlamentar de Dolj, care a fost contribuţia sa la campanie? Evident, imediat a deplâns îndepărtarea lui Tăriceanu din fruntea PNL şi slăbiciunea lui Crin Antonescu. Ce analiză să mai faci unui posesor de caracter invizibil?

De ce dorm instituţiile statului?

Un “Armaghedon liberal” despre o grupare veroasă din PNL Dolj a apărut, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o publicaţie regională din Craiova. Pe o pagină întreagă, redacţia a considerat că este oportună publicarea unui material de sinteză, adus la redacţie de o păsărică, adică de o duduie rămasă neidentificată. De ceva vreme, redacţiile publicaţiilor craiovene primesc dosare cu dezvăluiri despre actele de corupţie, traficul de influenţă, falsurile şi trucarea licitaţiilor ale câtorva liberali doljeni. Deputatul Mihai Voicu, Dan Mogoş (vicepreşedintele CJ Dolj), consilierul judeţean Cosmin Enea, fostul prefect Silviu Dumitru, Cristina Calangiu (preşedintele PNL Craiova) şi câţiva pioni din serviciul acestora sunt arătaţi cu degetul de nişte băieţi care rămân în penumbră. Faptele şi documentele livrate redacţiilor nu sunt deloc lipsite de interes, ba chiar au acel sâmbure de credibilitate din cauză că multe dintre cele scrise sunt de notorietate locală. Adică toată lumea ştie cum s-au îmbogăţit Dan Mogoş şi Cosmin Enea, faptele lor ce depăşesc cu mult limitele legalităţii făcând obiectul anchetelor de presă. Cu toate acestea, rămâne un mister cum de lucrurile rămân doar la acest stadiu şi respectivele hârtii nu capătă forma unor dosare de cercetare penală.

Nu ştiu dacă gruparea care gravitează în jurul deputatului Voicu va suporta costul politic al implicării PNL Dolj în acte de corupţie dezvăluite de presă. Rămâne de văzut cu ce fel de balanţă vor cântări Crin Antonescu, Ludovic Orban şi Radu Stroe nu doar recentul insucces în Dolj la alegerile europarlamentare, ci şi murdărirea imaginii PNL în ochii opiniei publice de gruparea cu apucături interlope. Până în acest moment, împotriva celor acuzaţi în “Armaghedonul liberal” nu s-a pronunţat nicio condamnare şi nici nu cunosc să existe anchete în curs. Aşadar, mă văd obligat să le acord prezumţia de nevinovăţie. Însă, ca jurnalist, am scris în repetate rânduri de efectul nociv al lui Mihai Voicu asupra PNL Dolj şi, mai ales, rolul său în constituirea unei structuri prin care banii publici ajung ilicit în buzunare private.

Semnul de întrebare asupra anchetelor de presă şi, implicit, asupra materialului prezentat în publicaţia craioveană este pus mai mult din motive ce ţin de rigoarea jurnalistică, împiedicându-ne să ne antepronunţăm până când organele abilitate şi justiţia nu-şi vor spune ultimul cuvânt. Dar tocmai aici cred că este o problemă majoră. Nu înţeleg de ce autorităţile nu se sesizează în urma dezvăluirilor de presă şi nu-şi îndeplinesc misiunea. Ori avem de-a face cu oameni nevinovaţi, supravegheaţi ilegal, ori cu un grup care scapă nepedepsit. Chestiunea va trebui lămurită urgent de serviciile secrete şi de autorităţile statului. Acest text este o sesizare adresată acestora în mod public, urmând să fac demersurile pentru a afla care au fost motivele pentru care declanşarea unor anchete nu s-a produs până acum. S-a atins un punct de la care nu se va mai putea continua ca până în prezent.

Cât costă un învăţător?

Ştim să ne preţuim învăţătorii? Cât cântăreşte în balanţa sufletului fiecăruia dintre noi primul chip, zâmbitor şi imposibil de uitat, al celui care ne-a primit în prima zi de şcoală? Recunoştinţa se poate arăta în numeroase feluri.

De la un apel telefonic până la o strângere de mână, de la o felicitare de sărbători până la un cadou, indiferent cum, învăţătorului i se poate arăta că nu a fost uitat, chiar dacă au trecut zeci de ani de când nu l-ai mai întâlnit. Mă tem însă că prea mulţi dintre noi nu înţelegem că ne putem arăta recunoştinţa faţă de învăţător - înţeles pe care-l interpretez într-un sens mult mai larg, acordându-l tuturor celor care deschid minţile şi sufletele tinerilor - într-o modalitate pe cât de simplă, pe atât de necesară. Răspunsul la întrebarea cu care am deschis acest text conţine amărăciunea pe care am detectat-o la mulţi dascăli. Cei mai mulţi dintre învăţătorii pe care i-am întâlnit s-au dedicat profesiei din vocaţie şi din dragostea faţă de tineri. Dar la majoritatea am desluşit nedumerirea şi tristeţea lipsei de recunoaştere pentru munca lor. Aţi auzit până acum de o grevă a învăţătorilor? Profesorii de la nivel de gimnaziu sau din învăţământul universitar au protestat adeseori, cu rezultate discutabile. Dar cât ne costă să arătăm tuturor învăţătorilor că ne pasă de rolul lor în societate şi, mai ales, că înţelegem să le acordăm recompensa meritată?

