Recent,
un cutremur de intensitate medie ne-a făcut să ne cutremurăm la gândul că dezorganizarea
sistemului poate să provoace victime, nu doar seismul în sine.
Cotroversele şi acuzaţiile reciproce au curs în zilele care au
urmat. S-a dezbătut mai
ceva ca după o partidă de fotbal. Superficial, cu nervi,
cu dorinţa de a plăti poliţe, fără a se căuta soluţii reale la
câteva probleme grave de organizare.
Asta s-a
văzut la televizor şi, într-un
fel, este continuarea unei telenovele în care se imaginează ce
poate fi mai rău. Spaima unui cataclism este întreţinută prin
invitarea unor „specialişti”
pentru care ar trebui folosite mai multe rânduri de
ghilimele. Sunt nişte aparente dezbateri, degenerând într-o
clacă în care bocitoarele de serviciu prevăd raderea
României la un cutremur sau milioane de victime. N-aţi
uitat anunţurile privind dispariţia planetei sau a speciei umane,
nu-i aşa? Aproape
fiecare “televiziune de ştiri” drapată în burtiere
galbene are corul său de futurologi ai dezastrelor.
Dar
ce s-a întâmplat în minutele şi orele
care au urmat cutremurului? Nimic în
mass-media! Informaţiile au
circulat pe reţelele de socializare cu o viteză uluitoare. La
câteva minute după producerea seismului puteai afla cum a
fost resimţit în diverse localităţi, care sunt problemele
sau cum au reacţionat autorităţile. În tot acest timp, pe
televiziuni rulau filme în reluare şi nu informaţii utile privind
autoprotejarea în caz de seism. Mulţi s-au
întrebat de ce nu se relatează
nimic, ba chiar au reacţionat dur după ce singurele informaţii
erau livrate prin burtiere seci, eliptice, care mai mult adânceau
confuzia.
De
ce în noaptea cutremurului au curs pe ecrane doar burtiere şi
au lipsit informaţiile în timp real? Sunt câteva cauze uşor de
identificat. În primul rând, televiziunile s-au
temut să greşească. Excesul de
reglementare duce la o spaimă în televiziuni generată de frica
amenzilor sau sancţiunilor Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Aidoma unei unde de şoc, redacţiile sunt paralizate în faţa fricii stârnite de pericolul unor pedepse financiare care să
le arunce în pragul falimentului, în timp ce şefii preferă
aşteptarea decât să-i supere pe patroni.
Un calcul cinic poate conduce la ideea că e de preferat să pierzi
telespectatori decât să plăteşti o amendă, nu-i
aşa?
Unele
întrebări sunt retorice, altele nu. În mod evident, lipseşte din
strategia de reacţie a autorităţilor, a ISU în special,
colaborarea cu mass-media în
caz de cutremur. Sau, dacă există măcar schiţată, aceasta
a fost uitată în sertar, nefuncţională. Televiziunile au pierdut
meciul cu seismul. Sigur, nimeni nu stă să se uite la televizor în
caz de cutremur dar orele de după pot fi hotărâtoare. În orice
situaţie, informaţia poate salva vieţi, poate ajuta la coordonarea
oamenilor izolaţi sau a celor care, încă, au mare încredere în
televiziune. Din cauză acum s-a greşit grav
de către televiziuni, chiar dacă din această eroare nu au fost
consecinţe directe, merită să acceptăm această realitate şi să
ne corectăm din mers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu