luni, 7 decembrie 2009

Doi câştigători şi 22 de milioane de învinşi

Avem doi câştigători ai alegerilor, unul campion al exit-poll-urilor, altul învingător la mustaţă după numărarea voturilor. Traian Băsescu a obţinut cel de-al doilea mandat de preşedinte. Geoană a fost preşedinte doar pentru câteva ore, timp în care a ţopăit şi s-a plimbat pe la sediile de partide, pentru a savura victoria. Aşa au făcut şi susţinătorii săi, în timp ce oamenii lui Băsescu se ocupau exclusiv de gestionarea voturilor.

Am afirmat încă din primele zile ale campaniei electorale că spectacolul oferit de majoritatea candidaţilor nu va produce decât dispreţ pentru România, abandonându-se orice preocupare pentru soluţii şi programe de modernizare a instituţiei prezidenţiale. Partenerii din Uniunea Europeană au primit confirmarea că rămânem periferici, undeva la margine, ca o şatră de smintiţi preocupaţi doar de scandaluri şi furtişaguri. Exprimarea votului a însemnat încă o ocazie pentru a ne arăta lumii că excelăm în cleptomanie. Ambele tabere ţipau că adversarii au furat, că au oferit mită electorală sau că-şi folosesc primarii pentru a mâna electoratul în favoarea unui sau a altuia dintre candidaţi. Sigur, aveau dreptate şi unii, şi alţii, dar asta nu ne face să fim bucuroşi pentru ceea ce a rezultat de aici. Spectacolul de la turul doi şi, mai ales, cel din seara anunţării rezultatelor exit-poll-urilor au fost fabuloase. Amândoi candidaţii s-au autodeclarat câştigători, au băut şampanie şi nu se mai gândeau că puteau să declanşeze o baie de sânge prin declaraţiile pe care le slobozeau. Un fleac, ne puteam ciurui, nu-i aşa? Bine că, în acest caz, lehamitea şi indiferenţa sunt mai mari decât posibilitatea de a scoate din pălărie un alt câştigător, cel rezultat în urma votului.

Fraudă? Mă tem că avem de-a face doar cu o încercare neputincioasă de a justifica infantilismul politic şi prostia perpetuată de un mecanism de partid, cel al PSD, într-un mod incredibil. Cum este posibil ca perdanţii din 2004 să gestioneze şi alegerile din 2009? Geoană a greşit în mod incalificabil, una dintre erorile comise fiind şi menţinerea la pupitru de comandă a lui Hrebenciuc. Dar cine mai are timp de aşa ceva, când aproape nimic nu a fost probat după primul tur? Aproape că i-am somat public, în câteva emisiuni TV în direct, pe reprezentanţii PSD să facă demersuri oficiale pentru descoperirea unor eventuale fraude electorale la turul întâi. În mod surprinzător, n-au făcut nimic. Poate ne va spune chiar Mircea Geoană de ce. Şi poate ne va spune dacă o vizită nocturnă la S. O. Vântu, fie ea şi pentru relaxare sau justificări inutile, poate cântări mai mult decât mandatul de preşedinte al României şi încrederea miilor de susţinători.

Spre ce ne îndreptăm? Mă tem că răspunsul este la cei care, învinşi şi învingători ai alegerilor, negociază majorităţi parlamentare şi se tocmesc fără a ţine seama de cei pe care i-au păcălit încă o dată.

3 comentarii:

http://myspace.com/vlad3dom spunea...

ROMANIA ,CLOSE TO THE EDGE!
Unfortunately ,We're In A Dictature Comeback Over the Democracy True Values in Freedom's name 20Years ago from the Revolution Start against The Dictature of Ceausescu same policy as today:The State I Am-

KRL spunea...

Asta nu prea e sondaj: "Credeti ca turul al doilea al alegerilor prezidentiale ar trebui repetat din cauza fraudelor?"
Induci automat ideea de frauda. Nu crede nimeni in povestea cu frauda... Nici chiar sustinatorii lui Geoana. Si nici chiar Geoana. Sunt doar niste discursuri. Nici macar politice. Si atat.

Mihai FIRICĂ spunea...

@KRL Nu cred ca trebuia formulat altfel si n-am nicio intentie sa ,,induc,,. Cum crezi ca ar fi trebuit formulat ,,corect,, in viziunea ta? Unul dintre candidati a contestat pe motiv de frauda, asa ca mi se pare corect sa ne propuntam pe o chestiune de interes public.