Salariile dascălilor sunt de mizerie. Oricât mi s-ar repeta de către cârcotaşi că meditaţiile, vacanţele sau te miri ce “avantaje” sunt suficiente pentru a justifica proasta salarizare din învăţământ, ei nu mă vor convinge. Iar în cazul învăţătorilor nu cred că poate fi vorba de o importanţă discutabilă a muncii lor sau de nu ştiu ce alte oportunităţi care derivă din ocupaţia lor. Prost plătiţi, de multe ori cu o bază materială didactică de-a dreptul ridicolă şi plasaţi la coada listei de priorităţi, învăţătorii stârnesc doar nostalgii. Atât. N-am auzit ca vreun politician sau vreun deţinător de dregătorie ministerială să se preocupe de această categorie profesională. De altfel, chiar şi când le-am auzit declaraţiile sforăitoare despre problemele dascălilor, nu s-a întâmplat ceva semnificativ. Demagogia atinge cote nebănuite când vedem politicieni îmbujoraţi la deschiderile de an şcolar, ţinându-şi de mână odrasla sau nepoţelul, în timp ce promit marea cu sarea celor pe care-i dispreţuiesc tocmai printr-o salarizare de mizerie. Domnu’ Trandafir este un personaj pe care-l întâlnim în realitate şi poartă numele miilor de oameni umiliţi de sistem.

Aşa înţelegem să le arătăm că societatea depinde de munca lor şi doar atât înţelegem că sub zâmbetul de pe chip, de cele mai multe ori, se ascunde tristeţea celui care oferă fără a aştepta nimic în schimb.

Chiar a meritat?

Mobilizarea subterană pentru asigurarea voturilor necesare Elenei Băsescu a dat roade. Cu o precizie matematică, voturile s-au strâns în pălăria fiicei preşedintelui într-o cantitate suficientă încât orice emoţii să fie înlăturate şi în cazul în care prezenţa la vot ar fi depăşit cu puţin peste 30 la sută. Jocul de-a independenta nu a ţinut mult. Chiar duminică seara mezina familiei prezidenţiale a fost aşteptată la intrarea în sediul PD-L de slugarnicul Boc. Apoi, în buna tradiţie a petrecăreţilor prin cluburi de fiţe, victoria Ebei a fost sărbătorită de grupul care controlează discreţionar PD-L. De altfel, nimeni nu s-a îndoit că aparatul de stat va asigura procentele necesare, echipele de tineri din PD-L fiind folosite în diverse situaţii, de la lipitul afişelor la votul controlat prin fotografierea cu telefoanele mobile. Dar chiar a meritat ca alegerile europarlamentare să fie deturnate doar pentru a urmări o telenovelă de o îndoielnică factură, cu personaje care se remarcă doar prin aroganţă şi opulenţă?

În primul rând, a meritat pentru PD-L să piardă voturi şi, implicit, primul loc doar pentru ca fiica preşedintelui să ajungă europarlamentar? Unde s-a mai pomenit ca miniştri şi parlamentari ai unui partid să declare că vor vota un independent, şi nu candidaţii formaţiunii din care fac parte? În cele din urmă, este doar treaba membrilor şi simpatizanţilor PD-L să judece dacă li se pare corect ca lor să li se ceară să voteze lista partidului şi să-i convingă şi pe alţii, în timp ce Elena Udrea şi Monica Ridzi îşi fac propriul joc de interese. Dar chiar a meritat pentru acest partid să piardă primul loc şi, în consecinţă, să ofere PSD posibilitatea de a nominaliza un comisar european pentru locul care revine României? Mi se pare o eroare politică şi un gest necugetat în raport cu tipul de relaţii pe care PD-L vrea să le dezvolte în cadrul Partidului Popular European.

Dar pentru PSD chiar a meritat ca anumiţi baroni de judeţ să se supere la comandă şi să-i arate lui Geoană pisica neimplicării în campania electorală? Un scor mai mare pentru social-democraţi şi o prezenţă consistentă în fiefurile PSD i-ar fi împiedicat pe Becali şi EBA să ne reprezinte în Parlamentul European.O fi meritat pentru PNL ca Antonescu să fie torpilat din interior pentru ca susţinătorii lui Tăriceanu să scape de maziliri? Prestaţia liberalilor a fost lamentabilă, agresiva campanie out-door nefiind dublată cu o campanie door-to-door mai mult decât necesară în mediul urban.

În cele din urmă, credeţi că a meritat să facem vedete europene din tot felul de pipiţe autohtone şi din extremişti urmăriţi penal? Chiar merită să exportăm o imagine deplorabilă a unei ţări pretins europene, în care ignoranţa, frauda electorală şi absenteismul acoperă orice brumă de civilizaţie?

Poftiţi pe scaunul electric!

Gata şi campania electorală. Duminică votăm! Adică ar trebui să alegem 33 de reprezentanţi ai poporului român în Parlamentul European. Mai exact, avem teoretic această posibilitate. Cei mai mulţi dintre alegători vor evita cabinele de vot, preferând odihna, distracţia în aer liber, călătoriile sau orice altceva decât să pună ştampila, pentru a legitima un grup expediţionar mioritic. Cine poate să-i acuze pe absenteişti că n-au spirit civic sau că nu-şi bat capul cu o problemă de care, oricum, politicienii şi-au bătut joc?

