sâmbătă, 27 august 2016

Reconstruim Hipodromul Craiova din Parcul Romanescu. Susţine un demers civic pentru a redescoperi istoria Băniei

Medalia de Aur cu care a fost distinsă Craiova la Expoziţia Universală de la Paris pentru proiectului Parcului Bibescu (Parcul Romanescu, în prezent), în 1900, graţie arhitectului vizionar Edouard Redont şi primarului Nicolae Romanescu, ne obligă la revalorizarea trecutului. Hipodromul Craiova este parte integrantă a Parcului Nicolae Romanescu (fost Parcul Bibescu), o bijuterie arhitecturală inclusă pe lista monumentelor naţionale (înscris la pozitia 98 – cod LMI 2004: DJIIaA07924). Aflat în ruină, fără activitate consistentă şi lipsit de o finanţare potrivită, Hipodromul Craiova a încetat să devină o atracţie pentru craioveni sau cine vizitează Parcul Romanescu. Trebuie reconstruit şi primul pas este ca un număr mare de craioveni să susţină această iniţiativă.

 
Am pornit acest demers civic după îndelungi dialoguri cu oameni care au cunoscut îndeaproape activităţile derulate pe hipodrom, documentându-mă în arhive şi după o analiză a ceea ce se întâmplă în ţări cu tradiţie în sporturile hipice. Din fericire, România se află pe această listă onorabilă, graţie hipodromurilor din Ploieşti şi Craiova, precum şi prin herghelii de faimă mondială.

Această petiţie "Reconstruim Hipodromul Craiova din Parcul Romanescu" este un demers civic pentru a determina administraţia să aloce sau să atragă fonduri necesare refacerii acestui ansamblu sportiv. Cerem administraţiei publice craiovene să intervină rapid pentru refacerea hipodromului şi pentru ca evenimentele hipice să fie reluate pe Hipodromul Craiova.

Istoria Hipodromului din Craiova nu este deloc onorantă pentru ultimele genraţii de craioveni, însă putem schimba actuala stare de lucruri. Depinde numai de noi să determinăm administraţia oraşului pentru ca Hipodromul Craiova să aibă un viitor pe măsura viziunii fondatorilor săi!

SUSŢINE PETIŢIA Reconstruim Hipodromul Craiova din Parcul Romanescu

4 comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua!

As dori sa stiu cu ce bani intentionati sa reconstruiti Hipodromul si ce pubic estimati ca vor avea "spectacolele hipice".

Mihai FIRICĂ spunea...

Pentru ,,Anonim,,: De regula nu raspund celor care nu-si declina identitatea (cand nu sunt cazuri deosebita) insa acum o fac pentru cititori. Nu este intentia si nici locul sa estimam bugetul de investitii sau al activitatilor (concursuri, lectii de echitatie, spectacole, inchirieri etc). Este o decizie a Primariei si Consiliului Local, prin aparatul de specialitate. Daca ati citit cu atentie istoricul Hipodromului ati aflat ca grajdul avea o capacitate de 21 de locuri (cel din 1970) insa se poate realiza unul cu o capacitate de 50-60 permanente si alte 50-60 de locuri pentru evenimente.
Referitor la costuri si provenienta banilor: in absenta unei axe de finantare europene, se pot aloca bani de la buget in functie de decizia primarului si a consilierilor locali, asa cum s-a procedat si in privinta reabilitarii Parcului Romanescu. Cu o atenta analiza ar fi putut fi inclus hipodromul in bugetul acestei reabilitari. Costurile reabiltarii parcului au o marja surprinzator de mare in privinta estimarii, undeva intre 8 si 12 milioane de euro. Refacerea Hipodromului de la Ploiesti a costat 60 de milioane lei fara TVA, jumatate din suma fiind alocata de primarie iar cealalata jumatate de catre Ministerul Dezvoltarii. Repet, este o decizie care se va lua dupa analizarea oportunitatii dimensiunii noului Hipodrom Craiova. Publicul craiovean iubeste hipismul si sunt convins ca un bun management ar face neincapatoare tribunele la toate evenimentele. Nu uitati castigul cel mai mare reprezentat de dezvoltarea unor astfel de sporturi pentru cei mai tineri dintre noi, componenta educationala pentru copii.
Nu in ultimul rand, vreau sa urmariti imagini cu Hipodromul de la Ploiesti. Craiova poate avea un hipodrom cu mult mai frumos data fiind amplasarea sa intr-un parc exceptional gandit pentru a imbina natura cu sportul.
https://www.youtube.com/watch?v=poOnHWwNa3o

Ion Dulugeac spunea...

Daca se reconstruieste Hipodromul Craiova, v-a fii un lucru minunat, deoarece sunt nuclee și grupari hipice in judet, dar sunt si in judetele limitrofe, astfel ca poate avea un viitor, deoarece hipidmul este o industrie. Aceaasta INDUSTRIE HIPICĂ, poate genera alte surse de venit, alte locuri de munca, diminuarea somajului si alte componente sociale care se pot rezolva prin acest proiect, grandios.
Dar, pentru ca mereu este un dar, ar trebuii un management asigurat de specialisti, nu ca la Ploiesti, unde consultant de specialitate a fost făcută de un intrus, LIPIT prin PILE si RELATII si investitia de 60 de milioane nu poate fii omologată, deoarece pista nu corespunde, iar boxele sunt sub standardul minim de confort, pentru caii de curse sau de sport.
Baftă initiatorilor acestui emers, care poate avea un real succes
Pentru explicatii, puteți să mă contactați pe 0723-571522 Ion Dulugeac, ing. doctor, specialitatea hipologie.

Mihai FIRICĂ spunea...

Orice initiativa fara implicarea specialistilor nu se poate realiza. Putem reinviat traditia hipica in Craiova prin refacerea hipodromului. Ar fi un respect pentru ceea ce au gandit edilii Craiovei de la inceput de secolului trecut. Toata ,,spaima,, celor de acum din administratie este legata de asa-zisa nesustenabilitate financiara, insa am suficiente argumente sa arat ca nu este asa. Chiar au venit potentiali investitori in Craiova, cu un potential urias, insa au fost respinsi. Opinia Dvs legata de acest aspect ar fi utila. Ma puteti ajuta cu un comentariu aici?