Pop-corn pentru întregul popor!

DNA lucrează din greu pentru Dan Diaconescu. Imaginea jurnalistului din Caracal este consolidată de procurorii care gafează în serie şi şlefuiesc încă de pe acum statuia viitorului preşedinte. Nu este o exagerare, într-un moment în care din ce în ce mai mulţi cetăţeni identifică incompetenţa justiţiei şi abuzurile la care aceasta se dedă fără jenă cu providenţiala apariţie a unui mesia politic, adus în prim-planul dezbaterilor de o arestare intempestivă şi încropirea jenantă a unui dosar de aşa-zisă corupţie. Dan Diaconescu vorbeşte la telefon oricând cu preşedintele Băsescu, privilegiu pe care nu ştiu câţi miniştri îl au. În studioul său se perindă invitaţi aduşi după o logică bulversantă, de la prezicători la intelectuali autentici sau de la miniştri până la manelişti. Adunătura pestriţă a contribuit în timp la notorietatea şi, de ce nu, la credibilitatea lui Diaconescu. În spaţiul pe care l-a creat s-a dezvoltat un soi de Hyde Park TV, de cele mai multe ori excesele pervertind libertatea de expresie în libertinaj infracţional.


În cele din urmă, funcţionând după “regulile” societăţii bulversate de astăzi, televiziunea lui Dan Diaconescu a reuşit să impună un model de succes (se pare că şi financiar), copiat repejor de suratele comerciale. Ce-i lipsea lui DD era tocmai ipostaza de victimă reprezentativă a justiţiei corupte şi de luptător împotriva sistemului politic ticăloşit. Procurorii i-au oferit la timp trambulina pentru lansarea sa până în poziţia de preşedinte. Până acum, un traseu perfect, care deschide calea către impunerea, în premieră, a unei vedete TV într-o poziţie oficială.

Anunţul lui DD de a candida la preşedinţie şi de a fonda un nou partid se încadrează perfect în atmosfera de circ în care cei mai mulţi dintre cetăţenii României s-au obişnuit să supravieţuiască. Mişmaşurile şi învârtelile nu sunt detestabile, ba chiar produc un soi de admiraţie perversă din partea publicului. Aşadar, acuzaţia de corupţie din partea procurorilor şi mai ales mandatul de reţinere au contribuit la noua imagine a lui Diaconescu, aceea de haiduc şi de reprezentant al poporului. În logica lucrurilor, întemeierea unui nou partid era necesară pentru a da coerenţă unui demers public aşteptat de o categorie largă de public. Eventuala acuzaţie că şi-ar folosi notorietatea dobândită ca jurnalist pentru a intra în politică este puerilă şi lipsită de orice temei moral: la o adică, un avocat, un frizer sau un profesor cu ce ar fi mai îndreptăţit să facă politică decât un jurnalist? DD nu face nimic imoral sau detestabil de, să zicem, unii breslaşi pudibonzi. Mi-am exprimat în multe situaţii opinia că zona mass-media poate furniza figuri noi pentru schimbarea clasei politice, nu doar în zona comunicării, încât să nu fiu bănuit de nu ştiu ce poziţii duplicitare.

Cazul Dan Diaconescu ne permite să privim şi în alte zone ale vieţii publice, pentru a găsi eventuali oameni care să exprime şi să reprezinte altceva în politică, oferind alternative celor care nu se mai regăsesc în cei abonaţi la putere. Chiar oferta aparent irezistibilă pentru electorat, aceea de a oferi pop-corn pentru întregul popor şi spectacole TV, arată că DD este viu în raport cu personajele împăiate şi livrate drept specialişti de către partidele închise pentru simpli cetăţeni. De fapt, Diaconescu este cel mai potrivit continuator pentru Băsescu, un personaj care a făcut un spectacol din cariera sa politică, dar a uitat să ofere şi pâine. Succesorul său asigură circ şi pop-corn la toată naţiunea!