Utilizând scuza penibilă, potrivit căreia electoratul nu este atras de teme europene, candidaţii şi reprezentanţii partidelor au abordat subiecte pe cât de spectaculoase, pe atât de inutile. Aproape nimic despre iniţiative legislative în Parlamentul European, însă chestiuni precum pensiile, salariile profesorilor ori numirile politice au părut mai atractive de dezbătut. Au lipsit dezbaterile de idei, dar au abundat petrecerile câmpeneşti şi bâlciurile, peste toate suprapunându-se o campanie prezidenţială deşănţată. Dar cel mai mult s-a vorbit despre pipiţa siliconată şi despre seria sa de gafe publice. Scaunul electric va rămâne simbolul acestei campanii penibile, dar reprezentative pentru nivelul submediocru al politicienilor noştri.

Finalul campaniei electorale a dus la pervertirea mesajelor europene, abandonate în favoarea sudalmelor neaoşe. Taberele şi-au aruncat cu noroi în cap, s-au porcăit în direct şi s-au acuzat de toate relele la mitingurile electorale. PD-L i-a acuzat pe corupţii şi antieuropenii de la PSD, de parcă n-ar fi tovarăşi de guvernare şi pe “lăcustele” PNL, echipa de zgomote a lui Geoană a săpat tuneluri prin nisip, pentru a torpila din interior guvernarea lui Boc, în timp ce liberalii au tunat împotriva pipiţelor devenite vedete politice şi împotriva Alianţei maro. Cam în acest fel vor să-i atragă partidele pe alegători. Doar cu scandal şi limbaj de mardeiaşi.

Apropo: cineva îmi atrăgea atenţia că, în ultimul timp, păcătuiesc prin folosirea unui limbaj nepotrivit, care nu concordă cu stilul personal. Poate că exagerez uneori, este adevărat, însă-i transmit pe această cale că porcăriile scoase pe gură de colegii săi sunt demne de un closet public. La fel şi actele de guvernare, însă asta sper că a înţeles-o demult. Când îşi va atenţiona şi tovarăşii de partid pentru lătrăturile exprimate public şi, mai ales, când vor reveni la normal, abia atunci voi crede în sinceritatea indignării sale. Altfel, am s-o consider o ameninţare voalată şi un motiv de dispreţ. Aşadar, finalul de campanie arată jalnic.

Clănţăii agresivi sunt scoşi din menajeria partidelor şi trimişi pentru a mâna, spre secţiile de votare, turma de electori fidelizaţi prin pomeni electorale. Vă mai arde să votaţi? Poftiţi pe scaunul electric!

Spre ce ne îndreptăm? Domnia lipitorilor

Schimbarea stăpânilor a dus la mazilirea servitorimii de partid, unsă pe criterii politice în cele mai nepotrivite funcţii. Politizarea structurilor administrative este o plagă pentru România. În ciuda tuturor relelor ce se propagă din cauza nesăbuinţei de a numi nişte neica nimeni în posturi cu mult prea importante pentru pregătirea sau capacitatea lor de a conduce, continuăm să ne scufundăm în mocirlă.

Cei dinainte au politizat şi au practicat nepotismul cu o frenezie ce a anunţat trecerea lor în opoziţie. Omizile mediocrului Tăriceanu au fost înlocuite cu lipitori roşii şi portocalii. Nicio posibilitate de a agonisi de pe urma statului şi de a scoate profit din dregătoria ocupată nu este ratată de tagma profitorilor organizaţi în turme de prădători. Dacă-i întrebi de pregătire sau de argumentele pentru care ar fi mai potriviţi decât cei pe care-i schimbă, ridică din umeri. Uneori, când simt că sunt încolţiţi sau că nu ai suficient curaj să le baţi obrazul, devin agresivi şi-ţi sar la gât.

Democraţia mioritică este o junglă în care toate javrele râioase şi jigodiile tupeiste se cred lei. Însă menirea lor este de a acumula, de a se umfla, de a toca din banul public şi de a-şi asigura prosperitatea în dauna fraierilor majoritari. Parvenitismul este o boală ce se transmite prin partide mai repede decât gripa porcină.

Fiecare nou-numit director îşi deşartă căruţa cu neamuri şi plătitorii de şpagă în instituţia ce le-a fost pusă la dispoziţie. Când a terminat de satisfăcut toate cererile şefilor, înţelegând prin asta fie numirile acoliţilor acestora, fie răsplata financiară pentru scaunul ocupat, lipitoarea începe să-şi “rezolve” toate rubedeniile şi să încaseze şpaga pentru cei care vor să parvină. Sistemul clientelar se amplifică de la o guvernare la alta. Din rău în mai rău.

Corozivă şi maladivă, practica numirilor pe alte criterii decât profesionalismul şi calităţile de administrator a dus la situaţia ca instituţiile statului să funcţioneze anapoda, în detrimentul celor care plătesc impozite pentru a le întreţine.

Dar la ce te poţi aştepta de la armata de troglodiţi puşi pe furtişaguri şi mânăreli în numele servirii partidului? Mafioţii au onoarea lor şi codul propriu pe care-l respectă sau plătesc doar cu viaţa. Ăştia nu şi-ar da nici, pardon, mucii pentru ţară. Se cred nemuritori, descurcăreţi în orice împrejurare, folosindu-se de păienjenişul de rubedenii sau şefi corupţi pe care-i pot îndupleca în schimbul unei şpăgi. Spre ce ne îndreptăm? Spre domnia lipitorilor şi spre cangrena instituţiilor statului, sub povara jafului organizat de găştile numite partide!

PNŢCD, la Cimitirul Săracilor?!

Cât ştim să preţuim adevăratele valori şi cât ne mai pasă de istoria adevărată? Folosim drept scuză şchioapă fie criza, fie slăbiciunea unor lideri politici pentru a justifica apetenţa noastră electorală pentru mincinoşi spilcuiţi sau curve strident fardate. Trăim bine? Avem ceea ce merităm şi cred că trăim cum votăm. Nu avem nicio scuză dacă memoria noastră funcţionează selectiv, uitând că mincinoşii din campaniile electorale se reîntorc mereu la locul faptei, îndrugând mereu aceleaşi promisiuni gogonate. Şi nici nu ne putem ierta luxul de a vota “afectiv”, limitându-ne la înghiţirea unui slogan şmecheresc, ticluit pentru a ascunde găunoşenia unor candidaţi care nu au altceva de oferit decât scandal şi lături în capul adversarilor.

Dar dincolo de perdelele de fum şi temele false lansate pentru a fi molfăite de creduli, ce se pregăteşte pe scena politică? Mă tem că alternanţa la putere între stânga şi dreapta prin coabitări nefireşti între PD-L, PSD şi PNL este o eroare cu un cost enorm pentru noi toţi. La o adică, moştenitorii direcţi ai regimului comunist şi ai FSN sunt cei care vor face jocurile, în timp ce partidele istorice vor fi martori neputincioşi sau vor sfârşi în opoziţia extraparlamentară.

Alegerile europarlamentare din iunie pot însemna sfârşitul istoriei post-decembriste a PNŢCD. Dacă acest partid nu va obţine măcar 50.000 de voturi. La o adică, nicio pierdere, ar putea spune un ignorant care arde de nerăbdare să pună ştampila pe “independenta” Elena Băsescu. Doar este criză şi votul prin care partidele vor fi sancţionate le va culege EBa, nu-i aşa? Cam aşa ştim să ne preţuim valorile, tradiţiile şi adevărata istorie. Partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Raţiu, Corneliu Coposu şi al atâtor bărbaţi care s-au sacrificat pentru România este ignorat, în vreme ce gargaragii sau fiţoase din Bamboo cuceresc electoratul prin discursuri în care stâlcesc limba română.

Iuliu Maniu a decedat într-o celulă a Penitenciarului din Sighet, trupul său fiind aruncat într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor. Elita politică şi intelectuală a fost decimată în puşcăriile comuniste şi la canal, în timp ce “elita” semianalfabeţilor şi cizmarul Ceauşescu ne conduceau pe drumul socialismului. Nu ştiu cât am învăţat din acea lecţie. Se vede treaba că nu prea multe. Doar votul va spune dacă din Bamboo se ajunge direct în Parlamentul European şi din istorie în Cimitirul Săracilor.

Manipulare, dar s-o ştim şi noi!

Ce ţi-e şi cu sondajele astea de opinie, frate! Se vede treaba că este o afacere extrem de profitabilă să ai un “institut de sondare”, un fel de aparat minune de mărit şi micşorat potenţa partidelor şi a politicienilor. Neîncrederea opiniei publice în respectivele maşinării sociologice e pe deplin justificată. Toate pronosticurile au fost infirmate de realitatea din urne. Estimările au fost, uneori, atât de departe de rezultatele obţinute de candidaţi încât respectivii ar fi putut avea câştig de cauză, dacă s-ar fi plâns Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, reclamând furtişagul proprietarilor de instituţii de sondare a opiniei publice.

Subiectul a revenit în actualitate după ce mai multe rezultate ale unor sondaje au fost cel puţin ciudate. Diferenţele foarte mari între procentele electorale cu care sunt creditaţi aceiaşi competitori sunt într-atât de mari încât nu pot fi explicabile decât prin măsluirea cifrelor. Pentru a încerca să pară mai puternici decât sunt în realitate sau pentru a-şi buimăci adversarii, unii dintre clienţii institutelor de sondare umblă la rezultate.

Dar ce ne facem când vedem că trucurile folosite de respectivii sunt atât de nocive la adresa adversarilor politici ai celor care comandă sondajele de opinie otrăvite? Legal, posibilităţile sunt aproape nule. Să ţipi în gura mare că eşti furat şi coborât în ochii electoratului prin măsluirea evidentă nu ar face decât să te afecteze şi mai mult. Alegerile europarlamentare şi campania în care ne aflăm sunt o bună oportunitate ca nişte şmecheri să scoată bani frumoşi din joaca de-a sondajul. Nu mă voi hazarda să comentez respectivele procente furnizate credulilor, pentru că nu aş face altceva decât să amplific efectele diversiunilor.

Am să mă limitez la a semnala o gogomănie într-atât de stridentă încât aceasta singură arată că e bine să privim cu suspiciune orice făcătură aruncată pe piaţă în această perioadă: chiar dacă nu participă la alegerile europarlamentare, PNG, partidul lui Gigi Becali, este menţionat cu câteva procente în toate sondajele de opinie. După cum se ştie, Becali candidează pe lista PRM, alături de Vadim, încercând să transforme mandatul de aducere într-unul de parlamentar european. Atunci, care este rostul menţionării PNG în chestionare, iar partide înscrise în cursa pentru Parlamentul European nu figurează? Dacă întrebi un potenţial alegător cu cine va vota la europarlamentare şi-i prezinţi posibilitatea de a opta pentru PNG, înseamnă că ticăloşia e mai mare decât ignoranţa celui căruia îi întinzi cursa. În felul acesta, scazi procentele PRM, presupunând că votanţii PNG vor pune ştampila pe lista pe care este Gigi Becali, totodată, excluzi posibilitatea ca PNTCD să figureze cu vreun vot. Mi se pare o manevră perfidă, imposibil de negat, la care marii jucători ai alegerilor se dedau, în lipsă de programe proprii, pentru a atrage alegătorii.

Înţeleg că, incapabile să ofere altceva decât gâlceavă ieftină, partidele parlamentare lovesc în adversarii mai mici şi, în acelaşi timp, alungă orice tentaţie din partea alegătorilor de a mai merge la urne.

Euroalegeri: scaun electric, dric muzical şi sicriu multicolor

De ceea ce ne era teamă nu am scăpat: candidaţii pentru Parlamentul European vor să ne facă bine cu forţa. Chiar dacă nu se mai găseşte niciun naiv care să aştepte ceva de la politicieni, sătui de atâtea gogoşi electorale şi jurăminte fierbinţi, eurocandidaţii s-au lansat în promisiuni aberante.

“Independenta” Elena Băsescu şi-a depus candidatura încă din startul campaniei, aducându-i unui nefericit un scaun… electric. În fine, sper ca viaţa să-i aducă măcar un dram de minte şi niţică ruşine. Cine ştie, poate că se vor găsi destui alegători care s-o ştampileze, de ne vom procopsi cu un reprezentat european din categoria Simona Senzual, Nikita, Magda Ciumac sau Eva Kent.

Haideţi să vedeţi ce spun sloganurile electorale ale partidelor mari, cele care vor face jocurile şi vor propulsa spre Parlamentul European o menajerie pestriţă, selectată pe bază de listă.PD-L s-a lansat într-o campanie agresivă, dovadă că şi-a lipit deja afişe peste tot, ocupând din start panourile electorale, chiar dacă legea obligă doar la folosirea unui singur afiş. Nesimţiţi peste măsură, portocaliii repetă gesturile mitocăneşti din celelalte campanii, că nu i-am uitat după cea pentru locale, când mi-au distrus aproape toate afişele de candidat independent. Calea de la “EI cu EI, Noi cu Voi” spre actualul slogan euroelectoral “La Bine şi la Greu” este pavată cu bune intenţii declarate, dar realitatea arată că minciuna are picioare scurte. Dacă îşi vor respecta şi această promisiune precum cealaltă, înseamnă că nu avem de ce să-i credem pe “EI”, aliaţi tot cu “EI”.

În vreme ce Traian Băsescu se apropie de faliment politic din cauza răsuflatului “Să trăiţi bine!” - PSD preia ideea şchioapă şi trânteşte un “Alege bine!” de mai mare râsul. Cât de neghiob poţi să fii încât să alegi acest slogan aberant, lipsit de orice urmă de bun-simţ, de-a dreptul cinic la adresa cetăţenilor, care trăiesc din ce în ce mai rău! Sloganul social-democraţilor arată că acest partid nu poate oferi nimic, dar aşteaptă voturi de la alegătorii păcăliţi de portocalii, insinuând că a venit rândul lor să-i păcălească pe români. Oare ce au gândit strategii electorali ai PSD când au pus un slogan ce numai de stânga nu este? Mai bine promiteau mici şi bere, că tot este Vanghelie pedagog electoral.

PNL nu face decât să-şi dea cu stângu-n dreptu’, amintind de eşecul Guvernului Tăriceanu în atragerea fondurilor comunitare: “Bani pentru români. Bani europeni”. Măi, capitaliştilor, dacă n-aţi făcut-o când eraţi la guvernare, o veţi face din opoziţie sau din Parlamentul European, for ce nu are vreo treabă cu administrarea fondurilor comunitare? Demagogilor, credeam că aţi scăpat de sfaturile mediocrului Dan Andronic, dar se vede treaba că echipa lui Antonescu încă nu şi-a intrat în pâine.

La ce ne putem aştepta de la o clasă politică defazată, ruptă complet de realitate şi care se serveşte de criza economică pentru a-şi scuza impotenţa. Te pomeneşti că ăştia de ne cerşesc votul or să ne promită dric muzical şi sicriu multicolor, că pe alt drum decât pe cel spre falimentul naţional n-au cum să ne conducă.

EBa sau Iuliu Maniu?

Se reporneşte maşinăria de propagandă electorală. Oficial. În realitate, orice politician cu scaun la cap ştie că în orice moment e legat de alegător prin imaginea sa publică. De această dată, vi se vor cerşi voturile, pentru ca nişte conaţionali să ne reprezinte în Parlamentul European. Nu am să deschid acum o dezbatere despre temele din campanie şi nici nu am să încerc să anticipez care vor fi promisiunile candidaţilor. Oricum, acestea sunt legate de cu totul şi cu totul alte lucruri decât prevăd atribuţiile unui europarlamentar sau zona de responsabilitate comunitară a PE. Nu m-am vindecat de încăpăţânarea de a căuta ceva esenţial acolo unde nu există nimic. Şi aceste alegeri europarlamentare vor fi atipice în România. Votanţii, foarte puţini la număr, vor cere candidaţilor rezolvarea problemelor fundamentale pentru ei: izolaţia blocurilor, mansardarea, gunoiul menajer, apa caldă pentru etajele superioare sau pisica pensionarului de la parter. Cam acestea sunt problemele europene pe care cei mai sprinteni candidaţi le vor rezolva din vorbe. În rest, câteva starlete electorale vor face deliciul spectatorilor plictisiţi.

Mezina familiei prezidenţiale, Elena Băsescu, s-a înscris în cursă sub masca independenţei. Semnăturile pentru depunerea candidaturii i-au fost strânse de organizaţiile PD-L, partid în care va reveni după demisia formală cu care încearcă să deruteze atenţia de la nepotismul în floare. Candidata “independentă” EBa a reuşit să convingă deja primul votant, nimeni alta decât Elena Udrea, secretarul executiv al PD-L. Iată, Elena mică deja a rupt un vot de la lista PD-L şi probabil că multe organizaţii ale partidului se vor întrece în a direcţiona voturi “independentei” (multe în mediul rural, acolo unde sunt primari portocalii).

Ciudat mi se va părea dacă va culege voturi şi de la cei care vor să sancţioneze clasa politică şi se vor prezenta la urne. Sondajele o dau drept viitoare deputat european, cu peste patru la sută din voturi. Pe cine va reprezenta Elena Băsescu în Parlamentul European? Pe tinerii forţaţi să renunţe la pregătirea superioară pentru a se angaja ca taximetrişti, vânzătoare sau barmaniţe? Pe cei care au plecat de mult oriunde au sperat că vor fi băgaţi în seamă sau vor câştiga sume care să nu-i umilească? Sau poate pe cei mai norocoşi, plecaţi cu burse de studiu în universităţi respectabile?Mă întreb dacă nu ne merităm soarta, după felul lamentabil în care înţelegem să irosim votul. S-o votăm pe Elena Băsescu pentru a sancţiona partidele, inclusiv cel în care ea a declarat că se va reînscrie? Nu văd ce rost ar mai avea efortul de a merge la vot în acest caz. Vorba unui amic: ţărăniştii nu au nicio şansă, purgatoriul lor în opoziţia extraparlamentară nu s-a sfârşit. Un vot pentru urmaşii lui Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu ar fi, într-adevăr, unul de sancţionare a foştilor şi actualilor guvernanţi. Nu pledez pentru PNTCD sau altcineva, ci mă întreb, dacă ar fi să facem o opţiune, pe cine am alege: EBa sau Iuliu Maniu?

Un banc sec în vreme de criză

Cum reacţionează guvernanţii în vreme de criză? Umflă schemele ministerelor cu toate neamurile, angajate pe post de consilieri, şi cresc taxele şi impozitele. Economia este în declin, pensiile şi salariile vor fi plătite din împrumuturi externe, în timp ce valuri de emigranţi revin din Spania şi Italia. Un tablou mai mult decât îngrijorător. Dacă nici acum nu este limpede că despre criză nu se poate glumi, înseamnă că premierul Boc suferă de un optimism nesănătos. Despre ceilalţi miniştri nici nu prea are rost să mai vorbim. Ne-am răci gura de pomană. Cei mai mulţi se ocupă de treburile partidelor înainte de campania electorală, cum ar fi Videanu, Blaga sau Diaconescu, sau de imaginea proprie, că doar Ponta, Udrea sau Ridzi nu s-or da în stambă pentru interesul colectiv. Cheltuirea unor fonduri bugetare pentru a promova încălecatul cailor de ministrul Turismului sau voleiul pe plajă este de un cinism fără margini. Nu voi ceda tentaţiei de a mai scrie despre Elena Udrea şi acţiunile sale bugetivore. Au făcut-o şi o vor face alţii în atâtea situaţii. La a o critica mă refer, şi nu la altceva, ca să fim lămuriţi.

Dar ce ziceţi despre Gheorghe Pogea? Dacă numele acesta nu vă spune nimic, este destul de simplu să-l asimilaţi cu acţiunea de jupuire a contribuabililor şi a firmelor care se încăpăţânează să reziste. Introducerea impozitului forfetar este o decizie care arată că statura sa de economist slujbaş la firma lui Videanu îl împiedică să gândească mai mult decât o vânzătoare de zarzavat. La piaţă, dacă deschizi ochii, măcar nu eşti înşelat la cântar. Pogea te face la buzunar cu cinism şi fără remuşcări. Calculele pe care le efectuează se limitează doar la cât vrea să încaseze de la firme, nu şi la valoarea reală până la care poate întinde coarda. Din pix, ministrul Finanţelor şi-a făcut un calcul strâmb, imaginându-şi că impozitul forfetar îi va aduce la buget vreo 350 de milioane de euro de la societăţile care înregistrează pierderi.

Aplicând prezumţia de înşelătorie, el nu a văzut pasul următor de după decizia sa. Cei care nu pot să plătească şi declară pierderi nu vor achita niciun fel de impozit şi vor prefera să închidă, pur şi simplu, firmele. Mai bine faliment decât jupuiţi de Pogea. Ceilalţi, şmecherii din economia gri pe care vrea s-o albească ministrul Finanţelor, se vor pitula în paradisuri fiscale sau vor găsi alte metode de a nu plăti. “Dacă nu poţi plăti 500 de euro la stat, închide!” - este declaraţia care spune tot despre gândirea rudimentară a lui Pogea. Aveţi senzaţia că acesta s-a gândit la locurile de muncă pierdute după închiderea sau suspendarea activităţii firmelor? Sau că s-a gândit că marii contribuabili vor fi taxaţi suplimentar? Pogea, ministru... Sună ca un banc sec în vreme de criză.

Legea, o chestie relativă în Craiova

Nimeni nu este mai presus de lege. Aşa spune Constituţia României. Dar, după cum realitatea o dovedeşte, legile sunt făcute pentru a fi aplicate în anumite cazuri, în anumite situaţii, pentru anumiţi cetăţeni. Craiova nu face excepţie. Şi în Cetatea Banilor sunt mai multe categorii de cetăţeni. Unii care respectă legile. Alţii, autointitulaţi şmecheri, consideră că sunt “mai egali” decât restul concitadinilor. Pentru alţii, legea este relativă, se aplică doar când au interes să se aplice, folosindu-se de cadrul legislativ după bunul plac. N-am să mă refer aici la magistraţi. Despre justiţia din Craiova nu cred că ar mai putea fi adăugat ceva. Mai jos decât acum nu cred că se poate ajunge, ultimul caz fiind al magistraţilor de la Curtea de Apel, care au judecat şi adjudecat într-o singură zi sporuri salariale retroactive de 50 la sută. Mă voi opri doar la aleşii locali, adică la concitadinii pe care i-aţi ales să ne reprezinte în Consiliul Local Craiova (evident, eu nu i-a votat, candidând împotriva lor ca independent).

În urmă cu aproape un an, schimbarea s-a făcut tot pe sistemul blestemat al listelor de partid. Au reuşit să ocupe locuri eligibile şi să acceadă în CL Craiova mulţi oameni respectabili, ale căror competenţă o recunosc fără rezerve, respectivii consimţind la compromisurile impuse de statutul de “listac”. Nu comentez felul în care mulţi dintre consilierii locali craioveni înţeleg să-şi îndeplinească mandatele. Cei mai mulţi preferă tăcerea când ar trebui să vorbească şi se înscriu la cuvânt atunci când s-ar impune să tacă. De votat, cei mai mulţi votează cum le spune “partidul”. În fine, am mai spus că nu aş fi putut accepta situaţia de a mă subordona orbeşte unui şef vremelnic al partidului sau al nu ştiu cărui diriguitor care ar fi cerut obedienţă, la rândul său obedient în raport cu şefii săi. Craiovenii interesaţi de activitatea consilierilor pot singuri să judece, mai ales că şedinţele în plen sunt transmise în direct de o televiziune locală. Altfel, dacă ne raportăm la Legea 215/2001, alin. 4, actualii consilieri se plasează în categoria celor pentru care legile sunt relative şi se aplică doar în cazul altora, nu şi al lor… Niciunul nu şi-a făcut public raportul de activitate pe 2008. Mai mult decât atât, în ciuda obligaţiei de serviciu în calitate de secretar al Primăriei Craiova, Nicoleta Miulescu a încălcat şi ea legea. Că doar nu sunt prevăzute sancţiuni, nu-i aşa?

În lipsa rapoartelor de activitate, pe care legea îi obligă să le depună şi să le facă publice, nu pot să spun mai nimic despre actualii consilieri craioveni. Chiar dacă legea nu prevede în mod expres sancţiuni, nu cred că acesta este un motiv temeinic pentru ca legea să nu fie respectată. Le cer tuturor consilierilor locali craioveni să-şi prezinte rapoartele de activitate pe 2008 şi să le facă publice, inclusiv pe site-ul Primăriei Craiova. Legea îi obligă. Şi, nu în ultimul rând, bunul-simţ!

“Promoţia Becali&EBa”. Succesuri garantate! (II)

O veste proastă pentru Marijan Marinescu: secretarul executiv al PD-L, Elena Udrea, nu-l va vota. O va vota pe “independenta” EBa, adică pe Elena Băsescu. Chiar nu pot înţelege cum crede europarlamentarul Marijan că ne va convinge dacă n-a reuşit să-şi convingă propriul secretar general? Dacă nici Stolojan, Monica Macovei, TRU sau Bodu n-au reuşit s-o cucerească... Nu mă aşteptam s-o convingă tocmai Andreea Vass pe Elena Udrea, dar nici să spună răspicat că nu va vota lista propriului partid.

În fine, poate tocmai din cauză că nu înţeleg şi nici nu accept astfel de “fineţuri” politicianiste mă plasează în afara lor, cu un statut de independent. Doamne, nu care cumva să mă băgaţi în aceeaşi oală cu EBa, că mie nu mi-a strâns partidul semnăturile şi nici nu l-am pus pe tata să constrângă pe cineva să mă voteze. EBa va fi “independentă” la Paştele Cailor. Este tot atât de dependentă de PD-L precum Sorin Oprescu de PSD.

***

Mai mulţi europarlamentari români au primit nota zero în urma unui studiu asupra activităţii respectivilor. Într-un fel, sunt rezultate care nu ne surprind. Şi Naţionala lui Piţurcă este la pământ aşa că de ce ar trebui să strălucească reprezentanţii noştri în Parlamentul European? Vă mai amintiţi câte şuturi pe poartă au trimis tricolorii în meciul contra Franţei la Campionatul European de anul trecut? Zero, adică acelaşi rezultat cu al majorităţii europarlamentarilor. Cei mai mulţi dintre cei care au primit nota zero ocupă locuri eligibile pe listele pentru alegerile din 7 iunie. Vedeţi, dacă n-au deschis gura nici nu au spus prostii, nici nu au fost sancţionaţi de şefi.

Un alt studiu indică o prestaţie slabă sau mediocră pentru majoritatea trimişilor naţiunii în PE. Adică o confirmare a echipei care preferă să nu tragă la poartă ca să nu rateze. “Promoţia Zero” îşi va încheia mandatul. Se încălzeşte “Promoţia Becali&EBa”, că dacă-i spun lotul o să vă gândiţi la justiţie şi se vor simţi discriminaţi euroromânii din Pipera.

“Promoţia Becali&EBa”. Succesuri garantate! (I)

Care vor fi temele dezbătute în viitoarea campanie electorală pentru alegerile europarlamentare? Sigur, dacă n-aţi abandonat citirea acestui text încă după prima frază, convins fiind de lipsa de interes a cel puţin 90 la sută dintre români pentru aşa ceva, putem încerca împreună să anticipăm ce se va găsi pe agenda candidaţilor. În primul rând, se va discuta intens despre problema izolaţiilor termice la blocurile P+4. În al doilea rând, despre soluţiile europene pentru dilema stârnită de hrănirea câinilor maidanezi: cum vor supravieţui patrupedele în condiţii de criză, accentuate de refuzul noilor guvernanţi de a mări pensiile? Se va discuta intens despre asfaltarea străzilor, canalizare, gunoiul menajer şi fluidizarea circulaţiei. Şi, mai mult decât sigur, vor fi analizaţi candidaţii pentru alegerile prezidenţiale… care se vor folosi de scrutinul pentru Parlamentul European doar ca un decor în care să-şi etaleze nurii.În schimb, teme precum absorbţia fondurilor comunitare, coeziunea structurală, migraţia sau protecţia locurilor de muncă vor păli în comparaţie cu circoteca electorală în care protagonişti vor fi Becali, EBa şi Vadim. Tuturor candidaţilor, “succesuri” multe!

«Da, şefu’, am înţeles! Se rezolvă!»

Coaliţia “Opriţi codurile!” s-a lovit de preşedintele Băsescu precum un val firav de un transoceanic. Reprezentanţii ONG-urilor au fost muştruluiţi pentru că şi-au permis să ceară stoparea adoptării proiectelor Codului penal, Codului civil, Codului de procedură penală şi Codului de procedură civilă în urma unui simulacru de dezbateri parlamentare. Sub ameninţarea adoptării unui raport negativ din partea Comisiei Europene, preşedintele a impus data de 15 mai pentru adoptarea celor patru coduri. De aici a început un lanţ de erori politice şi de compromisuri imposibil de acceptat de societatea civilă.

Erorile cuprinse în cele patru proiecte sunt atât de mari încât nu pot fi îndreptate în urma unor retuşuri făcute de comisiile parlamentare de specialitate. Au spus acest lucru mult prea mulţi specialişti, pentru a mai exista vreun dubiu. Dar, când ambiţia prezidenţială este mai mare decât raţiunea, nu ai decât să atragi atenţia, să încerci să explici măcar celor dispuşi să analizeze problema şi să faci tot ceea ce este omeneşte posibil pentru ca eroarea să aibă efecte cât mai mici. Reprezentanţii Coaliţiei “Opriţi codurile!” au făcut aceste eforturi. Mă tem că tot ceea ce se putea face deja s-a făcut. Preşedintele Băsescu vrea să arate că dorinţa sa trebuie să fie lege pentru oricine şi nu va ceda în ciuda tuturor argumentelor de bun-simţ.

În urmă cu puţin timp, şeful DNA, procurorul-şef Daniel Morar, a criticat dur proiectele celor patru coduri, mai ales Codul penal, şi a incriminat absenţa unor dezbateri reale şi eficiente. Marii corupţi vor fi trataţi la fel ca şi găinarii, în timp ce abuzul în serviciu cu consecinţe grave nu va mai fi incriminat. Şi alte asemenea ciudăţenii semnalate de specialişti.

Dintr-un conformism găunos, dispuşi să adoptăm rapid forme fără fond doar pentru a părea în ordine şi cu temele la zi, riscăm să ne procopsim cu nişte coduri stâlcite, ce vor deforma şi mai mult societatea românească.

Dacă preşedinte vrea să legalizeze incestul, şpăguiala funcţionarilor, murdărirea simbolurilor naţionale, cocoloşirea marilor infractori şi alte ticăloşii băgate la repezeală în coduri, nu are decât să-i ceară lui Emil Boc să-şi asume răspunderea guvernamentală. Imediat ar fi auzit un pocnet din călcâie, un “Da, şefu’, am înţeles! Se rezolvă!” Încă nu este timpul pierdut.